Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 159 din 21 septembrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 8 decembrie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Maria Kope şi Arpad Ferenczi în Dosarul nr. 600/2000 al Tribunalului Bihor - Secţia penalã, având ca pãrţi pe autorii exceptiei, precum şi pe Ilona Racz, Gyorgy Racz şi Spitalul clinic Bihor-Oradea.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ridicate, arãtând ca prevederile art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã nu contravin vreunei dispoziţii din Constituţie. Atât prevederile art. 125 alin. (3) potrivit cãrora competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege, cat şi cele ale art. 128 din Constituţie care reglementeazã folosirea cãilor de atac dau în competenta legiuitorului stabilirea condiţiilor în care pot fi exercitate cãile de atac.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 martie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 600/2000, Tribunalul Bihor - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Maria Kope şi Arpad Ferenczi într-o cauza penalã având ca obiect judecarea recursurilor declarate de aceştia.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca prevederile art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, potrivit cãrora pentru infracţiunile enumerate în art. 279 alin. 2 lit. a), între care şi infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevãzutã la art. 180 alin. 2 din Codul penal, sãvârşitã în cauza nu exista calea de atac a apelului, ci numai aceea a recursului, contravin dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţie privitoare la garantarea dreptului la apãrare. De asemenea, prevederile respective sunt considerate contrare dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi celor ale art. 13 din aceeaşi convenţie, care reglementeazã dreptul la un recurs efectiv.
Tribunalul Bihor - Secţia penalã, exprimandu-şi opinia, a apreciat ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã, deoarece prin reglementãrile criticate nu a fost incalcata exercitarea vreunui drept procesual al inculpaţilor, câtã vreme aceştia au fost prezenţi la termenele de judecata. Totodatã se arata ca, potrivit dispoziţiilor art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedura penalã, în cazul hotãrârilor ce nu pot fi atacate cu apel, ci numai cu recurs, cum sunt şi cele din speta, recursul nu este limitat la motivele de casare prevãzute la art. 385^9 din acelaşi cod, iar instanta este obligatã sa examineze, în afarã temeiurilor invocate şi a cererilor formulate de recurent, intreaga cauza sub toate aspectele.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã este neîntemeiatã. În procesul penal roman legiuitorul a optat, în principal, pentru instituirea a doua cai ordinare de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate în prima instanta, respectiv apelul şi recursul. În mod excepţional, pentru anumite situaţii deosebite a fost prevãzutã o singura cale de atac, şi anume recursul. Aceasta opţiune este constituţionalã, deoarece prevederile art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie dau în competenta exclusiva a legiuitorului stabilirea atât a competentei şi procedurii de judecata, cat şi a cãilor de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, precum şi a modului de exercitare a acestora. În reglementarea cãilor de atac legea asigura exercitarea deplina a dreptului la apãrare, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie. Totodatã, susţine Guvernul în punctul sau de vedere, reglementãrile interne sunt în concordanta cu prevederile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv. Se menţioneazã în acest sens art. 2 din Protocolul nr. 7 la convenţie, care prevede existenta unui dublu grad de jurisdicţie.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Din examinarea încheierii prin care a fost sesizatã Curtea Constituţionalã, precum şi a susţinerilor autorului exceptiei formulate în dosarul cauzei rezulta ca obiectul exceptiei îl constituie prevederile art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, potrivit cãrora nu pot fi atacate cu apel "sentinţele pronunţate de judecãtorii privind infracţiunile menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a);".
Se susţine, în esenta, ca prevederile legale criticate care exclud calea de atac a apelului pentru infracţiunile menţionate în text contravin atât dispoziţiilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apãrare, cat şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, şi celor ale art. 13 din aceeaşi convenţie, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã în cauza, Curtea Constituţionalã constata ca aceasta nu este intemeiata, astfel cum va rezulta din cele ce urmeazã:
1. Astfel, prin <>Legea nr. 45/1993 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura penalã, prin care a fost reintrodusa calea de atac a apelului, au fost prevãzute, în art. 361 din Codul de procedura penalã, intitulat "Hotãrârile supuse apelului", unele excepţii de la principiul triplului grad de jurisdicţie, stabilindu-se ca anumite sentinţe nu pot fi atacate cu apel şi urmând ca impotriva acestora sa se foloseascã numai calea de atac a recursului (art. 385^1 din Codul de procedura penalã). Aceasta exceptare s-a fãcut, în general, fie pentru sentinţele pronunţate pentru infracţiuni de mai mica gravitate, cum sunt cele enumerate în art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã, pentru care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, adresatã direct instanţei de judecata, fie pentru sentinţe pronunţate de instanţe judecãtoreşti superioare în grad, cum sunt curţile de apel sau Secţia penalã a Curţii Supreme de Justiţie, pentru care nu poate exista un al treilea grad de jurisdicţie. Aceste dispoziţii legale, prin care se instituie excepţii de la regula triplului grad de jurisdicţie, nu contravin prevederilor art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie, care dau în competenta exclusiva a legiuitorului stabilirea competentei, a procedurii de judecata şi a cãilor de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti. Dispoziţiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 24 din Constituţie referitoare la dreptul la apãrare, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedura penalã, "Recursul declarat impotriva unei hotãrâri care, potrivit legii, nu poate fi atacatã cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevãzute în art. 385^9, iar instanta este obligatã ca, în afarã temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, sa examineze intreaga cauza sub toate aspectele". Inculpatul are asadar dreptul de a-şi exercita în mod nelimitat dreptul constituţional.
2. Nu poate fi primitã nici critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã ar contraveni prevederilor art. 6, referitoare la dreptul la un proces echitabil, şi celor ale art. 13, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În legatura cu aceasta Curtea Constituţionalã, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, a statuat ca, în sensul practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, conceptul de "proces echitabil" nu implica în mod necesar existenta mai multor grade de jurisdicţie, a unor cai de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti şi nici exercitarea acestor cai de atac de cãtre toate pãrţile din proces. Pe de alta parte, în art. 2, intitulat "Dreptul la doua grade de jurisdicţie", din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale se prevede la alin. 2 ca acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore sau când cel interesat a fost judecat în prima instanta de cea mai inalta jurisdicţie.
3. De altminteri, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã prin Decizia nr. 150 din 27 octombrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 30 noiembrie 1998. Prin aceasta decizie Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, iar soluţia adoptatã atunci, precum şi considerentele pe care se întemeiazã îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de fata.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Arpad Ferenczi şi Maria Kope în Dosarul nr. 600/2000 al Tribunalului Bihor - Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 21 septembrie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
