Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Vasile Gionea - preşedinte
Mihai Constantinescu - judecãtor
Ion Filipescu - judecãtor
Antonie Iorgovan - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol pronunţarea asupra recursurilor declarate de Ministerul Public şi inculpatul Dobre Ilie impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 60 din 25 mai 1994.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 8 februarie 1995, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, a aparatorului inculpatului Dobre Ilie şi a partii civile, fiind lipsa inculpatul Rupita Nicolae, legal citat, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, cînd Curtea Constituţionalã, avînd nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 15 februarie 1995.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Inculpatii Rupita Nicolae şi Dobre Ilie au invocat în fata Curţii de Apel Bucureşti, Dosarul nr. 57/1993, şi, respectiv, a Curţii de Apel Pitesti, Dosarul nr. 587/A/1993, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 ultimul alineat din Codul de procedura penalã, sustinind ca acestea vin în contradictie cu prevederile art. 23 din Constituţie.
Prin Decizia nr. 60 din 25 mai 1994, Curtea Constituţionalã a admis în parte excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat ca dispoziţiile art. 149 alineatul final din Codul de procedura penalã sînt neconstituţionale în mãsura în care se interpreteazã în sensul ca durata arestãrii dispusã de instanta în cursul judecaţii poate depãşi 30 de zile fãrã a fi necesarã prelungirea, în condiţiile art. 23 din Constituţie.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie, Curtea Constituţionalã a constatat, în esenta, urmãtoarele:
- libertatea individualã face parte din valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituţie;
- prezumţia de nevinovatie, ce ce subzistã pînã la rãmînerea definitiva a hotãrîrii judecãtoreşti de condamnare, constituie un principiu fundamental prevãzut de art. 23 alin. (8) din Constituţie;
- art. 23 alin. (4) din Constituţie stabileşte condiţiile în care se poate dipune arestarea unei persoane, fãrã a distinge între faza de urmãrire sau de judecata a procesului penal;
- art. 149 alineatul final din Codul de procedura penalã este constituţional în ceea ce priveşte posibilitatea arestãrii, în sensul ca aceasta se poate face şi în timpul judecaţii cauzei, dar el devine neconstitutional dacã este interpretat în sensul ca durata arestãrii poate depãşi 30 de zile. Pe cale de consecinta, în cursul judecãrii cauzei, la expirarea termenului de 30 de zile, instanta are obligaţia constituţionalã sa verifice, din oficiu, dacã se impune menţinerea arestãrii preventive şi, în caz afirmativ, poate dispune prelungirea acesteia cu încã cel mult 30 de zile. Dacã se menţin motivele arestãrii, dupã expirarea acestui termen, instanta are posibilitatea, în aceleaşi condiţii prevãzute de art. 23 din Constituţie, sa prelungeascã durata arestãrii, dar de fiecare data pînã la cel mult 30 de zile.
Impotriva deciziei sus-menţionate Ministerul Public a declarat recurs, solicitind casarea deciziei şi respingerea exceptiei ca nefondata. Motivele de recurs invocate vizeazã, în esenta, urmãtoarele aspecte: condiţiile în care poate fi dispusã mãsura arestãrii unei persoane, astfel cum sînt ele prevãzute în art. 23 alin. (4) din Constituţie, sînt aplicabile numai în faza nepublica a procesului penal şi au ca scop înlãturarea unor eventuale erori sau abuzuri, deoarece în faza judiciarã mãsura arestãrii este permanent controlatã, putind fi oricind revocatã din oficiu sau la cerere.
Impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 60/1994 a formulat recurs şi inculpatul Dobre Ilie, care arata ca nu este vinovat de fapta sãvîrşitã, ca încadrarea juridicã a faptei nu este legalã şi ca a fost arestat fãrã sa existe motive care sa justifice luarea acestei mãsuri.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinînd încheierea de sesizare, decizia atacatã, cererile de recurs, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile orale ale recurentilor prezentate în şedinţa publica din 8 februarie 1995 şi vazind dispoziţiile legale ce fac obiectul exceptiei, precum şi cele ale art. 23 din Constituţie şi ale art. 25 din Legea nr. 47/1992, retine, cu privire la recursurile declarate, urmãtoarele:
Motivul de recurs, potrivit cãruia dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Constituţie, care reglementeazã condiţiile în care poate fi dispusã arestarea unei persoane, sînt aplicabile numai în faza nepublica a procesului penal, este nefondat. În alin. (4) al art. 23 din legea fundamentalã se prevede ca: "Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile. Asupra legalitãţii mandatului, arestatul se poate plînge judecãtorului, care este obligat sa se pronunţe prin hotãrîre motivatã. Prelungirea arestãrii se aproba numai de instanta de judecata". Din aceste dispoziţii rezulta ca, întrucît arestarea este o excepţie de la principiul libertãţii individuale, legiuitorul constituant, în scop de protecţie a acestui principiu, a reglementat restrictiv condiţiile în care o persoana poate fi privatã de libertate. De aceea textul constituţional nu distinge între fazele procesului penal. A interpreta altfel, în sensul ca art. 23 alin. (4) s-ar aplica numai în faza prealabilã judecaţii, ar insemna sa se limiteze cimpul sau de aplicabilitate şi, pe cale de consecinta, sa se lase lipsit de protecţie un drept fundamental în faza judiciarã a procesului penal, sustinere ce nu poate fi primitã, fiind contrarã dispoziţiei constituţionale respective.
Pe de alta parte, nici susţinerea în sensul ca dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Constituţie au ca scop înlãturarea unor eventuale erori sau abuzuri ce pot aparea în faza nepublica a procesului penal, astfel cum s-a arãtat în motivele de recurs ale Ministerului Public, nu este fondatã. Potrivit art. 23 alin. (6) din Constituţie, eliberarea celui arestat este obligatorie, dacã motivele ce au justificat luarea acestei mãsuri au dispãrut. Nici aceasta dispoziţie constituţionalã nu distinge între faza prealabilã judecaţii şi faza judecaţii, astfel încît este abuzivã menţinerea mãsurii arestãrii în lipsa existenţei, în continuare, a motivelor ce o justifica, în ambele faze ale procesului penal. Astfel încît interpretarea art. 23 alin. (4) din Constituţie, în sensul ca scopul urmãrit ar fi acela de a se preveni eventuale abuzuri numai în faza anterioarã judecaţii, este contrarã prevederilor constituţionale sus-menţionate. Atît procurorul, cît şi judecãtorul sînt obligaţi ca, din oficiu, cît şi la cerere, sa asigure ca durata arestãrii sa nu depãşeascã limitele determinate de motivele ce o justifica, iar art. 23 alin. (4) din Constituţie are alt scop, şi anume de a limita la cel mult 30 de zile durata arestãrii, cu posibilitatea prelungirii ei în vederea asigurãrii condiţiilor necesare bunei administrãri a justiţiei.
În ce priveşte recursul inculpatului Dobre Ilie, se constata ca motivele invocate privesc aplicarea legii, ceea ce este exclusiv de competenta instanţei de judecata, şi nu probleme de constitutionalitate, motiv pentru care argumentele invocate nu pot fi reţinute.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 23 şi al art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Public şi inculpatul Dobre Ilie impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 60 din 25 mai 1994.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 15 februarie 1995.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
------------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
