Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 176 din 6 mai 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 privind unele masuri pentru imbunatatirea finantarii invatamantului superior
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Aurelia Popa - procuror Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 privind unele mãsuri pentru îmbunãtãţirea finanţãrii învãţãmântului superior, excepţie ridicatã de Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti în Dosarul nr. 2.426/LM/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de munca şi litigii de munca. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 22 aprilie 2003, în prezenta autoarei exceptiei, Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti, reprezentatã de rectorul acesteia, Avram Filipas, a avocatului Dumitru C. Florescu, pentru partea Ştefan Mitricica, şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 6 mai 2003.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 13 noiembrie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 2.426/LM/2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de munca şi litigii de munca a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 privind unele mãsuri pentru îmbunãtãţirea finanţãrii învãţãmântului superior. Excepţia a fost ridicatã de Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti într-un litigiu de munca având ca obiect anularea unui ordin emis de rectorul acesteia, prin care s-a dispus reducerea cu 3% a salariului membrilor Consiliului de administraţie al Universitatii "Titu Maiorescu" din Bucureşti. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 , potrivit cãrora instituţiile de învãţãmânt superior particulare au obligaţia sa verse la bugetul de stat o taxa în cuantum de 10% din veniturile realizate din încasarea taxelor percepute în procesul de învãţãmânt de la studenţi, sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 32 referitoare la dreptul la învãţãtura, ale art. 41 referitoare la protecţia proprietãţii private, ale art. 49 referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, ale art. 53 referitoare la contribuţiile fiscale şi ale art. 135 referitoare la proprietate. Se arata ca dispoziţiile criticate instituie o dubla discriminare: pe de o parte, între universitãţile particulare şi cele de stat, deoarece, deşi fac parte, ca universitãţi acreditate, din sistemul naţional de învãţãmânt, obligaţia de a vãrsa 10% din venituri la bugetul de stat revine numai universitatilor particulare, iar pe de alta parte, discriminarea priveşte angajaţii universitatilor particulare ale cãror venituri sunt diminuate în raport cu angajaţii universitatilor de stat. Totodatã, prin dispoziţiile criticate se incalca regimul proprietãţii private, deoarece opereazã un transfer de proprietate injust din patrimoniul particular în patrimoniul public, ceea ce echivaleaza cu o expropriere, fãrã justa cauza şi fãrã dreapta şi prealabilã despãgubire, asa cum prevede art. 41 alin. (3) din Constituţie, sau chiar cu o confiscare. De asemenea, susţine ca "universitatea nu poate fi obligatã, nici chiar printr-o ordonanta, sa facã o asemenea liberalitate. Aceasta deoarece, pentru a exista un transfer de proprietate unilateral şi fãrã vreun echivalent, ar trebui sa existe consimţãmântul celui care se obliga; or, un asemenea consimţãmânt nu exista. De aceea, dobândirea de cãtre stat a 10% din veniturile bãneşti ale universitatilor private apare ca o imbogatire fãrã just temei". Având în vedere faptul ca Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti nu are cãmine studenţeşti şi nici nu intenţioneazã sa-şi construiascã, considera ca instituirea taxei nu asigura o aşezare justa a sarcinilor fiscale, incalcandu-se astfel prevederile constituţionale ale art. 53 alin. (2). Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de munca şi litigii de munca apreciazã ca dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, "întrucât se realizeazã o discriminare pentru universitãţile particulare, în raport cu cele de stat, sub aspectul reţinerii a 10% din veniturile acestora pentru bugetul de stat". Prin dispoziţiile criticate se aduce atingere proprietãţii private, aplicarea ordonanţei de urgenta în cauza conducand la un transfer de proprietate injust, ceea ce echivaleaza cu o imbogatire fãrã just temei a statului prin dobândirea a 10% din veniturile bãneşti ale universitatilor private. Totodatã considera ca prevederile <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 incalca dispoziţiile constituţionale ale art. 135 alin. (1), potrivit cãrora statul ocroteşte proprietatea, ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacra principiul egalitãţii, precum şi pe cele ale art. 32 alin. (6) referitoare la autonomia universitarã, deoarece numai Senatul unei universitãţi poate sa stabileascã destinaţia resurselor financiare ale unitãţii de învãţãmânt. De asemenea, instanta de judecata opineaza ca taxa prevãzutã de dispoziţiile legale criticate constituie o mãsura contrarã principiului asezarii juste a sarcinilor fiscale, întrucât nu este justificatã de o prestaţie corespunzãtoare a unei autoritãţi publice, ceea ce contravine art. 53 din Constituţie. În final apreciazã ca dispoziţiile criticate contravin şi art. 49 din Constituţie referitor la restrangerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertãţi, deoarece restrangerea adusã dreptului de proprietate al universitatilor particulare nu se încadreazã în vreuna dintre situaţiile limitativ prevãzute de art. 49 alin. (1) din Constituţie. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, cu urmãtoarea motivare: "Potrivit programului de guvernare, pentru anul universitar 2001-2002, circa 50% din costurile cazarii în cãmine a studenţilor din învãţãmântul de stat s-a acoperit din subvenţia de la bugetul de stat. Pentru ca sprijinul acordat de la bugetul statului în vederea subventionarii cheltuielilor menţionate sa poatã fi majorat în mod corespunzãtor, s-a introdus contribuţia de 10% din partea instituţiilor de învãţãmânt particulare", având ca scop "susţinerea investiţiilor, activitãţilor de întreţinere şi de reparare a cãminelor studenţeşti", potrivit <>art. 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 . Dispoziţiile criticate nu creeazã discriminãri între învãţãmântul de stat şi cel privat, prin instituirea taxei de 10% în sarcina învãţãmântului privat, din moment ce, în ceea ce priveşte învãţãmântul de stat, subvenţionarea cheltuielilor aferente cazarii studenţilor s-a asigurat în proporţie de 50% de la bugetul de stat, din fondurile aferente acestuia. Mai mult, dreptul la învãţãtura, statuat în art. 32 alin. (1) din Constituţie, "asigurat prin învãţãmântul superior", nu este pe deplin respectat dacã tinerilor nu li se asigura condiţiile necesare procesului de învãţãmânt, printre acestea figurand şi cele cu privire la cazarea studenţilor. Chiar art. 4 din ordonanta criticata nu distinge între cãminele de studenţi ale instituţiilor de învãţãmânt superior particulare şi cele ale celor de stat. Autonomia universitarã garantatã prin Constituţie şi protecţia proprietãţii private nu pot fi privite fãcând abstractie de asigurarea dreptului la învãţãtura statuat în Constituţie. De altfel, prin prevederile criticate nu s-a avut în vedere decât asigurarea accesului tinerilor la învãţãmântul superior, conform art. 32 alin. (1) din Constituţie, prin îmbunãtãţirea stãrii spaţiilor de cazare a acestora. Guvernul şi-a exprimat punctul sau de vedere, în sensul respingerii exceptiei de neconstituţionalitate, întrucât instituirea pentru unitãţile de învãţãmânt particulare a acestei obligaţii da expresie dispoziţiilor art. 138 din Constituţie, existând deci temeiul constituţional pentru aplicarea acestei reglementãri. Trebuie avut în vedere faptul ca instituţiile de învãţãmânt superior de stat sunt finanţate de la bugetul de stat şi, în consecinta, ar fi un nonsens sa se instituie aceasta obligaţie şi pentru ele, de vreme ce pentru executarea ei sunt necesare resurse financiare de la aceeaşi sursa, şi anume de la bugetul de stat. Stabilirea, pentru instituţiile de învãţãmânt superior particulare, a obligaţiei prevãzute de dispoziţiile criticate nu poate fi consideratã ca un transfer de proprietate sau ca o confiscare, cum se susţine, în mod eronat, de cãtre autorul exceptiei, ci ca o sarcina fiscalã, având ca temei constituţional dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Constituţie. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile criticate incalca prevederile art. 32 alin. (6) din Constituţie, considera ca autonomia universitarã trebuie sa funcţioneze în cadrul legal instituit, conform art. 32 alin. (5) din Legea fundamentalã, potrivit cãruia "instituţiile de învãţãmânt, inclusiv cele particulare, se înfiinţeazã şi îşi desfãşoarã activitatea în condiţiile legii". Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale. În argumentarea acestui punct de vedere se susţin urmãtoarele în legatura cu mãsura criticata: 1. incalca principiul egalitãţii prevãzut de art. 16 din Constituţie. În principiu, acest text constituţional garanteazã egalitatea în drepturi a cetãţenilor, nu şi egalitatea persoanelor juridice; totuşi acesta este aplicabil persoanelor juridice fata de care s-a pronunţat un tratament juridic diferenţiat, "dacã, astfel, regimul juridic diferit s-ar rasfrange asupra cetãţenilor, implicând inegalitatea lor în fata legii şi a autoritãţilor publice". Se invoca în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat ca principiul egalitãţii se aplica şi persoanelor juridice, în mãsura în care, prin intermediul acestora, cetãţenii îşi exercita un drept constituţional. În speta, prin plata taxei de 10% de cãtre universitãţile private, se ajunge la crearea unui regim juridic al acestora diferit fata de cel al celor de stat, care se rasfrange asupra persoanelor fizice implicate în activitatea acestor universitãţi private, în sensul discriminarii lor în raport cu cele implicate în învãţãmântul de stat; 2. reprezintã un impediment financiar în exercitarea dreptului de proprietate, ajungandu-se la un transfer injust din proprietatea privatã în proprietatea publica, contravenind astfel art. 41 şi 135 din Constituţie; 3. reprezintã un impediment financiar, de natura a restrânge neconstitutional exerciţiul dreptului de proprietate şi nu numai al acestuia, contravenind astfel prevederilor art. 49 din Constituţie; 4. constituie o mãsura contrarã principiului asezarii juste a sarcinilor fiscale, prevãzut de art. 53 din Constituţie, întrucât reprezintã o taxa instituitã fãrã a fi justificatã în nici un fel de o prestaţie a unei autoritãţi publice; 5. instituirea taxei nu poate fi calificatã ca un caz excepţional, iar mãsura adoptatã nu prezintã caracter de urgenta şi, în consecinta, se incalca şi prevederile constituţionale ale art. 114 alin. (4). Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 174 din 13 decembrie 2001 privind unele mãsuri pentru îmbunãtãţirea finanţãrii învãţãmântului superior (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 21 decembrie 2001), având urmãtorul conţinut: - Art. 1: "Instituţiile de învãţãmânt superior particulare au obligaţia sa verse la bugetul de stat o taxa în cuantum de 10% din veniturile realizate din încasarea taxelor de şcolarizare, admiteri, înmatriculãri, repetarea examenelor şi a altor forme de verificare, precum şi a celorlalte taxe percepute în procesul de învãţãmânt de la studenţi." În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciazã ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate urmãtoarele prevederi constituţionale: - Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."; - Art. 32: "(1) Dreptul la învãţãtura este asigurat prin învãţãmântul general obligatoriu, prin învãţãmântul liceal şi prin cel profesional, prin învãţãmântul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare. (2) Învãţãmântul de toate gradele se desfãşoarã în limba romana. În condiţiile legii, învãţãmântul se poate desfasura şi într-o limba de circulaţie internationala. (3) Dreptul persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale de a învaţã limba lor maternã şi dreptul de a putea fi instruite în aceasta limba sunt garantate; modalitãţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. (4) Învãţãmântul de stat este gratuit, potrivit legii. (5) Instituţiile de învãţãmânt, inclusiv cele particulare, se înfiinţeazã şi îşi desfãşoarã activitatea în condiţiile legii. (6) Autonomia universitarã este garantatã. (7) Statul asigura libertatea învãţãmântului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecãrui cult. În şcolile de stat, învãţãmântul religios este organizat şi garantat prin lege."; - Art. 41: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. (2) Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor. (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica, stabilitã potrivit legii, cu dreapta şi prealabilã despãgubire. (4) Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare, cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii. (5) Despãgubirile prevãzute în alineatele (3) şi (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiţie. (6) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. (7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezuma. (8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii."; - Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."; - Art. 53 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale."; - Art. 135: "(1) Statul ocroteşte proprietatea. (2) Proprietatea este publica sau privatã. (3) Proprietatea publica aparţine statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale. (4) Bogãţiile de orice natura ale subsolului, cãile de comunicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorialã, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice. (5) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. În condiţiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate. (6) Proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate instituie obligaţia universitatilor particulare de a plati la bugetul de stat o taxa de 10% din veniturile realizate din încasarea diverselor taxe percepute de la studenţi, aceste sume fiind destinate pentru susţinerea investiţiilor, activitãţilor de întreţinere şi reparare a cãminelor studenţeşti, potrivit <>art. 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 . 1. Curtea retine ca, în conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 53 alin. (2), sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale, ceea ce presupune în mod necesar subordonarea fata de un principiu de echitate şi de justiţie socialã, pentru a corespunde caracterului social al statului, prevãzut de art. 1 alin. (3) din Constituţie. Din prevederile <>art. 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 rezulta ca taxa de 10%, stabilitã numai în sarcina instituţiilor de învãţãmânt superior particulare, are un caracter de principiu şi este destinatã "pentru susţinerea investiţiilor, activitãţilor de întreţinere şi de reparare a cãminelor studenţeşti". În conformitate cu principiile generale ale fiscalitatii, orice taxa instituitã pentru persoane fizice sau juridice trebuie sa fie urmatã de un serviciu sau o lucrare efectuatã în mod direct şi imediat de cãtre organe sau instituţii publice. Potrivit dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 , sumele constituite din încasarea taxei se vãrsa la bugetul de stat şi au o destinaţie specialã, prestabilita, urmând a fi utilizate pentru repararea cãminelor studenţeşti. Ca atare, Curtea observa ca justificarea instituirii unei taxe, şi anume prestaţia din partea unei autoritãţi publice, nu exista în cazul de fata. Totodatã, culegerea la bugetul de stat a acestei taxe nu se sprijinã pe nici un temei legal, în sensul ca nici <>Legea învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi nici <>Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învãţãmânt superior şi recunoaşterea diplomelor, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 11 noiembrie 1999, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu prevãd, ca o condiţie pentru acordarea acreditãrii unei universitãţi particulare, obligaţia construirii de cãmine pentru studenţii care fac parte din învãţãmântul universitar privat şi, cu atât mai puţin, obligaţia participãrii la întreţinerea şi repararea cãminelor studenţeşti existente, aflate de drept în proprietatea instituţiilor de învãţãmânt superior de stat, în conformitate cu prevederile <>art. 166 din Legea nr. 84/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Curtea constata ca dispoziţiile criticate, prin instituirea obligaţiei de plata a taxei de 10% exclusiv de cãtre universitãţile particulare, creeazã premisa unui dezechilibru în stabilirea sistemului de impuneri. Este de necontestat faptul ca, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie, cetãţenii au obligaţia sa contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, dar, în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale. Asa cum a statuat Curtea Constituţionalã, prin Decizia nr. 3/1994 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994), "[...] fiscalitatea trebuie sa fie nu numai legalã, ci şi proporţionalã, rezonabila, echitabila şi sa nu diferentieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetãţeni". Curtea observa ca dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 sunt norme cu caracter general, permanent care prestabilesc destinaţia sumelor încasate din colectarea taxei de 10% la bugetul de stat, obligaţie ce revine doar instituţiilor de învãţãmânt particulare, iar nu şi instituţiilor învãţãmântului de stat cu privire la sumele pe care acestea le percep pentru locurile ocupate cu plata la aceste instituţii. Astfel fiind, Curtea constata ca taxa în discuţie este stabilitã în afarã cadrului general al impozitelor şi taxelor, întrucât nu este justificatã prin nici un fel de prestaţie a unei autoritãţi publice, contravenind principiului constituţional al justei aşezãri a sarcinilor fiscale, consacrat de dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Legea fundamentalã. 2. Totodatã, prin dispoziţiile criticate se restrânge şi dreptul de proprietate al instituţiilor de învãţãmânt superior particulare, ceea ce contravine prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie referitoare la protecţia proprietãţii private, precum şi ale art. 49 referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Prin instituirea obligaţiei legale în sarcina instituţiilor de învãţãmânt superior particulare de a plati o taxa de 10% la bugetul de stat se realizeazã un transfer injust de proprietate care opereazã din patrimoniul universitatilor particulare cãtre bugetul de stat, ceea ce reprezintã o încãlcare a dreptului de proprietate al acestora. Potrivit art. 49 din Legea fundamentalã, restrangerea exerciţiului unui drept constituţional - în cazul de fata al dreptului de proprietate - în scopul apãrãrii unor drepturi ale cetãţenilor, este posibila ca o mãsura fãrã de care dreptul respectiv ar fi grav afectat. Or, nu se poate susţine ca instituirea acestei taxe pentru instituţiile de învãţãmânt superior particulare, prin care însuşi dreptul de proprietate al acestora este diminuat în mod definitiv, se face pentru apãrarea dreptului la învãţãtura. Totodatã, potrivit principiului proportionalitatii, restrangerea poate avea loc numai în limitele necesare pentru ca acel drept sa nu fie, cel puţin în parte, compromis. Având în vedere ca taxa în discuţie a fost instituitã în vederea sustinerii unor investiţii şi a unor activitãţi de întreţinere şi de reparare a cãminelor studenţeşti, precum şi faptul ca aceste cãmine sunt destinate locuirii doar a unei pãrţi din studenţi, în special a celor din cadrul învãţãmântului superior de stat, nu rezulta ca aceasta restrangere a dreptului de proprietate al universitatilor particulare se impune - asa cum prevãd dispoziţiile alin. (1) al art. 49 din Constituţie - şi nici ca ea este proporţionalã cu situaţia care a determinat-o - asa cum prevãd dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol. Având în vedere aceste considerente, Curtea constata ca dispoziţiile <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 contravin prevederilor constituţionale ale art. 53 alin. (2) referitoare la aşezarea justa a sarcinilor fiscale, ale art. 41 referitoare la protecţia proprietãţii private, precum şi ale art. 49 referitoare la exerciţiul unor drepturi şi al unor libertãţi şi, ca atare, excepţia de neconstituţionalitate urmeazã sa fie admisã. În exercitarea controlului de constitutionalitate, potrivit dispoziţiilor <>art. 25 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "În caz de admitere a exceptiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalitãţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare". Astfel, având în vedere ca <>art. 4 şi 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 fac trimitere în mod expres la prevederile art. 1-3 din acelaşi act normativ, Curtea constata ca trimiterile exprese la art. 1 din ordonanta rãmân fãrã obiect, prin declararea articolului de referinta ca fiind neconstitutional.
Fata de cele arãtate mai sus, în temeiul art. 41, 49, 53, al art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 privind unele mãsuri pentru îmbunãtãţirea finanţãrii învãţãmântului superior, excepţie ridicatã de Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti în Dosarul nr. 2.426/LM/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de munca şi litigii de munca, şi constata ca dispoziţiile menţionate sunt neconstituţionale. Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 6 mai 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
