Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 167 din 21 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 si ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 30 noiembrie 1999
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, ridicatã de Petre Garaiman în Dosarul nr. 751/1998 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 14 octombrie 1999 şi au fost consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 21 octombrie 1999.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 29 iunie 1999 Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Petre Garaiman într-o cauza penalã având ca obiect judecarea apelului declarat de autorul exceptiei impotriva Sentinţei Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti nr. 74/1998.
În motivarea exceptiei se susţine ca dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal, care prevãd ca "Suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vãtãmare corporalã grava, viol şi tortura", sunt neconstituţionale, deoarece contravin prevederilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 din Constituţie, privitoare la egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. Se considera ca unui cetãţean nu îi poate fi interzis în mod arbitrar accesul la mãsurile de politica penalã neprivative de libertate. Întrucât autorul exceptiei a fost condamnat pentru sãvârşirea infracţiunii de vãtãmare corporalã grava, în susţinerea exceptiei se referã la exceptarea de la beneficiul suspendãrii executãrii pedepsei sau al executãrii acesteia la locul de munca a pedepsei pentru aceasta infracţiune. Acesta compara vãtãmarea corporalã grava, exceptatã de la beneficiul mãsurilor menţionate, cu infracţiunea de ucidere din culpa, pentru care legea nu interzice aceste mãsuri nici în cazul variantelor agravante ale infracţiunii, ceea ce constituie, în viziunea sa, o vãditã inegalitate. Autorul exceptiei mai susţine ca pentru aceleaşi motive sunt neconstituţionale şi dispoziţiile art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate, instanta de judecata considera ca a fost legal ridicatã, deşi s-a depus dupã încheierea dezbaterilor în apel. Se apreciazã însã ca este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi art. 86^7 alin. 3 din Codul penal nu incalca nici o prevedere constituţionalã, fiind atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili modalitãţile concrete de individualizare a executãrii pedepselor şi de a prevedea criteriile de care trebuie sa se foloseascã instanţele în aplicarea acestor mãsuri. Discriminarea invocatã de autorul exceptiei apare, în realitate, ca o mãsura necesarã pentru atingerea scopului pedepsei. Instanta face referire în acest sens la Decizia Curţii Constituţionale nr. 25 din 23 februarie 1999, prin care s-a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal.
În conformitate cu prevederile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se arata ca din cuprinsul prevederilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal rezulta ca legiuitorul a înţeles sa excludã de la beneficiul suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, al suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere şi al executãrii pedepsei la locul de munca pe acei infractori care au sãvârşit infracţiuni intenţionate grave, oricare ar fi natura acestora, sau infracţiunile de violenta nominalizate în texte. Prin criteriile şi excepţiile pe care legiuitorul le prevede pentru aplicarea acestor mijloace de individualizare a executãrii pedepselor nu se poate susţine ca se aduce atingere dispoziţiei constituţionale din art. 16 privitoare la egalitatea în drepturi şi nici prevederilor art. 4 alin. (2) din Constituţie privind egalitatea între cetãţeni, deoarece dispoziţiile criticate nu au legatura cu egalitatea între cetãţeni, ele necontinand nici o discriminare pe temei de rasa, naţionalitate, origine etnicã, limba, religie, sex, opinie, apartenenţa politica, avere sau de origine socialã. Se invoca în acelaşi sens Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, prin care Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 81 alin. 3 din Codul penal, statuand ca acest text nu contravine prevederilor constituţionale criticate, deoarece limitarea aplicãrii suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei nu incalca nici unul dintre criteriile egalitãţii în drepturi. O soluţie identicã a fost adoptatã şi prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, prin care Curtea, respingând aceeaşi excepţie, precizeazã ca art. 16 alin. (1) din Constituţie consfinţeşte egalitatea în drepturi între cetãţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertãţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicãrii unor mãsuri, indiferent de natura lor. În acest fel se justifica nu numai admisibilitatea, dar şi necesitatea unui regim juridic diferit fata de anumite categorii de persoane. În concluzie, se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate privind art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, în raport cu art. 4 alin. (2) şi art. 16 din Constituţie, este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia ridicatã.
Deşi în dispozitivul încheierii de sesizare instanta se referã la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, din examinarea cererii prin care se ridica excepţia, cerere aflatã la dosarul cauzei, precum şi din conţinutul încheierii de sesizare rezulta ca excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect nu numai dispoziţiile art. 81 alin. 3, ci şi dispoziţiile art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal.
Curtea Constituţionalã urmeazã sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii acestor texte, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 81 alin. 3 - "Suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vãtãmare corporalã grava, viol şi tortura";
- Art. 86^1 alin. 3 - "Suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vãtãmare corporalã grava, viol şi tortura";
- Art. 86^7 alin. 3 - "Executarea pedepsei la locul de munca nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vãtãmare corporalã grava, viol şi tortura".
Ca urmare a examinãrii exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate, se constata ca jurisprudenta Curţii Constituţionale este constanta, statuandu-se prin mai multe decizii ca aceste prevederi sunt constituţionale. În acest sens Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, şi prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999. În considerentele acestor decizii Curtea a statuat, referitor la excepţia de neconstituţionalitate dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ca aparţin competentei exclusive a Parlamentului atât instituirea unor mijloace de individuali zare a executãrii pedepsei, cum este suspendarea executãrii acesteia, cat şi excepţiile de la aplicarea mãsurii respective, fãrã ca prin aceasta sa se încalce dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 din Constituţie sau alte texte constituţionale.
De asemenea, în legatura cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, constatând cu acel prilej ca Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii, care adopta reglementãri inclusiv pentru instituirea mijloacelor de individualizare a pedepselor, asa cum este suspendarea executãrii pedepsei, în cele doua forme ale sale, sau executarea pedepsei la locul de munca, precum şi în vederea stabilirii condiţiilor şi a sferei de incidenta a acestor mijloace de individualizare a pedepselor.
Deoarece nu au intervenit elemente noi care sa determine o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, urmeazã ca aceste considerente sa se aplice şi în cauza de fata.
Pe de alta parte, referitor la critica potrivit cãreia art. 81 alin. 3 din Codul penal ingradeste accesul cetãţenilor la aplicarea mãsurii suspendãrii executãrii pedepsei privative de libertate, Curtea constata ca aceasta nu este o problema de control al constituţionalitãţii, ci o problema de politica penalã, care aparţine competentei exclusive a legiuitorului, singurul care, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie, poate modifica sau completa dispoziţiile legale în vigoare. Aceeaşi concluzie este, de altfel, cuprinsã şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 119 din 23 septembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 12 noiembrie 1999, decizie prin care s-a reţinut ca, deşi realã, nu poate fi analizata în cadrul controlului de constitutionalitate critica potrivit cãreia s-ar impune reevaluarea limitei de 12 ani pana la care poate fi acordatã suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei, în raport cu limitele speciale ale pedepsei închisorii prevãzute de <>Legea nr. 140/1996 , reevaluare care, conform art. 58 alin. (1) din Constituţie, aparţine competentei exclusive a Parlamentului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Petre Garaiman în Dosarul nr. 751/1998 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 21 octombrie 1999.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
