Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 196 din 2 martie 2006  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) - sintagma Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 196 din 2 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) - sintagma "imobile nationalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru nationalizarea unor imobile, cu modificarile si completarile ulterioare" - si lit. h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 275 din 27 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Irina Loredana Lãpãdat - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) - sintagma "imobile naţionalizate prin <>Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificãrile şi completãrile ulterioare" - şi lit. h) din <>Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Emilia Bãleanu şi Thony Hedwig în Dosarul nr. 7.709/C/2005 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor. Procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textele de lege criticate nu conţin nici o mãsurã discriminatorie şi nu încalcã dreptul de proprietate privatã. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, apreciazã cã acestea nu sunt incidente în cauzã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 octombrie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 7.709/C/2005, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) - sintagma "imobile naţionalizate prin <>Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificãrile şi completãrile ulterioare" - şi lit. h) din <>Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Emilia Bãleanu şi Thony Hedwig.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã, în esenţã, cã prevederile legale criticate contravin principiilor constituţionale ale neretroactivitãţii legii şi garantãrii proprietãţii private în mãsura în care se aplicã şi imobilelor preluate de cãtre stat fãrã titlu valabil. Referindu-se la jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, autorul excepţiei apreciazã cã mãsurile reparatorii prevãzute de <>Legea nr. 10/2001 au un caracter inadecvat şi insuficient şi sunt în contradicţie cu art. 11 alin. (1) din Constituţie, raportat la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Se mai susţine şi încãlcarea art. 6 paragraful 1 şi a art. 14 din Convenţie, deoarece, pe de o parte, în opinia autorului excepţiei nu existã posibilitatea atacãrii în justiţie "a caracterului ilegal al posesiei statului român asupra imobilelor preluate fãrã titlu valabil", iar, pe de altã parte, existã discriminare între persoanele care revendicã imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi ceilalţi proprietari deposedaţi, supuşi dreptului comun în materia revendicãrii imobiliare.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl reprezintã prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) - sintagma "imobile naţionalizate prin <>Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificãrile şi completãrile ulterioare" - şi lit. h) din <>Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, potrivit cãrora: "(1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege:
a) imobilele naţionalizate prin <>Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, [...]; [...]
h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la <>art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;".
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 alin. (1) referitoare la obligaţia statului de a îndeplini obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte, în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivitãţii legii şi în art. 44 - Dreptul de proprietate privatã.
De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 1 cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietãţii, în art. 6 paragraful 1 din convenţie, privind dreptul la un proces echitabil, precum şi în art. 14 din aceeaşi convenţie, referitor la interzicerea discriminãrii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
Autorii excepţiei susţin, în esenţã, pe de o parte, cã mãsurile reparatorii instituite prin <>Legea nr. 10/2001 au un caracter "insuficient şi inadecvat", contravenind astfel dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, precum şi prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, atât în privinţa conţinutului intrinsec al protecţiei proprietãţii private, la care se referã prevederile invocate, cât şi a domeniului de aplicare a acestui text, aşa cum a fost stabilit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altã parte, se aratã cã sintagma "imobilele naţionalizate prin <>Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificãrile şi completãrile ulterioare", cuprinsã în <>art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 , este neconstituţionalã în mãsura în care se aplicã şi imobilelor preluate de stat fãrã titlu valabil.
Analizând întreaga argumentaţie a criticii de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã autorii acesteia solicitã, în fapt, modificarea conţinutului normei legale criticate, în sensul adaptãrii ei la principiile protecţiei drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, evidenţiate în jurisprudenţa instanţei de contencios european a drepturilor omului.
Aceste susţineri nu pot fi reţinute, dat fiind faptul cã, potrivit competenţei sale înscrise în <>art. 146 din Constituţie şi în cap. III din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituţionalã verificã în cadrul controlului de constituţionalitate conformitatea legilor şi a ordonanţelor Guvernului cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, fãrã a putea modifica sau completa prevederea legalã supusã controlului. Modificarea conţinutului unei norme juridice este atributul exclusiv al legiuitorului, în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii."
În opinia autorilor excepţiei prevederile legale criticate sunt contrare şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece nu existã posibilitatea atacãrii în justiţie "a caracterului ilegal al posesiei statului român asupra imobilelor preluate fãrã titlu valabil".
Curtea constatã cã aceste susţineri, referitoare la încãlcarea dreptului oricãrei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil, nu pot fi reţinute câtã vreme instanţa de judecatã a examinat în fond cauza dedusã judecãţii şi s-a pronunţat asupra existenţei dreptului de proprietate pretins de reclamanţi.
Autorii excepţiei mai susţin cã textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 14 din convenţie, deoarece existã discriminare între persoanele care revendicã imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi ceilalţi proprietari deposedaţi, supuşi dreptului comun în materia revendicãrii imobiliare.
Curtea constatã însã cã, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu poate fi acceptatã o interpretare extensivã a dispoziţiilor art. 14 din convenţie referitoare la principiul nediscriminãrii.
Astfel, instanţa de contencios european al drepturilor omului a reţinut, în cauza Affaire linguistique belge c/Belgique, 1968, cã "autoritãţile naţionale competente se gãsesc adesea în faţa unor situaţii sau a unor probleme a cãror diversitate reclamã soluţii juridice diferite; unele inegalitãţi de drept nu urmãresc, de altfel, decât sã corijeze inegalitãţi de fapt".
Pe de altã parte, Curtea constatã cã, prin raportare la art. 11 alin. (1) din Constituţie, textul de lege criticat, delimitând domeniul de aplicare a legii prin exemplificarea conceptului de "imobil preluat în mod abuziv", nu conţine nici un criteriu discriminatoriu, în sensul celor enumerate prin art. 14 din convenţie.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, acestea nu au incidenţã în cauzã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) - sintagma "imobile naţionalizate prin <>Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificãrile şi completãrile ulterioare" - şi lit. h) din <>Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Emilia Bãleanu şi Thony Hedwig în Dosarul nr. 7.709/C/2005 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 martie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Irina Loredana Lãpãdat
-------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016