Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Complexul de judecata, convocat fãrã citarea pãrţilor potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, examinînd excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 şi 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, invocatã de Societatea Comercialã "Hercules" - S.A. Alba Iulia în Dosarul nr. 706/1994 al Curţii de Apel Alba Iulia, constata urmãtoarele: Curtea de Apel Alba Iulia, prin Încheierea de 18 noiembrie 1994, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 şi 19 din Legea nr. 29/1990, invocatã de Societatea Comercialã "Hercules" - S.A. Alba Iulia. Aceasta susţine ca art. 11 din legea menţionatã este neconstitutional, deoarece prin acesta se stabileşte ca instanta poate sa anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea administrativã sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt înscris, precum şi sa se pronunţe asupra daunelor materiale şi morale, dar nu se ocroteşte şi recunoaşterea de cãtre instanta a dreptului, inclusiv a dreptului de proprietate, deşi acest drept este prevãzut atît prin art. 48 din Constituţia României, cît şi prin art. 1 din Legea nr. 29/1990. În ceea ce priveşte art. 19 din Legea nr. 29/1990, care dispune ca legea se aplica numai actelor administrative emise ulterior intrãrii sale în vigoare, este considerat, de asemenea, neconstitutional, deoarece contravine prevederilor art. 48 din Constituţie coroborate cu art. 20 şi art. 41 din legea fundamentalã, prin aceea ca aduce atingere drepturilor conferite persoanelor prin art. 48, inclusiv protecţiei dreptului de proprietate, ocrotit în mod egal, indiferent de titular, potrivit art. 41 alin. (2), iar o eventuala competenta a judecãrii cauzelor care vizeazã acte administrative anterioare legii de cãtre instanţele civile ar determina aplicarea taxelor de timbru, prevãzute pentru aceste cauze, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 20 din Constituţie şi celor ale art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit cãruia "toate persoanele sînt egale în fata legii şi au dreptul la o ocrotire egala din partea legii". Pîrîtul Consiliul Judeţean Alba, prin reprezentant, susţine ca în acţiunile de contencios administrativ trebuie întrunite condiţiile prevãzute la art. 5 şi 19 din Legea nr. 29/1990, acest din urma text avîndu-şi ratiunea în aceea ca actele emise anterior datei de 8 decembrie 1990 cad sub incidenta Legii nr. 1/1967. Reprezentantul intervenientei, Societatea Comercialã "Parc" - S.R.L. Alba Iulia, arata ca excepţia vizeazã un act administrativ pentru care nu a fost realizatã procedura prealabilã. Curtea de Apel Alba, dupã solicitarea Curţii Constituţionale, comunica opinia sa în sensul ca dispoziţiile art. 11 şi 19 din Legea nr. 29/1990 nu contravin art. 150 alin. (1), art. 48 şi art. 135 din Constituţie. Cu privire la art. 19, se mai precizeazã ca, deşi Legea nr. 29/1990 este anterioarã Constituţiei, prin consacrarea în acest text a principiului neretroactivitatii, nu contravine Constituţiei, care consacra în mod expres acest principiu. Deşi Legea nr. 29/1990 este anterioarã Constituţiei, Curtea Constituţionalã este competenta sa se pronunţe asupra exceptiei de neconstituţionalitate, din moment ce pe baza ei s-au stabilit raporturi dupã data intrãrii în vigoare a Constituţiei, iar instanta chematã sa aplice legea apreciazã ca ea nu contravine Constituţiei. Pe de alta parte, este de reţinut ca Legea nr. 29/1990 a fost modificatã în mod expres, dupã intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991, prin Legea nr. 59/1993 şi deci nu se mai pune problema abrogãrii, ci a constatãrii constituţionalitãţii sau neconstitutionalitatii. CURTEA, avînd în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit în cauza, dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, retine: Potrivit art. 11 din Legea nr. 29/1990, "instanta, solutionind acţiunea, poate, dupã caz, sa anuleze, în total sau în parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea administrativã sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt înscris. Instanta este competenta sa se pronunţe şi asupra legalitãţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecaţii". Soluţiile prevãzute de text sînt în concordanta cu obiectivele contenciosului administrativ stabilite prin art. 48 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 din Legea nr. 29/1990, deoarece este vorba de invocarea vatamarii unui drept printr-un act administrativ. Dacã instanta constata ca s-a produs o astfel de vãtãmare, ea poate, dupã caz, sa anuleze actul administrativ prin care a fost vãtãmat dreptul, sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ sau sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt înscris la care reclamantul are dreptul. De asemenea, autoritatea pirita poate fi obligatã la repararea pagubei. Deci, în toate aceste ipoteze, consecinta este recunoaşterea şi ocrotirea dreptului pretins, deoarece altfel nu s-ar fi dispus anularea actului sau obligarea autoritãţii la emiterea ori la eliberarea unui act. În legatura cu ocrotirea dreptului de proprietate la care se referã reclamantul, este de reţinut ca art. 41 alin. (1) din Constituţie garanteazã dreptul de proprietate, dar în mãsura în care el exista în patrimoniul unui subiect de drept. Un asemenea drept, dacã este vãtãmat printr-un act administrativ, poate fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ, solicitindu-se, dupã caz, anularea actului, despãgubiri, obligarea autoritãţii la emiterea unui act etc. Asa fiind, art. 11 din Legea nr. 29/1990 nu contravine nici dispoziţiilor art. 48 alin. (1) şi nici celor cuprinse în art. 41 alin. (1) din Constituţie. Dacã însã este vorba de stabilirea dreptului de proprietate, el nu se face în condiţiile contenciosului administrativ, ci pe calea unei acţiuni civile. Deci accesul la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, este asigurat. În art. 19 din Legea nr. 29/1990 se precizeazã ca aceasta lege nu se aplica actelor administrative emise anterior intrãrii sale în vigoare, 8 decembrie 1990, dar se aplica cererilor introduse anterior acestei date, termenul de 30 de zile prevãzut în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 reincepind sa curgã de la intrarea ei în vigoare. Fiind vorba de o succesiune a legilor în timp, legiuitorul a fost obligat sa prevadã modul de soluţionare a eventualelor conflicte între cele doua legi, Legea nr. 1/1967 şi Legea nr. 29/1990, stabilind, conform principiului neretroactivitatii, ca legea noua nu se aplica actelor administrative emise anterior intrãrii sale în vigoare. Pentru cererile introduse anterior şi aflate în curs de judecata s-a prevãzut aplicarea imediata a legii noi. Aceasta dispoziţie nu este contrarã Constituţiei ci, dimpotriva, concorda cu dispoziţiile art. 15 alin. (2), care au ridicat neretroactivitatea la valoare de principiu constituţional. Dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 29/1990 nu contravin nici prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie care stabileşte ca proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Referirea la lege are în vedere, desigur, legea în vigoare, lege care, astfel cum s-a arãtat, nu poate fi aplicatã retroactiv. În sfîrşit, art. 19 din legea menţionatã nu contravine nici dispoziţiilor art. 20 din Constituţie sau celor ale art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Potrivit art. 20 din legea fundamentalã, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacã exista neconcordanta între acestea din urma şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice a fost ratificat de România şi deci, potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţie, face parte din dreptul intern. Este de observat ca nu exista o neconcordanta între acesta şi legile interne ci, dimpotriva, în acord şi cu alte reglementãri internaţionale, Constituţia consacra în art. 16 alin. (1) egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. Faptul ca legea stabileşte taxe de timbru diferite pentru cererile şi procesele din materia civilã şi pentru cele din materia contenciosului administrativ nu incalca principiul egalitãţii, deoarece acesta nu impune uniformitate şi deci, la situaţii deosebite, legiuitorul poate adopta soluţii diferite. În cadrul aceleiaşi categorii, însã, toţi cetãţenii sînt supuşi aceloraşi taxe de timbru. Ca urmare, excepţia invocatã urmeazã a fi respinsã ca vadit nefondata.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 şi 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, invocatã de Societatea Comercialã "Hercules" - S.A. Alba Iulia în Dosarul nr. 706/1994 al Curţii de Apel Alba Iulia. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţatã la data de 7 februarie 1995.
PREŞEDINTE, prof. univ. dr. Antonie Iorgovan
Magistrat-asistent, Doina Suliman
---------------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
