Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE Nr. 18 din 27 februarie 1996 privind exceptia de neconstitutionalitate
Ioan Deleanu - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor Mihai Constantinescu - judecãtor Antonie Iorgovan - judecãtor Raul Petrescu - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol pronunţarea asupra recursului declarat de Societatea Comercialã "Tehnocin" - S.A. Onesti impotriva Deciziei nr. 89, pronunţatã la data de 4 octombrie 1995 de Curtea Constituţionalã. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 20 februarie 1996, în prezenta recurentei, Societatea Comercialã "Tehnocin" - S.A. Onesti, şi în lipsa celorlalte pãrţi legal citate, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea Constituţionalã a amânat pronunţarea la data de 27 februarie 1996.
CURTEA, examinând actele şi lucrãrile dosarului, constata: Prin Decizia nr. 89 din 4 octombrie 1995, Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 astfel cum au fost modificate prin Ordonanta Guvernului nr. 18/1994, invocatã de Tribunalul Maramures, din oficiu, în Dosarul nr. 2.569/1994 al acestui tribunal, de Societatea Comercialã "Bonalungi Prod." - S.R.L. Oradea în Dosarul nr. 643/1994 al Tribunalului Bihor, de Societatea Comercialã "Armit" - S.R.L. Bucureşti în Dosarul nr. 1.671/1994 al Tribunalului Municipiului Bucureşti - Secţia comercialã, de Societatea Comercialã "Tehnocin" - S.A. Onesti, în Dosarul nr. 2.107/1994 al Curţii de Apel Bacau, şi de Societatea Comercialã "Martexim" - S.A. Baia Mare în Dosarul nr. 5.578/1994 al Tribunalului Maramures; toate aceste sesizãri au fost conexate, întrucât priveau constituţionalitatea aceleiaşi dispoziţii legale. Prin <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 s-a instituit o penalitate pentru fiecare zi de întârziere a plãţii datorate unei persoane juridice, dupã împlinirea unui termen de 30 de zile de la scadenta. Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocatã cu motivarea ca aceasta dispoziţie ar fi contrarã urmãtoarelor prevederi constituţionale: art. 29 privind libertatea conştiinţei, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 134 alin. (2) privind libertatea comerţului şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetãţenilor în fata legii. Decizia recuratã a reţinut ca dispoziţiile <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 nu sunt contrare prevederilor constituţionale sus-menţionate, atât libertatea conştiinţei, cat şi libertatea de exprimare sau libertatea comerţului, neinterzicand legiuitorului posibilitatea de a institui o clauza penalã în vederea disciplinarii plãţilor datorate persoanelor juridice pentru produsele livrate, pentru lucrãrile executate sau pentru serviciile prestate. De asemenea, decizia a reţinut ca aceasta mãsura nu este contrarã egalitãţii cetãţenilor în fata legii. Societatea Comercialã "Tehnocin" - S.A. Onesti a atacat cu recurs Decizia Curţii Constituţionale nr. 89 din 4 octombrie 1995, reluand, în esenta, susţinerile din fata primei instanţe. CURTEA, având în vedere decizia atacatã cu recurs, motivele de recurs, raportul întocmit de judecãtorul-raportor în cauza, concluziile procurorului, precum şi dispoziţiile <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele: Potrivit primului motiv de recurs, recurenta considera ca, prin instituirea clauzei penale prevãzute de <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , legiuitorul s-a substituit pãrţilor contractuale, ceea ce este contrar prevederilor art. 29 privind libertatea conştiinţei şi art. 30 privind libertatea de exprimare, din Constituţie. Instituirea unei norme având ca scop asigurarea plãţii produselor livrate, lucrãrilor executate sau serviciilor prestate nu poate avea semnificatia încãlcãrii libertãţii conştiinţei sau libertãţii de exprimare. Pe lângã faptul ca exerciţiul acestor drepturi este un atribut fundamental al cetãţenilor, asa încât prevederile constituţionale corespunzãtoare sunt aplicabile persoanelor juridice numai în mãsura în care intereseazã exerciţiul drepturilor respective de cãtre cetãţeni, ceea ce se exclude în ipoteza avutã în vedere de <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , nu este de conceput ca un drept sa justifice o ilegalitate, deci ca libertatea conştiinţei şi libertatea de exprimare, care, în domeniul contractual fundamenteazã libertatea contractualã, sa justifice practica neachitarii preţului pentru produsele livrate, lucrãrile executate sau serviciile prestate. De aceea, în virtutea principiului libertãţii contractuale, nu se poate nega atributul legiuitorului de a stabili o clauza penalã pentru plata preţului datorat, existând interesul public ca persoana juridicã ce şi-a îndeplinit obligaţia de livrare sa-şi poatã constitui resursele financiare de care depinde îndeplinirea obligaţiilor sale fiscale şi de alta natura, continuarea producţiei şi propria sa dezvoltare. Caracterul imperativ sau dispozitiv al <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , republicatã, este o problema de interpretare a legii, nu de constitutionalitate, fiind deci de competenta instanţelor judecãtoreşti. De aceea <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 nu impiedica dreptul pãrţilor de a încheia contractul, nici libertatea lor în stabilirea clauzelor contractuale, fiind doar un mijloc contractual de sancţionare a partii care, deşi a primit livrarea, îşi incalca obligaţia de plata a preţului datorat, întrucât generalizarea unei asemenea practici este contrarã unui interes public evident. Pentru aceleaşi motive, nu este întemeiat nici cel de-al doilea motiv de recurs, legat de principiul libertãţii contractuale, mai ales având în vedere prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, care justifica interesul statului de a institui mijloace legale care sa descurajeze pe rau-platnici, în scopul de a oferi un minimum de garanţii pentru agenţii economici corecti. Nici motivul de recurs legat de încãlcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie nu poate fi reţinut. Se susţine de recurent ca aplicarea principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii ar presupune instituirea unei clauze penale şi pentru nelivrarea produsului contractat, nu doar pentru neplata preţului datorat. În afarã faptului ca principiul egalitãţii priveşte pe cetãţeni, nu pe persoanele juridice, desigur în mãsura în care nu ar fi afectatã egalitatea cetãţenilor în fata legii, ceea ce nu este cazul în litigiul de fata, dar nici dacã s-ar adopta teza recurentului, critica formulatã nu se justifica, cat timp cele doua ipoteze avute în vedere - livrarea şi plata datoratã - reprezintã situaţii juridice diferite, astfel ca nici soluţiile juridice corespunzãtoare nu pot fi identice. În prima ipoteza exista interesul furnizorului, al executantului de lucrãri sau al prestatorului de servicii de a incasa preţul, pe când în cea de-a doua ipoteza debitorul rau-platnic a primit livrarea, astfel încât singurul interes pentru care un rau-platnic totuşi ar efectua plata este legat de mijloacele de rãspundere contractualã. Alte argumente invocate în recurs nu privesc aspecte de constitutionalitate, fiind deci irelevante pentru controlul constituţionalitãţii <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 . Fata de considerentele arãtate, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi art. 145 alin. (2) din Constituţie, ale art. 1, art. 3 şi art. 13 alin. (1) lit. A. c), art. 23, art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge recursul declarat de Societatea Comercialã "Tehnocin" - S.A. Onesti impotriva Deciziei nr. 89 pronunţatã la data de 4 octombrie 1995 de Curtea Constituţionalã. Definitiva. Pronunţatã în şedinţa din 27 februarie 1996.
PREŞEDINTE, prof. univ. dr. Ioan Deleanu
Magistrat-asistent, Doina Suliman
--------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
