Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 197 din 19 iunie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. IV pct. 3 si 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind masuri pentru intarirea disciplinei financiare a agentilor economici, aprobata cu modificari prin Legea nr. 12/1995
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Paula C. Pantea - procuror Claudia Miu - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 12/1995 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Praktik╒s Import Export" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 13.050/2000 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti. La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind nefondata.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 12 februarie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 13.050/2000, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 12/1995 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Praktik╒s Import Export" - S.R.L. din Bucureşti. Excepţia a fost ridicatã într-o cauza având ca obiect soluţionarea plangerilor formulate de aceasta societate comercialã impotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiat de Direcţia generalã a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a municipiului Bucureşti. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca prin aplicarea sancţiunilor prevãzute la <>art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 se incalca dispoziţiile constituţionale ale art. 41 alin. (7), ale art. 49, ale art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), precum şi ale art. 135 prin faptul ca se prevede aplicarea unor sancţiuni contravenţionale societãţilor comerciale independent de existenta culpei lor. Se susţine, de asemenea, ca obligaţia de repatriere a valutei la termenele stabilite prin ordonanta reprezintã, pe de o parte, o ingerinta a "legiuitorului în activitatea contractualã desfasurata de societãţile comerciale", iar pe de alta parte, o restrangere a libertãţii comerţului şi a dreptului de proprietate. Se mai arata ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, "care nu admit adoptarea de mãsuri legislative în dispreţul dreptului de proprietate". Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata. Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate. Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile criticate "au ca scop realizarea interesului naţional în desfãşurarea activitãţii comerciale, potrivit legii, urmãrindu-se asigurarea repatrierii valutei în timp util, ceea ce, evident, nu reprezintã un act de încãlcare a Constituţiei". Punctul de vedere se întemeiazã pe jurisprudenta Curţii Constituţionale referitoare la constituţionalitatea prevederilor <>art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 . Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 28 ianuarie 1994), aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 12/1995 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 7 februarie 1995), dispoziţii având urmãtorul cuprins: - Art. IV pct. 3: "În cazul operaţiunilor de încasare la vedere, repatrierea valutei rezultate în urma producerii actului de comerţ internaţional se va face în maximum 5 zile de la data încasãrii, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice, calculate de la data atestarii documentare a trecerii mãrfii prin frontiera romana, sau, dupã caz, a executãrii lucrãrilor şi prestãrii serviciilor în strãinãtate, în funcţie de zona geograficã a partenerului extern. Pentru operaţiunile cu încasare la termen între 90 şi 360 de zile, cat şi pentru cele pe credit de peste 1 an, pentru care Ministerul Comerţului a eliberat licenţe în limita unui plafon stabilit anual de Banca Nationala a României, termenul de repatriere este de maximum 15 zile calendaristice calculate de la data scadentei plãţii, stabilite conform clauzelor contractuale. În cazul plãţilor în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, sau pentru care nu s-a restituit avansul plãtit, se aplica aceeaşi perioada de 15 zile calendaristice calculate de la data ultimului termen de livrare contractual. Ministerul Comerţului, în raport cu obiectivele politicii comerciale, va propune Guvernului, în vederea aprobãrii, lista grupelor de produse care pot fi exportate cu plata pana la 90 de zile calendaristice de la data livrãrii, precum şi lista grupelor de produse cu plata peste 1 an de la data livrãrii, produsele necuprinse în cele doua categorii de grupe de produse putând fi exportate cu plata la termene între 90 şi 360 de zile calendaristice."; - Art. IV pct. 7: "În cazul constatãrii nerespectãrii termenelor menţionate la pct. 3, 5 şi 6, precum şi a celor menţionate în autorizaţia Bãncii Naţionale a României eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasãrilor în valuta, se vor aplica urmãtoarele amenzi contravenţionale reprezentând: - 10%, în lei, asupra sumelor în valuta nerepatriate, pentru întârzieri de pana la 30 de zile calendaristice; - 15%, în lei, asupra sumelor în valuta nerepatriate, pentru întârzieri între 30 şi 60 de zile calendaristice; - 20%, în lei, asupra sumelor în valuta nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristicã care depãşeşte primele 60 de zile de întârziere. În toate situaţiile se menţine obligaţia repatrierii sumelor în valuta în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatãrii contravenţiei. În cazul depãşirii termenului de la alineatul precedent, penalitãţile stabilite la art. 7 din Legea nr. 76/1992, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanta, se majoreazã cu 50%." Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca aceste dispoziţii legale contravin urmãtoarelor prevederi constituţionale: - Art. 41 alin. (7): "Averea dobandita licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezuma."; - Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."; - Art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a): "(1) Economia României este economie de piata. (2) Statul trebuie sa asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;". Deşi în motivarea exceptiei autorul acesteia menţioneazã ca dispoziţiile criticate incalca prevederile art. 135 din Constituţie, se constata ca în realitate sunt vizate doar prevederile cuprinse în alin. (6) al menţionatului articol, care au urmãtorul cuprins: "Proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã." - Art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoana fizica sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor." I. Curtea retine, mai întâi, ca prin Decizia nr. 123 din 28 septembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 1 noiembrie 1999, a constatat ca Legea nr. 76/1992 privind mãsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acţiunea de compensare, regimul plãţilor agenţilor economici, prevenirea incapacitãţii de plata şi a blocajului financiar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 28 iulie 1992, la care face referire alin. 3 al pct. 7 al <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , a fost abrogatã în întregime prin <>art. 11 lit. c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar şi a pierderilor din economie (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 aprilie 1997), aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 151/1997 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 28 iulie 1997). Dispoziţiile din acest act normativ abrogat, referitoare la sancţiuni, nu au mai fost preluate în noul act normativ. Prin urmare, în cazul depãşirii termenului prevãzut la alin. 3 al pct. 7 al <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 nu se vor mai putea aplica sancţiunile reglementate de Legea nr. 76/1992, cu majorare de 50%, deoarece este lipsit de eficienta textul legal care face trimitere la o norma juridicã ce a fost abrogatã între timp. Având în vedere situaţia mai sus expusã, în temeiul <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, urmeazã ca excepţia de neconstituţionalitate privind prevederile alin. 3 al pct. 7 al <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 12/1995 , sa fie respinsã ca fiind inadmisibila. II. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. IV pct. 3 şi pct. 7 alin. 1 şi 2 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 12/1995 , Curtea retine ca acestea au mai fãcut obiectul controlului de constitutionalitate, respingând excepţiile examinate. Referitor la susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (7), Curtea constata ca dispoziţiile supuse examinãrii nu instituie o mãsura de confiscare deghizatã, ci ele prevãd mãsuri de consolidare a regimului valutar, de intarire a disciplinei financiare a agenţilor economici care desfãşoarã activitãţi de import-export, prevãzându-se obligaţia acestora de repatriere a valutei, precum şi sancţiuni pentru nerespectarea acestei obligaţii, nerespectare care constituie contravenţie. De aceea nu se poate susţine ca textele criticate instituie o rãspundere obiectivã. Prin Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999, Curtea Constituţionalã a reţinut ca "în cauza nici nu s-ar putea pune problema unei raspunderi obiective, întrucât, prin ipoteza, fiind vorba de sãvârşirea unei contravenţii, elementul vinovatiei este de esenta acestuia şi, de aceea, în lipsa vinovatiei nu se poate aplica niciodatã o sancţiune contravenţionalã. Desigur, existenta sau inexistenta acesteia este un element al stãrii de fapt, a carei apreciere este de atributul exclusiv al instanţei de judecata". Este nefondata şi susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile criticate ar contraveni prevederilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Curtea retine ca, dimpotriva, aceste dispoziţii normative interne se armonizeaza cu prevederea cuprinsã în actul juridic internaţional care garanteazã dreptul de proprietate. Se observa ca în acelaşi timp aceasta garanţie nu ingradeste dreptul statelor pãrţi sa adopte legi care, alãturi de plata contribuţiilor financiare, sa asigure plata amenzilor. Analizând critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 49 din Legea fundamentalã, Curtea retine ca atât obligaţia de repatriere a valutei, cat şi efectuarea operaţiunilor prin conturile deschise la bãnci autorizate nu au semnificatia unor ingerinţe ale autoritãţilor publice în exerciţiul unor drepturi, deoarece aceste dispoziţii constituţionale reglementeazã acele situaţii în care pot fi restrânse drepturile şi libertãţile fundamentale ale cetãţenilor (prevãzute la cap. II al titlului II din Constituţiei). Or, dispoziţiile ce fac obiectul exceptiei analizate sunt aplicabile unei categorii de persoane juridice (agenţi economici), iar nu cetãţenilor. Aceasta înseamnã ca drepturile şi libertãţile persoanelor juridice, indiferent de forma lor de organizare ori de faptul ca sunt de drept privat sau public, nu fac obiectul reglementãrilor cuprinse în prevederile titlului II din Constituţie. Referitor la susţinerea potrivit cãreia prevederile criticate incalca dispoziţiile art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi lit. b), precum şi ale art. 135 alin. (6) din Constituţie, Curtea retine ca aceasta este neîntemeiatã, deoarece inviolabilitatea proprietãţii private, în condiţiile legii, nu poate fi opusã cerinţelor apãrãrii intereselor naţionale în activitatea financiarã şi valutarã, în stadiul actual de dezvoltare a economiei de piata. Nici economia de piata şi nici libertatea comerţului nu justifica încãlcarea obligaţiei de repatriere a valutei şi a termenului legal maxim de repatriere, deoarece de constituirea fondurilor valutare depinde funcţionarea însãşi a sistemului economic, astfel încât autonomia juridicã a agenţilor economici în activitatea de comerţ exterior nu se poate realiza decât cu respectarea acestor obligaţii. Legiuitorul constituant a prevãzut chiar la art. 134 alin. (2) lit. b) ca statul este obligat sa asigure "protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã". (Decizia nr. 113 din 22 iulie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 5 august 1998, şi Decizia nr. 38 din 7 martie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 17 iulie 2000). Întrucât nu au intervenit elemente noi care sa justifice modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate anterior prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi privind <>art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 ,
CURTEA În numele legii DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IV pct. 7 alin. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 12/1995 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Praktik╒s Import Export" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 13.050/2000 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti. 2. Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IV pct. 3 şi pct. 7 alin. 1 şi 2 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 12/1995 , ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 19 iunie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef, Claudia Miu -----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
