Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 189 din 6 martie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 19 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 189 din 6 martie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 16 aprilie 2007

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor <>art. 19 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã, excepţie ridicatã de Direcţia de Muncã, Solidaritate Socialã şi Familie Galaţi în Dosarul nr. 3.295/44/2006 al Curţii de Apel Galaţi Secţia contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, considerând cã textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 octombrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 3.295/44/2006, Curtea de Apel Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 19 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã. Excepţia a fost ridicatã de Direcţia de Muncã, Solidaritate Socialã şi Familie Galaţi cu prilejul soluţionãrii recursului formulat împotriva Sentinţei comerciale nr. 263 din 21 martie 2006, pronunţatã de Tribunalul Galaţi - Secţia comercialã, maritimã, fluvialã şi de contencios administrativ în Dosarul nr. 145/CA/2006.
În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, aratã cã, prin obligaţia ce o instituie pentru direcţiile de muncã de a înregistra toate conflictele de interese, creeazã posibilitatea declanşãrii unor conflicte de interese şi implicit exercitarea dreptului la grevã chiar şi cu nerespectarea condiţiilor şi etapelor prevãzute de lege.
Curtea de Apel Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Astfel, aratã cã direcţiile de muncã nu au nicio competenţã legalã în a aprecia asupra oportunitãţii cererii de declanşare a unui conflict de interese ori de a se pronunţa asupra legalitãţii sau naturii juridice a conflictului.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstitu-ţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã textul de lege criticat este constituţional, având în vedere cã stabilirea procedurii de conciliere este în concordanţã cu prevederile constituţionale, potrivit cãrora condiţiile şi limitele exercitãrii dreptului la grevã sunt stabilite prin lege.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstitu-ţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 19 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, dispoziţii potrivit cãrora "În termen de 24 de ore de la înregistrarea sesizãrii Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale desemneazã delegatul sãu pentru participare la concilierea conflictului de interese, care are obligaţia sã ia urmãtoarele mãsuri:
a) comunicarea sesizãrii unitãţii în termen de 48 de ore de la desemnarea sa;
b) convocarea pãrţilor la procedura de conciliere la un termen ce nu poate depãşi 7 zile de la înregistrarea sesizãrii."
În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat contravine prevederilor art. 43 alin. (2) din Constituţie, conform cãrora condiţiile şi limitele exercitãrii dreptului la grevã şi garanţiile necesare asigurãrii serviciilor esenţiale pentru societate sunt stabilite de lege.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã esenţa criticii formulate de autorul acesteia are în vedere obligaţia pe care <>art. 19 din Legea nr. 168/1999 o creeazã în sarcina direcţiilor de muncã, solidaritate socialã şi familie de a înregistra un conflict de interese, chiar şi în condiţiile în care acesta s-a declanşat fãrã îndeplinirea condiţiilor legale.
Faţã de aceastã susţinere, Curtea considerã cã analiza textului de lege criticat trebuie sã ţinã seama de contextul întregii reglementãri a procedurii de soluţionare a conflictelor de interese, cuprinsã în aceeaşi lege.
Astfel, <>art. 12-16 din Legea nr. 168/1999 reglementeazã detaliat condiţiile şi procedura declanşãrii unui conflict de interese. Potrivit art. 17, sindicatul reprezentativ sau reprezentanţii aleşi ai salariaţilor pot sesiza direcţia de muncã, solidaritate socialã şi familie judeţeanã numai în cazul în care conflictul de interese a fost declanşat în condiţiile prevãzute de art. 16. Art. 18 stabileşte condiţiile pe care sesizarea pentru concilierea conflictului de interese trebuie sã le îndeplineascã în mod obligatoriu pentru a fi înregistratã. Aşa fiind, direcţia de muncã, solidaritate socialã şi familie va înregistra sesizarea doar dacã aceasta cuprinde: "a) unitatea la care s-a declanşat conflictul de interese, cu indicarea sediului şi a numelui conducãtorului; b) obiectivul conflictului de interese şi motivarea acestuia; c) dovada îndeplinirii cerinţelor prevãzute la art. 14-16; d) indicarea persoanelor delegate sã reprezinte la conciliere sindicatul reprezentativ sau, dupã caz, salariaţii."
Curtea constatã însã cã, în speţã, Direcţia de Muncã, Solidaritate Socialã şi Familie Galaţi este nemulţumitã de faptul cã i-ar reveni obligaţia înregistrãrii unei sesizãri care priveşte un conflict de interese declanşat fãrã îndeplinirea unor condiţii legale a cãror respectare, potrivit competenţei stabilite de lege, acest organ administrativ nu o poate controla, respectiv cu încãlcarea <>art. 12 lit. d) din Legea nr. 168/1999 . Aceasta este o chestiune care priveşte însã aplicarea legii şi revine instanţei judecãtoreşti competente sã analizeze temeiul legal al refuzului direcţiei de muncã, solidaritate socialã şi familie de a înregistra sesizarea şi sã constate dacã în speţã au fost îndeplinite sau nu toate condiţiile legale de declanşare şi existenţã a conflictului de interese.
În consecinţã, Curtea reţine cã textul de lege supus controlului de constituţionalitate nu înlãturã obligativitatea respectãrii întocmai a prevederilor legale referitoare la declanşarea conflictului de interese şi la condiţiile şi limitele exercitãrii dreptului la grevã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 19 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã, excepţie ridicatã de Direcţia de Muncã, Solidaritate Socialã şi Familie Galaţi în Dosarul nr. 3.295/44/2006 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 martie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea

-----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016