Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 162 din 26 februarie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 21 si 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 162 din 26 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 si 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 263 din 3 aprilie 2008


Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21 şi 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 , excepţie ridicatã de Szucs Francisc în Dosarul nr. 3.234/35/CA/2006 al Curţii de Apel Oradea - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 septembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 3.234/35/CA/2006, Curtea de Apel Oradea - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21 şi 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 . Excepţia a fost ridicatã de Szucs Francisc cu prilejul soluţionãrii recursului în contencios administrativ formulat împotriva Sentinţei nr. 238/CA din 19 septembrie 2006, pronunţatã de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 3.192/CA/2006.
În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine, în esenţã, cã textele de lege criticate, care se referã la confidenţialitatea informaţiilor privind starea pacientului sunt contrare art. 31 alin. (1) din Constituţie, care consacrã dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public. De asemenea, considerã cã <>art. 21 şi 22 din Legea nr. 46/2003 contravin dispoziţiilor constituţionale care se referã la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, precum şi principiului neretroactivitãţii legii civile.
Curtea de Apel Oradea - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens, aratã cã informaţiile enumerate la <>art. 21 din Legea nr. 46/2003 nu sunt asimilate informaţiilor de interes public, iar prevederea atacatã cu excepţia de neconstituţionalitate nu îngrãdeşte dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public, ci doar restrânge limitele, câtã vreme legiuitorul a statuat cã informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate dacã existã consimţãmântul pacientului sau legea o cere expres.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatul Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens, aratã cã prevederile art. 31 alin. (1) din Constituţie au în vedere informaţiile de interes public, însã textele de lege criticate se referã la date cu caracter personal. De altfel, restricţionarea accesului la aceste din urmã informaţii cu caracter personal asigurã respectarea dispoziţiilor constituţionale care consacrã dreptul la respectarea şi ocrotirea vieţii intime, familiale şi private. De asemenea, aratã cã <>art. 22 din Legea nr. 46/2003 constituie, prin conţinutul sãu, un argument în plus cã nu se aduce atingere existenţei dreptului de acces la informaţie, acesta fiind doar restrâns prin condiţionarea sa de consimţãmântul pacientului. În ceea ce priveşte pãstrarea confidenţialitãţii datelor care privesc o persoanã decedatã, aratã cã opţiunea privind divulgarea datelor personale nu este un drept transmisibil mortis causa, iar opţiunea exprimatã înaintea morţii nu poate fi schimbatã. Protejarea datelor personale se impune însã şi dupã deces ca reprezentând o modalitate de protecţie a vieţii intime, familiale şi private. În ceea ce priveşte art.1 alin. (5) şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, aratã cã faţã de acestea autorul excepţiei nu şi-a motivat critica de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã textele de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, aratã cã <>art. 21 şi 22 din Legea nr. 46/2003 nu conţin nicio dispoziţie contrarã prevederilor art. 1 alin. (5) şi art. 15 alin. (2) din Constituţie şi, în plus, se referã la informaţii cu caracter personal, astfel cã nu este încãlcat nici dreptul de acces la informaţii de interes public.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 21 şi 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 29 ianuarie 2003, dispoziţii potrivit cãrora:
- Art. 21: "Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi dupã decesul acestuia.";
- Art. 22: "Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dã consimţãmântul explicit sau dacã legea o cere în mod expres."
Autorul excepţiei considerã cã textele de lege criticate sunt contrare urmãtoarelor dispoziţii constituţionale: art. 1 alin. (5), care consacrã obligaţia respectãrii Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) care consacrã principiul neretroactivitãţii legii civile şi art. 31 alin. (1) care prevede cã "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrãdit".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 21 şi 22 din Legea nr. 46/2003 , în raport cu art. 31 alin. (1) din Constituţie care consacrã dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public, Curtea reţine cã textele de lege criticate se referã la "informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale". Acest tip de informaţii privind sãnãtatea persoanei intrã în noţiunea de viaţã privatã, fiind prin urmare un mod de a realiza protecţia drepturilor prevãzute de art. 26 din Constituţie, consacrate în egalã mãsurã şi în art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens, trebuie amintitã şi Hotãrârea pronunţatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în speţa "Z. contra Finlandei"(1997) în care s-a arãtat cã "protecţia datelor personale, nu în ultimul rând a datelor cu caracter medical, este de o importanţã fundamentalã pentru ca o persoanã sã se poatã bucura de dreptul sãu la respectarea vieţii private şi a vieţii de familie aşa cum este acesta garantat de art. 8 din Convenţie. [_] În lipsa unei asemenea protecţii, persoanele care necesitã îngrijire medicalã nu ar mai fi dispuse sã furnizeze informaţii cu caracter personal şi intim, necesare prescrierii tratamentului apropiat pentru boala de care suferã sau sã consulte un medic, ceea ce ar fi de naturã sã le punã viaţa în pericol, iar, în caz de boli transmisibile, un asemenea pericol poate exista pentru colectivitate. [_] De aceea, legislaţia internã a statelor trebuie sã cuprindã garanţii adecvate pentru a împiedica orice comunicare sau divulgare de date cu caracter personal privitoare la sãnãtatea persoanei, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 paragrafului 1 al Convenţiei".
Extinderea obligaţiei de a pãstra confidenţialitatea datelor privind starea de sãnãtate a persoanei, chiar şi în cazul persoanelor decedate, apare, de asemenea, ca un reflex firesc al drepturilor fundamentale mai sus menţionate, dacã se are în vedere faptul cã, deşi capacitatea de folosinţã a persoanei înceteazã la moartea acesteia, în virtutea respectului datorat persoanei umane, memoria persoanei decedate şi opţiunile fãcute în timpul vieţii trebuie ocrotite şi ulterior decesului. Dreptul de opţiune al pacientului privind pãstrarea confidenţialitãţii cu privire la starea de sãnãtate nu este transmisibil mortis causa, pãstrându-se astfel opţiunea exprimatã pânã la momentul morţii titularului dreptului.
De altfel, Curtea constatã cã, alãturi de existenţa consimţãmântului titularului dreptului, <>art. 22 din Legea nr. 46/2003 prevede şi alte cazuri când se poate face excepţie de la obligaţia pãstrãrii confidenţialitãţii datelor privind sãnãtatea persoanelor.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a <>art. 21 şi 22 din Legea nr. 46/2003 , în raport cu art. 1 alin. (5) şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea observã cã autorul excepţiei nu a formulat nicio motivare. Oricum, textele de lege criticate nu conţin dispoziţii cu caracter retroactiv, aplicându-se, de la data intrãrii în vigoare, pentru viitor. De asemenea, textele de lege ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu încalcã obligaţia respectãrii Constituţiei, a supremaţiei sale ori a legilor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21 şi 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 , excepţie ridicatã de Szucs Francisc în Dosarul nr. 3.234/35/CA/2006 al Curţii de Apel Oradea - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 februarie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea

----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016