Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 165 din 22 mai 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 si ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 14 iunie 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale <>art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de munca, excepţie ridicatã de Cornelia Burcus în Dosarul nr. 3.881/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curţii Constituţionale, solicita respingerea exceptiei ca fiind neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 septembrie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 3.881/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale <>art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de munca, excepţie ridicatã de Cornelia Burcus.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul susţine ca dispoziţiile art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale <>art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 incalca prevederile art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii civile, ale art. 21 alin. (2) referitoare la accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apãrare. Se arata ca, întrucât, potrivit textelor de lege contestate, singura cale de atac în materia litigiilor de munca este recursul, sunt îngrãdite accesul liber la justiţie şi dreptul la apãrare "prin restrangerea dreptului la exercitarea unei cai de atac (apelul)". Totodatã se considera ca se incalca şi dispoziţiile art. 2 pct. 3 din Codul de procedura civilã, referitoare la folosirea caii de atac a recursului impotriva hotãrârilor pronunţate de judecãtorii. În sfârşit, se mai critica aceste dispoziţii legale şi pentru aceea ca, în opinia autorilor exceptiei, nu este reglementatã situaţia litigiilor aflate în curs de judecata.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate, considera ca aceasta este neîntemeiatã, deoarece şi alte litigii cu grad asemãnãtor de dificultate beneficiazã doar de doua grade de jurisdicţie, respectiv judecata în fond şi recurs. Prin eliminarea caii de atac a apelului pãrţile nu sunt prejudiciate, beneficiind de o judecata justa şi corecta, considerând ca ratiunea legii a constat în celeritatea soluţionãrii acestor cauze, având în vedere raporturile sociale deduse în fapt judecaţii.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã, arãtând ca textele criticate nu contravin prevederilor art. 15 alin. (2), ale art. 21 alin. (2) şi ale art. 24 din Constituţie.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale <>art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 este neîntemeiatã. Se apreciazã ca "legiuitorul a prevãzut, în mod expres, utilizarea unei singure cai de atac ordinare - recursul, cu termen procedural mai scurt în raport cu cel prevãzut de Codul de procedura civilã, suprimand calea de atac a apelului, în vederea asigurãrii celeritatii soluţionãrii conflictelor de drepturi". Se considera ca textele de lege criticate sunt constituţionale şi în raport cu prevederile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentalã, deoarece "nu conţin nici o prevedere cu caracter de retroactivitate şi, în consecinta, hotãrârile instanţelor judecãtoreşti competente sa soluţioneze litigii de munca rãmân supuse cãilor de atac şi termenelor prevãzute de legea sub care au fost pronunţate, cum de altfel rezulta din dispoziţiile <>art. IV din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã". Totodatã se mai arata ca textele de lege criticate sunt conforme şi prevederilor art. 21 alin. (2) şi ale art. 24 din Constituţie, "întrucât accesul liber la justiţie şi dreptul la apãrare presupun accesul la mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti fiind de competenta exclusiva a legiuitorului". Se invoca în acest sens prevederile art. 125 alin. (3), potrivit cãrora "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", precum şi ale art. 128 din Constituţie, în temeiul cãrora "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale <>art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de munca, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- Art. 79 alin. (1): "Hotãrârile instanţei de fond sunt definitive.";
- Art. 80: "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicãrii hotãrârii pronunţate de instanta de fond.";
- Art. 81 alin. (1): "În caz de admitere a recursului, instanta va judeca în fond cauza."
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate considera ca aceste dispoziţii legale contravin art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 21 alin. (2) referitor la accesul liber la justiţie, precum şi art. 24 din Constituţie, referitor la dreptul la apãrare, texte care au urmãtoarea redactare:
- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";
- Art. 21 alin. (2): "Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."
Examinând excepţia, Curtea constata ca nu poate fi primitã nici una dintre criticile de neconstituţionalitate formulate de autorii exceptiei.
Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea referitoare la retroactivitatea dispoziţiilor legale criticate Curtea retine ca nu sunt incalcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece, pe de o parte, textele de lege criticate nu conţin o asemenea dispoziţie cu caracter retroactiv, iar pe de alta parte, "lipsa unei menţiuni cu privire la situaţia litigiilor introduse anterior intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 168/1999 şi aflate în curs de judecata", invocatã de autorul exceptiei în susţinerea acestui motiv de neconstituţionalitate, nu este de natura sa confere un caracter retroactiv dispoziţiilor amintite, în absenta unor menţiuni exprese privind aplicarea retroactivã a legii. Totodatã Curtea constata ca, potrivit <>art. 90 din Legea nr. 168/1999 , aceasta lege "intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2000", data ulterioara adoptãrii legii (12 noiembrie 1999) şi publicãrii sale în Monitorul Oficial al României (Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999).
Curtea retine ca este neîntemeiatã şi susţinerea autorului exceptiei referitoare la contrarietatea textelor de lege criticate cu prevederile art. 21 alin. (2) din Constituţie, deoarece art. 79 alin. (1), art. 80 şi <>art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 nu ingradesc accesul liber la justiţie, ci, dimpotriva, permit soluţionarea litigiilor de munca (şi anume a conflictelor de drepturi) de cãtre instanţele judecãtoreşti, prevãzând doua grade de jurisdicţie (fond şi recurs). Utilizarea unei singure cai de atac - recursul -, cu termen procedural mai scurt în raport cu cel prevãzut de Codul de procedura civilã, precum şi suprimarea caii de atac a apelului, mãsuri prevãzute de dispoziţiile legale criticate, au ca finalitate doar asigurarea celeritatii soluţionãrii unor asemenea litigii, iar nu încãlcarea drepturilor fundamentale invocate. Totodatã Curtea retine, din perspectiva art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãruia "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", precum şi a art. 128 din Constituţie, în temeiul cãruia "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii", ca Legea fundamentalã a lãsat în competenta autoritãţii legiuitoare (care, potrivit art. 58 alin. (1), este Parlamentul) sa reglementeze "competenta", "procedura", precum şi "cãile de atac" în raport cu specificul domeniilor litigioase reglementate. Invocarea în motivarea exceptiei a încãlcãrii dispoziţiilor art. 2 pct. 3 din Codul de procedura civilã nu are nici o relevanta, întrucât Curtea examineazã conformitatea acestora cu Constituţia, iar nu contrarietatea unor dispoziţii legale cu alte dispoziţii de drept comun.
De altfel, Curtea Constituţionalã a statuat prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, ca "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, ca şi modalitãţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunand posibilitatea neingradita a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalitãţile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãreia nici o lege nu poate îngrãdi accesul la justiţie, are ca semnificatie faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social".
Aceste considerente, precum şi soluţia pronunţatã îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine modificarea jurisprudenţei Curţii.
În prezenta cauza Curtea mai retine ca prin textele de lege criticate nu se incalca nici prevederile constituţionale cuprinse în art. 24 referitoare la dreptul la apãrare, deoarece exercitarea acestui drept nu este îngrãditã, pãrţile având dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului, independent de gradele de jurisdicţie prevãzute la art. 79 alin (1) şi la <>art. 80 din Legea nr. 168/1999 .
De altfel, unele dispoziţii ale <>Legii nr. 168/1999 , ca de exemplu art. 79 alin. (1) şi art. 80, au mai fost supuse controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, şi Decizia nr. 53 din 20 februarie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 martie 2001, Curtea Constituţionalã a statuat ca aceste texte sunt constituţionale, respingând excepţiile de neconstituţionalitate.
Atât considerentele, cat şi soluţiile din aceste decizii îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de fata, neexistand motive care sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale <>art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de munca, excepţie ridicatã de Cornelia Burcus în Dosarul nr. 3.881/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 22 mai 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
