Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 193 din 27 aprilie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86^1 si 86^2 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 24 mai 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Artur Kocharyan şi Vadim Casu în Dosarul nr. 1.372/2003 al Tribunalului Argeş - Secţia penalã.
La apelul nominal rãspunde avocat Ion Grigoroiu, pentru autorul excepţiei Artur Kocharyan, lipsã fiind autorul excepţiei Vadim Casu, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Având cuvântul pe fond, reprezentantul autorului excepţiei Artur Kocharyan solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulatã, susţinând cã dispoziţiile art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la apãrare. Se aratã cã din redactarea art. 86^2 alin. 2 din Codul de procedurã penalã rezultã cã la audierea martorilor în timpul judecãţii participã doar procurorul şi preşedintele instanţei, nefiind asigurat dreptul la apãrare al inculpatului, câtã vreme acesta, nefiind prezent la audiere, nu are posibilitatea de a pune întrebãri martorilor.
Reprezentantul Ministerului Public apreciazã cã textele de lege criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate de autorii excepţiei. În acest sens şi cu referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv cazul Kostovski contra Olandei, aratã cã principiul potrivit cãruia fiecare element de probã trebuie prezentat în faţa acuzatului permite şi excepţii, sub rezerva respectãrii dreptului la apãrare, respectiv a asigurãrii pentru acuzat a dreptului de a asculta declaraţiile martorului şi de a-l interoga pe acesta. Or, dispoziţiile art. 86^2 alin. 8 din Codul de procedurã penalã, prin trimiterea expresã la dispoziţiile art. 86 din acelaşi cod, care stipuleazã în alin. 2 cã "Dupã ce martorul a fãcut declaraţii, i se pot pune întrebãri cu privire la faptele şi împrejurãrile care trebuie constatate în cauzã, cu privire la persoana pãrţilor, precum şi în ce mod a luat cunoştinţã despre cele declarate", asigurã îndeplinirea acestor exigenţe corespunzãtoare respectãrii dreptului la apãrare, inculpatul având posibilitatea legalã de a pune întrebãri martorului. Conchizând, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 februarie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 1.372/2003, Tribunalul Argeş - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Artur Kocharyan şi Vadim Casu, inculpaţi în dosarul menţionat, trimişi în judecatã pentru sãvârşirea infracţiunii prevãzute de <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin cã dispoziţiile criticate, referitoare la protecţia martorilor, încalcã dreptul la apãrare reglementat de art. 24 din Constituţie, republicatã, şi de art. 6 pct. 1 şi 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Se aratã cã, potrivit dispoziţiilor art. 86^2 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, la audierea martorilor în timpul judecãţii participã doar procurorul şi preşedintele instanţei, ceea ce înseamnã cã dreptul la apãrare este încãlcat, inculpatul neavând posibilitatea de a asculta depoziţiile martorilor şi de a le pune întrebãri. Referindu-se la speţã, autorii excepţiei aratã cã, în timpul cercetãrii judecãtoreşti, instanţa, la cererea procurorului, a hotãrât audierea secretã a unui numãr de cinci martori, deşi în faza de urmãrire penalã inculpaţii au cunoscut martorii, identitatea şi adresele acestora. Martorii au fost audiaţi în lipsa inculpaţilor şi a apãrãtorului ales, ajungându-se la aceastã îngrãdire a dreptului la apãrare potrivit susţinerilor autorilor excepţiei - prin interpretarea dispoziţiilor art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedurã penalã.
Tribunalul Argeş - Secţia penalã considerã cã excepţia este neîntemeiatã, textele criticate fiind în acord cu prevederile art. 53 din Constituţie, republicatã, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Se aratã cã dispoziţiile legale criticate, care dau posibilitatea procurorului sau instanţei de judecatã ca, în urma admiterii cererii formulate de partea interesatã sau de procuror, în situaţia în care existã probe sau indicii temeinice cã prin declararea identitãţii reale a martorului, a localitãţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţã ar fi periclitatã viaţa, integritatea corporalã sau libertatea lui ori a altei persoane, sã încuviinţeze martorului sã nu declare aceste date, nu încalcã dreptul la apãrare al inculpatului sau principiul proporţionalitãţii, având în vedere situaţia ce a determinat restrângerea dreptului la apãrare, şi anume necesitatea protejãrii drepturilor şi libertãţilor martorilor audiaţi în cauzã. Totodatã se aratã cã, potrivit dispoziţiilor art. 86^1 alin. 6 din Codul de procedurã penalã, declaraţiile martorilor cãrora li s-a atribuit o altã identitate pot servi la aflarea adevãrului numai în mãsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurãri ce rezultã din ansamblul probelor existente în cauzã, ceea ce nu face decât sã garanteze dreptul la apãrare al inculpatului, contrar celor susţinute de autorii excepţiei.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile criticate constituie limitãri normale ale dreptului la apãrare, în considerarea apãrãrii ordinii publice, a sãnãtãţii, a drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, precum şi în vederea desfãşurãrii instrucţiei penale, în concordanţã cu dispoziţiile art. 53 şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã. Se mai aratã cã aceastã restrângere este în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat cã aplicarea unor mãsuri similare celor prevãzute în art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedurã penalã este conformã Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, dacã este îndeplinitã condiţia existenţei unor mãsuri de control care sã suplineascã presupusa limitare, precum şi condiţia ca declaraţia obţinutã în aceste circumstanţe sã nu constituie singurul element probatoriu care stã la baza condamnãrii. Or, aceste condiţii sunt îndeplinite, întrucât elementele procesuale de echilibrare a mãsurilor prevãzute de art. 86^1 şi 86^2 satisfac standardele stabilite de Curte, iar în ceea ce priveşte declaraţiile martorilor cãrora li s-a atribuit o altã identitate, acestea pot servi la aflarea adevãrului numai în mãsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurãri ce rezultã din ansamblul probelor existente în cauzã. În concluzie, Guvernul apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului considerã cã nu poate fi reţinutã neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedurã penalã, faţã de prevederile art. 24 şi 53 din Constituţie, republicatã, deoarece textele legale criticate nu aduc atingere existenţei dreptului la apãrare, ci doar restrâng, în limitele stabilite de Constituţie, exerciţiul acestui drept. Scopul protecţiei datelor de identificare a martorului este acela de a-i asigura acestuia, precum şi celorlalţi cetãţeni care ar fi expuşi prin declararea identitãţii reale a martorului dreptul la viaţã, la integritate fizicã şi libertate individualã. Restrângerea exerciţiului dreptului este proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi are loc numai dacã sunt probe sau indicii temeinice cã fãrã ea ar fi periclitate drepturile şi libertãţile menţionate. Se mai aratã cã declaraţiile martorilor cãrora li s-a atribuit o altã identitate pot servi la aflarea adevãrului numai în mãsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurãri ce rezultã din ansamblul probelor existente în cauzã, nefiind încãlcat, aşadar, dreptul la apãrare. Se conchide cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile pãrţii prezente, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul cuprins:
- Art. 86^1: "Dacã existã probe sau indicii temeinice cã prin declararea identitãţii reale a martorului sau a localitãţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţã ar fi periclitatã viaţa, integritatea corporalã sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate încuviinţa sã nu declare aceste date, atribuindu-i-se o altã identitate sub care urmeazã sã aparã în faţa organului judiciar.
Aceastã mãsurã poate fi dispusã de cãtre procuror în cursul urmãririi penale, iar în cursul judecãţii de instanţã, la cererea motivatã a procurorului, a martorului sau a oricãrei alte persoane îndreptãţite.
Datele despre identitatea realã a martorului se consemneazã într-un proces-verbal, care va fi pãstrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmãririi penale ori, dupã caz, la sediul instanţei, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maximã siguranţã. Procesul-verbal va fi semnat de cel care a înaintat cererea, precum şi de cel care a dispus mãsura.
Documentele privind identitatea realã a martorului vor fi prezentate procurorului sau, dupã caz, completului de judecatã, în condiţii de strictã confidenţialitate.
În toate cazurile, documentele privind identitatea realã a martorului vor fi introduse în dosarul penal numai dupã ce procurorul, prin ordonanţã sau, dupã caz, instanţa, prin încheiere, a constatat cã a dispãrut pericolul care a determinat luarea mãsurilor de protecţie a martorului.
Declaraţiile martorilor cãrora li s-a atribuit o altã identitate, redate în procesul-verbal al procurorului potrivit art. 86^2 alin. 5, precum şi declaraţia martorului, consemnatã în cursul judecãţii şi semnatã de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecatã, potrivit art. 86^2 alin. 6, teza I, pot servi la aflarea adevãrului numai în mãsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurãri ce rezultã din ansamblul probelor existente în cauzã.
Pot fi audiaţi ca martori cãrora li s-a atribuit o altã identitate şi investigatorii sub acoperire.
Dispoziţiile prevãzute în alin. 1-6 se aplicã şi experţilor.";
- Art. 86^2: "În situaţiile prevãzute în art. 86^1, dacã existã mijloace tehnice corespunzãtoare, procurorul sau, dupã caz, instanţa poate admite ca martorul sã fie ascultat fãrã a fi prezent fizic la locul unde se aflã organul de urmãrire penalã sau în sala în care se desfãşoarã şedinţa de judecatã, prin intermediul mijloacelor tehnice prevãzute în alineatele urmãtoare.
Luarea declaraţiei martorului, în condiţiile arãtate în alin. 1, se face în prezenţa procurorului.
Martorul poate fi ascultat prin intermediul unei reţele de televiziune cu imaginea şi vocea distorsionate, astfel încât sã nu poatã fi recunoscut.
Declaraţia martorului ascultat, în condiţiile arãtate în alin. 1 şi 2, se înregistreazã prin mijloace tehnice video şi audio şi se redã integral în formã scrisã.
În cursul urmãririi penale, se întocmeşte un proces-verbal în care se redã cu exactitate declaraţia martorului şi acesta se semneazã de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de organul de urmãrire penalã şi se depune la dosarul cauzei. Declaraţia martorului, transcrisã, va fi semnatã şi de acesta şi va fi pãstratã în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maximã siguranţã.
În cursul judecãţii, declaraţia martorului va fi semnatã de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecatã. Declaraţia martorului, transcrisã, va fi semnatã şi de martor, fiind pãstratã în dosarul depus la instanţã, în condiţiile prevãzute în alin. 5.
Casetele video şi audio pe care a fost înregistratã declaraţia martorului, în original, sigilate cu sigiliul parchetului sau, dupã caz, al instanţei de judecatã în faţa cãreia s-a fãcut declaraţia, se pãstreazã în condiţiile prevãzute în alin. 5. Casetele video şi audio înregistrate în cursul urmãririi penale vor fi înaintate la terminarea urmãririi penale instanţei competente, împreunã cu dosarul cauzei, şi vor fi pãstrate în aceleaşi condiţii.
Dispoziţiile art. 78, 85 şi ale art. 86 alin. 1 şi 2 se aplicã în mod corespunzãtor."
Autorii excepţiei susţin cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 24, care garanteazã dreptul la apãrare, precum şi dispoziţiile art. 6 pct. 1 şi 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la apãrare, în contextul mai larg al dreptului la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã, potrivit art. 53 din Constituţie, republicatã, "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."
Curtea observã cã dispoziţiile legale supuse criticii de neconstituţionalitate reprezintã o concretizare a prevederilor constituţionale citate, necesitatea asigurãrii protecţiei datelor de identificare a martorului determinând restrângerea prin lege a dreptului la apãrare al persoanei supuse acuzãrii. Aceastã mãsurã este impusã de necesitatea asigurãrii pentru martor, precum şi pentru ceilalţi cetãţeni care ar fi expuşi prin declararea identitãţii reale a martorului a dreptului la viaţã, la integritate fizicã şi libertate individualã, valori supreme şi garantate în statul român de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie, republicatã. Restrângerea dreptului la apãrare este proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, realizându-se numai dacã sunt probe sau indicii temeinice cã prin declararea identitãţii reale a martorului sau a localitãţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţã ar fi periclitate drepturile şi libertãţile menţionate, şi nu încalcã acest drept, contrar celor susţinute de autorii excepţiei.
Curtea mai observã cã, în ceea ce priveşte problema restrângerii dreptului la apãrare realizatã prin aplicarea unor mãsuri similare celor prevãzute în art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedurã penalã, s-a pronunţat şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Astfel, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora "Orice acuzat are, în special, dreptul (...) sã întrebe sau sã solicite audierea martorilor acuzãrii (...)", Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã se admit excepţii de la principiul potrivit cãruia elementele de probã trebuie produse în faţa acuzatului în şedinţã publicã, în vederea unei dezbateri în contradictoriu. Aceasta însã sub rezerva respectãrii drepturilor apãrãrii care impun, ca regulã generalã, sã se asigure acuzatului, la unul sau la altul dintre stadiile procedurii, o ocazie adecvatã şi suficientã de a contesta o mãrturie în acuzare şi de a interoga autorul mãrturiei, şi cu respectarea condiţiei ca, în ipoteza în care de-a lungul întregii proceduri acuzatului nu i s-a acordat posibilitatea de a chestiona martorul şi a combate mãrturia acestuia, hotãrârea de condamnare sã nu se întemeieze în totalitate sau în mod determinant pe aceastã mãrturie (cazul Kostovski contra Olandei, 1989).
În acord cu cele statuate în aceastã jurisprudenţã, dispoziţiile supuse criticii de neconstituţionalitate reglementeazã, pe de o parte, posibilitatea de a i se pune întrebãri martorului supus mãsurilor de protecţie, dupã ce acesta a fãcut declaraţii (prin trimiterea realizatã de art. 86^2 alin. 8 din Codul de procedurã penalã la dispoziţiile art. 86 din acelaşi cod, referitoare la modul şi limitele ascultãrii martorului, dispoziţii cu privire la care se aratã cã "se aplicã în mod corespunzãtor"), iar pe de altã parte, reglementeazã obligaţia coroborãrii, în vederea aflãrii adevãrului, a declaraţiilor martorilor cãrora li s-a atribuit o altã identitate cu fapte şi împrejurãri ce rezultã din ansamblul probelor existente în cauzã (prin dispoziţiile art. 86^1 alin. 6 din Codul de procedurã penalã). Totodatã, mãsurile de protecţie menţionate se conformeazã unor reguli stricte privind consemnarea declaraţiilor martorului, semnarea acestora, aducerea la cunoştinţa organelor judiciare şi verificarea lor. De asemenea, dupã dispariţia pericolului care a determinat luarea acestor mãsuri, documentele privind identitatea realã a martorului sunt introduse în dosarul penal.
Faţã de cele reţinute, nu poate fi primitã susţinerea autorilor excepţiei în sensul cã dispoziţiile art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedurã penalã încalcã dreptul la apãrare, întrucât textele legale criticate nu aduc atingere existenţei acestui drept, ci doar îl restrâng, în limitele stabilite de Constituţie, şi, de asemenea, existã suficiente elemente procesuale de echilibrare a mãsurilor reglementate prin aceste norme, în concordanţã cu prevederile art. 24 şi 53 din Constituţie, republicatã, precum şi cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Artur Kocharyan şi Vadim Casu în Dosarul nr. 1.372/2003 al Tribunalului Argeş - Secţia penalã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 aprilie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
________________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
