Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 2 din 8 ianuarie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 37 si art. 38 din Codul familiei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 203 din 31 martie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 şi 38 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Dumitru Hosu în Dosarul nr. 2.756/315/2008 al Judecãtoriei Târgovişte.
La apelul nominal se prezintã, personal, autorul excepţiei şi partea Teodora Hosu. Procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Autorul excepţiei solicitã admiterea acesteia pentru aceleaşi motive invocate în faţa instanţei de judecatã.
Teodora Hosu solicitã respingerea excepţiei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate. Invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 29 mai 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 2.756/315/2008, Judecãtoria Târgovişte a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 şi 38 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Dumitru Hosu într-un proces de divorţ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece instituie posibilitatea soţilor de a divorţa cu uşurinţã.
Judecãtoria Târgovişte considerã cã textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl reprezintã prevederile art. 37 şi 38 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu urmãtorul cuprins:
- Art. 37: "Cãsãtoria înceteazã prin moartea unuia dintre soţi sau prin declararea judecãtoreascã a morţii unuia dintre ei.
Cãsãtoria se poate desface prin divorţ.";
- Art. 38: "Instanţa judecãtoreascã poate desface cãsãtoria prin divorţ atunci când, datoritã unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vãtãmate şi continuarea cãsãtoriei nu mai este posibilã.
Divorţul poate fi pronunţat şi numai pe baza acordului ambilor soţi, dacã sunt îndeplinite urmãtoarele condiţii:
a) pânã la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la încheierea cãsãtoriei;
b) nu existã copii minori rezultaţi din cãsãtorie.
Oricare dintre soţi poate cere divorţul atunci când starea sãnãtãţii sale face imposibilã continuarea cãsãtoriei.
La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanţa va ţine seama şi de interesele minorilor."
Textul constituţional invocat ca fiind încãlcat este cel al art. 26 privind viaţa intimã, familialã şi privatã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocatã, observãm cã textele de lege criticate au mai fãcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi cu o motivare identicã.
Astfel, prin <>Decizia nr. 156 din 26 februarie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 24 aprilie 2008, Curtea a constatat cã dispoziţiile art. 37 din Codul familiei nu fac decât sã enumere cauzele de încetare a cãsãtoriei, una dintre acestea fiind desfacerea prin divorţ, iar prevederile art. 38 stabilesc condiţiile în care instanţele judecãtoreşti pot pronunţa divorţul, precizând cã acesta nu se poate pronunţa decât în anumite condiţii, şi anume când existã motive temeinice şi numai dacã raporturile dintre soţi sunt grav vãtãmate, iar continuarea cãsãtoriei nu mai este posibilã, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ, aşa cum rezultã din text.
Curtea a reţinut cã, în ceea ce priveşte divorţul bazat pe acordul pãrţilor, reglementat în art. 38 alin. 2 din Codul familiei, textul de lege impune anumite condiţii, şi anume o duratã minimã a cãsãtoriei, precum şi inexistenţa copiilor minori rezultaţi din cãsãtorie, ceea ce demonstreazã preocuparea legiuitorului pentru menţinerea instituţiei cãsãtoriei şi înlãturarea posibilitãţii de tratare cu uşurinţã a obligaţiilor faţã de copiii minori.
Referitor la posibilitatea ca oricare dintre soţi sã cearã desfacerea cãsãtoriei atunci când starea sãnãtãţii face imposibilã continuarea acesteia, prevãzutã în art. 38 alin. 3 din Codul familiei, Curtea a reţinut cã legiuitorul a avut în vedere evitarea recurgerii cu superficialitate la posibilitatea desfacerii unei cãsãtorii. Pentru aceste considerente, Curtea a constatat cã, în temeiul textelor de lege criticate, instanţele de judecatã dispun de mijloace legale pentru a nu permite desfacerea cu uşurinţã a cãsãtoriei, acţionând astfel în sensul garanţiei instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituţie.
Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, neexistând temeiuri care sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 şi art. 38 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Dumitru Hosu în Dosarul nr. 2.756/315/2008 al Judecãtoriei Târgovişte.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 ianuarie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: