Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 2 din 30 iunie 1992 cu privire la constitutionalitatea art. 34, a art. 66 alin. 1 si a art. 91 din Legea pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 165 din 16 iulie 1992
Prin sesizarea înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 17 din 18 iunie 1992, un grup de 51 deputaţi a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 144 lit. a) din Constituţia României şi ale <>art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, examinarea constituţionalitãţii dispoziţiilor cuprinse în art. 91 din Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.
Prin sesizarea înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 36 din 22 iunie 1992, un alt grup de 51 deputaţi a solicitat, în temeiul aceloraşi dispoziţii, examinarea constituţionalitãţii prevederilor cuprinse în art. 66 alin. 1 şi ale art. 34 din aceeaşi lege.
Curtea Constituţionalã, în temeiul <>art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , constata ca este competenta a soluţiona cele doua sesizãri, care s-au înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 .
Grupul de deputaţi care a sesizat Curtea, cerind examinarea constituţionalitãţii art. 34 şi a art. 66 alin. 1 din Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, nu a motivat decît critica de neconstituţionalitate a acestui din urma articol, iar sesizarea privind neconstituţionalitatea art. 91 din aceeaşi lege a fost, înaintatã, de asemenea nemotivatã, contrar prevederilor <>art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cãrora sesizãrile înaintate Curţii trebuie fãcute în forma scrisã şi motivate.
În susţinerea contestarii constituţionalitãţii art. 66 alin. 1 din legea precitata se arata ca prevederile acestuia contravin principiului egalitãţii votului, prin instituirea unui procent minim de 3% din totalul voturilor exprimate pe intreaga ţara, pentru orice partid sau formaţiune politica. În aceste condiţii, eficienta votului individual este condiţionatã de un element aleatoriu şi anume acest prag de 3% care conduce, de fapt, la reglementarea unui nou caz de nulitate a votului individual, pentru acele sufragii exprimate în favoarea unui partid sau a unei formaţiuni politice care nu întruneşte limita minima de 3% din totalul voturilor valabile exprimate pe intreaga ţara.
Potrivit <>art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea a solicitat celor doua Camera ale Parlamentului, precum şi Guvernului, punctul lor de vedere.
În rãspunsul sau, Senatul s-a referit la obiecţiunea de neconstituţionalitate a art. 66 şi art. 91, aratind ca ea este nemotivatã, iar pe fond, ca egalitatea votului nu are nici o legatura cu faptul ca lista de candidaţi nu a întrunit un anumit numãr de voturi şi ca ambele praguri minime, atît cel de 3%, cît şi cel de 8% sînt constituţionale, în unele tari democratice ele fiind chiar mai mari, în dorinta structurãrii unei vieţi politice aşezate pe baze traditionale şi moderne.
Guvernul a considerat şi el ca dispoziţiile art. 66 şi 91 nu contravin prevederilor Constituţiei, deoarece nu se incalca principiul egalitãţii votului, deoarece fiecare alegator are dreptul la un singur vot, iar puterea fiecãrui vot este egala. Cît priveşte stabilirea rezultatelor votarii, aceasta este o faza subsecventa votului.
Avînd în vedere ca între cele doua sesizãri, sub aspectul constituţionalitãţii art. 66 alin. 1 şi a art. 91 exista o strinsa legatura, constind în critica de constitutionalitate a pragurilor minime de reprezentare de 3% şi, respectiv, 8% s-a procedat la conexarea celor doua sesizãri, pronuntindu-se decizia de fata.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
vazind dispoziţiile legale invocate, sesizãrile celor doua grupuri de deputaţi, precum şi punctele de vedere ale Senatului şi Guvernului şi ţinînd seama de dispoziţiile <>art. 20 din Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
1. Dispoziţiunile criticate din art. 34 privesc interdicţia depunerii candidaturii pentru prefecţi, subprefecţi şi conducãtorii serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte autoritãţi guvernamentale descentralizate, exclusiv în unitãţile administrativ-teritoriale în care îşi exercita sau şi-su exercitat funcţiile în ultimele 6 luni anterioare datei alegerilor.
Limitarea dreptului de a candida pentru aceste persoane este conformã cu prevederile art. 49 din Constituţie, întrucît ar fi contrar moralei publice, în general, şi deontologiei electorale, în special, ca o anumitã categorie de persoane - ce în virtutea funcţiei publice pe care o exercita ar putea avea o însemnatã influenta asupra optiunilor electorale - sa candideze în alegeri chiar în unitãţile administrativ-teritoriale în care îşi desfãşoarã activitatea.
În aceste condiţii, egalitatea de sanse a candidaţilor pentru alegerea de deputaţi şi senatori ar fi serios compromisa. Mai mult, unele din funcţiile pentru care se instituie aceasta limitare presupun implicarea directa a celor care le ocupa în procesul organizãrii şi desfãşurãrii alegerilor cum ar fi, spre pilda, cea de prefect.
Este de remarcat, de asemenea, ca aceasta limitare priveşte exclusiv exerciţiul dreptului de a depune candidaturi în circumscripţia electoralã în care persoanele respective se bucura de ascendentul funcţiei. Asadar, ele pot candida în orice alta circumscripţie din ţara, ceea ce corespunde pe deplin cu prevederile art. 49 alin. (2) din Constituţie, potrivit cu care restrîngerea exercitãrii unui drept trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge însãşi existenta dreptului vizat.
2. Cea de-a doua critica priveşte textul art. 66 alin. 2 din aceeaşi lege, potrivit cu care atribuirea de mandate se face avîndu-se în vedere numai partidele, formaţiunile politice sau coalitiile acestora, care au întrunit pe intreaga ţara cel puţin 3% din totalul voturilor exprimate, în mod distinct pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, obiectul sesizãrii constituindu-l, în esenta, încãlcarea egalitãţii votului, nulitatea acestuia şi deturnarea lui de la destinaţia care i-a dat-o alegatorul.
Semnificatia egalitãţii votului are o dubla acceptiune: pe de o parte, fiecare alegator are dreptul la un singur vot, iar pe de alta parte, fiecare deputat sau senator trebuie sa fie desemnat în cadrul unor circumscripţii electorale egale ca populaţie şi nu ca numãr de alegatori. Aceasta pentru ca, potrivit prevederilor art. 2 din Constituţia României, suveranitatea nationala aparţine întregului popor roman şi nu numai celor care, dispunind de dreptul de vot, sînt în mãsura sa participe la alegeri.
Prevederile Legii pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului asigura respectarea acestor elemente alcatuitoare ale conceptului de vot egal, statornicind ca alegatorul are dreptul la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi la un singur vot pentru alegerea Senatului (art. 2), precum şi prin dispoziţiile art. 3. Acestea prevãd ca în fiecare circumscripţie electoralã se alege un numãr de deputaţi sau senatori care nu este stabilit în mod arbitrar, ci cu respectarea principiului egalitãţii bazei demografice a reprezentãrii exprimat printr-o norma egala de reprezentare pe intreaga ţara, care este de un deputat la 70.000 locuitori şi un senator la 160.000 locuitori.
Cum aceste dispoziţii legale sînt constituţionale, ele neinstituind nici o discriminare care sa aducã atingere egalitãţii votului, critica de neconstituţionalitate adusã sub acest aspect se dovedeşte neîntemeiatã, urmînd a se analiza problema nulitãţii votului, ca urmare a dependentei valabilitãţii lui de realizarea pragului minim de 3% .
Ideea de nulitate a votului, asa cum este conceputã în dispoziţiile legii (art. 61 alin. 3), se întemeiazã pe doua situaţii: fie valabilitatea buletinului de vot este indoielnica, lipsindu-i ştampila de control a sectiei de votare sau fiind de alt model decît cel legal aprobat, fie intenţia alegatorului este incerta, opţiunea sa nefiind clar exprimatã, prin lipsa ştampilei "Votat" sau prin aplicarea ei pe mai multe patrulatere. Orice alt vot este valabil exprimat pentru ca el dovedeşte în mod legal şi fãrã dubii, intenţia realã a alegatorului, astfel ca neluarea în seama a unui numãr de voturi obţinute de un partid sau formaţiune politica sub pragul de 3% nu poate avea semnificatia instituirii unei noi cauze de nulitate, în contextul prevederilor art. 61 precitat.
În realitate, o analiza completa a semnificatiei exercitãrii dreptului de a alege de cãtre cetãţenii tarii nu trebuie sa omita cercetarea functionalitatii politice a acestuia, prin prisma rolului şi ratiunii lui într-un stat democrat şi eficient.
Procesul electoral, în ansamblul sau, nu este numai un mijloc care sa permitã exercitarea drepturilor individuale ale cetãţenilor, consacrate de Constituţie. El reprezintã, de asemenea, dincolo de expresia acestor drepturi subiective, un mijloc pentru a dota instituţiile unui stat democratic cu o capacitate coerenta de expresie şi pentru a face posibila organizarea unor centre de decizie politica eficiente şi în mãsura sa imprime o orientare generalã nefragmentata a activitãţii de stat.
Instituirea unui prag minim de aderenta a corpului electoral pentru partidele şi formaţiunile politice cu vocaţie de reprezentare în parlament are ca obiectiv aplicarea principiului reprezentãrii proporţionale în asa fel încît esenta acesteia - reflectarea în corpurile legiuitoare a tendinţelor şi optiunilor politice ale naţiunii - sa nu între în contradictie cu necesitatea alcãtuirii unei instituţii reprezentative care sa corespundã dezideratelor arãtate mai sus.
În consecinta, o prezenta excesiv de fragmentata a acestor partide şi formaţiuni ar putea conduce la dificultãţi deloc imprevizibile în realizarea unei politici de stat coerente şi de perspectiva, în mãsura sa corespundã consolidãrii şi dezvoltãrii unui stat democratic, întemeiat pe valorile libertãţii şi demnitãţii umane. În aceste condiţii este fireasca instituirea unui prag care sa asigure reprezentarea proporţionalã a optiunilor majoritare şi, prin urmare, caracteristice ale corpului electoral.
Asa se explica faptul ca aplicarea principiului reprezentãrii proporţionale cu un prag procentual minim este cunoscutã în numeroase state democratice europene, fiind reglementatã, ca atare, chiar în legislaţia electoralã antebelica din ţara noastrã.
De altminteri, şi în cuprinsul motivarii sesizãrii se recunoaşte ca procesul politic trebuie sa se întemeieze pe o dinamica tinzind spre unitate, tocmai în vederea constituirii unei majoritãţi necesare guvernarii; or, acesta este chiar fundamentul instituirii pragului de 3% criticat.
3. Cea de-a treia norma legalã consideratã ca neconstitutionala prin sesizare se referã la art. 91, potrivit cu care, pentru alegerile din 1992, în pragul de 3% prevãzut de art. 66 alin. 1 se adauga cîte un singur procent din totalul voturilor valabile exprimate pe intreaga ţara pentru fiecare membru al coalitiei, începînd cu al doilea partid sau formaţiune politica, fãrã a depãşi 8 procente din aceste voturi.
Întrucît sesizarea nu a fost însoţitã de motivare, Curtea urmeazã a analiza constituţionalitatea prevederilor art. 91 în raport cu criticile care, în mod rezonabil i s-ar fi putut aduce.
În primul rind, este de remarcat caracterul ei derogator de la norma de drept comun instituitã de art. 66, potrivit cu care pragul minim de reprezentare este de 3% şi are o valoare generalã egala, netinind seama de faptul ca ea se poate aplica unui partid sau unui grup de partide. Într-adevãr, dispoziţiile relative la pragul progresiv, cuprinse în art. 91, sînt reglementate exclusiv pentru alegerile din anul 1992, spre deosebire de celelalte care, în conceptia legiuitorului organic actual, urmeazã a se aplica alegerilor parlamentare ce le vor urma. Prin urmare, are a fi luatã în seama analiza posibilitatii reglementãrii unor praguri diferite (fix şi progresiv) prin aceeaşi lege organicã, în lumina dispoziţiilor constituţionale.
În acest sens, este de reţinut faptul ca, o data acceptatã ideea constituţionalitãţii instituirii unui prag minim, ea îşi extinde valabilitatea, din ratiuni de identitate, asupra oricãrui tip de prag. Principiul universal aplicabil în cauza şi cunoscut interpretãrii juridice este acela ca acolo unde aceeaşi ratiune justifica o norma de drept, este normal sa-şi aibã aplicabilitatea aceeaşi norma juridicã.
Aprecierea întinderii şi caracteristicilor pragului respectiv, cita vreme opereazã criteriile de funcţionalitate arãtate mai sus, sînt de atributul de necontestat al legiuitorului organic, în funcţie de contextul politic existent într-un anumit moment. Or, acesta este suportul de oportunitate al legii şi nu cel de constitutionalitate, iar legea noastrã fundamentalã nu instituie nici un impediment în reglementarea lui diferita, prin aceeaşi lege electoralã. Faptul ca un tip de prag este considerat mai adecvat într-o anumitã împrejurare, în raport cu reglementarea cu caracter general, nu poate fi apreciat ca lipsit de valoare neconstitutionala, avînd un temei politic conjunctural, care scapa controlului jurisdicţional de constitutionalitate. Asa fiind, Curtea Constituţionalã, neavînd a realiza un control de oportunitate a legii, aceasta posibila critica ce s-ar putea aduce dispoziţiilor art. 91 nu poate fi reţinutã.
În al doilea rind, ar putea fi pus în discuţie caracterul progresiv al pragului, ajungind la nivelul de 8% pentru aliante politice de mai multe partide, respectiv în ce mãsura are sau nu valoare constituţionalã un prag sporit.
Sub acest aspect, analiza problemei în discuţie transgreseaza din planul egalitãţii votului individual cetatenesc în cel al egalitãţii competitiei electorale în care sînt angajate şi alte forte politice ale tarii, care trebuie sa dispunã de condiţii în asa fel create încît sa nu se ajungã la avantajarea sau dezavantajarea unor competitori politici în dãuna altora. Acest fapt ar fi contrar literei şi spiritului art. 8 alin. (2) din Constituţie, care consacra, în cadrul pluralismului politic din societatea româneascã - conceput ca o garanţie a democraţiei noastre constituţionale -, principiul egalitãţii de sanse a tuturor partidelor politice. Potrivit acestui text, ele contribuie, deopotrivã, la definirea şi exprimarea voinţei politice a cetãţenilor, cu respectul unor importante principii care trebuie sa le calauzeasca activitatea.
Or, este neîndoielnic faptul ca, în condiţiile actuale, caracterizate printr-un multipartidism excesiv, competiţia între un partid sau partide concurind singure şi coalitii de partide este inegala; principiul egalitãţii sanselor nu numai ca ar fi compromise, dar ar putea conduce chiar la rezultate contrare, cum ar fi acela al reprezentãrii în Parlament a unor formaţiuni politice care, dacã nu s-ar fi coalizat, nu puteau realiza pragul de 3%, în detrimentul altora care au concurat totuşi singure şi nu au realizat pragul minim, nereprezentindu-se în Camerele legiuitoare ale tarii.
Este de precizat, pe de alta parte, ca pragul progresiv are caracter constituţional numai dacã el se aplica în mod egal tuturor partidelor şi formatiunilor politice, fãrã discriminãri, cerinta pe care dispoziţiile art. 91 din lege au respectat-o, astfel ca principiul egalitãţii de sanse nu a fost încãlcat.
Prin prisma celor de mai sus, pragul progresiv nu poate fi privit nici ca reprezentind un cens electoral, deoarece el este menit, dimpotriva, sa asigure, în contextul politic actual, tocmai consacrarea egalizarii sanselor formatiunilor politice care iau parte la procesul electoral din toamna acestui an.
În al treilea rind, s-ar putea considera ca instituirea unui prag fix şi a altuia progresiv este antinomica; argumentele în favoarea unuia ar sta impotriva celuilalt, de unde posibila criticabilitate a unor soluţii diferite şi contradictorii.
Nici o asemenea obiectie nu ar avea temei.
Soluţia prevãzutã pentru anul 1992 poate fi consideratã ca, prin consacrarea pragului progresiv, consolideaza şi dezvolta viata noastrã politica în condiţiile multipartidism arãtate, urmãrind tocmai perspectiva polarizarii acesteia. Actuala reglementare poate fi consideratã ca o treapta în configurarea acestei polarizari, ea fiind, dupã cum s-a arãtat, expresia - în condiţiile actuale - a egalitãţii de sanse a formatiunilor politice pentru realizarea unei posibile restringeri a esichierului politic, care sa nu mai facã necesarã, în viitor, diferentierea progresiva reglementatã limitativ numai la anul 1992. De altfel, trebuie menţionat faptul ca în constitutiile statelor moderne nu sînt precizate astfel de praguri, ele fiind de resortul legilor electorale adoptate în temeiul prevederilor constituţionale. Acest lucru este reglementat şi în Constituţia României, care stabileşte la art. 59 alin. (1) faptul ca Senatul şi Camera Deputaţilor sînt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale. Ca atare, prin lege, Parlamentul este în mãsura sa adopte orice tip de scrutin sau modalitate de repartizare a mandatelor, respectînd, bineînţeles, prevederile şi principiile constituţionale. În temeiul abilitarii prevãzute, deci, de art. 59 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul organic a putut aprecia ca justificatã instituirea celor doua praguri diferite, fãrã ca, prin aceasta, sa încalce Constituţia, în raport cu considerentele expuse mai sus.
Vazind şi dispoziţiile art. 145 alin. (2) din Constituţie şi ale <>art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
pentru motivele arãtate, Curtea, în unanimitate,
În numele legii
DECIDE:
1. Dispoziţiile cuprinse în art. 34, art. 66 alin. 1 şi art. 91 din Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului sînt constituţionale.
2. Prezenta decizie se comunica Preşedintelui României şi Camerei Deputaţilor şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deliberarea a avut loc la 30 iunie 1992 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecãtori.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
