Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 176 din 29 mai 2001 referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) si (2) si art. 18-22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 11 iulie 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Constantin Doldur - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) şi (2) şi <>art. 18-22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţii ridicate de Udai Abdul Karim Khutr şi Ali Hussein Hadi Al Fatlaui în dosarele nr. 1.096/2001 şi nr. 1.130/2001 ale Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 15 mai 2001, când Curtea a amânat pronunţarea la 22 mai 2001 şi apoi la 23 mai 2001 şi la 29 mai 2001.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin încheierile din 2 februarie 2001, pronunţate în dosarele nr. 1.096/2001 şi nr. 1.130/2001, Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) şi (2) şi <>art. 18-22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţii ridicate de Udai Abdul Karim Khutr şi Ali Hussein Hadi Al Fatlaui.
Prin Încheierea din 15 mai 2001 Curtea Constituţionalã a dispus conexarea Dosarului nr. 65C/2001 la Dosarul nr. 64C/2001, în baza prevederilor <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, coroborate cu prevederile art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura civilã.
În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 18, 20, 24, 49 şi 123 din Constituţie, precum şi prevederilor art. 6 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, fãrã ca autorii excepţiilor de neconstituţionalitate sa indice în mod concret în ce anume constau aceste încãlcãri.
Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca textele legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi internaţionale invocate. În opinia instanţei prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie privesc cetãţenii romani, pe când <>Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 reglementeazã statutul şi regimul refugiatilor în România, astfel încât acest text constituţional nu îşi gãseşte aplicabilitate. De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 18 din Constituţie, deoarece, "conform celor doua proceduri la care petentul a fãcut referire, reglementate în art. 17-20 şi <>art. 21-22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 , statutul de refugiat se acorda numai în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte". Cu privire la încãlcarea dispoziţiilor art. 24 din Legea fundamentalã, precum şi a prevederilor art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, instanta arata ca, pe calea procedurilor reglementate în art. 17-20 şi 21-22 din ordonanta, solicitantului statutului de refugiat îi este respectat dreptul la apãrare. În final se apreciazã ca textele legale criticate nu contravin nici prevederilor constituţionale ale art. 49, neexistand o restrangere a exerciţiului unor drepturi sau libertãţi ale solicitantului statutului de refugiat, dupã cum, de asemenea, nu sunt incalcate nici prevederile art. 123.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţiile sunt neintemeiate, bazându-se pe aceleaşi argumente ca şi instanta de judecata".
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera, de asemenea, ca textele legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale. În consecinta, se considera ca excepţiile sunt neintemeiate.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, rapoartele întocmite în cauza de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.
Excepţiile de neconstituţionalitate privesc dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) şi (2) şi <>art. 18-22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, texte al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 13 alin. (1) lit. a): "Pana la soluţionarea cererii sale prin hotãrâre definitiva şi irevocabilã strainul care solicita acordarea statutului de refugiat are urmãtoarele drepturi şi obligaţii:
a) dreptul de şedere în România, pana la expirarea unui termen de 15 zile de la rãmânerea definitiva şi irevocabilã a hotãrârii pronunţate asupra cererii de acordare a statutului de refugiat, cu excepţia cererilor respinse ca evident nefondate în urma soluţionãrii acestora în cadrul procedurilor accelerate;";
- Art. 17 alin. (1) şi (2): "(1) Fac obiectul procedurii accelerate:
a) cererile evident nefondate;
b) cererile persoanelor care, prin activitatea ori prin apartenenţa lor la o anumitã grupare, prezintã un pericol pentru siguranta nationala ori pentru ordinea publica în România;
c) cererile persoanelor care provin dintr-o ţara unde, în general, nu exista risc serios de persecutie.
(2) De asemenea, pot face obiectul procedurii accelerate şi cererile persoanelor care se afla în una dintre situaţiile prevãzute la art. 4.";
- Art. 18: "(1) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat este consideratã evident nefondata dacã se constata:
a) lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în ţara de origine, în condiţiile art. 2 alin. (1);
b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea în mod abuziv, cu rea-credinţa, la procedura de acordare a statutului de refugiat.
(2) Lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în ţara de origine exista în urmãtoarele cazuri:
a) solicitantul nu invoca nici o temere de persecutie în sensul art. 2 alin. (1);
b) solicitantul nu oferã date sau informaţii în sensul ca ar fi expus unei temeri de persecutie ori relatarile sale nu conţin detalii circumstantiale sau personale;
c) cererea este evident lipsitã de credibilitate, în sensul ca relatarea solicitantului este incoerenta, contradictorie sau flagrant neadevarata fata de situaţia din ţara sa de origine;
d) solicitantul avea posibilitatea refugiului intern, recunoscuta şi de Inaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiati.
(3) Inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea abuzivã la procedura de acordare a statutului de refugiat exista în toate cazurile în care solicitantul, fãrã a oferi o explicaţie plauzibila, se afla în una dintre urmãtoarele situaţii:
a) a depus cererea sub o identitate falsa sau a prezentat documente false ori falsificate, sustinand ca sunt autentice;
b) dupã depunerea cererii, în mod deliberat a prezentat elemente false în legatura cu aceasta;
c) cu rea-credinţa a distrus, a deteriorat, a aruncat sau a înstrãinat documentul pentru trecerea frontierei sau un document relevant pentru cererea sa, fie pentru a-şi stabili o identitate falsa în scopul solicitãrii şi acordãrii statutului de refugiat, fie pentru a ingreuna soluţionarea cererii sale;
d) în mod deliberat a ascuns faptul ca a mai depus anterior o cerere pentru acordarea statutului de refugiat în una sau mai multe tari, în special atunci când s-a folosit de o identitate falsa;
e) a depus o cerere pentru acordarea statutului de refugiat, cu scopul evident de a impiedica punerea iminenta în executare a unei mãsuri dispuse de autoritãţile competente, de scoatere din ţara sau de expulzare, deşi anterior dispunerii unei astfel de mãsuri a avut posibilitatea sa depunã o asemenea cerere;
f) a încãlcat în mod flagrant obligaţiile prevãzute la art. 13;
g) a depus cererea pentru acordarea statutului de refugiat dupã ce anterior unei examinari, care conţine garanţiile procedurale adecvate şi în conformitate cu prevederile Convenţiei privind statutul refugiatilor, încheiatã la Geneva la 28 iulie 1951, i s-a respins o astfel de cerere într-o ţara terta sigura.
(4) Motivele enumerate la alin. (1) nu pot sa prevaleze temerii bine întemeiate de persecutie conform art. 2 alin. (1).";
- Art. 19: "(1) Sunt considerate tari în care în general nu exista risc serios de persecutie, în sensul art. 2 alin. (1), statele membre ale Uniunii Europene, precum şi alte state stabilite, la propunerea Oficiului Naţional pentru Refugiati, prin ordin al ministrului de interne, pe baza urmãtoarelor criterii:
a) numãrul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat formulate de cetãţenii tarii respective şi coeficienţii de acordare a acestui statut;
b) situaţia respectãrii drepturilor fundamentale ale omului;
c) funcţionarea principiilor democratice, a pluralismului politic şi a alegerilor libere, precum şi existenta unor instituţii democratice functionale, care sa asigure garantarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului;
d) existenta unor factori de stabilitate.
(2) Pot fi luate în considerare şi alte criterii de evaluare decât cele prevãzute la alin. (1).
(3) Cererea strainului care provine dintr-o ţara în care în general nu exista un risc de persecutie este respinsã ca evident nefondata, cu excepţia cazului în care situaţia de fapt sau dovezile prezentate de solicitant arata existenta unei temeri bine întemeiate de persecutie în sensul art. 2 alin. (1); în acest caz solicitantul primeşte accesul la procedura prevãzutã la art. 7-16.";
- Art. 20: "(1) Funcţionarul prevãzut la art. 12 alin. (2), dupã efectuarea interviului şi analizarea motivelor invocate pentru acordarea statutului de refugiat, se pronunţa în termen de 3 zile de la primirea cererii.
(2) În cazul în care a fost pronunţatã o hotãrâre de respingere a cererii ca evident nefondata sau în temeiul art. 4, termenul de depunere a plângerii este de 2 zile de la comunicare.
(3) Plângerea este de competenta judecãtoriei în a carei raza teritorialã îşi are sediul Oficiul Naţional pentru Refugiati sau în raza cãreia îşi are resedinta contestatarul.
(4) Instanta soluţioneazã plângerea, cu prezenta obligatorie a procurorului, în termen de 10 zile şi pronunţa o hotãrâre motivatã.
(5) Hotãrârea definitiva este executorie de drept.
(6) Impotriva hotãrârii instanţei contestatarul sau procurorul poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsa.";
- Art. 21: "(1) Cererea depusa la organele teritoriale ale Ministerului de Interne dintr-un punct de control pentru trecerea frontierei de stat este înaintatã de îndatã Oficiului Naţional pentru Refugiati, care o analizeazã şi pronunţa o hotãrâre în termen de 2 zile de la primire.
(2) Funcţionarul prevãzut la art. 12 alin. (2), dupã efectuarea interviului şi analizarea motivelor invocate pentru acordarea statutului de refugiat, în raport cu datele privind situaţia din ţara de origine poate hotãrî:
a) acordarea unei forme de protecţie şi a dreptului de a intra în România, dacã solicitantul se afla în una dintre situaţiile prevãzute la art. 2, 3 sau 5;
b) acordarea dreptului de a intra în România şi de a avea acces la procedura ordinarã de soluţionare a cererii sale de acordare a statutului de refugiat, dacã motivele invocate necesita o documentare suplimentarã;
c) respingerea cererii.
(3) Impotriva hotãrârii de respingere a cererii strainul poate depune o plângere în termen de 2 zile de la comunicare.
(4) Plângerea se depune la Oficiul Naţional pentru Refugiati, care o înainteazã de îndatã judecãtoriei în a carei raza teritorialã îşi are sediul.
(5) Instanta soluţioneazã plângerea în termen de 5 zile şi pronunţa o hotãrâre motivatã, prin care:
a) respinge plângerea pentru cel puţin unul dintre motivele prevãzute la art. 18 alin. (1);
b) admite plângerea, dispune ca Oficiul Naţional pentru Refugiati sa analizeze cererea în procedura ordinarã şi permite accesul solicitantului în teritoriu.
(6) În cazul prevãzut la alin. (5) lit. a) hotãrârea este motivatã, definitiva şi executorie de drept, putând fi atacatã cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.";
- Art. 22: "(1) Strainul care solicita acordarea statutului de refugiat în România rãmâne în zona de tranzit din punctul de control pentru trecerea frontierei de stat pana la primirea hotãrârii de aprobare a intrãrii în România sau, dupã caz, pana la rãmânerea definitiva şi executorie a hotãrârii de respingere a cererii pentru acordarea statutului de refugiat, dar nu mai mult de 20 de zile de la intrarea în zona de tranzit.
(2) Prin zona de tranzit, în sensul prezentei ordonanţe, se înţelege suprafata situata la frontiera de stat ori în apropierea acesteia, destinatã stationarii persoanelor care nu au primit aprobarea de intrare în teritoriu, mijloacelor de transport şi bunurilor pana la stabilirea regimului lor juridic la trecerea frontierei de stat. În cazul aeroporturilor internaţionale, prin zona de tranzit se înţelege suprafata situata între punctul de imbarcare/debarcare şi locul unde se efectueazã controlul pentru trecerea frontierei.
(3) Solicitantul statutului de refugiat poate fi cazat în centre speciale de primire şi cazare aflate în apropierea punctelor de control pentru trecerea frontierei de stat, stabilite prin ordin al ministrului de interne şi având regimul juridic al zonei de tranzit.
(4) Dupã expirarea termenului prevãzut la alin. (1), dacã cererea nu este soluţionatã printr-o hotãrâre definitiva şi executorie, strainului i se permite intrarea în ţara.
(5) Pe perioada în care se afla în punctul de control pentru trecerea frontierei de stat solicitantul statutului de refugiat are dreptul la asistenta juridico-socialã şi la ajutoare umanitare din partea organizaţiilor neguvernamentale cu atribuţii în materie de refugiati, precum şi din partea reprezentantei din România a Inaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiati şi, de asemenea, are drepturile şi obligaţiile prevãzute la art. 13, cu excepţia celor care intra în contradictie cu prevederile acestei proceduri."
Textele constituţionale considerate ca fiind incalcate sunt cele cuprinse în art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 18, art. 20 alin. (2), art. 24, 49 şi 123. Aceste texte au urmãtorul cuprins:
- Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 18: "(1) Cetãţenii strãini şi apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecţia generalã a persoanelor şi a averilor, garantatã de Constituţie şi de alte legi.
(2) Dreptul de azil se acorda şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.";
- Art. 20 alin. (2): "Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 123: "(1) Justiţia se înfãptuieşte în numele legii.
(2) Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii."
De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 6 pct. 1, precum şi ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care prevãd:
- Art. 6 pct. 1: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei.";
- Art. 13: "Orice persoana, ale carei drepturi şi libertãţi recunoscute de prezenta convenţie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încãlcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."
Autorii excepţiilor considera ca:
a) Prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din ordonanta sunt contrare: dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacra egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri; dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (2) care reglementeazã regimul strãinilor şi apatrizilor; dispoziţiilor art. 24 care garanteazã dreptul la apãrare, cu referire la art. 6 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; dispoziţiilor art. 11 alin. (2) privitoare la raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern; dispoziţiilor art. 20 alin. (2) privind tratatele internaţionale referitoare la drepturile omului.
b) Prevederile art. 17 alin. (1) şi (2), ale art. 18, precum şi ale art. 19 din ordonanta sunt contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în: art. 123 privind înfãptuirea justiţiei; art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor; art. 18 alin. (1) şi (2) privind regimul strãinilor şi apatrizilor; art. 24 privind dreptul la apãrare şi art. 49 privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
c) Prevederile art. 20 din ordonanta sunt contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi; art. 18 alin. (1) privind regimul strãinilor şi art. 24 privind dreptul la apãrare.
d) Prevederile art. 21 din ordonanta sunt contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în: art. 123 privind înfãptuirea justiţiei; art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi; art. 18 alin. (1) şi (2) privind regimul strãinilor şi apatrizilor şi art. 24 privind dreptul la apãrare.
e) Prevederile art. 22 din ordonanta sunt contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi; art. 18 alin. (1) şi (2) privind regimul strãinilor şi apatrizilor; art. 19 privind extrãdarea şi expulzarea; art. 23 privind libertatea individualã; art. 24 privind dreptul la apãrare şi art. 49 privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Analizând excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea retine urmãtoarele:
I. Statutul juridic al refugiatilor este reglementat, pe plan internaţional, prin prevederile Convenţiei din anul 1951, completatã cu Protocolul adiţional din 1967, acte adoptate sub egida O.N.U., la care România a aderat în anul 1991. În România statutul şi regimul refugiatilor sunt reglementate de <>Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 , ale carei prevederi înlocuiesc prevederile <>Legii nr. 15/1996 privind statutul şi regimul refugiatilor, precum şi pe cele ale actelor normative subsecvente acestei legi. Legea reglementeazã, în acord cu prevederile documentelor internaţionale, condiţiile în care se acorda în România protecţia refugiatilor, drepturile şi obligaţiile acestora şi ale persoanelor care au dobândit o forma de protecţie, condiţiile în care înceteazã, se retrage sau se anuleazã o forma de protecţie, precum şi procedura ordinarã, procedura accelerata şi procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat, depuse la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat. În ceea ce priveşte drepturile refugiatilor Convenţia din anul 1951 statueazã ca aceştia se bucura de tratamentul acordat în general strãinilor (art. 7 alin. 1 din convenţie). Aceste drepturi sunt reglementate şi de legea romana (art. 23-25 din ordonanta), în strânsã conformitate cu reglementãrile internaţionale, şi anume cu cele cuprinse în art. 12-31 din convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca unele prevederi ale <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 nu asigura o protecţie efectivã a drepturilor solicitanţilor statutului de refugiat, contravenind prin acestea dispoziţiilor din Constituţie.
Astfel, textul art. 20 alin. (5), potrivit cãruia "Hotãrârea definitiva este executorie de drept", precum şi cel al art. 21 alin. (6) teza întâi, potrivit cãruia "În cazul prevãzut la alin. (5) lit. a) hotãrârea este motivatã, definitiva şi executorie de drept [...]", contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, care prevãd: "Dreptul la apãrare este garantat."
Întrucât textele legale menţionate prevãd ca hotãrârea primei instanţe este definitiva şi executorie, aceasta hotãrâre urmeazã sa fie pusã în aplicare imediat. Drept urmare, în exercitarea caii de atac a recursului (care nu este suspensiv de executare) solicitantul, nemulţumit de soluţia de respingere a cererii sale de cãtre prima instanta, nu va mai putea sa beneficieze efectiv de dreptul de a se apara în fata instanţei de recurs. Se incalca astfel principiul constituţional al garantarii dreptului la apãrare, consacrat de art. 24 din Constituţie.
II. Referitor la criticile de neconstituţionalitate privind celelalte dispoziţii legale care formeazã obiectul excepţiilor Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate.
Autorii excepţiilor considera ca fiind neconstitutional textul art. 13 alin. (1) lit. a), în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care reglementeazã egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice. Sub acest aspect Curtea constata ca dispoziţia constituţionalã menţionatã este inaplicabila în cauza, art. 16 alin. (1) având în vedere persoane care au calitatea de cetãţean roman.
Totodatã Curtea observa ca între drepturile refugiatilor şi ale persoanelor care au dobândit o forma de protecţie legea romana prevede: liberul acces la instanţele de judecata - art. 23 alin. (1) lit. l); dreptul de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a i se asigura în mod gratuit un interpret pe intreaga durata a procedurii de acordare a statutului de refugiat - art. 13 alin. (1) lit. b), precum şi dreptul de a nu fi expulzat sau returnat ("non-refoulement"), cu excepţiile stabilite prin lege - art. 23 alin. (1) lit. m). Reglementarea acestor drepturi este în acord cu prevederile art. 18 alin. (1) din Constituţie, text potrivit cãruia "Cetãţenii strãini şi apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecţia generalã a persoanelor şi a averilor, garantatã de Constituţie şi de alte legi", precum şi cu prevederile din convenţiile şi tratatele la care România este parte.
În aceasta lumina nici una dintre criticile de neconstituţionalitate privind prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) nu poate fi reţinutã de Curte.
De asemenea, autorii excepţiilor considera ca fiind neconstituţionale normele legale cuprinse în ordonanta care reglementeazã procedura accelerata (art. 17-20) şi pe cele care reglementeazã procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat, depuse la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat (art. 21 şi 22). Astfel, în ceea ce priveşte art. 17 alin. (1) şi (2) autorii excepţiilor considera ca aceste prevederi sunt neconstituţionale prin raportare la art. 18 alin. (1) şi (2), art. 24, 49 şi 123 din Constituţie.
Art. 49 din Constituţie reglementeazã restrangerea prin lege a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, proporţional cu situaţia care determina aceasta restrangere. Prevederile legale din ordonanta, criticate ca fiind neconstituţionale, nu conţin restrangeri speciale ale exerciţiului unor drepturi pentru strãinii care urmeazã procedura de acordare a unei forme de protecţie din partea statului roman. De aceea, sub acest aspect Curtea nu va putea retine criticile de neconstituţionalitate.
Autorii excepţiilor critica textul de lege menţionat şi cu referire la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 123 privind înfãptuirea justiţiei în România. Curtea observa însã ca acest text de lege nu conţine în realitate nici o prevedere care sa contravina principiului infaptuirii justiţiei în numele legii, al independentei judecãtorilor şi al supunerii lor numai legii. În consecinta, şi sub acest aspect excepţiile urmeazã sa fie respinse.
De altfel, pentru aceleaşi motive urmeazã sa fie respinse şi excepţiile de neconstituţionalitate privind celelalte dispoziţii din ordonanta.
În sfârşit, referitor la prevederile cuprinse în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, şi anume cele care privesc procesul echitabil şi dreptul persoanei de a se plange unei instanţe, Curtea retine ca textele legale criticate de autorul exceptiei nu opresc în realitate pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti, de a fi aparate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care conditioneaza într-o societate democratica procesul echitabil.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte art. 22 alin. (1),
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de Udai Abdul Karim Khutr şi Ali Hussein Hadi Al Fatlaui în dosarele nr. 1.096/2001 şi nr. 1.130/2001 ale Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti şi constata ca sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 20 alin. (5), precum şi ale art. 21 alin. (6), referitoare la caracterul definitiv şi executoriu de drept al hotãrârii judecãtoriei, din <>Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România.
2. Respinge excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) şi (2), art. 18, art. 19, art. 20 alin. (1)-(4) şi alin. (6), art. 21 alin. (1)-(5) şi alin. (6) (cu excepţia celor referitoare la caracterul definitiv şi executoriu de drept al hotãrârii judecãtoriei) şi ale <>art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 , excepţii ridicate de aceiaşi autori în aceleaşi dosare.
Definitiva şi obligatorie.
Decizia se comunica Guvernului şi celor doua Camere ale Parlamentului.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 29 mai 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
