Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 166 din 15 mai 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 60 din Codul familiei
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Florentina Balta - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Dumitru Leonard Calin în Dosarul nr. 9.434/2001 al Judecãtoriei Iaşi. La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, ca nefondata, arãtând ca dispoziţiile legale criticate nu contravin nici uneia dintre prevederile constituţionale invocate în susţinerea exceptiei. Art. 60 din Codul familiei nu conţine prevederi discriminatorii. Situaţia copilului rezultat din cãsãtorie fiind diferita de cea a copilului din afarã cãsãtoriei, este firesc ca acestora sa li se aplice regimuri juridice diferite. Totodatã se susţine ca nu sunt relevante în cauza convenţiile internaţionale invocate de autorul exceptiei.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 7 octombrie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 9.434/2001, Judecãtoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Dumitru Leonard Calin. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenta, ca textul de lege criticat incalca dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) prin crearea unei discriminãri, pe planul drepturilor procesuale, între copilul din afarã cãsãtoriei şi copilul din cãsãtorie, ale art. 26 alin. (2), deoarece copilul rezultat din afarã cãsãtoriei este împiedicat sa promoveze o acţiune prin care sa solicite stabilirea filiaţiei sale fireşti, ale art. 44 alin. (3), deoarece finalitatea urmãritã de lege este ocrotirea copilului şi egalitatea în drepturi a copilului din cãsãtorie cu cel din afarã ei, precum şi a celor ale art. 45 alin. (1), întrucât copilul este lipsit de posibilitatea de a mai introduce acţiunea în stabilirea paternitãţii în scopul de a se pune de acord situaţia de drept cu cea realã. De asemenea, autorul exceptiei invoca, în susţinerea acesteia, şi încãlcarea Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi a Convenţiei europene asupra statutului juridic al copiilor nãscuţi în afarã cãsãtoriei, ratificate de România. Se mai considera, în susţinerea exceptiei, ca, la data adoptãrii Codului familiei, la redactarea art. 60 s-a avut în vedere situaţia existenta, care, în prezent, este cu totul schimbatã, ţinându-se seama de progresele remarcabile ale ştiinţei medicale, în special în ce priveşte expertiza ADN. De asemenea, autorul exceptiei apreciazã ca drepturile copilului sunt grav afectate de instituirea termenului prevãzut de textul criticat, întrucât mama minorului sau reprezentantul legal poate sa ignore interesele acestuia şi sa nu introducã în termen acţiunea de stabilire a paternitãţii copilului din afarã cãsãtoriei, cu consecinţe grave pentru acesta. În susţinerea exceptiei autorul acesteia face referire la jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului - în cazul Kroon şi alţii impotriva Olandei. Judecãtoria Iaşi considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, în susţinerea acestui punct de vedere se arata, în esenta, ca termenul pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternitãţii prevãzut de textul de lege criticat este justificat, nefiind incalcate prevederile constituţionale invocate de autorul exceptiei. Avocatul Poporului considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere este invocatã şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, cu referire la Decizia nr. 114 din 11 aprilie 2002, care a respins excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect acelaşi text de lege. În legatura cu hotãrârea Curţii Europene a Drepturilor Omului invocatã în motivarea exceptiei - cazul Kroon şi alţii impotriva Olandei -, Avocatul Poporului arata ca hotãrârea respectiva se referã la alta situaţie, respectiv la titularii dreptului de a promova acţiunea în tagada paternitãţii. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 60 din Codul familiei, care au urmãtorul cuprins: "Acţiunea în stabilirea paternitãţii din afarã cãsãtoriei poate fi pornitã în termen de un an de la naşterea copilului. Dacã, în cazul prevãzut în art. 54 alin. 1, un copil a pierdut calitatea de copil din cãsãtorie prin efectul unei hotãrâri judecãtoreşti, termenul de un an pentru pornirea acţiunii în stabilirea paternitãţii din afarã cãsãtoriei va curge de la data când acea hotãrâre a rãmas definitiva. În cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tata ori dacã acesta din urma a prestat copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii." Critica de neconstituţionalitate a acestui text de lege este motivatã prin încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 26, art. 44 alin. (3) şi ale art. 45 alin. (1), texte care au urmãtorul cuprins: - Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. (2) Nimeni nu este mai presus de lege."; - Art. 26 alin. (2): "Persoana fizica are dreptul sa dispunã de ea însãşi, dacã nu incalca drepturile şi libertãţile altora, ordinea publica sau bunele moravuri."; - Art. 44 alin. (3): "Copiii din afarã cãsãtoriei sunt egali în fata legii cu cei din cãsãtorie."; - Art. 45 alin. (1): "Copiii şi ţinerii se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenta în realizarea drepturilor lor." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca este neîntemeiatã. Curtea retine ca invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie este irelevanta, întrucât dispoziţiile art. 60 din Codul familiei, care reglementeazã, numai pentru copilul din afarã cãsãtoriei, acţiunea în stabilirea paternitãţii, nu au nici o legatura cu situaţia copilului rezultat din cãsãtorie în cazul cãruia nu se pune, sub nici o forma, problema pornirii acţiunii în stabilirea paternitãţii. Pe de alta parte, textul criticat nu stabileşte, prin el însuşi, nici o inegalitate sau discriminare, toţi copiii din afarã cãsãtoriei având acces de a intenta acţiune în stabilirea paternitãţii, cu respectarea condiţiilor prevãzute de text. În legatura cu susţinerea autorului exceptiei privind încãlcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Constituţie, Curtea constata ca este neîntemeiatã, întrucât textul criticat da expresie acestor prevederi constituţionale tocmai prin reglementarea condiţiilor de exercitare a acţiunii de stabilire a paternitãţii copilului din afarã cãsãtoriei. Invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Constituţie este irelevanta, întrucât acest text se referã la egalitatea de statut juridic dintre copiii rezultaţi din cãsãtorie şi cei din afarã cãsãtoriei a cãror filiatie fata de tata a fost stabilitã, iar nu la condiţiile în care numai copiii din aceasta din urma categorie pot porni acţiunea în stabilirea paternitãţii. Referitor la susţinerea potrivit cãreia textul de lege criticat ar fi contrar dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Constituţie, Curtea retine ca este neîntemeiatã deoarece regimul special de protecţie şi de asistenta, instituit de stat pentru copii şi tineri, nu exclude stabilirea, prin lege, a unor condiţii pentru pornirea acţiunii în stabilirea paternitãţii de cãtre copilul minor din afarã cãsãtoriei, prin reprezentanţii sãi legali. De altfel, textul art. 60 din Codul familiei a mai format obiect al controlului de constitutionalitate. Curtea Constituţionalã, sesizatã cu o excepţie de neconstituţionalitate în a carei motivare se invoca încãlcarea art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, a respins-o ca neîntemeiatã, prin Decizia nr. 114 din 11 aprilie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002. Totodatã, prin Decizia nr. 81 din 25 februarie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 25 martie 2003, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 1 din Codul familiei, prin care se invoca încãlcarea dispoziţiilor art. 21 şi 44 din Constituţie. În ambele decizii Curtea a reţinut, în esenta, ca instituţia prescripţiei, în general, şi termenele prevãzute au ca finalitate facilitarea accesului liber la justiţie, prin asigurarea climatului de ordine indispensabil exercitãrii în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se eventualele efecte perturbatoare asupra stabilitatii şi securitãţii raporturilor juridice. De asemenea, cu privire specialã la termenul de un an prevãzut de textul criticat, Curtea a reţinut ca acesta are ca ratiuni: necesitatea de a nu lipsi copilul de întreţinerea la care este îndreptãţit din partea tatãlui; valorificarea probelor existente a cãror conservare ar fi afectatã de trecerea timpului; evitarea unor eventuale incidente şi santaje. Referitor la invocarea încãlcãrii art. 44 din Constituţie, prin Decizia nr. 81/2003, Curtea Constituţionalã a avut în vedere ca textul constituţional se referã la situaţii subsecvente stabilirii filiaţiei copilului şi nu indreptateste susţinerea ca pornirea acţiunii în stabilirea paternitãţii pentru copilul din afarã cãsãtoriei ar trebui permisã oricând. În privinta ratiunilor care stau la baza instituirii termenului prevãzut de textul art. 60 din Codul familiei, precum şi a temeiurilor pentru care nu s-a reţinut încãlcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, considerentele care au stat la baza celor doua decizii ale Curţii Constituţionale sunt valabile şi în cauza de fata, întrucât nu au intervenit elemente noi care sa justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii. Referitor la invocarea de cãtre autorul exceptiei a celor doua convenţii europene, Curtea retine ca atât dispoziţiile art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cat şi cele ale art. 5 din Convenţia asupra statutului juridic al copiilor nãscuţi în afarã cãsãtoriei, dispoziţii expres invocate, dar şi celelalte prevederi ale celor doua convenţii sunt irelevante în cauza, deoarece nu se referã la situaţia reglementatã de textul de lege criticat. Astfel, dispoziţiile art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale au ca obiect respectul vieţii private şi familiale, fãrã nici un fel de legatura cu reglementarea care formeazã obiectul exceptiei de neconstituţionalitate. De asemenea, art. 5 din Convenţia europeanã asupra statutului juridic al copiilor nãscuţi în afarã cãsãtoriei, la care România a aderat prin <>Legea nr. 101 din 16 septembrie 1992 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 30 septembrie 1992, se referã la obligaţia statelor de a admite, în acţiunile referitoare la filiaţia paterna, probele ştiinţifice susceptibile sa stabileascã sau sa îndepãrteze paternitatea. În ceea ce priveşte invocarea de cãtre autorul exceptiei a Hotãrârii pronunţate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în cazul Kroon şi alţii impotriva Olandei, 1994, Curtea constata ca este irelevanta în cauza. Aceasta hotãrâre se referã la un caz în legatura cu imposibilitatea legalã pentru o femeie cãsãtoritã de a contesta paternitatea soţului asupra copilului ei pentru a permite astfel o recunoaştere de cãtre tatãl biologic.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Dumitru Leonard Calin în Dosarul nr. 9.434/2001 al Judecãtoriei Iaşi. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 6 mai 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
──────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
