Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 173 din 4 noiembrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 4 din Codul penal si a dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 21 decembrie 1999
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 4 din Codul penal şi a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Mitica Ionita în Dosarul nr. 2.892/1999 al Tribunalului Teleorman - Secţia penalã.
La apelul nominal a rãspuns Centrul de Inginerie Tehnologicã Obiective Nucleare - CITON Bucureşti, parte civilã, prin consilier Dumitru Lazar, lipsind celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul CITON Bucureşti pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, considerând ca prevederile criticate sunt în deplin acord cu dispoziţiile Constituţiei.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca dispoziţiile art. 215 alin. 4 din Codul penal, care reglementeazã înşelãciunea prin emiterea de cecuri fãrã acoperire, sunt considerate de autorul exceptiei ca reglementand înşelãciunea în convenţii. Susţinerea autorului exceptiei se întemeiazã, evident, pe o confuzie.
Referitor la dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penalã, arata ca asupra constituţionalitãţii acestora Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat anterior şi, în consecinta, pune concluzii de respingere a exceptiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Tribunalul Teleorman - Secţia penalã, prin Încheierea din 3 august 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 2.892/1999, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 4 din Codul penal şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de inculpatul Mitica Ionita, trimis în judecata pentru sãvârşirea infracţiunii de înşelãciune, prevãzutã la art. 215 alin. 4 şi 5 din Codul penal. Prin aceeaşi încheiere s-a dispus suspendarea judecãrii cauzei pana la soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate.
În motivarea exceptiei autorul arata ca dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penalã sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie, precum şi prevederilor art. 11 alin. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi celor ale art. 6 alin. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la aceeaşi prezumţie de nevinovatie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 215 alin. 4 din Codul penal, "care reglementeazã înşelãciunea în convenţii, acestea contravin dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, prin nesocotirea art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice", potrivit cãruia "nimeni nu poate fi intemnitat pentru singurul motiv ca nu este în mãsura sa execute o obligaţie contractualã".
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate, instanta considera ca aceasta este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
În punctul de vedere al Guvernului se arata, cu privire la art. 215 alin. 4 din Codul penal, ca "acest text se referã la infracţiunea de înşelãciune prin emitere de cecuri fãrã acoperire şi nu la sancţionarea cu pedeapsa închisorii a neexecutãrii unei obligaţii contractuale". De aceea invocarea prevederilor art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice nu are nici un temei. În legatura cu dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penalã, care reglementeazã unul dintre cazurile în care se poate dispune arestarea preventivã a inculpatului, se arata ca acestea nu contravin dispoziţiilor şi principiilor constituţionale. În concluzie, Guvernul arata ca excepţia este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile partii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 4 din Codul penal şi dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penalã.
1. Dispoziţiile art. 215 alin. 4 din Codul penal, considerate de autorul exceptiei ca neconstituţionale, sunt urmãtoarele: "Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesarã, precum şi fapta de a retrage, dupã emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plati înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arãtat în alin. 1, dacã s-a pricinuit o paguba posesorului cecului, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alin. 2". Autorul exceptiei afirma ca aceste dispoziţii reglementeazã înşelãciunea în convenţii şi ca ele contravin prevederilor art. 20 din Constituţie, prin nesocotirea art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care prevede ca "Nimeni nu poate fi intemnitat pentru singurul motiv ca nu este în mãsura sa execute o obligaţie contractualã".
Referitor la aceasta critica de neconstituţionalitate, Curtea constata mai întâi ca dispoziţiile la care se referã autorul exceptiei nu privesc înşelãciunea în convenţii, astfel cum se arata în motivarea aflatã la dosar, ci înşelãciunea prin emiterea de cecuri fãrã acoperire. Înşelãciunea în convenţii, ca varianta a infracţiunii de înşelãciune, este prevãzutã în alin. 3 al art. 215 din Codul penal, în care se arata: "Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvârşitã în asa fel încât, fãrã aceasta eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alineatele precedente, dupã distincţiile acolo arãtate".
Curtea constata ca, inclusiv în cazul în care autorul exceptiei ar fi avut în vedere, în realitate, dispoziţiile alin. 3, iar nu cele ale alin. 4 al art. 215 din Codul penal, ori chiar ambele dispoziţii, critica de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Înşelãciunea, în oricare dintre variantele sale, este o grava infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestor raporturi juridice. În toate sistemele de drept înşelãciunea sau escrocheria este o fapta incriminata şi sever sancţionatã. Nu poate fi confundata infracţiunea de înşelãciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice privitoare la interzicerea sanctionarii penale a neexecutãrii unei obligaţii contractuale este total nepertinenta. Sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate urmeazã sa fie respinsã ca neîntemeiatã.
2. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penalã, Curtea retine ca acest text, cu denumirea marginala "Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului", prevede, printre cazurile în care poate fi luatã mãsura arestãrii preventive, la alin. 1 lit. h): "inculpatul a sãvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar lãsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publica". Autorul exceptiei susţine ca aceste dispoziţii ar fi contrare prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, potrivit cãrora "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã". Sunt invocate, totodatã, prevederile art. 11 alin. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, potrivit cãrora "Orice persoana acuzata de un delict este prezumatã nevinovatã pana când vinovãţia sa va fi doveditã în mod legal în cursul unui proces public în cadrul cãruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apãrãrii", precum şi cele ale art. 6 alin. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în sensul cãrora "Orice persoana acuzata de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pana ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã".
Din analiza textului considerat ca fiind neconstitutional nu rezulta însã o încãlcare a prezumţiei de nevinovatie. Prevãzând, printre cazurile în care poate fi luatã mãsura arestãrii preventive, şi pe acela în care, pentru infracţiunea imputatã inculpatului, se prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, legea nu îl considera pe inculpat deja vinovat de sãvârşirea infracţiunii - lucru care nu este posibil de stabilit decât prin hotãrârea judecãtoreascã de condamnare rãmasã definitiva -, ci prevede numai o condiţie pentru luarea mãsurii arestãrii preventive a inculpatului. Termenul infracţiune, folosit de legiuitor, are aici semnificatia unei fapte prevãzute de legea penalã, care se încadreazã într-un anumit text de lege ce o prevede şi o sancţioneazã, şi nu desemnarea unei infracţiuni a carei existenta sa fi fost constatatã printr-o hotãrâre de condamnare definitiva. Mãsura arestãrii preventive este o restrangere a libertãţii persoanei, permisã de Constituţie prin art. 49, în scopul bunei desfasurari a instrucţiei penale, iar condiţia ca fapta imputatã inculpatului sa fie prevãzutã de legea penalã, ca infracţiune de o anumitã gravitate, reprezintã tocmai o garanţie impotriva luãrii arbitrare a acestei mãsuri.
De altfel asupra conformitatii dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penalã cu Constituţia, deşi, sub alte aspecte, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 268 din 18 iunie 1997, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 709 din 19 decembrie 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998, constatând ca aceste dispoziţii legale sunt constituţionale.
Întrucât nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, excepţia urmeazã sa fie respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 4 din Codul penal şi a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Mitica Ionita în Dosarul nr. 2.892/1999 al Tribunalului Teleorman - Secţia penalã.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 4 noiembrie 1999.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
