Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 20 din 18 ianuarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 37 si art. 52 din Decretul nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 109 din 5 martie 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 şi <>art. 52 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Viorel Moldovanu în Dosarul nr. 129/2000 al Tribunalului Militar Iaşi.
La apelul nominal se constata lipsa autorului exceptiei. Procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca fiind inadmisibila, în temeiul <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, a exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 teza întâi şi alin. 2, precum şi ale <>art. 52 din Decretul nr. 328/1966 , întrucât nu au legatura cu soluţionarea cauzei, autorul exceptiei fiind trimis în judecata pentru sãvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoana care se afla în stare de ebrietate, prevãzutã de <>art. 37 alin. 1 teza a doua din Decretul nr. 328/1966 , şi de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevãzutã la art. 37 alin. 3 din acelaşi decret. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 37 alin. 1 teza a doua şi alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, se considera ca aceasta este neîntemeiatã, deoarece prin textele de lege criticate nu se incalca prevederile art. 22 din Constituţie referitoare la dreptul la viata şi la integritate fizica şi psihicã, recoltarea probelor biologice neputând fi consideratã "tortura" sau "tratament inuman ori degradant". În acest sens se invoca Decizia nr. 142 din 5 octombrie 1999, prin care Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , considerându-se ca aceste prevederi nu contravin art. 22 din Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 septembrie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 129/2000, Tribunalul Militar Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 şi <>art. 52 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Viorel Moldovanu. Autorul exceptiei a fost trimis în judecata pentru sãvârşirea infracţiunilor de conducere în stare de ebrietate a unui autovehicul, prevãzutã la <>art. 37 alin. 1 teza a doua din Decretul nr. 328/1966 , şi de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevãzutã la art. 37 alin. 3 din acelaşi decret.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 37 alin. 1 şi 3 şi ale <>art. 52 din Decretul nr. 328/1966 sunt contrare prevederilor art. 22 din Constituţie, deoarece prelevarea de sânge reprezintã o lezare a integritãţii fizice a persoanei, iar probarea faptului ca o persoana se afla în stare de intoxicatie alcoolicã se poate face şi prin alte mijloace decât prelevarea de sânge. Autorul exceptiei se referã la legea franceza, care prevede modalitãţi diferite de stabilire a alcoolemiei, altele decât prelevarea de sânge. Se susţine, de asemenea, ca textele de lege criticate ca fiind neconstituţionale ignora faptul ca unele persoane suferã de "fobii medicale" şi din aceasta cauza refuza prelevarea de sânge de teama infectarii cu HIV, hepatita sau cu alţi agenţi patogeni, dacã prelevarea de sânge nu se face în condiţii de securitate medicalã. În opinia autorului exceptiei textele de lege criticate se referã exclusiv la prezenta alcoolului în sânge, iar proba acestei stãri nu se poate face decât prin prelevare de sânge. Se critica Decizia nr. 142 din 5 octombrie 1999, prin care Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 . Se considera ca în mod greşit Curtea Constituţionalã a apreciat ca alcoolemia poate fi stabililta şi pe baza altor probe biologice, câtã vreme aceasta stare este inteleasa ca "îmbibaţie alcoolicã în sânge" prin "probe biologice" legiuitorul având în vedere, în exclusivitate, doar proba de sânge.
Tribunalul Militar Iaşi, exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate, considera ca dispoziţiile art. 37 alin. 1 şi 3 şi ale <>art. 52 din Decretul nr. 328/1966 trebuie sa fie examinate în strânsã corelatie, deoarece au în vedere o unica stare de fapt - prezenta alcoolului în sânge - şi o unica modalitate de constatare a acesteia, şi anume prelevarea de probe de sânge. Instanta constata ca în cvasitotalitatea argumentelor invocate în susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 37 din Decretul nr. 328/1966 autorul acesteia se referã la teza întâi a acestui articol, respectiv "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de cãtre o persoana care are în sânge o îmbibaţie alcoolicã ce depãşeşte limita legalã", şi la art. 52 din acelaşi decret. Or, în speta, inculpatul a fost trimis în judecata pentru sãvârşirea infracţiunii prevãzute la art. 37 alin. 1 teza a doua, adicã pentru "conducere în stare de ebrietate", iar pentru a dovedi starea de ebrietate organele de cercetare au la dispoziţie alte mijloace decât recoltarea de probe de sânge. În aceasta situaţie instanta constata ca soluţionarea cauzei nu depinde de constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 37 alin. 1 teza întâi din Decretul nr. 328/1966 , instanta urmând sa stabileascã dacã inculpatul a condus sau nu în "stare de ebrietate", iar nu dacã a condus cu o îmbibaţie alcoolicã mai mare decât cea prevãzutã la <>art. 52 din Decretul nr. 328/1966 . Constatând ca dispoziţiile invocate, şi anume cele ale art. 37 alin. 1 şi 2 şi ale <>art. 52 din Decretul nr. 328/1966 , nu sunt incidente în cauza, instanta apreciazã ca sub acest aspect se impune respingerea exceptiei.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 instanta se referã la Decizia nr. 142 din 5 octombrie 1999, prin care Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii. În opinia instanţei soluţia Curţii Constituţionale este criticabila. Astfel, analizând dispoziţiile art. 23 alin. (8) şi ale art. 20 din Constituţie, corelat cu prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cu hotãrârile pronunţate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în cazurile "Funke impotriva Frantei" şi "Saunders impotriva Regatului Unit", instanta apreciazã ca dispoziţiile <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 sunt neconstituţionale. Principiul prezumţiei de nevinovatie, consacrat în art. 23 alin. (8) din Constituţie, este strâns legat de dreptul persoanei de a nu fi obligatã sa producã probe care sa o incrimineze. Pe de alta parte, necesitatea respectãrii Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale decurge din prevederile art. 20 alin. (1) din Constituţie, în sensul cãrora dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, precum şi din cele ale alin. (2) al aceluiaşi articol, conform cãrora, în caz de neconcordanta, au prioritate reglementãrile internaţionale. Instanta conchide ca se impune ca interpretarea data prin hotãrârile Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte prezumţia de nevinovatie sa fie recunoscuta ca singura corecta.
Referindu-se la cazul în speta, instanta arata ca din analiza textului <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 se constata ca refuzul fãptuitorului de a colabora cu organele judiciare, de a produce probe care sa îl incrimineze, se pedepseşte. Persoana cãreia i s-a solicitat sa se prezinte la recoltarea de probe biologice este obligatã sa se supunã, sub sancţiunea unei pedepse. Se ignora faptul ca refuzul de a se prezenta la recoltarea de probe biologice poate avea diferite cauze: fobia fata de spital, de sânge, de injectii şi teama de a se autoincrimina. Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat în cazurile "Funke impotriva Frantei", "Saunders impotriva Regatului Unit" şi "Murray impotriva Regatului Unit" ca nici o persoana nu poate fi obligatã, sub sancţiunea unei pedepse, sa producã probe autoincriminatoare. Tot Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat ca pot fi folosite totuşi probe prelevate sub ameninţarea unei pedepse, dacã acestea sunt obţinute în urma emiterii unui mandat. Acuzarea poate sa caute probe impotriva inculpatului fãrã a utiliza metode sau forte de constrângere pentru a infrange vointa inculpatului, silindu-l sa producã probe. Or, în cazul <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 legea incrimineaza refuzul de a se supune la recoltarea probelor biologice, probe care sunt principala, dacã nu chiar unica dovada ca inculpatul a încãlcat dispoziţiile <>art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 . Se menţioneazã şi faptul ca decizia de recoltare a probelor biologice aparţine unui agent de circulaţie şi nu este condiţionatã de existenta vreunui indiciu temeinic, iar decizia poate fi luatã arbitrar, fãrã un motiv întemeiat. În opinia instanţei recoltarea probelor biologice poate fi facuta în condiţii similare percheziţiei, reţinerii sau arestãrii preventive.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca opinia instanţei, potrivit cãreia dispoziţiile <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 constituie o încãlcare a dispoziţiilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, privitoare la prezumţia de nevinovatie, nu poate fi primitã, deoarece prin textul de lege criticat nu se instituie o prezumţie de vinovãţie. Incriminarea se justifica prin necesitatea constatãrii şi sanctionarii la timp şi corect a faptei de conducere în stare de ebrietate. De asemenea, în ceea ce priveşte recoltarea probei de sânge, la care instanta se referã în mod deosebit, se poate constata ca textul de lege criticat ca fiind neconstitutional nu o prevede în mod explicit, ci are în vedere "recoltarea de probe biologice" în general. De aceea, dacã, indiferent din ce motive, persoanei în cauza nu i se poate preleva sânge, alcoolemia acesteia urmeazã sa fie stabilitã pe baza altor probe biologice. În opinia Guvernului, bazatã pe prevederile art. 49 din Constituţie, dispoziţiile <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , a cãror finalitate o reprezintã apãrarea drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, a vieţii, integritãţii corporale şi a sãnãtãţii, precum şi a altor valori angajate în traficul rutier, nu constituie o restrangere a exerciţiului unor drepturi sau libertãţi fundamentale ale persoanei cãreia i se solicita sa se prezinte la recoltarea probelor biologice, aceasta nefiind privatã de libertate în alte condiţii decât cele prevãzute de lege şi neactionandu-se asupra ei prin forta sau prin alte mijloace, pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Se apreciazã ca nu au fost incalcate, prin dispoziţiile <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , nici dispoziţiile art. 20 din Constituţie, interpretate şi aplicate în concordanta cu Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece persoana invinuita de sustragere de la recoltarea probelor biologice este prezumatã nevinovatã pana ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã. Se mai arata ca asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 142 din 5 octombrie 1999 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000), respingând excepţia. În opinia Guvernului se considera ca soluţia de respingere, ca fiind inadmisibila, a exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 şi 2 şi ale <>art. 52 din Decretul nr. 328/1966 , propusã de instanta, este corecta. În final se apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã cu privire la dispoziţiile art. 37 alin. 3 din acelaşi decret.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere comunicat de Guvern, raportul întocmit de judecatorulraportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 37 şi ale <>art. 52 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 37: "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de cãtre o persoana care are în sânge o îmbibaţie alcoolicã ce depãşeşte limita legalã sau care se afla în stare de ebrietate se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani.
Dacã persoana aflatã în una dintre situaţiile prevãzute la alineatul precedent conduce un autovehicul care transporta persoane în comun ori transporta materii ce pot produce pericol public, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani.
Sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani.";
- Art. 52: "Imbibatia alcoolicã în sânge atrage rãspunderea penalã a conducãtorilor de autovehicule când este de cel puţin 1 la mie."
Aceste dispoziţii legale sunt considerate de autorul exceptiei ca fiind contrare prevederilor art. 22 din Constituţie, care au urmãtoarea redactare:
"(1) Dreptul la viata, precum şi dreptul la integritate fizica şi psihicã ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisã."
Totodatã, deşi autorul exceptiei nu a menţionat şi prevederile art. 23 alin. (1) din Constituţie, Curtea observa ca acesta a invocat neconstituţionalitatea şi în raport cu mentionatul text constituţional, deoarece în motivarea exceptiei se referã la încãlcarea prin dispoziţiile legale criticate şi a libertãţii individuale. Conform acestor prevederi constituţionale, "Libertatea individualã şi siguranta persoanei sunt inviolabile". De asemenea, Curtea urmeazã sa examineze excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 şi în raport cu prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie, prevederi considerate de instanta de judecata ca fiind incalcate prin textul de lege menţionat. Aceste prevederi constituţionale au urmãtoarea redactare: "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã."
1. Examinând dispoziţiile legale criticate, din perspectiva prevederilor <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, potrivit cãrora "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei", Curtea constata ca numai dispoziţiile art. 37 alin. 1 teza a doua, precum şi ale <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice (republicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 49 din 28 iunie 1984) au legatura cu cauza, deoarece autorul exceptiei a fost trimis în judecata pentru sãvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de conducere în stare de ebrietate a unui autovehicul pe drumurile publice şi a celei de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, infracţiuni prevãzute de aceste texte. Prin urmare, controlul de constitutionalitate va avea ca obiect numai aceste dispoziţii legale; referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 teza întâi şi alin. 2, precum şi ale <>art. 52 din Decretul nr. 328/1966 , dispoziţii de care nu depinde soluţionarea cauzei (întrucât inculpatul nu s-a aflat în situaţiile prevãzute de aceste texte, iar imbibatia alcoolicã nu a putut fi stabilitã tocmai datoritã sustragerii inculpatului de la recoltarea probelor biologice), Curtea urmeazã ca în temeiul <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa o respingã, ca fiind inadmisibila. Totodatã Curtea observa ca, deşi instanta de judecata a reţinut corect ca textele de lege criticate menţionate nu influenţeazã soluţionarea cauzei, nu a aplicat totuşi dispoziţiile <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, care prevãd: "Dacã excepţia este inadmisibila, fiind contrarã prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanta o respinge printr-o încheiere motivatã, fãrã a mai sesiza Curtea Constituţionalã." Asa fiind, Curtea, sesizatã cu excepţia referitoare şi la aceste texte de lege criticate, constatând inadmisibilitatea în raport cu prevederile <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, urmeazã sa pronunţe respingerea acesteia.
2. Asupra exceptiei de neconstituţionalitate a <>art. 37 alin. 1 teza a doua din Decretul nr. 328/1966 , prin care este incriminata conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de cãtre o persoana care se afla în stare de ebrietate, Curtea retine ca nu pot fi primite criticile formulate de autorul acesteia, deoarece textul de lege nu conţine dispoziţii prin care sa fie încãlcat dreptul la viata sau cel la integritate fizica şi psihicã, drepturi fundamentale garantate prin art. 22 din Constituţie. Dimpotriva, scopul urmãrit de legiuitor prin incriminarea unei asemenea fapte este tocmai apãrarea drepturilor persoanei la viata, la integritate corporalã, la integritate psihicã, precum şi protejarea altor valori importante angajate în traficul rutier. Incriminarea este de natura sa îl ocroteasca chiar pe conducãtorul auto care conduce în stare de ebrietate un autovehicul pe drumurile publice. De asemenea, nu se poate considera ca sancţionarea penalã a celor vinovaţi de sãvârşirea acestor fapte ar reprezenta o supunere la "tortura", "pedeapsa" sau "tratament inuman ori degradant", pedepse şi tratamente interzise prin art. 22 alin. (2) din Constituţie.
3. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 Curtea constata, de asemenea, ca aceasta este neîntemeiatã atât în raport cu prevederile constituţionale cuprinse în art. 22 şi în art. 23 alin. (1), invocate de autorul acesteia, cat şi în raport cu cele cuprinse în art. 23 alin. (8), referitoare la prezumţia de nevinovatie, prevederi invocate de instanta de judecata în motivarea opiniei sale privind neconstituţionalitatea textului de lege menţionat.
Incriminarea sustragerii de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, precum şi a altor fapte prin care este pusã în pericol siguranta circulaţiei rutiere reprezintã incriminari "obstacol" prin care este sancţionatã penal simpla nerespectare a unor reguli de circulaţie, în scopul preintampinarii unor grave vãtãmãri ale valorilor angajate în traficul rutier (de exemplu: pierderi de vieţi omeneşti, vãtãmãri ale integritãţii corporale şi ale sãnãtãţii persoanei, precum şi distrugeri de valori materiale). De aceea s-a impus incriminarea prevãzutã la alin. 3 al <>art. 37 din Decretul nr. 328/1966 , fiind sancţionatã împiedicarea constatãrii faptei de conducere sub influenta alcoolului, realizatã prin sustragerea conducatorului auto de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Curtea constata ca dispoziţiile <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 nu reprezintã o încãlcare a prevederilor art. 22 din Constituţie, referitoare la dreptul la viata şi la integritate fizica şi psihicã, ci, dimpotriva, au ca finalitate tocmai apãrarea acestor drepturi, puse în pericol prin conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de cãtre o persoana aflatã în stare de ebrietate. Evident, refuzul conducatorului auto de a se supune recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei trebuie sa fie nejustificat. Ipotezele imaginate de autorul exceptiei, care, în esenta, se referã la starea sãnãtãţii conducatorului auto suspectat ca s-ar afla sub influenta alcoolului, stare care nu i-ar permite acestuia sa se supunã recoltarii probelor biologice, pot fi dovedite cu acte medicale, expertize medicale de specialitate, precum şi cu orice alte probe din care sa rezulte ca acest refuz nu s-a datorat stãrii de ebrietate în care s-ar fi aflat. Textul incriminator nu interzice administrarea unor asemenea probe şi nu contravine prevederilor art. 22 alin. (1) din Constituţie care se referã la garantarea dreptului la viata, precum şi a dreptului la integritate fizica şi psihicã ale persoanei. Totodatã Curtea observa ca interzicerea torturii şi a oricãrei pedepse sau tratament inuman ori degradant, prevãzutã în alin. (2), precum şi interzicerea pedepsei cu moartea, prevãzutã în alin. (3) al aceluiaşi text constituţional, invocate, de asemenea, în motivarea exceptiei, nu au nici o legatura cu cauza.
Curtea mai constata ca dispoziţiile <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 nu contravin nici prevederilor art. 23 alin. (1) din Constituţie, referitoare la inviolabilitatea libertãţii individuale şi a siguranţei persoanei, deoarece recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei nu numai ca nu contravine acestor drepturi fundamentale, ci, dimpotriva, are ca finalitate ocrotirea acestora prin prevenirea producerii unor grave accidente de circulaţie, în situaţiile în care o persoana ar conduce în stare de ebrietate un autovehicul pe drumurile publice. Totodatã Curtea considera ca recoltarea probelor biologice nu poate fi consideratã o încãlcare a libertãţii persoanei sau a siguranţei acesteia, deoarece, fiind drepturi şi libertãţi fundamentale, acestea trebuie sa fie exercitate cu buna-credinţa, fãrã sa fie incalcate drepturile şi libertãţile celorlalţi, potrivit art. 54 din Constituţie, buna-credinţa care nu mai poate fi reţinutã în momentul în care o persoana presupusa ca s-ar afla în stare de ebrietate şi care a condus un autovehicul pe drumurile publice se sustrage de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Curtea constata ca dispoziţiile <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 nu contravin nici prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie, deoarece pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii de condamnare persoana este consideratã nevinovatã, neinstituindu-se nici o prezumţie de vinovãţie a inculpatului trimis în judecata în temeiul acestor dispoziţii.
De altfel, asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, raportate la aceleaşi texte constituţionale, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 142 din 5 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000, respingând, ca fiind neîntemeiatã, excepţia.
Cu acel prilej, printre altele, Curtea a observat ca recoltarea probei de sânge, despre care şi autorul exceptiei din prezenta cauza susţine ca este singura cale de stabilire a alcoolemiei, nu este explicit prevãzutã în textul <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , care are în vedere "recoltarea de probe biologice" în general. De aceea, dacã, indiferent din ce motive, persoanei în cauza nu i se poate preleva sânge, alcoolemia acesteia urmeazã sa fie stabilitã şi pe baza altor probe biologice decât prelevarea de sânge.
Curtea constata ca atât considerentele deciziei menţionate, cat şi soluţia pronunţatã îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauza, neintervenind elemente noi de natura sa modifice aceasta jurisprudenta.
În sfârşit, Curtea constata ca nu poate fi reţinutã nici susţinerea instanţei în sensul ca recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ar insemna obligarea conducatorului auto de a contribui la producerea unei probe impotriva lui însuşi. Într-adevãr textul de lege criticat ca fiind neconstitutional nu creeazã o prezumţie de vinovãţie şi nu implica o constrângere a celui în cauza de a se supune la recoltarea de probe biologice.
În orice caz, faptul ca textul de lege este interpretat în sensul ca prelevarea de sânge ar fi singura proba biologica pentru stabilirea alcoolemiei constituie o problema de aplicare a legii, iar nu de constitutionalitate, neintrând astfel în competenta Curţii Constituţionale, care, potrivit <>art. 2 alin. (3) teza finala din Legea nr. 47/1992 , republicatã "[...] nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 şi cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte art. 37 alin. 1 şi 2, precum şi art. 52 din acelaşi decret,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 teza întâi şi alin. 2, precum şi ale <>art. 52 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat, excepţie ridicatã de Viorel Moldovanu în Dosarul nr. 129/2000 al Tribunalului Militar Iaşi.
2. Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 teza a doua şi ale art. 37 alin. 3 din acelaşi decret, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceluiaşi tribunal.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 18 ianuarie 2001.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
OPINIE SEPARATĂ
Ne menţinem şi în aceasta cauza opinia divergenta exprimatã fata de soluţia adoptatã, cu majoritate de voturi, de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 142 din 5 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000, şi consideram în continuare ca textul incriminator al <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice contravine dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 23 alin. (1) şi (8) din Constituţie.
Prin prezenta opinie separatã dorim sa facem unele sublinieri pentru a demonstra caracterul ireal al unor considerente avute în vedere de majoritatea membrilor Curţii la adoptarea soluţiei de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate. Astfel:
1. În considerentele deciziei la care se referã prezenta opinie separatã se retine în mod inexact ca faptele incriminate prin art. 37 alin. 1 (cu agravantã prevãzutã în alin. 2), respectiv prin alin. 3 al aceluiaşi articol din <>Decretul nr. 328/1966 , au un caracter identic, iar sancţionarea lor urmãreşte acelaşi scop de prevenire a acţiunilor care pun în pericol siguranta circulaţiei pe drumurile publice.
Infracţiunile prevãzute şi pedepsite de <>art. 37 alin. 1 şi 2 din Decretul nr. 328/1966 sunt într-adevãr infracţiuni de pericol sui generis, prin care se lezeaza grav interesul legat de siguranta circulaţiei pe drumurile publice. Ele reprezintã abateri de la normele circulaţiei rutiere de o asemenea gravitate şi grad de pericol care justifica sancţionarea lor penalã. Punerea în vedere a sancţiunii penale pentru fapta de a conduce un autovehicul pe drumurile publice de cãtre o persoana care se afla în stare de ebrietate ori are în sânge o concentraţie alcoolicã ce depãşeşte limita legalã, fãrã condiţia producerii vreunui eveniment rutier, descurajeaza orice conducãtor auto şi poate determina abţinerea de la consumul de bãuturi alcoolice, prevenind producerea stãrii de pericol pentru siguranta circulaţiei pe drumurile publice.
Fapta incriminata prin art. 3 al art. 37, în schimb, nu reprezintã o infracţiune de pericol, întrucât autorul ei, în momentul în care i se cere sa se supunã recoltarii probelor biologice, este oprit şi poate fi împiedicat sa conducã în continuare autovehiculul, dacã se constata în orice mod ca se afla sub influenta bãuturilor alcoolice. În aceasta situaţie, prin supunerea la recoltarea probelor biologice nu se urmãreşte decât obţinerea unei probe pentru dovedirea sãvârşirii anterior a unei infracţiuni de pericol.
2. Textul de lege criticat incrimineaza sustragerea de la recoltarea oricãror probe biologice, considerate de agentul constatator ca fiind necesare sau utile pentru stabilirea alcoolemiei. Astfel, persoana nu este absolvitã de rãspundere penalã nici în cazul în care accepta recoltarea unor probe biologice, dar refuza sa se supunã altora, cum ar fi în practica nesupunerea la prelevarea probelor de sânge.
3. Textul de lege incriminator nu prevede condiţia ca sustragerea de la recoltarea probelor biologice sa fie nejustificatã şi nici aceea ca anterior sa se fi constatat starea de a se afla sub influenta alcoolului, situaţie în care recoltarea şi analiza probelor biologice sa urmãreascã doar concretizarea nivelului alcoolemiei. Asadar, se prezuma existenta vinovatiei, constând în conducerea unui autovehicul pe drumurile publice în timpul când persoana respectiva se afla sub influenta alcoolului.
4. Posibilitatea stabilirii sau chiar stabilirea stãrii de ebrietate prin alte mijloace de proba nu inlatura caracterul penal al faptei şi nici rãspunderea penalã pentru sustragerea de la recoltarea probelor biologice. Este edificatoare, sub acest aspect, speta examinata, în care autorul exceptiei este judecat pentru sãvârşirea a doua infracţiuni, în concurs real, cea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de cãtre o persoana care se afla în stare de ebrietate şi cea de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
5. În considerentele deciziei la care se referã prezenta opinie separatã se retine ca "s-a impus incriminarea din alin. 3 al <>art. 37 din Decretul nr. 328/1966 , fiind sancţionatã împiedicarea constatãrii faptei de conducere sub influenta alcoolului". În realitate nu este vorba de sancţionarea împiedicãrii constatãrii faptei, ci a necooperarii autorului acesteia la producerea unor dovezi privind propria-i vinovãţie. Nu se poate susţine ca sub acest aspect textul de lege criticat nu prevede o mãsura de constrângere, întrucât ameninţarea cu aplicarea unei pedepse privative de libertate în caz de nesupunere reprezintã, în mod evident, o mãsura de constrângere psihicã.
Judecãtor,
Kozsokar Gabor
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
