Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 189 din 18 noiembrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^18 din Codul de procedura penala, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 45/1993 , precum si a dispozitiilor art. 34 din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993 , republicata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 115 din 16 martie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^18 din Codul de procedura penalã, astfel cum au fost modificate prin <>Legea nr. 45/1993 , precum şi a dispoziţiilor <>art. 34 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , republicatã, ridicatã de Carmen Teodora Iordan în Dosarul nr. 2.078/1999 al Curţii de Apel Ploiesti - Secţia penalã.
La apelul nominal se prezintã avocat Eugen Oprea, pentru Carmen Teodora Iordan, precum şi Elena Druga, asistatã de avocat Nicolae Cerveni.
Procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, avocatul autorului exceptiei solicita admiterea acesteia, considerând ca textele de lege criticate incalca principiul independentei judecãtorilor, consacrat în art. 123 alin. (2) din Constituţie, deoarece judecãtorii sunt obligaţi sa aplice dispoziţiile date de instanta de casare, fãrã a avea libertatea de a judeca potrivit propriei lor constiinte şi în raport cu dispoziţiile legale. Acesta considera ca noţiunea de independenta a judecãtorilor trebuie consideratã nu numai fata de o alta putere în stat, ci şi fata de alţi judecãtori.
Avocatul partii Elena Druga solicita respingerea exceptiei, întrucât dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului constituţional al independentei judecãtorilor, ci reglementeazã controlul judiciar al instanţelor ierarhic superioare. Acesta considera ca nu numai Parlamentul interpreteazã legile, ci interpretarea legii aparţine, în primul rând, instanţei de judecata, care aplica legea.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei, considerând ca textele de lege criticate nu incalca principiul constituţional cuprins în art. 123 alin. (2), referitor la independenta judecãtorilor şi supunerea lor numai legii, în raport şi cu prevederile constituţionale ale art. 125 alin. (3), conform cãrora competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 aprilie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 2.078/1999, Curtea de Apel Ploiesti - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^18 din Codul de procedura penalã, astfel cum au fost modificate prin <>Legea nr. 45/1993 , precum şi a dispoziţiilor <>art. 34 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , republicatã, excepţie ridicatã de Carmen Teodora Iordan.
Autorul exceptiei considera ca dispoziţiile legale menţionate sunt contrare prevederilor constituţionale cuprinse în art. 123 privind independenta judecãtorilor şi supunerea lor numai legii, în art. 58 alin. (1) referitor la Parlament ca unica autoritate legiuitoare a tarii, în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, în art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, precum şi prevederilor art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, texte care se referã la dreptul oricãrei persoane de a fi judecata în mod echitabil de un tribunal independent şi impartial stabilit de lege. Se susţine în motivarea exceptiei ca textele de lege criticate, referitoare la limitele rejudecarii în caz de casare, contravin prevederilor art. 123 din Constituţie, potrivit cãrora justiţia se înfãptuieşte în numele legii, iar judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Aceasta înseamnã ca judecãtorii nu pot fi obligaţi sa se supunã decât legii, în opera de interpretare a acesteia, fiind exclusa orice alta subordonare în activitatea de infaptuire a justiţiei. Se mai susţine ca judecãtorul are nu numai dreptul, dar şi obligaţia, în afarã de cazul în care interpretarea unui text de lege este facuta de însãşi puterea legiuitoare, sa dea propria interpretare textului, ţinând seama de dimensiunile istorice, semantice, teleologice ale acestuia. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 58 alin. (1) din Constituţie, referitoare la competenta Parlamentului ca unica autoritate legiuitoare în stat şi singura autoritate competenta, în opinia autorului exceptiei, sa interpreteze legea, aceasta interpretare fiind singura obligatorie pentru judecãtori, nu şi aceea data de un alt organ judiciar.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei ridicate, Curtea de Apel Ploiesti - Secţia penalã o considera neîntemeiatã, deoarece judecãtorii, cu ocazia soluţionãrii cauzelor, îşi exprima independenta numai în limitele legii, iar conform art. 125 alin. (3) din Constituţie, competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege. Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac în condiţiile prevãzute de lege.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
În punctul de vedere al Guvernului se considera ca excepţia este neîntemeiatã, întrucât textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, art. 125 din Constituţie prevede va justiţia se înfãptuieşte de instanţele judecãtoreşti stabilite de lege, iar competenta şi procedura de judecata sunt stabilite prin lege, în cazul de fata prin art. 385^18 din Codul de procedura penalã şi prin <>art. 34 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , republicatã. În continuare Guvernul arata ca art. 385^18 din Codul de procedura penalã, criticat ca fiind neconstitutional, face parte din secţiunea a II-a ("Recursul") din cap. III al Partii speciale, destinat cãilor ordinare de atac. Se mai arata ca, fata de calea de atac a apelului, care reia judecarea cauzei atât în fapt, cat şi în drept, sub toate aspectele, în recurs se reia judecarea cauzei, cu precãdere, în drept, starea de fapt fiind supusã controlului instanţei de recurs numai în mod excepţional. Prin acest text sunt stabilite limitele rejudecarii cauzei, în cazul desfiinţãrii hotãrârii de recurs. Rejudecarea cauzei nu înseamnã însã o activitate procesuala de acelaşi volum şi cu aceeaşi întindere ca şi judecata anterioarã. Este firesc ca activitatea procesuala de rejudecare, dispusã de instanta de recurs, sa cunoascã anumite limitãri rezultate din controlul judecãtoresc efectuat de o instanta superioarã. În cadrul acestor limitãri se afla şi cea prevãzutã la art. 385^18 din Codul de procedura penalã.
Guvernul considera ca nu poate fi vorba de o încãlcare a dispoziţiilor art. 125 din Constituţie, din moment ce rejudecarea se face cu excluderea intervenţiei oricãrei alte autoritãţi, în limita controlului judecãtoresc, asigurându-se accesul liber la justiţie prevãzut la art. 21 din Constituţie. Referitor la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 20 şi ale art. 58 alin. (1) din Constituţie Guvernul apreciazã ca aceste texte nu au nici o legatura cu art. 385^18 din Codul de procedura penalã. Se arata în final ca, nefiind afectatã independenta judecãtorilor în aceasta faza a procedurii penale, nu sunt incalcate nici prevederile art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al <>art. 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia cu care a fost legal sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^18 din Codul de procedura penalã, astfel cum au fost modificate prin <>Legea nr. 45/1993 , precum şi dispoziţiile <>art. 34 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , republicatã.
Art. 385^18 din Codul de procedura penalã, astfel cum a fost modificat prin <>Legea nr. 45/1993 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 1 iulie 1993, are urmãtorul cuprins: "Instanta de rejudecare trebuie sa se conformeze hotãrârii instanţei de recurs, în mãsura în care situaţia de fapt rãmâne cea avutã în vedere la soluţionarea recursului.
Când hotãrârea este desfiintata numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai în ce priveşte latura penalã sau civilã, instanta de rejudecare se pronunţa în limitele în care hotãrârea a fost casatã."
<>Art. 34 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999, are urmãtoarea redactare: "În caz de casare cu trimitere, soluţiile pronunţate în drept de Curtea Suprema de Justiţie sunt obligatorii, dacã în urma rejudecarii nu se schimba situaţia de fapt."
Aceste prevederi sunt considerate neconstituţionale de autorul exceptiei, în raport cu dispoziţiile art. 20, 21, art. 58 alin. (1) şi ale art. 123 din Constituţie, precum şi în raport cu prevederile art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate Curtea Constituţionalã retine ca prin textele de lege criticate nu s-a adus nici o atingere dispoziţiilor art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Potrivit art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, "Orice persoana are dreptul, în deplina egalitate, sa fie ascultata în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi impartial, care va hotãrî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptatã impotriva ei". Acest text este preluat şi concretizat de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care în cuprinsul art. 6 pct. 1 prevede ca "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa [...]".
Este evident ca dispoziţiile legale criticate, referitoare la limitele rejudecarii în cazul casãrii hotãrârii de instanta de recurs, nu pot fi considerate ca ar leza dreptul oricãrei persoane de a fi judecata în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil de o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege.
Conform art. 125 din Constituţie, "Justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege" [alin. (1)], iar "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege" [alin. (3)]. Textul de lege criticat (art. 385^18 din Codul de procedura penalã) face parte din secţiunea a II-a ("Recursul") din cap. III destinat cãilor ordinare de atac. Spre deosebire de calea de atac a apelului, care are rolul de a relua judecarea cauzei atât în fapt, cat şi în drept, sub toate aspectele, în recurs se reia judecarea cauzei cu precãdere în drept, fiind repuse în discuţie doar chestiuni de drept sau de drept şi de fapt, pentru motive bine întemeiate. Starea de fapt este supusã deci controlului instanţei de recurs numai în mod excepţional. Scopul recursului consta tocmai în asigurarea unui control judecãtoresc al legalitãţii şi al aflarii adevãrului în judecarea şi în soluţionarea cauzelor penale de prima instanta şi de instanta de apel.
Aceleaşi dispoziţii procedurale, referitoare la limitele rejudecarii şi la obligativitatea deciziilor instanţei de recurs în privinta soluţiilor pronunţate în drept, se regãsesc şi în cuprinsul <>art. 34 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , republicatã, cu deosebirea ca în acest caz instanta de recurs este Curtea Suprema de Justiţie, text prin care, pentru considerentele expuse, nu s-a adus nici o atingere prevederilor art. 20 din Constituţie, referitor la prioritatea actelor internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
De asemenea, Curtea mai constata ca nu pot fi primite nici criticile referitoare la încãlcarea accesului liber la justiţie, prevãzut la art. 21 din Constituţie (conform cãruia: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."), deoarece prin prevederile legale criticate nu este îngrãditã exercitarea acestui drept, ci, dimpotriva, se asigura exercitarea lui în condiţiile <>legii (Codul de procedura penalã şi Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , republicatã).
Textele de lege criticate nu contravin nici dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 123, referitoare la înfãptuirea justiţiei în numele legii [alin. (1)] şi la independenta judecãtorilor şi supunerea lor numai legii [alin. (2)], pentru ca rejudecarea cauzei se face cu excluderea intervenţiei oricãrei alte autoritãţi şi în limitele prevãzute de lege, respectiv de Codul de procedura penalã şi de <>Legea nr. 56/1993 . Judecãtorii nu pot fi independenţi fata de lege, ei fiind obligaţi sa respecte şi sa aplice legea. Respectând limitele stabilite de instanta de recurs, instanta de rejudecare este pe deplin independenta, nefiind vorba de amestecul unei alte autoritãţi. Decizia instanţei de recurs trebuie, în mod firesc şi logic, sa fie respectata cu ocazia rejudecarii cauzei dupã casare, evident în cazul în care situaţia de fapt a rãmas aceeaşi. Altfel exercitarea cãilor de atac, precum şi controlul judiciar al instanţelor superioare ar fi lipsite de eficienta, iar înfãptuirea justiţiei s-ar transforma într-o activitate arbitrarã, în afarã legii.
Invocarea de cãtre autorul exceptiei a încãlcãrii prevederilor art. 58 alin. (1) din Constituţie, în legatura cu dispoziţiile art. 358^18 din Codul de procedura penalã şi cu cele ale <>art. 34 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , republicatã, este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor art. 128 din Constituţie, pãrţile interesate pot exercita cãile de atac în condiţiile legii, iar dispoziţiile legale criticate ca fiind neconstituţionale nu fac decât sa prevadã condiţiile exercitãrii caii de atac a recursului, inclusiv limitele rejudecarii cauzei dupã desfiinţarea hotãrârii de cãtre instanta de control judiciar. Or, dispoziţiile legale criticate fiind adoptate de Parlament ca unica autoritate legiuitoare a tarii, nu se poate susţine ca acestea sunt neconstituţionale.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^18 din Codul de procedura penalã, astfel cum au fost modificate prin <>Legea nr. 45/1993 , precum şi a dispoziţiilor <>art. 34 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , republicatã, excepţie ridicatã de Carmen Teodora Iordan în Dosarul nr. 2.078/1999 al Curţii de Apel Ploiesti - Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 18 noiembrie 1999.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
