Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 18 din 10 martie 2008 privind examinarea recursului in interesul legii, in vederea stabilirii admisibilitatii recursului intemeiat pe dispozitiile art. 140^3 din Codul de procedura penala, indreptat impotriva unei incheieri pronuntate in temeiul art. 140^2 si, in special, al art. 140^2 alin. 7 din acelasi cod
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 20 mai 2009
Dosar nr. 1/2008
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea stabilirii admisibilitãţii recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 140^3 din Codul de procedurã penalã, îndreptat împotriva unei încheieri pronunţate în temeiul art. 140^2 şi, în special, al art. 140^2 alin. 7 din acelaşi cod.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 91 de judecãtori din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili cã încheierile pronunţate în temeiul art. 140^2, inclusiv al art. 140^2 alin. 7, din Codul de procedurã penalã sunt supuse recursului în condiţiile art. 140^3 din acelaşi cod.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În practica instanţelor judecãtoreşti nu existã un punct de vedere unitar cu privire la admisibilitatea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 140^3 din Codul de procedurã penalã, exercitat împotriva unei încheieri pronunţate în temeiul art. 140^2, inclusiv a celor la care se referã art. 140^2 alin. 7 din acelaşi cod.
Astfel, unele instanţe au considerat cã recursul împotriva încheierii prin care fie judecãtorul, fie instanţa de judecatã, în cursul urmãririi penale, admite plângerea împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea, prelungirea, revocarea mãsurii preventive a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea, prevãzutã în art. 145 din Codul de procedurã penalã, ori a mãsurii preventive a obligãrii de a nu pãrãsi ţara, prevãzutã în art. 145^1 din Codul de procedurã penalã, este inadmisibil.
În motivarea acestei opinii s-a relevat cã, în lipsa unor dispoziţii exprese privind calea de atac ce poate fi exercitatã împotriva unor astfel de încheieri, hotãrârea este definitivã, mai ales cã, oricare ar fi soluţia pronunţatã, dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la rezolvarea plângerii.
Alte instanţe, dimpotrivã, s-au pronunţat în sensul cã în asemenea cazuri încheierile sunt supuse regimului juridic prevãzut în art. 140^3 din Codul de procedurã penalã, deoarece aceastã reglementare are caracterul unei proceduri speciale de soluţionare.
Acest din urmã punct de vedere corespunde cerinţelor de interpretare şi aplicare corectã a legii.
Din ansamblul dispoziţiilor cuprinse în titlul IV cap. I secţiunea I-IV din Codul de procedurã penalã rezultã cã soluţiile ce pot fi dispuse cu privire la mãsurile preventive sunt: luarea, prelungirea, înlocuirea, revocarea şi menţinerea acestora.
Potrivit art. 136 alin. (4) din Codul de procedurã penalã, mãsurile preventive prevãzute în alin. (1) lit. b) (obligarea de a nu pãrãsi localitatea) şi c) (obligarea de a nu pãrãsi ţara) "se pot lua de procuror sau de judecãtor în cursul urmãririi penale, şi de instanţa de judecatã, în cursul judecãţii".
Instituţia revocãrii mãsurilor restrictive de libertate, prevãzute de art. 145 şi 145^1 din Codul de procedurã penalã, este reglementatã cu caracter general în dispoziţiile art. 139 alin. 3^1 din acelaşi cod astfel: "Când mãsura preventivã a fost luatã, în cursul urmãririi penale, de procuror sau de instanţã, procurorul, dacã apreciazã cã informaţiile primite de la organul de cercetare penalã justificã înlocuirea sau revocarea mãsurii, dispune aceasta ori, dupã caz, sesizeazã instanţa", iar în mod special, pentru o situaţie particularã, prin art. 140^2 alin. 7 se prevede cã, atunci "Când considerã cã mãsura preventivã este ilegalã sau nu este justificatã, instanţa dispune revocarea ei".
În raport cu aceastã din urmã dispoziţie, instanţa, sesizatã cu plângere împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus în cursul urmãririi penale o mãsurã restrictivã de drepturi, are posibilitatea ca, admiţând plângerea, sã revoce prin încheiere mãsura, atunci când constatã cã aceasta este ilegalã ori nejustificatã.
Toate aceste aspecte impun incidenţa, în astfel de cazuri, a dispoziţiilor art. 140^3 din Codul de procedurã penalã, în cuprinsul cãruia se prevede, la alin. (1), cã "împotriva încheierii prin care judecãtorul dispune, în timpul urmãririi penale, luarea unei mãsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea mãsurii preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivã, învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioarã în termen de 24 de ore".
Incidenţa acestor dispoziţii este relevatã şi de caracterul general al reglementãrii procedurale ce le conţine, prin care nu se face nicio distincţie în funcţie de natura privativã de libertate sau restrictivã de drepturi a mãsurilor preventive la care se referã.
Aşadar, este evident cã singurele precizãri privesc doar natura dispoziţiei ce se referã la acele mãsuri, în sensul luãrii, revocãrii, înlocuirii sau prelungirii unei mãsuri preventive şi, respectiv, a respingerii propunerii de arestare.
Din reglementarea datã prin acest text de lege rezultã deci cã natura mãsurii preventive este determinatã numai dacã se referã la soluţia de respingere a propunerii de arestare, pentru toate celelalte soluţii considerându-se suficientã referirea generalã la "mãsuri preventive".
Ca urmare, soluţia de revocare a unei mãsuri restrictive de drepturi, chiar dacã este întemeiatã pe dispoziţiile art. 140^2 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, nu poate fi exclusã de la posibilitatea formulãrii cãii de atac a recursului.
Sub acest aspect, este semnificativ cã dispoziţiile art. 140^3 din Codul de procedurã penalã constituie, în raport cu sensul de ansamblu al prevederilor cuprinse în secţiunea I din cap. I al titlului IV din Partea generalã a Codului de procedurã penalã, reglementarea cu caracter general, aplicabilã în cazul tuturor mãsurilor preventive, în mãsura în care prin norme speciale nu se dispune altfel.
Pe de altã parte, dacã pânã la modificarea ce li s-a adus prin <>Legea nr. 356/2006 dispoziţiile art. 140^3 din Codul de procedurã penalã se refereau în exclusivitate la mãsura arestãrii preventive, în prezent reglementarea din acest text de lege priveşte mãsurile preventive în general, fiind astfel extinsã şi la cele restrictive de drepturi.
Referirea din denumirea marginalã şi din cuprinsul art. 140^3 din Codul de procedurã penalã la calea de atac împotriva încheierii pronunţate de judecãtor în cursul urmãririi penale, privind mãsurile preventive, nu poate fi consideratã normã de limitare a reglementãrii doar la aceste încheieri, cât timp prin dispoziţiile corespunzãtoare din întregul titlu IV al Pãrţii generale din Codul de procedurã penalã nu s-a prevãzut nicio ipotezã în care judecãtorul sã pronunţe prin încheiere, datã în cursul urmãririi penale, revocarea mãsurilor restrictive de drepturi.
Atâta vreme cât art. 139 alin. 31 şi art. 140^2 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, singurele care reglementeazã revocarea mãsurilor restrictive de drepturi în cursul urmãririi penale, conţin dispoziţii de trimitere la instanţã, iar nu la judecãtor, se impune ca şi art. 140^3 din acelaşi cod, unica normã în care este prevãzutã o cale de atac în aceastã materie, sã fie interpretat în sensul cã se referã la încheierea pronunţatã în cursul urmãririi penale de instanţã, iar nu doar de judecãtor.
Prin urmare, dispoziţiile art. 140^3 din Codul de procedurã penalã trebuie interpretate în sensul admisibilitãţii şi al recursului ce vizeazã încheierea prin care instanţa admite plângerea împotriva ordonanţei procurorului de luare a unei mãsuri preventive restrictive de drepturi şi dispune revocarea acelei mãsuri.
În consecinţã, în temeiul <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, precum şi al art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã dispoziţiile art. 140^2, cu referire la art. 140^3, din Codul de procedurã penalã se interpreteazã în sensul cã încheierile prin care fie judecãtorul, fie instanţa de judecatã, în cursul urmãririi penale, admite plângerea împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus luarea, prelungirea sau revocarea mãsurii preventive a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea ori a mãsurii preventive a obligãrii de a nu pãrãsi ţara sunt supuse cãii de atac a recursului, în condiţiile art. 140^3 din Codul de procedurã penalã.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dispoziţiile art. 140^2 din Codul de procedurã penalã corelate cu dispoziţiile art. 140^3 din acelaşi cod se interpreteazã în sensul cã:
Încheierile prin care fie judecãtorul, fie instanţa de judecatã în cursul urmãririi penale admite plângerea împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea, prelungirea, revocarea mãsurii preventive a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea prevãzutã de art. 145 din Codul de procedurã penalã ori a mãsurii preventive a obligãrii de a nu pãrãsi ţara prevãzutã de art. 145^1 din Codul de procedurã penalã sunt supuse cãii ordinare de atac a recursului, în condiţiile art. 140^3 din Codul de procedurã penalã.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã astãzi, 10 martie 2008.
PREŞEDINTELE
ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
p. Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei,
eliberatã din funcţie prin pensionare,
Adriana Daniela White
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
