Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 159 din 28 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Antonia Constantin - procuror Mãdãlina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, excepţie ridicatã de Biroul Notarului Public Rãdulescu Dumitru Octavian în Dosarul nr. 71/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi familie. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, deoarece desfiinţarea unei construcţii nelegal executate este consecinţa nerespectãrii, de cãtre constructor, a prevederilor imperative ale legii, şi nu reprezintã o încãlcare a dreptului de proprietate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 16 martie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 71/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii. Excepţia a fost ridicatã de cãtre Biroul Notarului Public Rãdulescu Dumitru Octavian cu prilejul soluţionãrii unui apel împotriva unei sentinţe civile pronunţate de Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti, prin care s-a dispus desfiinţarea unei construcţii executate fãrã respectarea prevederilor <>Legii nr. 50/1991 . În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã <>art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 , care prevede posibilitatea organului care a aplicat sancţiunea de a sesiza instanţele judecãtoreşti pentru a se dispune demolarea construcţiilor realizate nelegal, încalcã prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie, deoarece desfiinţeazã dreptul de proprietate privatã asupra unui imobil deja edificat, fãrã a fi nevoie de obţinerea unei autorizaţii de demolare. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi familie apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Avocatul Poporului apreciazã cã textele legale criticate sunt constituţionale. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, dispoziţii potrivit cãrora: "În cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrãrilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecãtoreşti pentru a dispune, dupã caz: [...] b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, referitor la dreptul de proprietate privatã, coroborate cu cele ale art. 136 alin. (5) şi ale art. 53 din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi, respectiv, la proprietate. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã. Astfel, textul constituţional al art. 44 referitor la garantarea dreptului de proprietate statorniceşte cã limitele şi conţinutul acestuia sunt stabilite prin lege, iar alin. (7) al art. 44 din Constituţie prevede cã dreptul de proprietate obligã la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. De asemenea, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi din cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului se desprinde ideea cã dreptul de proprietate nu este unul absolut, ci comportã unele limitãri, care trebuie sã pãstreze un echilibru între interesul general şi interesul privat al cetãţenilor. În acest sens sunt, spre exemplu, <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 144 din 25 martie 2004 şi hotãrârile Curţii Europene a Drepturilor Omului Sporrong şi Lonnroth contra Suediei din 1982, Brumãrescu contra României din 1999 şi Basoukou contra Greciei din 2005. În ceea ce priveşte edificarea de construcţii, nu se poate susţine cã prin desfiinţarea unei construcţii nelegal executate s-ar încãlca dreptul de proprietate, întrucât demolarea, dispusã de o instanţã judecãtoreascã la finalul unui proces în care s-au putut formula apãrãri şi administra probe, este consecinţa nerespectãrii de cãtre constructor a prevederilor imperative ale legii privitoare la autorizãrile necesare edificãrii imobilului respectiv. În ceea ce priveşte necesitatea emiterii unei autorizaţii prealabile de desfiinţare a construcţiei, prevãzutã la art. 8 din lege, de cãtre preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al municipiului Bucureşti sau de primari, dupã caz, se constatã cã aceastã obligaţie nu incumbã, în mod evident, instanţelor de judecatã, care pot dispune demolarea prin hotãrâre judecãtoreascã, în virtutea prerogativei lor generale de jurisdicţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, excepţie ridicatã de Biroul Notarului Public Rãdulescu Dumitru Octavian în Dosarul nr. 71/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi familie. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 februarie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
