Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 161 din 22 mai 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 din Codul penal si ale art. 4 si art. 37 alin. (1) si (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat
Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Ioan Muraru - judecãtor Nicolae Popa - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Gabriela Ghita - procuror Cristina Radu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal şi ale art. 4 şi <>art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicatã de Teofil Haica în Dosarul nr. 5.599/2000 al Judecãtoriei Timişoara. La apelul nominal se prezintã autorul exceptiei, asistat de avocat Ionel Iordache, lipsind celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Avocatul autorului exceptiei de neconstituţionalitate pune concluzii de admitere a acesteia, arãtând ca normele juridice prin care este reglementat statutul avocatului oferã o protecţie insuficienta în cadrul exercitãrii acestei profesii, deoarece comiterea unor infracţiuni impotriva demnitãţii, în condiţiile admiterii probei veritãţii, poate atrage "neagravarea rãspunderii agresorului pentru fapta comisã în legatura cu modul în care avocatul îşi exercita profesia, dacã, în acel moment, partea vãtãmatã este în timpul sau liber". Reprezentantul Ministerului Public considera ca se impune respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, invocand în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 134 din 6 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 28 august 2000.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea din 20 septembrie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 5.599/2000, Judecãtoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal şi ale art. 4 şi <>art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicatã de Teofil Haica. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca este neconstitutional sa fie admisibilã proba veritãţii în cazul infracţiunilor de insulta şi calomnie, prevãzute la art. 205 şi 206 din Codul penal, infracţiuni sãvârşite impotriva unui avocat, în timp ce functionarii publici, precum şi magistraţii sunt protejati de lege prin reglementarea infracţiunii de ultraj, prevãzutã la art 239 din Codul penal, pentru care proba veritãţii nu este admisibilã. Totodatã autorul exceptiei arata ca protecţia acordatã avocaţilor prin dispoziţiile art. 4 şi ale <>art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 dezavantajeaza corpul avocaţilor, întrucât, pentru antrenarea rãspunderii în cazul infracţiunilor de insulta şi calomnie impotriva unui avocat, art. 33 prevede întrunirea cumulativa a condiţiilor ca infracţiunea sa fie sãvârşitã "în timpul exercitãrii profesiei" şi "în legatura cu aceasta", ceea ce marcheaza o alta deosebire fata de functionarii publici, protejati prin dispoziţiile art. 239 din Codul penal, care reglementeazã infracţiunea de ultraj, în cazul cãreia nu este necesarã întrunirea cumulativa a celor doua condiţii. Din acest punct de vedere se considera ca este neconstitutionala inegalitatea ocrotirii avocaţilor în raport cu functionarii publici şi magistraţii, constând în "neagravarea rãspunderii persoanei care agreseaza psihic un avocat în timpul când acesta îşi exercita profesia, dar fapta nu are legatura cu prestaţia avocaţialã şi, invers, neagravarea rãspunderii agresorului pentru fapta comisã în legatura cu modul în care avocatul îşi exercita profesia dacã, în acel moment, partea vãtãmatã este în timpul liber". Se considera ca prevederile legale criticate incalca dispoziţiile art. 26 alin. (1), art. 30 alin. (6), art. 51 şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Judecãtoria Timişoara, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând, în esenta, ca dispoziţiile legale care stabilesc protecţia diferita a avocaţilor în raport cu protecţia asigurata funcţionarilor publici nu incalca prevederile Constituţiei. Preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile partii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, are ca obiect dispoziţiile art. 207 din Codul penal şi ale art. 4 şi <>art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 9 iunie 1995). Ulterior sesizãrii Curţii <>Legea nr. 51/1995 a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, ca urmare a modificãrii şi completãrii sale prin <>Legea nr. 231 din 4 decembrie 2000 , astfel încât art. 33 alin. (1) şi (2) a devenit art. 37 alin. (1) şi (2), pastrandu-se însã acelaşi conţinut. Dispoziţiile art. 207 din Codul penal au urmãtorul cuprins: "Proba veritãţii celor afirmate sau imputate este admisibilã, dacã afirmarea sau imputarea a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a fãcut proba veritãţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie." Dispoziţiile <>Legii nr. 51/1995 , criticate ca fiind neconstituţionale, au urmãtorul cuprins: - Art. 4: "În exercitarea profesiei şi în legatura cu aceasta, avocatul este protejat de lege."; - Art. 37 alin. (1) şi (2): "(1) În exercitarea profesiei avocaţii sunt ocrotiţi de lege, fãrã a putea fi asimilaţi funcţionarului public sau altui salariat. (2) Insulta, calomnia ori ameninţarea sãvârşite impotriva avocatului în timpul exercitãrii profesiei şi în legatura cu aceasta se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda." Textele constituţionale considerate de autorul exceptiei ca fiind incalcate au urmãtorul cuprins: - Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. (2) Nimeni nu este mai presus de lege." - Art. 26 alin. (1): "Autoritãţile publice respecta şi ocrotesc viata intima, familialã şi privatã."; - Art. 30 alin. (6): "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine."; - Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie." Critica de neconstituţionalitate formulatã de autorul exceptiei se bazeazã, în esenta, pe susţinerea conform cãreia protecţia legalã a avocaţilor este diferita, inferioarã celei pe care legea (şi anume art. 239 din Codul penal, care sancţioneazã infracţiunea de ultraj) o asigura funcţionarilor publici şi magistraţilor, prin aceasta incalcandu-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2), referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice. Dispoziţiile legale invocate nu creeazã discriminãri între cetãţeni pe criterii de rasa, naţionalitate, origine etnicã, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politica, de avere sau de origine socialã, criterii ale egalitãţii în drepturi prevãzute atât la art. 4 alin. (2) din Constituţie, cat şi la art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Pe de alta parte, Curtea retine ca în argumentarea exceptiei nu se tine seama de statutul complet diferit al funcţionarilor publici şi al magistraţilor fata de statutul stabilit potrivit <>Legii nr. 51/1995 pentru avocaţi, care exercita o profesie liberala şi independenta, cu organizare şi funcţionare autonome. În speta, dispoziţiile <>art. 37 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat exclud, fãrã echivoc, asimilarea profesiei de avocat, libera şi independenta, cu cea de funcţionar public. În acelaşi timp aceste dispoziţii legale indica expres sancţiunea aplicabilã în cazul comiterii de infracţiuni impotriva demnitãţii, şi anume printr-o norma cu caracter special, derogatorie în raport cu norma juridicã generalã, de drept comun. În consecinta, existenta unei reglementãri distincte privind protecţia legalã a celor ce exercita activitatea de avocat, care exclude aplicarea unui regim juridic general, altul decât cel specific profesiei respective, şi cu atât mai puţin un regim juridic aplicabil unei alte categorii profesionale, în raport cu care, printr-o prevedere legalã expresã, se stabileşte ca avocaţii nu sunt asimilaţi cu functionarii publici, nu incalca principiul constituţional al egalitãţii în drepturi. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea art. 26 alin. (1) din Constituţie, prin care se instituie obligaţia autoritãţilor publice de a respecta şi de a ocroti viata intima, familialã şi privatã, Curtea constata ca aceste dispoziţii constituţionale nu au relevanta în cauza, întrucât în speta nu s-a ridicat problema dacã autoritãţile publice îşi respecta sau nu îşi respecta aceasta îndatorire. Dimpotriva, legiuitorul a reglementat protecţia juridicã a avocaţilor, iar instanta judecãtoreascã, potrivit temeiului juridic aplicabil în cauza, şi anume <>Legea nr. 51/1995 , soluţioneazã un proces având ca obiect infracţiunile de insulta şi calomnie. De asemenea, nici art. 30 alin. (6) din Constituţie, care prevede ca "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine", nu are legatura cu cauza, întrucât incriminarea infracţiunilor de insulta şi calomnie, precum şi reglementarea modului de pedepsire a acestora, în cazul în care sunt sãvârşite impotriva avocaţilor, reprezintã tocmai forme de sancţionare a unor comportamente care incalca limitele libertãţii de exprimare, prevãzute în textul constituţional respectiv. Curtea constata ca fiind neîntemeiat şi argumentul potrivit cãruia prin textele de lege criticate s-ar aduce atingere principiului supremaţiei Constituţiei şi al respectãrii legilor, deoarece cu privire la textele legale criticate ca fiind neconstituţionale nu se poate retine în mod temeinic ca ar contraveni unor texte sau principii constituţionale. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 207 din Codul penal, în jurisprudenta Curţii Constituţionale s-a decis în mod constant ca aceste dispoziţii sunt constituţionale. În acest sens, de exemplu, prin Decizia nr. 134/2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, s-a reţinut ca "art. 207 din Codul penal, având titlul marginal «Proba veritãţii», nu reglementeazã stabilirea vinovatiei în cazul infracţiunilor de insulta şi calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmaţiilor sau imputarilor fãcute, acestea constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacã fapta a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum şi al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal şi ale art. 4 şi <>art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicatã de Teofil Haica în Dosarul nr. 5.599/2000 al Judecãtoriei Timişoara. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 22 mai 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent, Cristina Radu
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
