Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 159 din 30 martie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune, aprobata cu modificari prin Legea nr. 533/2003
Costicã Bulai - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Lucian Stângu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Aurelia Popa - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Române de Radiodifuziune şi Societãţii Române de Televiziune, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 533/2003 . Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "TomConsult Intermed" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.372/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ. La apelul nominal rãspunde Societatea Românã de Televiziune, prin avocat Ioan Vlaic, lipsã fiind autorul excepţiei şi celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Societãţii Române de Televiziune solicitã respingerea excepţiei, arãtând cã ordonanţa criticatã nu încalcã prevederile constituţionale ale: art. 115 alin. (1) şi art. 31 alin. (5), deoarece prin ordonanţe de urgenţã Guvernul poate reglementa în domeniul legii organice; art. 134 alin. (1) şi (2) şi art. 135 alin. (1), întrucât pentru societãţile de radiodifuziune şi de televiziune se constituie alte resurse financiare extrabugetare din venituri proprii, iar nu o suprafinanţare; art. 44 alin. (2), prin aceea cã nu instituie o discriminare între persoanele fizice şi persoanele juridice, acestea din urmã putând include taxele plãtite cãtre cele douã societãţi în preţul produselor sau serviciilor oferite; art. 31 alin. (2) şi (4) din Constituţie şi nici cele ale art. 10 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece prin intermediul celor douã societãţi autoritãţile publice asigurã informarea cu privire la aspectele vieţii publice, având posibilitatea sã-şi manifeste opiniile şi sã exercite dreptul la replicã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã prevederile de lege criticate nu contravin textelor din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate ca fiind încãlcate.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 9 decembrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 3.372/2003, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Române de Radiodifuziune şi Societãţii Române de Televiziune, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 533/2003 . Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Tom-Consult Intermed" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauzã având ca obiect anularea <>hotãrârilor Guvernului nr. 977/2003 şi nr. 978/2003. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2003 : "legifereazã într-un domeniu rezervat legii organice, încãlcând astfel prevederile art. 114 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 31 alin. (5) din Constituţie", invocând în acest sens <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 300/2003 ; instituie taxe obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice cu domiciliul sau sediul în România, ceea ce constituie, pe lângã veniturile asigurate Societãţii Române de Radiodifuziune şi Societãţii Române de Televiziune din bugetul statului, o nouã sursã de venituri pentru acestea, astfel cã se încalcã art. 53 alin. (2) din Constituţie, referitor la aşezarea justã a sarcinilor fiscale; încalcã principiile constituţionale înscrise în art. 134 alin. (1) şi (2), precum şi în art. 135 alin. (1) privind libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale, fiind "vorba atât de o favorizare excesivã a unui participant la circuitul economic", cât şi de "dirijarea insidioasã a clientelei" cãtre cele douã societãţi; încalcã art. 41 alin. (2) din Constituţie, care consacrã principiul ocrotirii egale a proprietãţii private, deoarece plata taxei cãtre cele douã societãţi este obligatorie numai pentru persoanele juridice, persoanele fizice putând fi exonerate de aceastã obligaţie în anumite condiţii; transferã Guvernului atribuţii rezervate puterii legislative, constând în stabilirea cuantumului taxelor speciale, stabilirea persoanelor scutite de la plata taxelor, precum şi a cuantumului penalitãţilor de întârziere, ceea ce este contrar prevederilor constituţionale ale art. 53 alin. (3) şi ale art. 107 alin. (2). Autorul excepţiei mai invocã şi încãlcarea prevederilor "art. 10 alin. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (ratificatã de România prin <>Legea nr. 30/1994 ), coroborate cu art. 20, respectiv cu art. 31 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie". În acest sens aratã cã, potrivit art. 31 alin. (2) şi (4) din Constituţie, "autoritãţile publice au obligaţia de a asigura informarea corectã a cetãţenilor", obligaţie îndeplinitã inclusiv prin organizarea serviciilor publice de radio şi televiziune, fãrã însã a limita şi a dirija opţiunea creditorilor respectivei obligaţii spre serviciile celor douã societãţi. Or, în realitate, acest lucru se întâmplã datoritã plãţilor obligatorii impuse tuturor persoanelor fizice şi juridice cu domiciliul ori sediul în România. În sfârşit, autorul excepţiei solicitã Curţii Constituţionale ca, în temeiul <>art. 20 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, prevederile ordonanţei criticate sã fie raportate şi la alte texte constituţionale, neindicate în sesizare, dar având legãturã cu aceasta. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens se aratã cã "prevederile art. 31 alin. (5) şi 114 alin. (1) din Constituţie nu au fost încãlcate pentru cã actul normativ vizat este o ordonanţã de urgenţã supusã prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie şi nu o ordonanţã <<simplã>>, supusã regimului prevãzut de art. 114 alin. (1)-(3)". Dispoziţiile criticate nu aduc atingere nici prevederilor cuprinse în art. 53 alin. (2) şi art. 138 alin. (1) din Constituţie, întrucât actul normativ criticat se referã la taxe pentru prestarea unor servicii publice şi nu la sarcini fiscale cãtre bugetul de stat. Se apreciazã cã art. 31, 134 şi art. 135 alin. (1) din Constituţie nu sunt încãlcate, deoarece serviciile publice, definite ca activitãţi desfãşurate sau autorizate de administraţia publicã, prin care se realizeazã nevoi sociale de interes public, au regim specific de drept public, derogatoriu de la dreptul comun. Se mai aratã cã, "în funcţie de contextul economico-social şi de strategia de dezvoltare a anumitor ramuri de activitate, statul poate interveni prin mãsuri care sã rãspundã nevoilor de stimulare a anumitor activitãţi, fãrã ca opţiunea legiuitorului, care stabileşte destinatarii acestor mãsuri, sã aibã caracter discriminatoriu". Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, cât priveşte încãlcarea prevederilor art. 114 alin. (1) din Constituţie, aratã cã interdicţia reglementãrii de cãtre Guvern în domeniul legii organice priveşte numai ordonanţele adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, iar <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2003 a fost aprobatã prin <>Legea nr. 533/2003 , cu respectarea dispoziţiilor constituţionale privitoare la legile organice. Taxa stabilitã în sarcina persoanelor fizice şi juridice cu domiciliul, respectiv sediul în România, în calitate de beneficiari ai serviciilor publice de radiodifuziune şi televiziune, este în acord cu principiile generale ale fiscalitãţii, potrivit cãrora orice taxã trebuie sã fie urmatã de un serviciu sau o lucrare efectuatã în mod direct şi imediat de cãtre organe sau instituţii publice, astfel cã art. 56 alin. (2) din Constituţie, republicatã, nu este încãlcat. Considerã cã dispoziţiile art. 31 alin. (2) şi (4) din Constituţie privind dreptul la informaţie, precum şi dispoziţiile art. 10 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu au incidenţã în cauzã, iar prevederile art. 135 alin. (2) din Constituţie, republicatã, "trebuie interpretate sistematic şi prin luarea în considerare a finalitãţii lor, fãrã a se absolutiza una din obligaţiile ce revin statului conform alin. (2) din acest articol pânã la înlãturarea celorlalte obligaţii la fel de importante". În ceea ce priveşte principiul ocrotirii egale a proprietãţii private, aratã cã situaţiile speciale şi diferite în care se aflã persoanele fizice exonerate de plata taxei impun şi condiţii diferite. Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2003 sunt constituţionale. În acest sens, invocându-se <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 413/2003 , se aratã cã reglementarea prin ordonanţã de urgenţã, în cazuri excepţionale, în domeniul legii organice, nu este contrarã dispoziţiilor art. 115 alin. (1) şi art. 31 alin. (5) din Constituţie, republicatã. În consecinţã, organizarea serviciilor publice de radio şi televiziune, care este de domeniul legii organice, se poate face şi prin ordonanţã de urgenţã. Se aratã cã dispoziţiile criticate reglementeazã modul de constituire a resurselor financiare, din venituri proprii, ale serviciilor publice, astfel cã nu se încalcã art. 56 alin. (2) şi art. 139 din Constituţie, republicatã. Se apreciazã, de asemenea, cã prevederile de lege care fac obiectul excepţiei nu sunt contrare nici art. 44 alin. (2), art. 135 şi art. 136 alin. (1) din Constituţie, republicatã. În sfârşit se considerã cã "stabilirea unei taxe pentru serviciul public de radiodifuziune şi televiziune nu reprezintã un <<amestec>> al autoritãţilor publice în exercitarea libertãţii de exprimare a oricãrei persoane şi nici o limitã a exercitãrii acestei libertãţi", fiind aşadar în concordanţã cu prevederile art. 30 din Constituţie raportate la dispoziţiile art. 10 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost ridicatã de autorul acesteia, îl constituie <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2003 pentru modicarea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Române de Radiodifuziune şi Societãţii Române de Televiziune, în întregul sãu, precum şi, potrivit criticilor formulate, în special prevederile art. I din ordonanţã, care modificã art. 40 din legea menţionatã. Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale prin Încheierea din 9 decembrie 2003, ordonanţa criticatã a fost aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 533/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 15 decembrie 2003. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii legale contravin, în ordinea invocãrii lor, urmãtoarelor texte din Constituţie: art. 114 alin. (1), art. 31 alin. (2), (4) şi (5), art. 53 alin. (2) şi (3), art. 20, art. 134 alin. (1) şi (2), art. 135 alin. (1), art. 41 alin. (2), art. 107 alin. (2). Potrivit Constituţiei, republicatã, cu reactualizarea denumirilor şi o nouã numerotare a textelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, art. 114 alin. (1) a devenit art. 115 alin. (1), art. 53 alin. (2) şi (3) a devenit art. 56 alin. (2) şi (3), art. 134 alin. (1) şi (2) a devenit art. 135 alin. (1) şi (2), art. 41 alin. (2) a devenit art. 44 alin. (2) şi art. 107 alin. (2) a devenit art. 108 alin. (2). Textele din Constituţie invocate ca fiind încãlcate dispun cu privire la: art. 115 alin. (1), posibilitatea Guvernului de a reglementa în domenii ce nu fac obiectul legilor organice; art. 31, "Dreptul la informaţie"; art. 56 alin. (2) şi (3), aşezarea justã, prin sistemul legal de impuneri, a sarcinilor fiscale şi interzicerea altor prestaţii decât cele stabilite prin lege; art. 20, "Tratatele internaţionale privind drepturile omului"; art. 135, "Economia"; art. 44 alin. (2), proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular; art. 108 alin. (2), "Hotãrârile se emit pentru organizarea executãrii legilor". De asemenea, autorul excepţiei invocã şi încãlcarea dispoziţiilor art. 10 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale care au urmãtorul conţinut: "Orice persoanã are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fãrã amestecul autoritãţilor publice şi fãrã a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedicã statele sã supunã societãţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele: I. O primã criticã de neconstituţionalitate priveşte Ordonanţa de urgenţã a Guvernului în ansamblul sãu, în legãturã cu care se susţine cã legifereazã într-un domeniu rezervat legii organice, încãlcând astfel prevederile art. 114 alin. (1) din Constituţie, întrucât, potrivit art. 31 alin. (5) din aceasta, organizarea şi controlul asupra serviciilor publice de radiodifuziune şi televiziune se reglementeazã prin lege organicã. Sub acest aspect, controlul de constituţionalitate al <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2003 urmeazã a fi raportat la prevederile constituţionale în vigoare la momentul adoptãrii ei, care este anterior revizuirii şi republicãrii Constituţiei. Aşa fiind, urmeazã a se constata cã la data adoptãrii ordonanţei criticate art. 114 alin. (1) din Constituţie, invocat ca fiind încãlcat, dispunea cã "Parlamentul poate adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice". Or, ordonanţa ce face obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate a fost emisã în temeiul alin. (4) al art. 114 din Constituţie, referitor la adoptarea de cãtre Guvern a ordonanţelor de urgenţã în cazuri excepţionale. Aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa Curtea Constituţionalã, interdicţia reglementãrii de cãtre Guvern în domeniul legii organice nu priveşte ordonanţele de urgenţã, ci numai ordonanţele adoptate conform art. 114 alin. (1) din Constituţie, în temeiul unei legi de abilitare, ca urmare a unei delegãri legislative acordate de legiuitor. Rezultã cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2003 nu încalcã prevederile art. 114 alin. (1) din Constituţie. II. Cea de-a doua criticã de neconstituţionalitate are în vedere <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2003 , cât priveşte art. I din aceasta, prin care se modificã <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Române de Radiodifuziune şi Societãţii Române de Televiziune, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 533/2003 . Prin textul de lege criticat se stabileşte cã veniturile proprii ale Societãţii Române de Radiodifuziune şi Societãţii Române de Televiziune provin, între altele, şi din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune. Se considerã cã prin aceastã reglementare sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 31, art. 56 alin. (2) şi (3), art. 20, art. 135, art. 44 alin. (2) şi art. 108 alin. (2), precum şi prevederile art. 10 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În legãturã cu susţinerile potrivit cãrora textul de lege criticat instituie prin taxele obligatorii pe care le stabileşte o nouã sursã de venituri pentru Societatea Românã de Radiodifuziune şi Societatea Românã de Televiziune, ceea ce încalcã prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie, republicatã, referitoare la aşezarea justã a sarcinilor fiscale, Curtea constatã cã acestea sunt neîntemeiate. Astfel, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2003 reglementeazã, pentru serviciile publice menţionate, modul de constituire din venituri proprii a resurselor financiare care le asigurã autonomia financiarã, ca premisã a organizãrii lor autonome. Curtea constatã, de asemenea, cã aceastã taxã este instituitã prin lege, iar Guvernul stabileşte doar cuantumul ei, precum şi scutiri de platã, ceea ce nu reprezintã un transfer de atribuţii de la puterea legislativã la puterea executivã, ci o împuternicire acordatã de cãtre Parlament Guvernului, în vederea organizãrii executãrii legii. Aşa fiind, prevederile de lege criticate nu numai cã nu încalcã art. 56 şi 108 din Constituţie, republicatã, ci sunt chiar în sensul acestora. Curtea nu poate reţine nici încãlcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicatã, privitoare la ocrotirea în mod egal a proprietãţii, indiferent de titular, deoarece ordonanţa ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate prevede cã plata serviciului public prestat este obligatorie pentru toţi beneficiarii acestor servicii, persoane fizice sau persoane juridice. Se mai susţine cã reglementarea criticatã încalcã obligaţia prevãzutã de art. 31 alin. (1) şi (4) din Constituţie, republicatã, precum şi, prin prisma prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 10 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Cu privire la aceastã susţinere, Curtea constatã cã taxele pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune, instituite prin <>art. 40 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2003 , nu aduc atingere dreptului la libertatea de exprimare, ci, dimpotrivã, garanteazã realizarea lui, datoritã posibilitãţii pe care serviciile menţionate o au de a se organiza şi de a funcţiona autonom. Autonomia acestor servicii determinã informarea corectã a persoanelor asupra problemelor de interes public şi asigurã un cadru organizat pentru exercitarea libertãţii de opinie, libertãţii de a primi şi comunica informaţii ori idei, fãrã amestecul autoritãţilor publice. În legãturã cu invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicatã, referitoare la economia de piaţã, libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale, Curtea constatã cã acestea nu sunt incidente în cauzã. În ceea ce priveşte solicitarea autorului excepţiei ca, în temeiul <>art. 20 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, aceasta sã analizeze prevederile ordonanţei criticate şi prin raportare la alte texte din Constituţie, neindicate în sesizare, dar având legãturã cu aceasta, Curtea nu este competentã sã efectueze un asemenea control, care ar avea semnificaţia sesizãrii sale din oficiu.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Române de Radiodifuziune şi Societãţii Române de Televiziune, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 533/2003 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Tom-Consult Intermed" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.372/2003 al Curţii de Apel Bucureşti Secţia de contencios administrativ. Definitivã şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 30 martie 2004.
PREŞEDINTE, prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI
Magistrat-asistent şef, Gabriela Dragomirescu
_____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
