Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 18 din 18 ianuarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 317 si 337 din Codul de procedura penala
Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Ioan Muraru - judecãtor Nicolae Popa - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Florin Bucur Vasilescu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Cristina Radu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 şi 337 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Gratiela-Ioana Buldan în Dosarul nr. 2.925/1999 al Judecãtoriei Campina. La apelul nominal se prezintã avocat Ion Schiopu, pentru Gratiela-Ioana Buldan, lipsind reprezentantul Primãriei comunei Bãneşti, judeţul Prahova, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Avocatul autorului exceptiei solicita admiterea acesteia, sustinand ca dispoziţiile art. 317 şi 337 din Codul de procedura penalã sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte dreptul exclusiv al procurorului de a dispune de acţiunea penalã atunci când acest drept este exercitat contrar principiilor procesului penal. Având în vedere prevederile art. 125 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege", scoaterea de sub controlul instanţelor judecãtoreşti a actelor procurorului, precum şi "constrângerea" instanţei de a se limita doar la investirea ei de cãtre procuror, impotriva oricãrei evidente rezultând din cercetarea judecãtoreascã, reprezintã, în opinia autorului exceptiei, o limitare a infaptuirii justiţiei, contrarã Constituţiei şi scopului legii penale. Acelaşi drept exclusiv recunoscut procurorului este contrar prevederilor art. 16 şi 21 din Constituţie, deoarece lasa la latitudinea acestuia aplicarea principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii, cu posibilitatea de a crea privilegii şi de a face discriminãri, lipsind de conţinut principiul potrivit cãruia "Nimeni nu este mai presus de lege". Se susţine ca acest drept exclusiv situeaza poziţia procesuala a procurorului deasupra instanţei de judecata, paralizand însuşi scopul legii penale. Se mai arata ca din examinarea comparativa a prevederilor art. 130 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "În activitatea judiciarã, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor", şi ale art. 337 din Codul de procedura penalã, care prevãd ca "În cursul judecaţii [...] procurorul poate cere extinderea procesului penal [...] ", se constata contrapunerea unei obligaţii, aceea de a apara ordinea de drept, inclusiv impotriva infracţiunilor, cu un drept de disponibilitate, ilustrat prin "poate", termen sinonim cu "dacã vrea", ceea ce nu poate fi admis. Pe de alta parte, în raport cu prevederile art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, dreptul exclusiv al procurorului de a dispune de acţiunea penalã, potrivit art. 317 din Codul de procedura penalã, şi mai ales dreptul prevãzut la art. 337 din Codul de procedura penalã reprezintã prevederi legale care sunt contrare art. 21 alin. (2) din Constituţie. În opinia autorului exceptiei dispoziţiile art. 337 din Codul de procedura penalã ar fi trebuit sa prevadã ca procurorul nu "poate", ci este "obligat" sa ceara extinderea procesului penal sau restituirea dosarului pentru completarea urmãririi penale. Numai astfel norma legalã ar corespunde obligaţiei prevãzute la art. 130 alin. (1) din Constituţie şi prevederilor art. 316 din Codul de procedura penalã, referitoare la rolul procurorului în desfãşurarea cercetãrii judecãtoreşti şi a dezbaterilor. Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, deoarece, pe de o parte, instanta este obligatã sa soluţioneze cauzele în limitele în care a fost investitã prin actul de sesizare şi nu este indreptatita sa restituie dosarul pe motivul de a se cerceta dacã în cauza nu este angajata şi rãspunderea altor persoane, iar pe de alta parte, persoana nemultumita poate face plângere la organul ierarhic superior impotriva soluţiei date de organul judiciar. CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 23 iunie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 2.925/2000, Judecãtoria Campina a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 şi 337 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de inculpata Gratiela-Ioana Buldan. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se arata ca dispoziţiile art. 317 şi 337 din Codul de procedura penalã sunt neconstituţionale, întrucât, pe de o parte, obliga instanta sa se limiteze la fapta şi la persoana arãtate în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, numai la fapta şi la persoana la care se referã extinderea, şi, pe de alta parte, numai procurorul are dreptul exclusiv de a cere extinderea procesului penal cu privire la o alta persoana, drept pe care acesta îl poate exercita contrar principiilor procesului penal. Prin urmare, textele legale menţionate sunt considerate ca fiind contrare art. 16 din Constituţie, referitor la egalitatea în drepturi, şi art. 21 din Constituţie, referitor la accesul liber la justiţie, prin aceea ca lasa la latitudinea procurorului aplicarea principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii, cu posibilitatea de a crea privilegii şi de a face discriminãri. Judecãtoria Campina, exprimandu-şi opinia în conformitate cu prevederile <>art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, apreciazã ca excepţia ridicatã este intemeiata, întrucât lãsarea numai la latitudinea procurorului a posibilitatii de a extinde procesul penal cu privire la alte persoane evidenţiazã contrapunerea unei obligaţii a acestuia, aceea de a apara ordinea de drept, cu un drept de disponibilitate, "poate", sinonim cu "dacã vrea". Totodatã instanta arata ca dreptul exclusiv al procurorului de a dispune de acţiunea penalã, potrivit art. 337 din Codul de procedura penalã, reprezintã o încãlcare a art. 21 din Constituţie. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 317 şi 337 din Codul de procedura penalã nu este intemeiata. Instanta desfãşoarã cercetarea judecãtoreascã în limitele precizate în actul de sesizare. Prin indicarea certa a persoanelor în actul de sesizare se urmãreşte evitarea unei judecari cu eludarea garanţiilor procesuale. Acest argument justifica competenta atribuitã procurorului de a decide asupra extinderii procesului penal cu privire la alte persoane. Fãrã cererea expresã de extindere formulatã de procuror, "instanta este obligatã sa soluţioneze cauzele în limitele în care a fost investitã prin actul de sesizare şi nu este indreptatita sa restituie dosarul pe motivul de a se cerceta dacã în cauza nu este angajata şi rãspunderea altor persoane". Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile partii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie urmãtoarele dispoziţii din Codul de procedura penalã: - Art. 317: "Judecata se margineste la fapta şi la persoana arãtatã în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referã extinderea."; - Art. 337: "În cursul judecaţii, când se descoperã date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la sãvârşirea faptei prevãzute de legea penalã pusã în sarcina inculpatului sau date cu privire la sãvârşirea unei fapte prevãzute de legea penalã de cãtre o alta persoana, dar în legatura cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana. Dacã instanta gãseşte cererea intemeiata, o admite şi procedeazã potrivit dispoziţiilor art. 336, care se aplica în mod corespunzãtor." Textele constituţionale invocate în motivarea exceptiei sunt urmãtoarele: - Art. 16: "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. (2) Nimeni nu este mai presus de lege."; - Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 125 alin. (1): "Justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege."; - Art. 130 alin. (1): "În activitatea judiciarã, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor." Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 şi 337, Curtea constata ca în realitate autoarea exceptiei critica principiul consacrat în procesul penal roman, potrivit cãruia instanta de judecata nu se sesizeazã din oficiu, ci acţioneazã numai dacã este sesizatã potrivit legii. Sub acest aspect Curtea retine ca în materie penalã sesizarea instanţei are loc prin rechizitoriul procurorului, care constituie "actul de sesizare a instanţei de judecata" (art. 264 alin. 1 din Codul de procedura penalã). Numai în mod excepţional instanţele de judecata pot pune în mişcare acţiunea penalã, în cazul în care persoana vãtãmatã se adreseazã cu plângere instanţei de judecata în condiţiile prevãzute la art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã, precum şi în cazul extinderii procesului penal cu privire la alte fapte sãvârşite de inculpat. Cu excepţia acestor situaţii expres şi limitativ prevãzute de lege, în toate celelalte cazuri Ministerul Public sesizeazã instanţele judecãtoreşti pentru judecarea cauzelor penale. Prin urmare, faptul ca o persoana fizica sau juridicã nu poate pune în mişcare acţiunea penalã nu contravine egalitãţii în drepturi a cetãţenilor în fata legii, drepturile acesteia exercitandu-se în limitele corelãrii interesului subiectiv cu interesele generale ale societãţii. Curtea nu poate retine ca fiind întemeiate nici susţinerile autorului exceptiei în sensul ca dispoziţiile legale criticate ingradesc accesul liber la justiţie. Exercitarea dreptului la acţiune în justiţie pentru apãrarea unui "interes legitim" nu este echivalenta cu exercitarea funcţiei de acuzare, inclusiv cu extinderea acuzarii în procesul penal. Astfel, numai atunci când procurorul cere extinderea procesului penal pentru fapte noi şi dacã declara ca pune în mişcare acţiunea penalã, instanta este obligatã sa procedeze la judecarea cauzei şi cu privire la aceasta infracţiune, care se include astfel în obiectul judecaţii (art. 317 teza a doua din Codul de procedura penalã). În acelaşi sens, în cazul extinderii procesului penal cu privire la alte persoane, dacã procurorul nu cere extinderea procesului penal, instanta este obligatã sa soluţioneze cauza în limitele în care a fost investitã prin actul de sesizare şi nu poate sa dispunã extinderea procesului penal din proprie initiativa. Acest drept al procurorului în procesul penal corespunde întru totul prevederilor art. 130 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "În activitatea judiciarã, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor". Curtea constata ca dispoziţiile procesual penale criticate nu contravin nici art. 125 din Constituţie, deoarece, pe de o parte, înfãptuirea justiţiei prin instanţele judecãtoreşti are semnificatia judecãrii unei cauze penale în limitele prevãzute în actul de sesizare, iar pe de alta parte, persoana nemultumita de soluţia data de un organ judiciar are la dispoziţie suficiente modalitãţi de a contesta aceasta în cãile de atac.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 şi 337 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Gratiela-Ioana Buldan în Dosarul nr. 2.925/1999 al Judecãtoriei Campina. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 18 ianuarie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent, Cristina Radu
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
