Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 183 din 8 mai 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1) si art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002
Costica Bulai - preşedinte Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Florentina Balta - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28 şi art. 33 alin. (1), toate sub aspectul termenului "contravenient", precum şi ale art. 34 alin. (1) partea "necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal", din <>Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , excepţie ridicatã de Corneliu-Liviu Popescu în Dosarul nr. 2.296/2002 al Judecãtoriei Buhusi. La apelul nominal rãspunde autorul exceptiei, personal, constatandu-se lipsa Inspectoratului de Poliţie Bacau, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Autorul exceptiei de neconstituţionalitate formuleazã, înaintea dezbaterilor în fond, excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 25 teza finala din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, cu modificãrile ulterioare, referitoare la inaplicabilitatea dispoziţiilor privind recuzarea judecãtorilor. Arata ca cererea se întemeiazã pe art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi o instanta impartiala. Curtea, deliberând, în temeiul <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, respinge cererea formulatã. În legatura cu fondul exceptiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia solicita admiterea ei, pentru argumentele pe larg expuse în motivarea formulatã în fata instanţei de judecata. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca neîntemeiatã, întrucât apreciazã ca prin noţiunea de contravenient cuprinsã în prevederile de lege criticate nu se incalca art. 23 alin. (8) din Constituţie şi nici art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 22 octombrie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 2.296/2002, Judecãtoria Buhusi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art 27, art. 28 şi art. 33 alin. (1), toate sub aspectul termenului "contravenient", precum şi ale art. 34 alin. (1) partea "necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal", din <>Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 . Excepţia a fost ridicatã de Corneliu-Liviu Popescu într-o cauza având ca obiect plângerea formulatã de acesta impotriva unui proces-verbal de sancţionare contravenţionalã emis în temeiul ordonanţei criticate. În motivarea exceptiei autorul acesteia are în vedere urmãtoarele aspecte: "1. stabilirea nejudiciara a vinovatiei contravenţionale şi sarcina probei în procedura judiciarã contravenţionalã de drept comun; 2. aplicabilitatea normelor constituţionale şi contravenţionale consacrand dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovatie; 3. violarea dreptului la respectarea prezumţiei de nevinovatie de normele juridice privind procedura contravenţionalã de drept comun; 4. contrarietatea dintre normele juridice privind procedura contravenţionalã judiciarã de drept comun şi principiul constituţional şi convenţional al statului de drept şi democratic, bazat pe respectarea drepturilor omului." I. Prima critica de neconstituţionalitate are în vedere doua probleme distincte: stabilirea nejudiciara a vinovatiei contravenţionale şi sarcina probei în procedura judiciarã contravenţionalã de drept comun. Cu referire la stabilirea nejudiciara a vinovatiei contravenţionale, se considera ca utilizarea, în cuprinsul <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , şi în special în art. 18, art. 16 alin. (1), (5) şi (7), art. 17, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, art. 38 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 28 şi 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1), art. 14 alin. (3) şi art. 39 alin. (2), a denumirii de "contravenient" pentru persoana despre care se afirma ca a sãvârşit o contravenţie are "semnificatia de persoana vinovata de sãvârşirea unei contravenţii, iar nu de persoana cercetata sau acuzata de sãvârşirea unei contravenţii, înainte ca actul de aplicare a sancţiunii contravenţionale sa rãmânã irevocabil şi executoriu. De asemenea, toate aceste elemente "semnifica evident stabilirea, direct prin lege, a faptului ca ne aflam în prezenta unei fapte prevãzute şi sancţionate de acte normative contravenţionale, ca acestea prezintã pericol social şi ca ea a fost sãvârşitã cu vinovãţie de persoana în cauza". În legatura cu sarcina probei în procedura contravenţionalã de drept comun, se arata ca, în ipoteza în care sancţiunea contravenţionalã "a fost aplicatã anterior de agentul administrativ, <<contravenientul>> care formuleazã plângerea se afla în situaţia de a fi partea care a sesizat instanta judecãtoreascã". Ca atare, el are poziţia procesuala de contestator, în timp ce organul care a aplicat sancţiunea este intimat, acestuia revenindu-i şi sarcina de a rasturna prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal. Pe aceasta cale contestatorul "contravenient" trebuie sa îşi dovedeascã nevinovatia în fata judecãtorului, fãrã ca agentul administrativ sa fie obligat sa dovedeascã vinovãţia persoanei cãreia i-a aplicat sancţiunea. II. A doua critica de neconstituţionalitate are în vedere aplicarea în materia contravenţiilor a prezumţiei de nevinovatie, consacratã de art. 23 alin. (8) din Constituţia României şi de art. 6 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi de jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului. Sub acest aspect, principala problema pe care o ridica autorul exceptiei de neconstituţionalitate are în vedere faptul ca materia contravenţiilor intra în domeniul "penal", chiar dacã dreptul intern nu o consacra ca atare, pe baza unor criterii complementare, admise în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, care ţin de natura faptei şi de gravitatea sancţiunii. III. Potrivit celei de-a treia critici de neconstituţionalitate, normele legale privind procedura judiciarã contravenţionalã de drept comun violeaza dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovatie. În acest sens, se arata ca prezumţia de nevinovatie trebuie respectata atât de instanta judecãtoreascã, cat şi de legiuitor, ca şi de structurile administrative în activitatea de aplicare a legii. Totodatã, prezumţia de nevinovatie "comanda ca sarcina probei sa revinã acuzarii" şi ca orice dubiu sa profite "acuzatului", asa cum s-ar fi pronunţat Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, printre altele, în cauza Barbera, Messegue şi Jabardo impotriva Spaniei, 1998. În concluzie, considera ca "procedura contravenţionalã romana de drept comun violeaza evident dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovatie, consacrat de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeanã a drepturilor omului şi interpretat în lumina instanţei de contencios european". IV. În sfârşit, o ultima critica de neconstituţionalitate consta în aceea ca principiul statului de drept şi democrativ, bazat pe respectarea drepturilor omului, ar fi încãlcat de normele juridice privind procedura contravenţionalã judiciarã de drept comun, prin faptul ca "politistul este liber sa constate contravenţiile şi sa aplice sancţiunile potrivit unei competente de apreciere foarte largi, iar apoi este scutit de orice sarcina a probei <<acuzatiilor>> şi sancţiunilor sale îndreptate impotriva <<contravenientilor>> automat vinovaţi, aceştia fiind obligaţi sa adune şi sa prezinte probe pentru a anula mãsura politistului, pentru a inlatura sancţiunea care le-a fost aplicatã de acesta, pentru a-şi dovedi nevinovatia". Ca atare, considera ca prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , sunt contrare şi art. 1 alin. (3) din Constituţie, interpretat potrivit art. 20 alin. (1) din aceasta, "în lumina preambulului Convenţiei europene a drepturilor omului, interpretat, la rândul sau, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului". Judecãtoria Buhusi apreciazã ca textele de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, se arata ca materia contravenţionalã a trecut, ca efect al schimbãrilor legislative, din domeniul penal în sfera abaterilor cu caracter administrativ, "iar aceasta translatie, deşi a menţinut unele apropieri şi similitudini cu instituţii aparţinând dreptului penal, a impus definirea din punctul de vedere al ramurii de drept apartinatoare, dreptul administrativ." Totodatã, instanta de judecata a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 23 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , deoarece în dispoziţiile acestui text nu apare termenul de contravenient. Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens, arata ca simpla desemnare a unei persoane drept contravenient nu înseamnã şi stabilirea vinovatiei sale. Acest aspect rezulta şi din posibilitatea reglementatã de ordonanta de a formula plângere la judecãtorie impotriva procesului-verbal contraventional. Cu referire la invocarea încãlcãrii art. 23 alin. (8) din Constituţie şi art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Guvernul considera ca modul în care Curtea de la Strasbourg a interpretat prevederile acestui din urma articol nu se opune unei schimbãri a sarcinii probei de natura celei arãtate de autorul exceptiei. Menţionând, în acest sens, jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, mai arata ca statele trebuie sa menţinã un raport rezonabil de proportionalitate între scopul legitim urmãrit prin reglementarea rasturnarii sarcinii probei şi atingerea adusã prezumţiei de nevinovatie. Pentru ca inversarea sarcinii probei sa nu ducã la încãlcarea prezumţiei de nevinovatie, statele trebuie sa respecte câteva principii, care, aplicate la situaţia de fapt, sa justifice interesul legitim al acestora de a incredinta unor organe administrative constatarea şi sancţionarea acelor acte ilegale care aduc o atingere mai redusã valorilor sociale ocrotite prin lege. De altfel, conform art. 31 alin. (1) din ordonanta criticata, impotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicãrii acestuia, instanta în fata cãreia se judeca contestaţia bucurandu-se de plenitudine de jurisdicţie şi având libertatea de a administra orice proba pertinenta şi concludenta. Tot astfel, procedura de judecata oferã toate garanţiile procesului echitabil, sistemul conţine anumite garanţii menite sa atenueze situaţia dezavantajoasa în care este plasata persoana acuzata de sãvârşirea unei contravenţii, iar art. 17 din ordonanta stabileşte menţiunile a cãror lipsa din procesul-verbal atrage nulitatea absolutã şi care sunt cercetate, în mod obligatoriu, din oficiu, de instanta de judecata. Avocatul Poporului apreciazã ca dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1) şi <>art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , sunt constituţionale. Astfel, arata ca ordonanta nu conţine dispoziţii exprese privind sarcina probei, ci stabileşte doar necesitatea administrãrii ei, potrivit normelor dreptului comun. În ceea ce priveşte folosirea notiunii de "contravenient", considera ca aceasta "nu este facuta în acelaşi mod în care legislaţia penalã utilizeazã cuvintele <<invinuit>> sau <<inculpat>>, de care se leagã prezumţia de nevinovatie, ci este facuta pentru caracterizarea unei persoane care a sãvârşit o contravenţie". Mai mult, potrivit art. 47 din ordonanta, plângerii i se aplica regulile procedurii civile, "care nu presupun nevinovatia penalã a cuiva, ci stabilirea temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenţiei". Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), considera ca acestea nu sunt relevante în cauza, iar încãlcarea art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu poate fi reţinutã, întrucât contestaţia este judecata de un tribunal independent, impartial, stabilit prin lege, şi în mod public. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1), toate sub aspectul utilizãrii termenului "contravenient", precum şi ale art. 34 alin. (1) în ceea ce priveşte sintagma "necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal", din <>Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 . Aceste texte de lege prevãd: - Art. 16 alin. (1) şi (7): "(1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost sãvârşitã, precum şi arãtarea tuturor împrejurãrilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţioneazã contravenţia; indicarea societãţii de asigurãri, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitãrii în termen de 48 de ore a jumãtate din minimul amenzii prevãzute de actul normativ, dacã acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac şi organul la care se depune plângerea. [...] (7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducã la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica <<Alte menţiuni>>, sub sancţiunea nulitãţii procesului-verbal."; - Art. 17: "Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei sãvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnãturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata şi din oficiu."; - Art. 18: "Contravenientul este obligat sa prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza cãrora se fac menţiunile prevãzute la art. 16 alin. (3). În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofiţeri şi subofiteri de poliţie, jandarmi sau gardieni publici."; - Art. 19 alin. (1): "Procesul-verbal se semneazã pe fiecare pagina de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurãri, care trebuie sa fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnatura acestuia."; - Art. 25. alin. (1) şi (3): "(1) Procesul-verbal se va inmana sau, dupã caz, se va comunica, în copie, contravenientului şi, dacã este cazul, partii vãtãmate şi proprietarului bunurilor confiscate. [...] (3) În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amenda, precum şi dacã a fost obligat la despãgubiri, o data cu procesul-verbal acestuia i se va comunica şi înştiinţarea de plata. În înştiinţarea de plata se va face menţiunea cu privire la obligativitatea achitãrii amenzii şi, dupã caz, a despãgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând sa se procedeze la executarea silitã."; - Art. 26 alin. (3): "În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuza sa semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţãrii de plata se face de cãtre agentul constatator în termen de cel mult o luna de la data încheierii."; - Art. 27: "Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţãrii de plata se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemneazã într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor."; - Art. 28: "(1) Contravenientul poate achitã, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, dupã caz, de la data comunicãrii acestuia, jumãtate din minimul amenzii prevãzute în actul normativ, agentul constatator fãcând menţiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravenţiilor aceasta posibilitate trebuie menţionatã în mod expres. (2) Plata amenzii se face la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sau la trezoreria finanţelor publice, iar o copie de pe chitanţa se preda de cãtre contravenient agentului constatator sau se trimite prin posta organului din care acesta face parte, în termenul prevãzut la alin. (1). (3) În cazul în care contravenientul a achitat jumãtate din minimul amenzii prevãzute în actul normativ pentru fapta sãvârşitã orice urmãrire înceteazã."; - Art. 33 alin. (1): "Judecãtoria va fixa termen de judecata, care nu va depãşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, dupã caz, a persoanei care a fãcut plângerea, a organului care a aplicat santiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricãror alte persoane în mãsura sa contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei."; - Art. 34 alin. (1): "Instanta competenta sa soluţioneze plângerea, dupã ce verifica dacã aceasta a fost introdusã în termen, asculta pe cel care a fãcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacã aceştia s-au prezentat, administreazã orice alte probe prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotãrãşte asupra sancţiunii, despãgubirii stabilite, precum şi asupra mãsurii confiscãrii." În opinia autorului exceptiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin, în ordinea invocarii lor, art. 23 alin. (8) şi art. 1 alin. (3) din Constituţie, precum şi preambulului şi art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Aceste dispoziţii constituţionale şi convenţionale prevãd: - Art. 23 alin. (8): "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã."; - Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate." De asemenea, se invoca şi încãlcarea dispoziţiilor art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora "Orice persoana acuzata de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pana ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã". Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã retine: I. În esenta, în opinia autorului exceptiei, folosirea prin textele de lege criticate a notiunii de contravenient pentru persoana despre care se afirma ca a sãvârşit o contravenţie are semnificatia calificãrii acesteia ca persoana "vinovata" de sãvârşirea unei fapte ilicite, iar nu ca persoana "cercetata" sau "acuzata" pentru o asemenea fapta, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, potrivit cãrora "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã". Aceasta critica de neconstituţionalitate este neîntemeiatã şi urmeazã a fi respinsã. Conform art. 2 din Codul penal "Legea prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor şi mãsurile care se pot lua în cazul sãvârşirii acestor fapte", iar conform <>art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 , astfel cum a fost modificat prin <>Legea nr. 180/2002 , "Legea contravenţionalã apara valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penalã. Constituie contravenţie fapta sãvârşitã cu vinovãţie, stabilitã şi sancţionatã prin lege, ordonanta, prin hotãrâre a Guvernului sau, dupã caz, prin hotãrâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti". Asadar, simpla desemnare a unei persoane ca fiind contravenient nu înseamnã şi stabilirea vinovatiei sale. Utilizarea de cãtre legiuitor a notiunii de contravenient în dreptul administrativ sau de infractor în dreptul penal nu are semnificatia unei infrangeri a prezumţiei de nevinovatie consacrate de art. 23 alin. (8) din Constituţie. Aceasta dispoziţie constituţionalã este aplicabilã atât în domeniul penal, cat şi în cel contraventional, nici o persoana care a sãvârşit o infracţiune (infractor) sau o contravenţie (contravenient) neputând fi exclusa de la beneficiul acestei garanţii procesuale pana când o hotãrâre judecãtoreascã de condamnare a rãmas definitiva. În ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii preambulului Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea constata ca acesta nu are valoare normativa decât prin raportare la textele Convenţiei şi, prin urmare, nu retine criticile formulate prin raportare la el. În legatura însã cu susţinerile referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 6 pct. 2 din Convenţie, potrivit cãrora "Orice persoana acuzata de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pana ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã", Curtea observa ca, în dreptul romanesc, contravenţiile au fost scoase de sub incidenta legii penale şi au fost supuse unui regim administrativ. Sub acest aspect, Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu se opune tendintei de "dezincriminare" a unor asemenea fapte. În acelaşi sens, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în jurisprudenta sa, a statuat ca nimic nu impiedica statele sa-şi îndeplineascã rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menţinerea unei distincţii între diferitele tipuri de infracţiuni, retinand ca, în scopul aplicãrii prevederilor art. 6 al Convenţiei, trebuie avute în vedere trei criterii: 1) caracterizarea faptei în dreptul naţional; 2) natura faptei; 3) natura şi gradul de gravitate ale sancţiunii care ar putea fi aplicatã persoanei în cauza. În aprecierea acestor criterii, în cauza Ozturk impotriva Germaniei, 1994, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a stabilit ca modul de definire a faptelor prin dreptul intern are o valoare relativã, esenţialã fiind natura faptei şi a sancţiunii. Curtea Europeanã considera ca pozitiva mãsura dezincriminarii, în "interesul individului", a unor infracţiuni mai puţin grave şi pentru care fãptuitorul nu mai rãspunde penal, putând chiar sa evite procedura judiciarã şi pe aceasta cale sa se elimine suprglomerarea tribunalelor. Cu toate acestea, distincţia operata de statele europene între crime, delicte şi contravenţii nu este operanta, întrucât în sensul art. 6 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale toate aceste fapte au caracter penal şi, tocmai de aceea, prevederile sale garanteazã oricãrui "acuzat" dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern. În sensul arãtat, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului s-a pronunţat şi în cauza Garyfallou Aebe impotriva Greciei, 1997, în cauza Lauko impotriva Slovaciei, 1998, precum şi în cauza Kadubec impotriva Slovaciei, 1998. Totodatã, potrivit teoriei şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, problema stabilirii vinovatiei în materia contravenţiilor nu are în vedere faza extrajudiciara a sancţiunii administrative, ci faza judiciarã a acesteia, ceea ce presupune respectarea dreptului la un proces echitabil şi a garanţiilor prevãzute de art. 6 din Convenţie, articol cu care prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie, potrivit cãrora "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã", sunt în deplina concordanta. Autorul exceptiei de neconstituţionalitate mai susţine ca, în cazul în care contravenientul se considera nevinovat şi sesizeazã instanta de judecata, are calitate procesuala de contestator, iar organul care a aplicat sancţiunea are calitate de intimat, astfel ca sarcina de a rasturna prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de contravenţie, deci sarcina probei, revine contravenientului, şi nu organului care aplica sancţiunea. În legatura cu aceasta sustinere, Curtea observa ca, deşi legiuitorul a dezincriminat contravenţiile, potrivit <>art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , instanta competenta sa soluţioneze plângerea îndreptatã impotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligatã sa urmeze anumite reguli procedurale distincte de cele ale dreptului procesual civil, în virtutea cãrora, asa cum susţine autorul exceptiei, sarcina probei aparţine celui care afirma ceva în instanta. Astfel, alin. (1) al textului de lege menţionat stabileşte, fãrã distincţii, ca instanta competenta sa soluţioneze plângerea verifica dacã aceasta a fost introdusã în termen, asculta pe cel care a fãcut-o şi pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanta, şi organul care a aplicat sancţiunea, administreazã orice alte probe prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotãrãşte asupra sancţiunii, despãgubirii stabilite, precum şi asupra mãsurii confiscãrii. Dispoziţiile alin. (2) al art. 34 din ordonanta prevãd ca hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacatã cu recurs, fãrã ca motivarea acestuia sa fie obligatorie. Asa fiind, şi sub acest aspect, prevederile de lege criticate sunt în deplin acord cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, iar din procedura de soluţionare a plângerii impotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezulta rãsturnarea sarcinii probei, ceea ce ar fi contrar intereselor contravenientului, ci, mai degraba, exercitarea dreptului la apãrare. II. Cea de a doua critica de neconstituţionalitate priveşte "aplicabilitatea normelor constituţionale şi convenţionale consacrand dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovatie". În susţinerea acestei critici se arata ca, spre deosebire de jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, legislaţia romana în materie contravenţionalã nu tine seama de caracterul autonom al notiunii de "penal". Asa cum s-a arãtat deja, jurisprudenta acestei Curţi accepta dezincriminarea anumitor fapte penale prin legislaţia nationala şi trecerea lor în domeniul administrativ şi considera ca prin aceasta nu se incalca prezumţia de nevinovatie, care nu poate fi tratata la modul absolut, ci exista chiar posibilitatea admiterii sale limitate (cauza Salabiaku impotriva Frantei, 1988). Totodatã, Curtea Constituţionalã constata ca hotãrârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, menţionate în susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate sub acest aspect, nu sunt incidente în cauza, întrucât prin acestea nu s-a reţinut contrarietatea dezincriminarii anumitor fapte fata de prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Astfel, în cauza Ozturk impotriva Germaniei, 1994, statul german a fost condamnat pentru ca reclamantul a fost obligat sa plãteascã cheltuielile de interpret, cu încãlcarea art. 6 pct. 3 din Convenţie; în cauza Garyfallou Aebe impotriva Greciei, 1997, statul grec a fost condamnat pentru durata excesiva a procedurilor judiciare, fiind încãlcat art. 6 pct. 1 din Convenţie; în cauza Lauko impotriva Slovaciei, 1998, şi Kadubec impotriva Slovaciei, 1998, persoanele interesate trebuie sa se poatã adresa unui tribunal independent şi impartial; în cauza E.L., R.L. şi J.O.L. impotriva Elvetiei, 1997, statul elvetian a fost condamnat pentru aplicarea unei amenzi cu încãlcarea principiului rãspunderii personale pentru sãvârşirea unei fapte cu caracter "penal"; în cauza Schmautzer impotriva Austriei, 1995, statul a fost condamnat pentru nerespectarea dreptului de acces la un tribunal. Fata de cele arãtate, rezulta ca prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , sunt constituţionale şi în deplin acord cu art. 6 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece permit persoanei interesate sa se adreseze justiţiei şi sa îi fie respectate garanţiile procesuale, generale şi speciale, prevãzute de acest text. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi ale art. 32 din ordonanta, care dau expresie liberului acces la justiţie, stabilesc ca dosarul cauzei se întocmeşte de cãtre agentul constatator şi tot acesta sesizeazã instanta, pe baza plângerii contravenientului, asa încât susţinerea autorului exceptiei potrivit cãreia agentul constatator are atribuţii de acuzator nu poate fi reţinutã. Textele de lege menţionate reprezintã şi o aplicare a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din Constituţie, care stabilesc ca "Persoana vãtãmatã într-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obţinã recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei". III. Cea de a treia critica de neconstituţionalitate priveşte nerespectarea prezumţiei de nevinovatie de cãtre autoritãţile administrative, de instanta de judecata şi de cãtre legiuitor. În opinia autorului exceptiei de neconstituţionalitate prezumţia de nevinovatie "comanda ca sarcina probei sa revinã acuzarii şi ca orice dubiu sa profite <<acuzatului>>". Potrivit celor arãtate în prezenta decizie, utilizarea de cãtre legiuitor şi de cãtre autoritãţile administraţiei publice a notiunii de contravenient nu este de natura sa infranga prezumţia de nevinovatie. Nici instanta de judecata, în procedura de soluţionare a contestaţiilor impotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, nu opereazã cu notiunile de "acuzat" şi "acuzare" şi nici nu-l considera vinovat pe contravenient înainte de pronunţarea unei hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile. Curtea constata ca invocarea cauzei Barbera, Messegue şi Jabardo impotriva Spaniei, 1998, în sprijinul susţinerilor de neconstituţionalitate nu este relevanta, întrucât cauza priveşte un asasinat şi nu o procedura contravenţionalã, care se desfãşoarã potrivit regulilor anterior arãtate şi care sunt în conformitate cu prevederile Constituţiei şi ale Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. IV. În sfârşit, în esenta, o ultima sustinere de neconstituţionalitate consta în încãlcarea principiului statului de drept şi democratic, prin aceea ca "politistul este liber sa constate contravenţiile şi sa aplice sancţiunile potrivit unei competente de apreciere foarte largi". Cu privire la aceste critici, Curtea constata ca nu comportamentul politistului este relevant, ci important este ca legiuitorul sa îi atribuie acestuia competente în concordanta cu principiile şi normele constituţionale. Or, sub acest aspect, nu este formulatã nici o critica.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28 şi art. 33 alin. (1), toate sub aspectul termenului "contravenient", precum şi ale art. 34 alin. (1) partea "necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal", din <>Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , excepţie ridicatã de Corneliu-Liviu Popescu în Dosarul nr. 2.296/2002 al Judecãtoriei Buhusi. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 8 mai 2003.
PREŞEDINTE, prof. univ. dr. COSTICA BULAI
Magistrat-asistent şef, Gabriela Dragomirescu
──────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
