Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 181 din 12 februarie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 55 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 181 din 12 februarie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 168 din 18 martie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 55 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie invocatã de Gabriel Valiuc în Dosarul nr. 10.929/299/2008 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã autorul acesteia invocã probleme de interpretare şi aplicare a legii, care intrã în competenţa instanţelor judecãtoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 septembrie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 10.929/299/2008, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 55 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie invocatã de Gabriel Valiuc.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã nivelul cuantumului amenzii ce trebuie aplicatã, în temeiul dispoziţiilor criticate, încalcã normele constituţionale invocate, deoarece, prin aplicarea acestei amenzi, nivelul de trai al familiei din care face parte este adus "sub minimul minim de subzistenţã", iar fapta sãvârşitã nu a produs un prejudiciu bugetului de stat ori societãţii civile, în general, care sã se ridice "la exagerata sumã de 25.000 lei".
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã dispoziţiile criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie <>art. 55 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având urmãtorul cuprins: "Constituie contravenţii urmãtoarele fapte, dacã nu au fost sãvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sã fie considerate infracţiuni, şi se sancţioneazã dupã cum urmeazã: [...]
5. cu amendã de la 25.000 lei la 50.000 lei:
a) aplicabilã transportatorilor pentru nerespectarea prevederilor art. 7 şi 8."
În susţinerea excepţiei se invocã art. 47 din Constituţie Nivelul de trai.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã.
Astfel, stabilirea de cãtre legiuitor a unor fapte care, în funcţie de pericolul social, constituie contravenţii, precum şi sancţionarea acestora, respectiv stabilirea limitelor minime şi maxime ale amenzilor ce pot fi aplicate în cazul constatãrii sãvârşirii contravenţiilor, nu sunt de naturã sã aducã atingere obligaţiei statului de a lua mãsuri de naturã sã asigure cetãţenilor un nivel de trai decent.
Consecinţa concretã pe care a produs-o aplicarea, în speţã, a amenzii contravenţionale asupra nivelului de trai al persoanei contraveniente nu poate constitui un motiv de neconstituţionalitate a textului care reglementeazã cuantumul acesteia. De altfel, aceastã eventualã consecinţã este urmarea sãvârşirii faptei contravenţionale, iar nu a pretinsei contradicţii dintre textul criticat şi dispoziţiile Legii fundamentale.

Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 55 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie invocatã de Gabriel Valiuc în Dosarul nr. 10.929/299/2008 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 februarie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Marieta Safta

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016