Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 178 din 26 septembrie 2000  privind exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 69, 70 si 77 din Legea presei nr. 3/1974 , republicata    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 178 din 26 septembrie 2000 privind exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69, 70 si 77 din Legea presei nr. 3/1974 , republicata

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 13 decembrie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Mariana Trofimescu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 69, 70 şi 77 din Legea presei nr. 3/1974 , republicatã, excepţii ridicate de Corneliu Vadim Tudor şi Partidul România Mare în Dosarul nr. 2.331/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã, precum şi de Corneliu Vadim Tudor şi Societatea Comercialã "Fundaţia, Editura, Revista România Mare" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.332/1999 al aceleiaşi instanţe de judecata.
În şedinţa din 19 septembrie 2000 Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 151C/2000 la Dosarul nr. 150C/2000, care a fost primul înregistrat, constatând ca excepţiile de neconstituţionalitate ridicate privesc aceleaşi dispoziţii legale raportate la aceleaşi prevederi constituţionale, iar în ceea ce priveşte pãrţile, diferenţa este nesemnificativa sub aspectul controlului de neconstituţionalitate.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 19 septembrie 2000 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 26 septembrie 2000.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrilor dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 mai 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 2.331/1999, şi prin Încheierea din 20 aprilie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 2.332/1999, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 69, 70 şi 77 din Legea presei nr. 3/1974 , republicatã. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de Corneliu Vadim Tudor, Partidul România Mare şi Societatea Comercialã "Fundaţia, Editura, Revista România Mare" - S.R.L. în cauze civile ce au ca obiect cereri de obligare la repararea daunelor morale.
În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate se susţine ca textele de lege criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 30 şi 49 din Constituţie referitoare la libertatea de exprimare şi, respectiv, la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Instanta de judecata, exprimandu-şi opinia, prin Încheierea din 12 mai 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 2.331/1999, apreciazã ca "<>art. 69 din Legea nr. 3/1974 , republicatã, nu contravine art. 30 din Constituţie, iar art. 49 nefiind aplicabil". Acest articol poate intra însã sub incidenta art. 150 alin. (1) din Constituţie "în mãsura în care se referã la oranduirea socialistã".
Referitor la art. 77 din aceeaşi lege, instanta apreciazã ca acesta este neconstitutional în raport cu art. 30 alin. (8) din Constituţie.
Asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate în Dosarul nr. 2.332/1999 Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã nu şi-a exprimat opinia nici în urma intervenţiei Curţii Constituţionale. Instanta de judecata precizeazã doar faptul ca, deşi preconstitutionale, dispoziţiile de lege criticate "dau naştere unor raporturi juridice cat se poate de actuale". În consecinta, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia ridicatã.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul în punctul sau de vedere apreciazã ca excepţiile au rãmas fãrã obiect, deoarece <>Legea presei nr. 3/1974 , republicatã, a fost abrogatã, cu excepţia art. 72-75 şi a <>art. 93, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele mãsuri privind soluţionarea cererilor referitoare la acordarea de despãgubiri pentru daunele morale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 23 mai 2000.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor ridicate.

CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite în cauza de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.
Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 69, 70 şi 77 din Legea presei nr. 3/1974 , republicatã în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 3 din 19 ianuarie 1978.
Autorii exceptiei susţin ca aceste texte de lege sunt contrare dispoziţiilor art. 30 şi 49 din Constituţie, referitoare la libertatea de exprimare şi, respectiv, la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta critica a rãmas fãrã obiect, deoarece, ulterior sesizãrii sale, <>Legea nr. 3/1974 , republicatã, a fost abrogatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele mãsuri privind soluţionarea cererilor referitoare la acordarea de despãgubiri pentru daunele morale (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 23 mai 2000), cu excepţia art. 72-75 şi a art. 93, texte a cãror neconstituţionalitate nu a fost invocatã în cauza de fata.
În consecinta, în temeiul dispoziţiilor alin. (1) al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, conform cãrora "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei", dispoziţii coroborate cu cele ale alin. (6) din acelaşi articol, rezulta ca excepţiile de neconstituţionalitate au devenit inadmisibile.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 23 şi ale <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca devenite inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 69, 70 şi 77 din Legea presei nr. 3/1974 , republicatã, excepţii ridicate de Corneliu Vadim Tudor şi de Partidul România Mare în Dosarul nr. 2.331/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã, precum şi de Corneliu Vadim Tudor şi de Societatea Comercialã "Fundaţia, Editura, Revista România Mare" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.332/1999 al aceleiaşi instanţe de judecata.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 26 septembrie 2000.

PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Doina Suliman

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016