Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 185 din 27 aprilie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 490 din 1 iunie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Ervin Mulak şi Georgeta Mulak în Dosarul nr. 2.181/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
La apelul nominal este prezentã Mariana Ilie, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Partea prezentã solicitã respingerea excepţiei.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 octombrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 2.181/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Ervin Mulak şi Georgeta Mulak.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã accesul la justiţie consacrat în art. 21 din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi pe cele ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale cu motivarea cã nu "se poate refuza judecarea de cãtre instanţele judecãtoreşti a unor acţiuni în revendicare prin care se reclamã încãlcarea dreptului de proprietate imobiliarã ca urmare a aplicãrii prevederilor <>Decretului nr. 223/1974 ".
Instanţa de judecatã apreciazã cã textul legal criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, arãtând cã instituirea unei proceduri administrative nu este contrarã principiilor prevãzute de art. 21 din Constituţie, atâta timp cât decizia poate fi atacatã la instanţa de judecatã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul aratã cã termenul prevãzut de <>art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu este un termen de prescripţie, deoarece procedura instituitã prin aceastã lege este o procedurã administrativã, care nu împiedicã accesul la justiţie. Persoana nemulţumitã poate ataca în justiţie modul de soluţionare a notificãrii de cãtre persoana juridicã deţinãtoare a imobilului care trebuie restituit.
Avocatul Poporului, în punctul sãu de vedere, apreciazã cã dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 21 din Constituţie, întrucât instituirea unui termen de 6 luni în interiorul cãruia trebuie trimisã notificarea are ca finalitate evitarea perpetuãrii stãrii de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridicã a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi de a facilita accesul la justiţie prin asigurarea unui climat de ordine în vederea exercitãrii acestui drept constituţional.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie <>art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, text de lege care are urmãtorul conţinut:
- Art. 21 alin. (5): "Nerespectarea termenului de 6 luni prevãzut pentru trimiterea notificãrii atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie mãsuri reparatorii în naturã sau prin echivalent."
Autorii excepţiei susţin cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 21 din Constituţie, care prevede:
"(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."
De asemenea mai este invocatã şi încãlcarea art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi a art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, texte ce au urmãtoarea redactare:
- Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãriii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei.";
- Art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
Analizând critica referitoare la încãlcarea art. 21 din Constituţie, Curtea reţine cã instituirea unui termen de decãdere nu este de naturã sã împiedice liberul acces la justiţie, deoarece toate mãsurile luate de autoritãţile şi persoanele juridice prevãzute în <>Legea nr. 10/2001 pentru stabilirea şi punerea în executare a mãsurilor reparatorii prevãzute de lege pot fi atacate în justiţie de cãtre persoanele interesate, pe baza dispoziţiilor pe care însãşi legea le prevede.
Curtea Constituţionalã a statuat, în jurisprudenţa sa, cã liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte actul de justiţie. S-a considerat cã legiuitorul are competenţa exclusivã de a stabili regulile de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, soluţie ce rezultã din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cãrora "Competenţa şi procedura de judecatã sunt stabilite de lege"; astfel cã, pentru situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiţie sã nu fie afectat.
Exercitarea unui drept de cãtre titularul sãu nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi stabilirea unor termene dupã a cãror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilã.
În ceea ce priveşte susţinerea potrivit cãreia textul criticat încalcã prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în jurisprudenţa sa Curtea a statuat cã în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului cerinţa privind judecarea unui proces în mod echitabil şi într-un termen rezonabil nu se analizeazã în abstract, ci se raporteazã la fiecare caz, ţinându-se seama de durata procedurii, de natura pretenţiilor, de complexitatea procesului, de comportamentul autoritãţilor şi al pãrţilor, de dificultatea dezbaterilor, de aglomerarea rolului instanţei, de exercitarea cãilor de atac etc.
De aceea, Curtea constatã cã textul criticat are în vedere tocmai celeritatea soluţionãrii procesului, satisfãcând astfel cerinţa soluţionãrii într-un termen rezonabil.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încãlcarea prevederilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea observã cã textul de lege criticat se armonizeazã cu aceste prevederi, având ca scop asigurarea stabilitãţii şi securitãţii raporturilor civile, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate. Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a decis, în jurisprudenţa sa, cã statele contractante sunt îndrituite sã reglementeze exercitarea dreptului de proprietate în concordanţã cu interesul general, adoptând în acest sens legile necesare.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Ervin Mulak şi Georgeta Mulak în Dosarul nr. 2.181/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 aprilie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
