Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 189 din 2 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 5 aprilie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepţie ridicatã de Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Timiş în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã în Dosarul nr. 2.541/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal rãspunde Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Timiş în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã, prin consilier juridic, şi Societatea Comercialã "Eybl Textile" - S.R.L., prin avocat.
Reprezentantul autorilor excepţiei solicitã admiterea acesteia. Se susţine cã <>art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 încalcã prevederile art. 21 şi ale art. 129 din Constituţie, deoarece redactarea lor ambiguã permite judecãtorilor sã adauge la lege. Totodatã, aratã cã, prin posibilitatea acordatã instanţelor de judecatã de a interpreta în mod subiectiv textul legal criticat, partea interesatã este pusã în situaţia de a nu putea cunoaşte momentul de la care începe sã curgã termenul de recurs atunci când a participat la dezbateri, dar nu a fost prezentã şi la pronunţarea hotãrârii primei instanţe.
Reprezentantul Societãţii Comerciale "Eybl Textile" - S.R.L. susţine cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 este inadmisibilã, deoarece interpretarea acestora nu este o problemã de constituţionalitate, ci aparţine competenţei instanţelor de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilã, considerând cã aceasta vizeazã aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea legii, iar nu de constituţionalitatea textului de lege criticat.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 noiembrie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 2.541/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , ridicatã de Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Timiş în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã într-o cauzã având ca obiect soluţionarea recursului declarat de autorii excepţiei împotriva sentinţei prin care s-a dispus anularea unor acte administrativ-fiscale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţã, cã prevederile <>art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 contravin dispoziţiilor art. 21, art. 24 alin. (1), art. 61 alin. (1) şi ale art. 129 din Constituţie. Astfel, considerã cã "formularea ambiguã a acestui text de lege permite judecãtorilor sã «legifereze», respectiv sã adauge la lege, prin stabilirea cazurilor, condiţiilor şi pãrţilor faţã de care termenul de recurs curge de la pronunţare, respectiv de la comunicare". Întrucât textul de lege criticat nu precizeazã în mod expres cazurile în care termenul legal de 15 zile de declarare a recursului curge de la pronunţare şi cazurile în care termenul de declarare a recursului curge de la comunicare, instanţele de judecatã îl interpreteazã "ca fiind o dispoziţie derogatorie de la prevederile art. 301 din Codul de procedurã civilã şi obligatorie pentru instanţã".
Dispoziţiile legale criticate restrâng astfel dreptul la apãrare al pãrţilor prezente la dezbateri, cãrora nu li s-au comunicat hotãrârea, precum şi accesul liber la justiţie, deoarece sunt obligate sã promoveze o cale de atac fãrã sã cunoascã considerentele hotãrârii pronunţate pentru a putea motiva recursul.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal considerã cã excepţia este întemeiatã. Se aratã în motivarea acestei opinii cã, întrucât textul de lege criticat nu precizeazã cazurile, condiţiile şi pãrţile faţã de care termenul de recurs curge de la pronunţare, respectiv de la comunicare, încalcã prevederile art. 21 alin. (3) şi pe cele ale art. 129 din Constituţie.
În conformitate cu prevederile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile criticate sunt în deplinã concordanţã cu dispoziţiile art. 21, 24 şi 129 din Constituţie. În acest sens este menţionatã <>Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994 .
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care au urmãtorul cuprins: "Hotãrârea pronunţatã în primã instanţã poate fi atacatã cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunţare ori de la comunicare."
Critica de neconstituţionalitate constã, în esenţã, în susţinerea cã redactarea imprecisã a textului legal criticat îi pune pe judecãtori în situaţia sã adauge la lege, prin stabilirea cazurilor, condiţiilor şi pãrţilor faţã de care termenul de recurs în care poate fi atacatã hotãrârea primei instanţe curge de la pronunţare, respectiv de la comunicare, contravenind astfel prevederilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) din Constituţie referitor la garantarea dreptului la apãrare, ale art. 61 alin. (1) din Constituţie referitor la rolul Parlamentului şi celor ale art. 129 din Constituţie privind folosirea cãilor de atac.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este întemeiatã.
Potrivit art. 21 din Constituţie, "Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime."
Principiul accesului liber la justiţie consacrat prin textul citat din Legea fundamentalã implicã, între altele, adoptarea de cãtre legiuitor a unor reguli de procedurã clare, în care sã se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la cãile de atac împotriva hotãrârilor pronunţate de instanţele de judecatã.
În acest sens s-a pronunţat în mod constant şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, care, de exemplu, în Cazul Rotaru împotriva României, 2000, a statuat cã "o normã este «previzibilã» numai atunci când este redactatã cu suficientã precizie, în aşa fel încât sã permitã oricãrei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţã de specialitate - sã îşi corecteze conduita", iar în Cazul Sunday Times contra Regatului Unit, 1979, a decis cã "[...] cetãţeanul trebuie sã dispunã de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi sã fie capabil sã prevadã, într-o mãsurã rezonabilã, consecinţele care pot apãrea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie sã fie, în acelaşi timp, accesibilã şi previzibilã".
În cauza de faţã Curtea Constituţionalã constatã cã legiuitorul a prevãzut în textul de lege supus controlului cã hotãrârea pronunţatã în primã instanţã de cãtre instanţa de contencios administrativ poate fi atacatã cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunţare ori de la comunicare, fãrã sã precizeze în ce condiţii şi pentru care participant la proces termenul de recurs se raporteazã la unul dintre cele douã momente procesuale.
Problema nu ar putea fi rezolvatã prin aplicarea prevederilor Codului de procedurã civilã, la care face trimitere <>art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 , deoarece Codul de procedurã civilã face distincţii clare, în sensul cã termenul de recurs curge, pentru procuror, de la pronunţarea hotãrârii, în afarã de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, când termenul curge de la comunicarea hotãrârii, iar pentru pãrţi, de la comunicarea hotãrârii. (Art. 301 şi 284 din Codul de procedurã civilã). Or, <>art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 , care formeazã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, nu face nici o distincţie şi, datoritã redactãrii restrictive şi necondiţionate ("de la pronunţare ori de la comunicare"), nici nu lasã posibilitatea aplicãrii normelor de diferenţiere prevãzute în art. 301 şi 284 din Codul de procedurã civilã.
În aceste condiţii judecãtorul este constrâns sã stabileascã el însuşi, pe cale jurisprudenţialã în afara legii, adicã substituindu-se legiuitorului, regulile necesare pentru a se pronunţa asupra recursului cu judecarea cãruia a fost învestit, încãlcând astfel dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie privind separaţia puterilor.
Pe de altã parte, pãrţile nu au un reper sigur al termenului în care pot sã atace cu recurs hotãrârea pronunţatã de instanţa de contencios administrativ în primã instanţã, ceea ce face ca accesul lor la justiţie pe calea exercitãrii cãii de atac prevãzute de lege sã fie incert şi aleatoriu, adicã limitat.
Astfel, datoritã impreciziei sale, <>art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 contravine şi prevederilor art. 21 alin. (1) şi ale art. 129 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepţie ridicatã de Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Timiş în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã în Dosarul nr. 2.541/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Decizia se comunicã celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 martie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
