Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 2 din 3 februarie 1998 privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. 1, art. 5, art. 12, art. 13 alin. 2, 4 si 5 si ale art. 24 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 10 aprilie 1998
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. 1, art. 5, art. 12, art. 13 alin. 2, 4 şi 5 şi ale <>art. 24 din Legea nr. 112/1995 , ridicatã de Schipor Ioana Lucretia în Dosarul nr. 5.185/1997 al Judecãtoriei Cluj-Napoca.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 27 ianuarie 1998, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa pãrţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 3 februarie 1998.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Judecãtoria Cluj-Napoca, prin Încheierea din 6 iunie 1997, pronunţatã în Dosarul nr. 5.185/1997 al acestei instanţe, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 1, art. 5, art. 12, art. 13 alin. 2, 4 şi 5 şi ale <>art. 24 din Legea nr. 112/1995 , ridicatã de Schipor Ioana Lucretia în cadrul unui proces având ca obiect, pe de o parte, contestarea hotãrârii Comisiei judeţene de aplicare a <>Legii nr. 112/1995 , prin care i se respinsese cererea de restituire în natura a unui imobil, iar pe de alta parte, restituirea proprietãţii acestui imobil sau, în subsidiar, acordarea integrala a despãgubirii cuvenite.
Din cuprinsul cererii adresate instanţei rezulta ca temeiul constituţional invocat în sprijinul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 41 din Constituţie: alin. (1) privind garanţia dreptului de proprietate, alin. (3) referitor la trecerea în proprietate publica a unui bun numai prin expropriere şi alin. (7) referitor la interdicţia privind confiscarea averii dobândite licit, precum şi prevederile art. 135 alin. (6) din Constituţie privind inviolabilitatea proprietãţii private.
În temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, s-au cerut puncte de vedere preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se arata, în legatura cu prevederile <>art. 1 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 , ca "nu se poate retine neconstituţionalitatea acestora", deoarece imobilele la care se referã dispoziţiile respective "se aflau, legal, în proprietatea statului, iar foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora li s-a recunoscut dreptul de a obţine reparaţia ce li se cuvine" în natura sau prin despãgubiri. Se precizeazã ca "Toate aceste mãsuri sunt prevãzute ca o garanţie a dreptului de proprietate". Guvernul arata ca nici cu privire la celelalte articole care formeazã obiectul exceptiei nu se poate retine ca ar fi neconstituţionale, ţinând seama de jurisdicţia Curţii şi de faptul ca prevederile legale atacate nu contravin unei norme constituţionale, art. 5 reglementand reparaţia în natura, art. 12, reparaţia prin echivalent, iar art. 13, modul de calcul al despãgubirii.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicatã, constata urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenta sa se pronunţe asupra excepţiilor de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizatã.
În legatura cu prevederile <>art. 1 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 , Curtea a statuat, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, ca aceste prevederi sunt constituţionale. Din considerentele deciziei rezulta ca motivele invocate în susţinerea exceptiei examinate au fost avute în vedere şi la pronunţarea deciziei respective. Prin excepţia ce face obiectul prezentei decizii nu au fost invocate motive noi de natura sa justifice o alta soluţie, astfel încât, având în vedere obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, urmeazã ca excepţia de fata referitoare la dispoziţiile <>art. 1 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 sa fie respinsã.
Cu referire la prevederile <>art. 24 din Legea nr. 112/1995 , Curtea constata ca soluţionarea cauzei nu depinde de dispoziţiile acestui articol. De aceea, în temeiul art. 23 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila, urmând sa fie respinsã.
În ceea ce priveşte <>art. 5 din Legea nr. 112/1995 , care consacra restituirea în natura a imobilelor proprietate de stat, ţinând seama de însuşi temeiul constituţional invocat în motivarea exceptiei - art. 41 privind protecţia proprietãţii private şi art. 135 alin. (6) privind inviolabilitatea acestei proprietãţi, din Constituţie -, rezulta ca excepţia, în mod evident, este nefondata. Apare contradictoriu sa se susţinã ca garanţia constituţionalã a dreptului de proprietate a fost incalcata de o dispoziţie legalã ce asigura restituirea în natura a proprietãţii fostului proprietar.
Pentru aceleaşi motive, excepţia este nefondata şi în ceea ce priveşte contestarea constituţionalitãţii prevederilor <>art. 12 din Legea nr. 112/1995 , care reglementeazã, de principiu, dreptul foştilor proprietari de a fi despãgubiţi pentru imobilele ce nu le sunt restituite în natura, deoarece despãgubirea are semnificatia unei restituiri prin echivalent. De aceea, excepţia nu este fondatã nici în ceea ce priveşte contestarea legitimitatii art. 13 alin. 4 şi 5, care reglementeazã modul în care se asigura plata despãgubirilor şi actualizarea acestora în funcţie de salariul mediu pe economie. Aceste reglementãri sunt consecinţe ale dreptului la despãgubire, având semnificatia unor garanţii pentru realizarea efectivã a acestui drept, astfel încât, în nici un fel, nu pot fi considerate ca incalcand garanţia constituţionalã a dreptului de proprietate şi caracterul inviolabil al acestui drept, ce constituie temeiul constituţional invocat în justificarea exceptiei.
Asupra dispoziţiilor alin. 2 al <>art. 13 din Legea nr. 112/1995 , Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 73/1995 şi a statuat ca aceste prevederi sunt constituţionale.
Cat priveşte invocarea, în motivarea exceptiei, a dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, urmeazã a se tine seama ca autoarea exceptiei a avut în vedere, în principal, alin. 1 al acestui text, precizând, expres, ca se referã la garantarea, prin aceasta prevedere constituţionalã, a dreptului de proprietate.
Or, astfel cum s-a precizat în Decizia Curţii nr. 73/1995, exista deplina concordanta între prevederile <>art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 şi dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie, care garanteazã dreptul de proprietate, precum şi cu reglementãrile internaţionale în materie.
Dispoziţia cuprinsã în <>art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 nu a fost atacatã în raport cu art. 41 alin. (2) din Constituţie; într-adevãr autoarea exceptiei nu face nici un fel de referire la faptul ca dispoziţia legalã atacatã ar infrange principiul ocrotirii egale a dreptului de proprietate consacrat prin art. 41 alin. (1) din Constituţie. Curtea nu este competenta sa se pronunţe asupra unor temeiuri de neconstituţionalitate pe care autoarea exceptiei nu le invoca şi care nu rezulta implicit sau explicit din motivele folosite în sprijinul exceptiei.
Textul <>art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 nu priveşte ocrotirea dreptului de proprietate asupra locuinţelor - bunuri ce au fost trecute în proprietatea statului sub imperiul altui regim constituţional -, ci acordarea unor reparaţii, într-un cuantum limitat, celor care nu se afla în situaţiile prevãzute de lege care sa le confere vocaţia la restituirea în natura a locuinţelor. Asa fiind, reglementarea reparaţiilor prevãzutã la <>art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 nu restrânge exerciţiul dreptului de proprietate al celor în cauza, ci limiteazã cuantumul unor reparaţii pe care le prevede legea, în raport cu posibilitãţile economice şi financiare ale tarii.
În fine, chiar în ceea ce priveşte aplicarea principiului egalitãţii şi nediscriminarii, este de observat ca aceasta nu poate avea caracter nediferentiat şi formal, care, în cazul <>Legii nr. 112/1995 , ar face imposibila chiar şi acordarea unor reparaţii parţiale, atâta vreme cat, sub aspect economic, nu se pot acorda reparaţii integrale. Astfel, Curtea Constituţionalã, prin Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, a statuat ca violarea principiului egalitãţii şi nediscriminarii exista atunci "când se aplica un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fãrã sa existe o motivare obiectivã şi rezonabila sau dacã exista o disproportie între scopul urmãrit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, cu majoritate de voturi şi cu opinia separatã a domnului judecãtor Mihai Constantinescu, cat priveşte prevederile <>art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 , şi, în unanimitate, în privinta art. 1 alin. 1, art. 5, art. 12, art. 13 alin. 4 şi 5 şi art. 24 din aceeaşi lege,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. 1, art. 5, art. 12, art. 13 alin. 2, 4 şi 5 şi ale <>art. 24 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, ridicatã de Schipor Ioana Lucretia în Dosarul nr. 5.185/1997 al Judecãtoriei Cluj-Napoca.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 3 februarie 1998.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Claudia Miu
OPINIE SEPARATĂ
privind neconstituţionalitatea <>art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului
Potrivit <>art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 , se limiteazã despãgubirea cuvenitã foştilor proprietari, în cazul neretrocedarii locuinţelor trecute în proprietatea statului, la "suma veniturilor salariale medii pe economie ale unei persoane pe o perioada de 20 de ani, calculatã la data stabilirii despãgubirii".
Plafonul instituit prin aceasta prevedere legalã este neconstitutional pentru urmãtoarele motive:
Potrivit <>art. 1 şi 2 din Legea nr. 112/1995 , foştii proprietari, persoane fizice, ai locuinţelor trecute în proprietatea statului beneficiazã de restituirea acestora în natura, prin redobandirea dreptului de proprietate, sau de dreptul de a fi despãgubiţi, în cazul nerestituirii, în condiţiile şi în limitele prevãzute de legea respectiva.
Restituirea proprietãţii constituie o modalitate de satisfacere maxima a pretenţiilor foştilor proprietari, dând expresie, în limitele restituirii, principiului restitutio în integrum.
Despãgubirea nu asigura satisfacerea în întregime a exigenţelor acestui principiu, întrucât, potrivit art. 13 alin. 1 din lege, ea nu se determina pe baza valorii de piata de la data despãgubirii, ci a unui mod de calcul prestabilit de legiuitor.
Evident ca astfel se creeazã o diferenţa de tratament între foştii proprietari cãrora li se restituie proprietatea şi ceilalţi fosti proprietari, care nu primesc o despãgubire echivalenta cu valoarea realã, de piata, a locuinţei nerestituite.
Aceasta diferenţa de tratament este însã justificatã pentru considerentele menţionate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 73/1995.
În cadrul celor îndreptãţiţi la despãgubire, alin. 2 al art. 13 creeazã o discriminare neconstitutionala, prevãzând ca valoarea despãgubirii ce urmeazã a fi acordatã nu poate depãşi un anumit plafon. Este o discriminare, deoarece, ca efect al plafonarii despãgubirii, unii o vor primi integral, pentru ca ea se situeaza sub plafon, iar alţii o vor primi doar parţial, întrucât nu li se va acorda ceea ce depãşeşte plafonul, deşi pentru toţi despãgubirea a fost la fel calculatã. Dreptul la despãgubire este, astfel, pe de o parte, egal fata de toţi cei îndreptãţiţi, prin modul sau de calcul, iar pe de alta parte, inegal, întrucât, în funcţie de plafon, despãgubirea li se acorda unora integral, iar altora, parţial. Aceasta discriminare, fiind în funcţie de cuantumul despãgubirii acordate, incalca prevederile art. 4 alin. (2) din Constituţie, conform cãrora discriminarile pe criteriul averii sau al originii sociale sunt interzise, cat şi ale art. 16 din Constituţie, privind egalitatea cetãţenilor în fata legii. Este consecinta faptului ca plafonul instituit de <>art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 are în vedere mãrimea averii foştilor proprietari, sanctionand pe cei care aveau o avere mai mare, ce depãşeşte valoric plafonul, asa încât el creeazã o discriminare nu numai pe temeiul averii, dar şi - în mod necesar şi inevitabil - pe temeiul originii sociale a foştilor proprietari, adicã al apartenentei lor la fosta burghezie.
Incontestabil ca, în realizarea politicii sale legislative, autoritatea legiuitoare poate stabili limite, plafoane sau baremuri. Aceasta nu înseamnã însã ca aceste limite, plafoane sau baremuri sunt sustrase controlului constituţionalitãţii legii, deoarece semnificatia lor poate fi diferita, cum ar fi pentru realizarea unei mãsuri de protecţie socialã, pentru aşezarea justa a sarcinilor fiscale ori în alte scopuri, care, în toate cazurile, nu pot fi decât în respectul dispoziţiilor şi principiilor Constituţiei. Altminteri, astfel cum dispune art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ele sunt neconstituţionale. De aceea, a justifica plafonul instituit de <>art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 exclusiv pe vointa legiuitorului constituie o încãlcare a principiului supremaţiei Constituţiei, prevãzut la art. 51 al acesteia. Totodatã plafonul respectiv nu ar putea fi justificat nici pe considerente legate de insuficienta resurselor bugetare pentru asigurarea plãţii integrale a despãgubirilor cuvenite, întrucât plata lor nu se face, potrivit art. 13 alin. 6 din lege, din resurse bugetare, ci dintr-un fond extrabugetar, alimentat în condiţiile prevãzute de acest alineat, ce nu afecteazã în nici un mod bugetul de stat.
În concluzie, prevederea <>art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 este neconstitutionala, constituind o discriminare contrarã prevederilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 din Constituţie.
Prin Decizia nr. 73/1995, Curtea Constituţionalã, în cadrul controlului constituţionalitãţii <>Legii nr. 112/1995 anterior promulgãrii, a constatat ca art. 13 alin. 2 din aceasta lege este constituţional. Pentru a pronunţa aceasta decizie, Curtea a avut în vedere art. 20 şi 49 din Constituţie. Obligativitatea deciziei menţionate nu impiedica însã exercitarea controlului în funcţie de noul temei constituţional invocat, legat de egalitatea cetãţenilor în fata legii şi de interdicţia discriminarii pe temeiul averii şi al originii sociale, deoarece în jurisdicţia Curţii s-a statuat, în mod constant, ca o excepţie de neconstituţionalitate respinsã poate fi reiterata ulterior de cãtre alte pãrţi şi pentru alte temeiuri, iar pentru identitate de ratiune, aceasta soluţie este aplicabilã şi în cazul în care decizia iniţialã a fost pronunţatã în cadrul controlului anterior promulgãrii. De altfel aceasta soluţie este conformã şi cu practica jurisdicţionalã a Curţii, asa cum rezulta din Decizia nr. 72/1995, pronunţatã în cadrul controlului anterior promulgãrii Legii învãţãmântului nr. 84/1995, prin care s-a statuat, avându-se în vedere anumite temeiuri constituţionale, ca art. 166 alin. (3) din aceasta lege este constituţional, pentru ca, ulterior, admiţându-se în parte, prin Decizia nr. 64/1997, o excepţie de neconstituţionalitate, în baza altor temeiuri constituţionale s-a constatat ca aceasta prevedere este constituţionalã numai în mãsura în care nu se referã la imobilele aparţinând societãţilor comerciale care s-au privatizat. Similarã este şi situaţia juridicã în cazul exceptiei de fata în care, invocandu-se, în ceea ce priveşte critica <>art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 , prevederile art. 41 din Constituţie, ca efect al principiului egalei ocrotiri a proprietãţii, indiferent de titular, prevãzut la alin. (2) al acestui articol, presupune, într-o interpretare sistematica a normelor constituţionale, incidenta şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 din Constituţie, la care m-am referit. În mod expres, în cuprinsul exceptiei se face referire la alin. (1) al art. 41. Însã, în însãşi acţiune, partea, în subsidiar, a solicitat acordarea integrala a despãgubirii cuvenite, ceea ce, indubitabil, atrage, în soluţionarea exceptiei invocate, aplicabilitatea alin. (2) al art. 41 şi, pe cale de consecinta, a art. 4 alin. (2) şi a art. 16 din Constituţie, cadrul sesizãrii fiind, fata de cele arãtate, în mod incontestabil, şi cu referire la aceste aspecte.
Judecãtor,
dr. Mihai Constantinescu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
