Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicatã de Maria Raceanu şi Ionela-Claudia Raceanu în Dosarul nr. 6.135/2001 al Judecãtoriei Targoviste.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, arãtând ca prin textul de lege criticat nu se instituie privilegii sau discriminãri, care sa contravina principiului egalitãţii în drepturi prevãzut de art. 16 din Constituţie. Se mai arata ca legiuitorul este singurul competent sa reglementeze modul de tragere la rãspundere a faptuitorilor care au sãvârşit infracţiuni, partea vãtãmatã având un rol strict determinat în cadrul procedurii plângerii prealabile.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 februarie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 6.135/2001, Judecãtoria Targoviste a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicatã de Maria Raceanu şi Ionela-Claudia Raceanu în dosarul menţionat.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor, întrucât creeazã un avantaj pentru partea vãtãmatã şi posibilitatea infaptuirii unui abuz de drept din partea acesteia. Se considera ca dispoziţiile legale criticate dau posibilitatea persoanei vãtãmate sa îşi extindã plângerea şi impotriva altor persoane, chiar dacã iniţial formulase plângerea numai cu privire la una sau unele persoane, în condiţiile în care cunoştea fãptuitorul. Se arata, de asemenea, ca aceleaşi dispoziţii contravin şi prevederilor art. 284 din Codul de procedura penalã, care obliga partea vãtãmatã sa introducã plângerea prealabilã în termen de doua luni de la data când a luat cunostinta de persoana fãptuitorului. În cazul în care nu a înaintat plângerea autoritãţii competente, aceasta echivaleaza cu lipsa acestei plângeri, cauza care inlatura rãspunderea penalã.
Judecãtoria Targoviste arata ca textul art. 131 alin. 4 din Codul penal se interpreteazã în raport cu dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. a) teza finala din Codul de procedura penalã, care prevãd ca atunci când fãptuitorul este necunoscut, persoana vãtãmatã se poate adresa organului de cercetare penalã pentru identificarea lui. Prin urmare, se apreciazã ca, dacã în plângerea sa persoana vãtãmatã a precizat ca au existat mai mulţi fãptuitori, însã unii îi erau necunoscuţi, îi revine organului de cercetare penalã sarcina sa îi identifice pe aceşti fãptuitori, astfel ca nu se poate susţine ca persoana vãtãmatã şi-a extins ulterior plângerea în fata instanţei judecãtoreşti. În schimb, dacã persoana vãtãmatã a precizat în plângere ca au existat unul sau mai mulţi fãptuitori, iar în fata instanţei a indicat şi alte persoane, dupã expirarea termenului de doua luni, instanta apreciazã ca dispoziţiile art. 131 alin. 4 din Codul penal sunt neconstituţionale.
În aplicarea dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a instanţei a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a ransmite punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate în cauza.
Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca dispoziţiile art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal sunt constituţionale, considerând excepţia ca fiind neîntemeiatã.
Guvernul arata ca dispoziţiile art. 131 alin. 3 din Codul penal consacra principiul indivizibilitatii active a rãspunderii penale, potrivit cãruia, în cazul unei pluralitati de persoane vãtãmate, nu se poate vorbi de lipsa plângerii prealabile decât dacã nici una dintre acestea nu a introdus plângere în termenul legal. Dacã însã una dintre ele s-a plans, este suficient pentru tragerea la rãspundere penalã a infractorului. Acesta nu are nici o legatura cu principiul egalitãţii în drepturi, asa cum pretind autoarele exceptiei, nefiind vorba despre privilegii sau discriminãri.
Articolul 131 alin. 4 din Codul penal consacra principiul indivizibilitatii pasive a rãspunderii penale, care funcţioneazã în cazul în speta. Dacã persoana vãtãmatã se plange impotriva unuia dintre participanţi, este firesc sa fie traşi la rãspundere toţi participanţii, plângerea prealabilã fiind consideratã ca fiind facuta impotriva tuturor. Dacã în cursul judecaţii apar date sau indicii ca la sãvârşirea faptei au participat şi alte persoane, procesul penal poate fi extins cu privire la aceste persoane, deoarece, prin lege, se considera ca plângerea prealabilã a fost facuta fata de toţi participanţii. Dispoziţiile art. 131 alin. 4 din Codul penal nu numai ca nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, dar chiar constituie o reflectare a acestor dispoziţii, deoarece asigura tragerea la rãspundere penalã a tuturor faptuitorilor. Dacã persoana vãtãmatã doreşte ca unii dintre fãptuitori sa fie iertati, ea se poate împacã cu aceştia.
Pentru aceste motive se considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal este neîntemeiatã.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul exceptiei îl constituie dispoziţiile art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal, care au urmãtorul cuprins: "Fapta care a adus vãtãmare mai multor persoane atrage rãspunderea penalã, chiar dacã plângerea prealabilã s-a fãcut sau se menţine numai de cãtre una dintre ele.
Fapta atrage rãspunderea penalã a tuturor participanţilor la sãvârşirea ei, chiar dacã plângerea prealabilã s-a fãcut sau se menţine cu privire numai la unul dintre ei."
Textul constituţional invocat de autorul exceptiei ca fiind încãlcat este art. 16 alin. (1) care are urmãtoarea redactare: "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal, Curtea constata ca susţinerea conform cãreia aceste dispoziţii creeazã o situaţie privilegiatã persoanei vãtãmate, prin regula instituitã de alin. 4, deoarece, în cazul pluralitãţii de infractori, este suficient ca persoana vãtãmatã sa formuleze plângere impotriva unuia dintre aceştia pentru ca toţi ceilalţi sa fie traşi la rãspundere penalã, este neîntemeiatã.
Prin dispoziţiile art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal au fost instituite principiile indivizibilitatii active a rãspunderii penale, în cazul pluralitãţii de victime, şi indivizibilitatii pasive a rãspunderii penale, în cazul pluralitãţii de infractori, pentru a asigura tragerea la rãspundere a tuturor infractorilor în cadrul procedurii plângerii prealabile.
În cazul pluralitãţii de fãptuitori, ca în speta, legea prevede ca, dacã plângerea s-a realizat sau se menţine numai cu privire la unul dintre ei, toţi faptuitorii vor fi traşi la rãspundere penalã, ca participanţi la infracţiune, chiar dacã persoana vãtãmatã nu ar dori acest lucru. Infracţiunea fiind unica şi fiind rezultatul contribuţiei tuturor faptuitorilor, indiferent de forma de participaţie: coautorat, instigare, complicitate, ea constituite temeiul rãspunderii penale pentru toţi. Pluralitatea de infractori presupune contribuţii efective ce ţin de latura obiectivã a infracţiunii şi vointa comuna de a coopera la sãvârşirea unei infracţiuni. De aceea legea prevede ca pentru tragerea la rãspundere penalã a tuturor faptuitorilor este suficient ca persoana vãtãmatã sa facã plângere numai cu privire la unul dintre aceştia, indiferent dacã îi cunoştea sau nu pe ceilalţi ori nu a dorit sa depunã plângere impotriva lor. Datoritã indivizibilitatii rãspunderii penale, care decurge din unitatea infracţiunii, plângerea prealabilã atrage rãspunderea tuturor, indiferent de vointa persoanei vãtãmate, astfel încât, fiind formulatã cu privire la unul sau la unii dintre fãptuitori, ea atrage, prin vointa legii, rãspunderea penalã a tuturor.
Dacã persoana vãtãmatã nu doreşte sa fie traşi la rãspundere unii dintre participanţi, ea se poate împacã cu aceştia, fapt ce determina numai înlãturarea rãspunderii lor penale, împãcarea având un caracter personal.
Dispoziţia art. 279 alin. 2 lit. a) partea finala din Codul de procedura penalã, care prevede ca, dacã fãptuitorul este necunoscut, persoana vãtãmatã se poate adresa organului de cercetare penalã pentru identificarea lui, nu înseamnã, în caz de pluralitate de infractori, ca este necesar sa fie identificati toţi faptuitorii în momentul introducerii plângerii prealabile, fiind suficienta stabilirea identitãţii numai a unuia dintre aceştia. Dacã în cursul judecaţii sunt identificati şi ceilalţi participanţi, este firesc sa fie traşi la rãspundere şi ei, în temeiul aceleiaşi plângeri.
Prin urmare, Curtea retine ca dispoziţiile art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal nu instituie privilegii sau discriminãri, ele se aplica tuturor persoanelor aflate în situaţii similare, astfel încât nu poate fi pusã în discuţie încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Curtea Constituţionalã mai constata ca nu pot fi primite susţinerile autoarelor exceptiei privind contrarietatea dintre dispoziţiile legale criticate şi prevederile Codului de procedura penalã, întrucât în atribuţiile sale intra doar examinarea dispoziţiilor legale în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. În acest sens este jurisprudenta constanta a Curţii, concretizata, de exemplu, prin Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, sau Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000. Asa fiind, aceste sustineri urmeazã sa fie respinse.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicatã de Maria Raceanu şi Ionela-Claudia Raceanu în Dosarul nr. 6.135/2001 al Judecãtoriei Targoviste.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 20 iunie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
