Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 191 din 18 noiembrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 250 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 14 februarie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedura penalã, ridicatã de În Yasar în Dosarul nr. 2.224/1998 al Judecãtoriei Constanta.
La apelul nominal lipsesc pãrţile În Yasar şi Stejerel Stasencu, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei, deoarece, în realitate, autorul exceptiei nu contesta constituţionalitatea dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedura penalã, ci invoca doar neaplicarea în cauza a acestora de cãtre organele de urmãrire penalã, fiind deci numai o problema de aplicare a legii şi nu de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 14 iulie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 2.224/1998, Judecãtoria Constanta a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de În Yasar.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca dispoziţiile art. 250 din Codul de procedura penalã sunt neconstituţionale, deoarece contravin prevederilor art. 24 din Constituţie referitoare la dreptul la apãrare. În final, autorul exceptiei pretinde ca nu i s-a dat posibilitatea ca, dupã punerea în mişcare a acţiunii penale impotriva sa, sa îi fie prezentat materialul de urmãrire penalã în prezenta unui traducãtor autorizat, el necunoscand limba romana.
Exprimandu-şi opinia, la intervenţia Curţii şi ulterior sesizãrii, printr-o nota separatã instanta de judecata apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este nefondata, întrucât, "în speta organul de cercetare penalã nu avea obligaţia sa asigure asistenta juridicã a inculpatului".
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca excepţia ridicatã este neîntemeiatã, dispoziţiile textului de lege criticat trebuind sa fie corelate cu prevederile art. 8 din Codul de procedura penalã referitoare la folosirea limbii oficiale prin traducãtor, precum şi cu cele ale art. 6 din acelaşi cod privind garantarea dreptului la apãrare. Se considera ca dispoziţiile art. 250, raportate la art. 6 şi 8 din Codul de procedura penalã, sunt în deplina conformitate cu prevederile art. 24 din Constituţie referitoare la garantarea dreptului la apãrare. Faptul ca în speta nu a fost asigurata prezenta traducatorului la prezentarea materialului de urmãrire penalã reflecta o eronatã aplicare a legii şi nu o neconcordanta a normelor procedurale cu cele constituţionale.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei îl constituie dispoziţiile art. 250 din Codul de procedura penalã, care au urmãtorul cuprins: "Dupã punerea în mişcare a acţiunii penale, dacã au fost efectuate toate actele de urmãrire necesare, organul de cercetare penalã cheamã pe inculpat în fata sa şi:
a) îi pune în vedere ca are dreptul de a lua cunostinta de materialul de urmãrire penalã, arãtându-i şi încadrarea juridicã a faptei sãvârşite;
b) îi asigura posibilitatea de a lua de îndatã cunostinta de material. Dacã inculpatul nu poate sa citeascã, organul de cercetare penalã îi citeşte materialul;
c) îl întreabã, dupã ce a luat cunostinta de materialul de urmãrire penalã, dacã are de formulat cereri noi sau dacã voieşte sa facã declaraţii suplimentare."
Autorul exceptiei considera ca aceste dispoziţii legale sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituţie referitoare la garantarea dreptului la apãrare, deoarece, în baza lor, nu i s-a dat posibilitatea ca dupã punerea în mişcare a acţiunii penale impotriva sa sa îi fie prezentat materialul de urmãrire penalã în prezenta unui traducãtor autorizat, el fiind de naţionalitate turca şi necunoscand limba romana, prezentarea în acest mod a materialului de urmãrire penalã constituind o obligaţie şi nu o facultate a organului de urmãrire penalã.
Examinând excepţia, Curtea Constituţionalã constata ca dispoziţiile textului de lege criticat nu trebuie examinate şi interpretate izolat, ci în corelare cu alte dispoziţii din acelaşi cod, referitoare la dreptul la apãrare. În acest sens sunt dispoziţiile art. 6 referitoare la "Garantarea dreptului de apãrare", precum şi dispoziţiile art. 8 referitoare la "Folosirea limbii oficiale prin traducãtor".
În temeiul art. 6 din Codul de procedura penalã, dreptul de apãrare este garantat tuturor pãrţilor şi în tot cursul procesului penal, organele judiciare având obligaţia de a asigura acestora deplina exercitare a drepturilor procesuale, în condiţiile prevãzute de lege, şi de a administra probele necesare în apãrare. Totodatã au obligaţia sa îl încunoştinţeze pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este invinuit şi încadrarea juridicã a acesteia şi sa îi asigure posibilitatea pregãtirii şi exercitãrii apãrãrii. De asemenea, orice parte are dreptul sa fie asistatã de apãrãtor în tot cursul procesului penal, iar organele judiciare au obligaţia sa îl încunoştinţeze pe invinuit sau pe inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apãrãtor, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. Acest text prevede şi obligaţia organelor judiciare, în condiţiile şi în cazurile prevãzute de lege, de a lua mãsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacã acesta nu are apãrãtor ales.
Conform art. 8 din Codul de procedura penalã, "Pãrţilor care nu vorbesc limba în care se desfãşoarã procesul penal li se asigura posibilitatea de a lua cunostinta de piesele dosarului şi dreptul de a vorbi în instanta şi a pune concluzii, prin traducãtor". Acest text concretizeazã, pentru procesul penal, dreptul la interpret prevãzut de dispoziţiile art. 127 alin. (2) din Constituţie, conform cãrora "Cetãţenii aparţinând minoritãţilor naţionale, precum şi persoanele care nu înţeleg sau nu vorbesc limba romana au dreptul de a lua cunostinta de toate actele şi lucrãrile dosarului, de a vorbi în instanta şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit". Textul art. 8 este situat în Codul de procedura penalã în Partea Generalã, Titlul I, Capitolul I privind "Scopul şi regulile de baza ale procesului penal", constituind un drept procesual prin care sunt garantate atât dreptul la apãrare al pãrţilor care nu cunosc limba oficialã în care se desfãşoarã procesul, cat şi dreptul la interpret, drepturi constituţionale prevãzute la art. 24 şi 127 din legea fundamentalã.
Analizând dispoziţiile legale criticate, Curtea constata ca acestea nu sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apãrare, ci, dimpotriva, ele reprezintã o concretizare a acestui drept în cadrul procesului penal.
Pe de alta parte, faptul ca în cauza nu i s-a adus la cunostinta inculpatului materialul de urmãrire penalã în prezenta unui traducãtor autorizat este o chestiune de aplicare a legii, de competenta instanţelor judecãtoreşti, iar nu o problema de contencios constituţional, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedura penalã, ridicatã de În Yasar în Dosarul nr. 2.224/1998 al Judecãtoriei Constanta.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 18 noiembrie 1999.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
