Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 16 din 9 februarie 1999 privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale art. 361 lit. c) si ale art. 385^1 lit. c) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 136 din 1 aprilie 1999
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Ion Bonini - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent şef
Pe rol, soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale art. 361 lit. c) şi ale art. 385 lit. c) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Mariana Stoian şi de Rodica-Maria Stanescu în Dosarul nr. 2.048/1997 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 21 ianuarie 1999, în prezenta avocaţilor Ilie-Iordanescu Ion şi Andrei Dumitru, reprezentanţi ai autoarei exceptiei Mariana Stoian, şi în lipsa celeilalte autoare a exceptiei, Rodica-Maria Stanescu. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 26 ianuarie 1999, apoi pentru data de 4 februarie 1999 şi, respectiv, pentru data de 9 februarie 1999.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 mai 1998 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã, pronunţatã în Dosarul nr. 2.048/1997 al acestei instanţe, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale art. 361 lit. c) şi ale art. 385 lit. c) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã în cadrul unui proces penal de Mariana Stoian, fost judecãtor, şi de Rodica-Maria Stanescu, fost avocat. Obiectul cauzei îl constituie recursurile declarate de inculpate şi de Parchetul de pe lângã Curtea de Apel Bucureşti impotriva Deciziei penale nr. 1 din 9 aprilie 1997 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penalã, prin care inculpatele au fost condamnate pentru sãvârşirea unor infracţiuni în legatura cu exercitarea profesiei lor. Curtea de Apel Bucureşti a judecat procesul penal în prima instanta.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenta, ca decizia menţionatã a Curţii de Apel Bucureşti, potrivit prevederilor art. 29 pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã, nu poate fi atacatã cu apel, ci numai cu recurs, "în timp ce, pentru alte persoane, în cazul comiterii aceloraşi infracţiuni, reţinute în sarcina lor, aceasta cale de atac nu este exclusa". Codul de procedura penalã, se susţine în continuare, asa cum a fost modificat prin <>Legea nr. 45/1993 , instituie unele derogãri de la regula potrivit cãreia sentinţele prin care cauza a fost soluţionatã în fond la prima instanta sunt supuse numai recursului, nu şi apelului, cu doua justificãri: gradul redus de pericol social al unor infracţiuni, prevãzute la art. 279 alin. 2 din Codul de procedura penalã; "gradul de pregãtire profesionalã şi competenta judecãtorilor ce funcţioneazã în cadrul instanţelor care au soluţionat cauza în prima instanta", situaţie ce se reflecta în art. 361 lit. c) şi în art. 385^1 lit. c) din Codul de procedura penalã. Se mai susţine ca, pe lângã aceste derogãri, apare şi "un alt criteriu legal de determinare a competentei, şi anume dupã calitatea pe care a avut-o fãptuitorul, dar nici acesta nu poate incalca egalitatea în drepturi a cetãţenilor şi nici accesul liber la justiţie, drepturi prevãzute la art. 16 şi 21 din Constituţie. Accesul liber la justiţie, arata autoarele exceptiei, este în deplina concordanta cu prevederile art. 128 din Constituţie, potrivit cãrora "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". Este neconstitutional, în opinia aceloraşi autoare, şi "criteriul legal" referitor la "competenta personalã", care incalca egalitatea în drepturi a cetãţenilor prevãzutã la art. 16 şi 21, raportate la dispoziţiile art. 125 şi 128 din Constituţie. Principiul unicitatii şi egalitãţii justiţiei pentru toţi, consacrat în "dispoziţiile" art. 125 în strânsã legatura cu art. 16 din Constituţie, este în concordanta cu prevederile art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ratificatã prin <>Legea nr. 30/1994 .
Tot în motivarea exceptiei este invocatã practica jurisdicţionalã a Curţii Constituţionale, care ar putea fi interpretatã în sensul ca "se respinge ideea unei discriminãri în ce priveşte folosirea cãilor de atac, deoarece şi prin asemenea restrictii se poate ajunge la încãlcarea principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi la o discriminare în privinta accesului acestora la folosirea drepturilor lor legitime".
Dispoziţiile legale atacate contravin şi prevederilor unor documente juridice internaţionale, cum este convenţia menţionatã anterior, referitoare la posibilitatea unor restrangeri, prin legea nationala, a drepturilor şi libertãţilor universale, însã asemenea restrictii trebuie sa fie compatibile cu cerinţele unei societãţi democratice. Prin art. 49 din Constituţie este reglementatã posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi, însã numai atunci când se impune pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Or, afirma autoarele exceptiei, "în reglementãrile menţionate nu se regaseste posibilitatea restrângerii dreptului de acces la justiţie".
Potrivit <>art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, instanta de judecata şi-a exprimat opinia în sensul ca excepţia este intemeiata, fiindca reglementarea accesului parţial la justiţie nu respecta principiul potrivit cãruia "justiţia este unica şi egala pentru toţi", trebuind sa se respingã existenta oricãror privilegii şi discriminãri, astfel încât cetãţenii sa poatã beneficia de aceleaşi cai de atac şi de aceeaşi procedura în cauze similare. Astfel, este greu de susţinut, potrivit opiniei instanţei, ca legea asigura "egalitatea sanselor" justitiabililor, "atâta timp cat o categorie dintre aceştia este exclusa de la posibilitatea folosirii aceloraşi cai de atac impotriva hotãrârilor pronunţate de instanta de fond, pe care le au toţi ceilalţi". În sprijinul opiniei sale instanta de judecata invoca Decizia nr. 60/1993 a Curţii Constituţionale, care "respinge ideea unei discriminãri în folosirea cãilor de atac, aducandu-se atingere dispoziţiilor art. 16 din Constituţie". În final, se conchide ca "se impune o analiza a conţinutului legii sub aspectul principiilor şi libertãţilor invocate, pentru a se vedea dacã modul de organizare a competentei instanţelor de judecata dupã calitatea inculpatului este compatibil sau nu cu principiile unei societãţi democratice şi cu cele constituţionale referitoare la egalitatea cetãţenilor, la tratarea lor nediscriminatorie în fata legii".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, au fost solicitate puncte de vedere preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca susţinerile autoarelor excepţiilor nu sunt întemeiate pentru urmãtoarele motive:
1. Cu privire la critica adusã prevederilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale art. 361 lit. c) şi ale art. 385^1 lit. c) din Codul de procedura penalã, în sensul ca se deroga de la regula ca justiţia se înfãptuieşte în trei grade de jurisdicţie, stabilind ca hotãrârile penale pot fi atacate numai cu recurs atunci când ele sunt pronunţate în prima instanta de curţile de apel şi de Curtea Militarã de Apel, incalcandu-se dispoziţiile art. 16 din Constituţie, se susţine ca aceasta critica nu este fondatã. În sprijinul sustinerii sale, apreciazã ca autoarele exceptiei au dat o interpretare eronatã principiului egalitãţii consacrat în art. 16 din Constituţie, interpretare care este în vãditã contradictie cu modul în care a statuat Curtea Constituţionalã în jurisprudenta sa.
2. Referitor la susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile legale atacate ar contraveni prevederilor art. 21, 125 şi 128 din Constituţie, se invoca practica jurisdicţionalã a Curţii Constituţionale, care a statuat în mod constant ca accesul liber la justiţie nu presupune ca în toate cazurile trebuie sa fie asigurat accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac prevãzute de lege, întrucât competenta de judecata şi procedura sunt stabilite de legiuitor, care poate prevedea reguli deosebite, asigurând pãrţilor posibilitatea de a ajunge în fata instanţelor judecãtoreşti.
3. Dispoziţiile legale atacate îndeplinesc condiţiile prevãzute de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi sunt, asadar, compatibile cu prevederile acesteia.
4. Critica vizând neconstituţionalitatea aceloraşi prevederi legale, întrucât ele se bazeazã pe ideea excluderii pentru anumite categorii de cetãţeni a caii de atac a apelului, ţinându-se seama de calitatea lor în procesele penale, este inexactã. Şi aceasta întrucât textele de lege menţionate privesc, în parte, infracţiuni sãvârşite de anumite categorii de persoane, iar, în rest, se referã la anumite categorii de infracţiuni.
5. În legislaţia tuturor statelor este concretizata necesitatea stabilirii de competente speciale în raport cu calitatea unor categorii de persoane; argumentul determinant în aceasta privinta îl constituie dispoziţiile constituţionale care stabilesc competente speciale pentru anumite categorii de demnitari.
6. "Neprevederea caii de atac a apelului în cazul sentinţelor pronunţate, în prima instanta, de Curtea de apel şi de Curtea Militarã de Apel nu înseamnã ca în acele situaţii nu sunt garantate drepturile procesuale prevãzute pentru cazurile în care exista posibilitatea exercitãrii, în afarã de recurs, şi a apelului."
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, susţinerile aparatorilor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Prin Încheierea din 8 mai 1998 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale art. 361 lit. c) şi ale art. 385 lit. c) din Codul de procedura penalã. Atât din cuprinsul cererii pentru motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, cat şi din cuprinsul citativului încheierii de sesizare, se constata ca a fost atacatã dispoziţia legalã cuprinsã în art. 385^1 lit. c) din Codul de procedura penalã, potrivit cãreia sentinţele pronunţate de curţile de apel şi de Curtea Militarã de Apel Bucureşti pot fi atacate numai cu recurs, care se judeca de Curtea Suprema de Justiţie.
Deşi instanta de judecata a luat în discuţie aceasta norma legalã, totuşi, sãvârşind o eroare materialã, prin dispozitivul încheierii a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385 lit. c) din Codul de procedura penalã, care reglementeazã limitele rejudecarii. Prin urmare, Curtea urmeazã sa examineze constituţionalitatea art. 385^1 lit. c) din Codul de procedura penalã.
Dispoziţiile legale atacate care fac obiectul controlului de constitutionalitate au urmãtorul cuprins:
- "Art. 29 - Curtea Suprema de Justiţie:
..........................................................................................
2. ca instanta de recurs, judeca:
a) recursurile impotriva hotãrârilor penale pronunţate, în prima instanta, de curţile de apel şi de Curtea Militarã de Apel;"
- "Art. 361 - Sentinţele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel:
..........................................................................................
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militarã de Apel;"
- "Art. 385^1 - Pot fi atacate cu recurs:
..........................................................................................
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militarã de Apel;"
Autoarele exceptiei, şi anume Mariana Stoian şi MariaRodica Stanescu, fost judecãtor şi, respectiv, fost avocat, au fost judecate în prima instanta de Curtea de Apel Bucureşti în temeiul dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura penalã, conform cãrora Curtea de apel este competenta sa judece în prima instanta, între altele, infracţiunile sãvârşite de judecãtorii de la judecãtorii şi tribunale.
Coroborand dispoziţiile legale procesuale penale, atacate pe calea exceptiei de neconstituţionalitate, se retine ca hotãrârile pronunţate în prima instanta de curţile de apel pot fi atacate numai cu recurs, nu şi cu apel.
Se pretinde ca dispoziţiile legale atacate sunt neconstituţionale pentru ca, prin îngrãdirea accesului unei categorii de justitiabili la calea de atac a apelului, se limiteazã liberul acces la justiţie şi se incalca principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, contravenind astfel prevederilor art. 16, 21, 125 şi 128 din Constituţie, precum şi prevederilor art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În activitatea sa jurisdicţionalã anterioarã Curtea Constituţionalã a examinat dacã liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale pentru situaţii deosebite sau dacã el implica existenta unor proceduri unice chiar şi pentru situaţii deosebite, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea cãilor de atac. De asemenea, Curtea a analizat în ce condiţii existenta unor particularitãţi procedurale, în special referitoare la exercitarea cãilor de atac, este în concordanta cu principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, prevãzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca liberul acces la justiţie presupune şi accesul la mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia. Instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti este de competenta exclusiva a legiuitorului. Aceasta soluţie decurge din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cãrora "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", precum şi din cele ale art. 128, în conformitate cu care: "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii".
În considerentele aceleiaşi decizii se retine ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia accesul la justiţie nu poate fi îngrãdit prin lege, este aceea ca nici o categorie sau grup social nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit. Însã legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. În acest sens Curtea Constituţionalã s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 92 din 11 septembrie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie 1996.
În legatura cu argumentul ca s-a încãlcat principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legilor şi a autoritãţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţionalã a decis ca nu este contrar acestui principiu "instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte cãile de atac, atâta timp cat ele asigura egalitatea juridicã a cetãţenilor în utilizarea lor". Principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, asa încât, dacã la situaţii egale trebuie sa corespundã un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. În acest sens s-a statuat prin deciziile nr. 70/1993, nr. 74/1994 şi nr. 85/1994, în concordanta cu practica constituţionalã din alte tari, precum şi cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar prin Decizia nr. 44/1996 Curtea Constituţionalã a statuat ca nu constituie o discriminare, incalcandu-se astfel un principiu constituţional, faptul ca prin aplicarea unor prevederi legale anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate ca atare prin prisma propriilor lor interese subiective.
Curtea retine, de asemenea, ca legiuitorul constituant sau cel ordinar, prin dispoziţii constituţionale ori prin dispoziţii legale, a stabilit regimuri diferite în raport cu natura unor autoritãţi şi cu atribuţiile acestora. Acest tratament priveşte chiar exercitarea unei singure cai de atac (recursul). Este cazul sentinţelor care privesc infracţiunile sãvârşite de senatori, deputaţi, membrii Guvernului, judecãtorii Curţii Constituţionale, consilierii de conturi, judecãtorii, procurorii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi, preşedintele Consiliului Legislativ, maresalii, amiralii şi generalii, şefii cultelor religioase organizate potrivit legii şi ceilalţi membri ai Inaltului Cler care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalentul acestuia, judecãtorii şi magistraţii-asistenţi de la Curtea Suprema de Justiţie, judecãtorii de la curţile de apel şi de la Curtea Militarã de Apel şi de procurorii de pe lângã aceste instanţe etc.
Cu privire la exercitarea cãilor de atac şi la concordanta legii procesuale româneşti cu art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacra dreptul persoanei la un proces echitabil, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, statuand ca, în sensul practicii europene, conceptul de "proces echitabil" nu implica în mod necesar "existenta mai multor grade de jurisdicţie, a unor cai de atac al hotãrârilor judecãtoreşti, inclusiv exercitarea acestor cai de atac de cãtre toate pãrţile din proces".
Întrucât nu au survenit elemente noi care sa determine schimbarea practicii Curţii, urmeazã ca excepţia de neconstituţionalitate sa fie respinsã.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 2 alin. (3), al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale art. 361 lit. c) şi ale art. 385^1 lit. c) din Codul de procedura penalã, ridicatã de Mariana Stoian şi de Rodica-Maria Stanescu în Dosarul nr. 2.048/1997 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 9 februarie 1999.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
