Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 168 din 6 iunie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. 1 teza intai si ale art. 145 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 24 iulie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi şi ale art. 145 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Gheorghe Neculai şi Duman Palfi în Dosarul nr. 524/2002 al Curţii de Apel Pitesti - Secţia penalã.
La apelul nominal lipseşte autorul exceptiei, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, arãtând ca asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedura penalã, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 179/2001 şi prin Decizia nr. 180/2001, statuand ca aceste dispoziţii sunt constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 februarie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 524/2002, Curtea de Apel Ploiesti - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi şi ale art. 145 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Neculai Gheorghe şi Palfi Duman în dosarul acelei instanţe.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedura penalã este contrar prevederilor constituţionale ale art. 20 alin. (2), deoarece nu prevede calea de atac a recursului şi impotriva încheierii prin care se respinge cererea de revocare a unei mãsuri preventive. Se susţine ca dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 2 pct. 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care stabilesc ca "Orice persoana declarata vinovata de o infracţiune de cãtre un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaraţiei de vinovãţie sau a condamnãrii de cãtre o jurisdicţie superioarã. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege", articolul fiind intitulat "Dreptul la doua grade de jurisdicţie".
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine, de asemenea, ca dispoziţiile art. 145 din Codul de procedura penalã contravin prevederilor art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (1) şi ale art. 25 alin. (1) din Constituţie. Se susţine ca art. 145 alin. 2 se referã exclusiv la faza urmãririi penale, de unde rezulta ca atunci când mãsura este dispusã de instanta aceasta nu mai este limitatã în timp şi dureazã pana la soluţionarea cauzei. Aceasta conduce la neconstituţionalitatea textului de lege criticat, creandu-se soluţii diferite, dupã cum mãsura se dispune în cursul urmãririi penale, când durata acesteia nu poate depãşi 30 de zile, sau în cursul judecaţii, când durata nu este limitatã. Autorul exceptiei susţine ca este o situaţie similarã celei reglementate prin dispoziţiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penalã, constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998. Prin urmare, autorul exceptiei susţine ca mãsura obligãrii de a nu pãrãsi localitatea nu putea fi dispusã decât pentru cel mult 30 de zile, iar nu sine die, asa cum s-a procedat.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei, Curtea de Apel Pitesti - Secţia penalã arata ca nu exista nici o neconcordanta între dispoziţiile art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedura penalã şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţie, cele doua categorii de norme vizând materii diferite. Se apreciazã ca este mai curând o problema de modificare a dispoziţiilor art. 141, astfel încât acestea sa permitã atacarea, separat cu recurs, a încheierii prin care s-a respins cererea de revocare a mãsurii preventive. Reglementãrile internaţionale au prioritate, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) din Constituţie, dar acestea nu se pot substitui dreptului intern, care poate reglementa reguli de procedura penalã pentru anumite situaţii, competenta şi cãile de atac fiind materii în care reglementarea este atributul exclusiv al legiuitorului intern.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 din Codul de procedura penalã, în special a celor care limiteazã durata mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi localitatea la 30 de zile, lãsând sa se înţeleagã ca în cursul judecaţii aceasta durata nu este limitatã, instanta apreciazã ca dispoziţiile constituţionale prevãzute la art. 16 alin. (1) şi la art. 23 alin. (1) nu au legatura cu dispoziţiile art. 145 alin. 2 din Codul de procedura penalã. Singura dispoziţie care ar putea fi pusã în discuţie este cea prevãzutã de art. 25 alin. (1) din Constituţie, referitoare la dreptul la libera circulaţie. Textul menţioneazã însã ca numai legea stabileşte condiţiile exercitãrii dreptului la libera circulaţie în ţara şi strãinãtate, astfel ca legea poate sa ingradeasca şi sa limiteze exercitarea acestui drept. Dacã s-ar pune problema ca şi în cursul judecaţii mãsura sa fie limitatã în timp, aceasta ar insemna modificarea legii, ceea ce excede competentei Curţii Constituţionale. Nu se poate accepta similitudinea invocatã între dispoziţiile art. 149 alineatul final şi cele ale art. 145 alin. 2 din Codul de procedura penalã, deoarece, pe de o parte, metoda analogica nu are suport în materie procesuala penalã, iar pe de alta parte, Constituţia se referã la mãsura arestãrii preventive atunci când limiteazã durata la 30 de zile, nu şi la durata mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi localitatea. În afarã de aceasta, deşi nelimitatã ca durata pe parcursul judecaţii, exista oricând posibilitatea revocãrii mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi localitatea, din oficiu sau la cerere, în conformitate cu prevederile art. 139 sau 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã, atunci când nu mai exista temei pentru menţinerea ei sau când mãsura obligãrii de a nu pãrãsi localitatea este ilegala.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a trimite punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate în cauza.
Guvernul considera excepţia ca fiind neîntemeiatã. În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã, Guvernul precizeazã ca referirea la prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu este fundamentatã, întrucât acestea se referã la dreptul la o cale de atac impotriva hotãrârii judecãtoreşti prin care se constata vinovãţia unei persoane, pe când art. 141 alin. 1 se referã la încheiere, deci la o hotãrâre prin care nu se soluţioneazã fondul cauzei, ci priveşte o mãsura procesuala provizorie.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 din Codul de procedura penalã, considerate ca fiind contrare prevederilor art. 16, 23 şi 25 din Constituţie, Guvernul arata ca mãsura obligãrii de a nu pãrãsi localitatea este o constrângere în stricta conformitate cu prevederile art. 49 din Constituţie, referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, precum şi cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivita cãrora competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege. Mai mult, art. 25 alin. (1) teza a doua din Constituţie prevede ca legea stabileşte condiţiile exercitãrii dreptului la libera circulaţie, putând institui limitãri ale exerciţiului acestui drept, fãrã a contraveni prevederilor constituţionale.
Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului nu au trimis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 141 alin. 1 teza întâi şi ale art. 145 din Codul de procedura penalã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 141 alin. 1 teza întâi: "Încheierea data în prima instanta prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei mãsuri preventive poate fi atacatã separat cu recurs, de procuror sau de inculpat.";
- Art. 145: "Mãsura obligãrii de a nu pãrãsi localitatea consta în îndatorirea impusa învinuitului sau inculpatului, de procuror ori de instanta de judecata, de a nu pãrãsi localitatea în care locuieşte, fãrã încuviinţarea organului care a dispus aceasta mãsura. Procurorul poate lua aceasta mãsura prin ordonanta şi numai dacã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute în art. 143 alin. 1.
În cursul urmãririi penale, durata mãsurii prevãzute în alineatul precedent nu poate depãşi 30 de zile.
În caz de încãlcare a mãsurii aplicate se poate lua impotriva învinuitului sau inculpatului una din celelalte mãsuri preventive, dacã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de lege pentru luarea acelor mãsuri."
Dispoziţiile constituţionale invocate de autorii exceptiei ca fiind incalcate sunt urmãtoarele:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 20 alin. (2): "Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.";
- Art. 23 alin. (1): "Libertatea individualã şi siguranta persoanei sunt inviolabile.";
- Art. 25 alin. (1): "Dreptul la libera circulaţie, în ţara şi în strãinãtate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitãrii acestui drept."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constata ca prevederile art. 141 alin. 1 teza întâi şi ale art. 145 din Codul de procedura penalã sunt constituţionale, iar excepţia, sub acest aspect, este neîntemeiatã.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului exceptiei referitoare la îngrãdirea prin art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã a dreptului de exercitare a cãilor de atac, întrucât acesta nu prevede calea de atac a recursului şi impotriva încheierii prin care se respinge cererea de revocare a unei mãsuri preventive, Curtea retine ca art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã este în deplina concordanta cu art. 128 din Constituţie, care reglementeazã folosirea cãilor de atac. Acest drept fundamental se realizeazã în condiţiile legii şi, prin urmare, este în competenta exclusiva a leguitorului de a stabili care sunt cãile de atac şi în ce condiţii pot fi exercitate. Faptul ca încheierea prin care se respinge cererea de revocare a mãsurii arestãrii preventive nu poate fi atacatã separat cu recurs se explica, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivã a procesului, iar pe de alta parte, prin faptul ca respectiva încheiere poate fi atacatã cu recurs o data cu hotãrârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
Prevederile art. 2 pct. 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu sunt aplicabile în cauza dedusã judecaţii, întrucât acestea se referã la dreptul persoanei la o cale de atac impotriva unei hotãrâri judecãtoreşti prin care se soluţioneazã un proces, în timp ce art. 141 alin. 1 se referã la încheierea prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei mãsuri preventive, deci nu priveşte o hotãrâre prin care se soluţioneazã fondul cauzei.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 din Codul de procedura penalã, Curtea constata ca acestea nu sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece nu instituie nici un fel de privilegii sau discriminãri. Faptul ca legiuitorul a instituit numai pentru faza urmãririi penale o durata maxima de 30 de zile în care invinuitul sau inculpatul este supus mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi localitatea nu poate conduce la concluzia ca în acest mod s-ar crea o discriminare nejustificatã a persoanelor aflate în faza judecaţii, impotriva cãrora instanta poate dispune luarea mãsurii preventive pe intreaga durata a desfãşurãrii procesului. Aceasta împrejurare este justificatã de necesitatea soluţionãrii cu celeritate a procesului penal şi pentru evitarea obstructionarii cercetãrii judecãtoreşti. Este evident ca situaţiile în care se afla aceste persoane nu sunt similare, astfel încât tratamentul juridic nu poate fi decât diferenţiat. De altfel, în conformitate cu prevederile art. 139 sau 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã, exista oricând posibilitatea revocãrii mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi localitatea, din oficiu sau la cerere, atunci când nu mai exista temei pentru menţinerea mãsurii preventive.
Curtea constata, de asemenea, ca dispoziţiile art. 145 din Codul de procedura penalã nu sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (1) privind libertatea individualã sau ale art. 25 alin. (1) referitoare la libera circulaţie, deoarece mãsura preventivã a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea reprezintã o restrangere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi în deplina concordanta cu prevederile art. 49 din Constituţie. Aceasta mãsura preventivã se impune pentru desfãşurarea în bune condiţii a instrucţiei penale, iar legea reglementeazã cazurile şi condiţiile în care ea este aplicabilã.
În ceea ce priveşte referirea la dispoziţiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penalã, constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998, Curtea constata ca nu se poate stabili nici o legatura între dispoziţiile art. 145 şi cele ale art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penalã, astfel încât soluţia adoptatã în decizia menţionatã mai sus, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã nu sunt valabile şi în cauza de fata.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi şi ale art. 145 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Gheorghe Neculai şi Duman Palfi în Dosarul nr. 524/2002 al Curţii de Apel Pitesti - Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 6 iunie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
