Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 156 din 12 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4, 5, art. 26 alin. (2) si (6) si ale art. 27 alin. (1) din Legea fondului cinegetic si a protectiei vanatului nr. 103/1996 , modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/1999
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 12 ianuarie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, 5, art. 26 alin. (2) şi (6) şi ale art. 27 alin. (1) din <>Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996 , ridicatã de Asociaţia de vanatoare "Caprioara" din Iaşi în Dosarul nr. 5.901/1998 al Tribunalului Iaşi, având ca pãrţi pe autoarea exceptiei şi Asociaţia judeteana a vanatorilor şi pescarilor sportivi Iaşi, precum şi soluţionarea exceptiei ridicate de Asociaţia de vanatoare "George Toparceanu" din Iaşi în Dosarul nr. 5.899/1998 al Tribunalului Iaşi, având ca pãrţi pe autoarea exceptiei şi Asociaţia judeteana a vanatorilor şi pescarilor sportivi Iaşi.
În şedinţa din data de 25 mai 1999 Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 163C/1998 la Dosarul nr. 162C/1998 care a fost înregistrat primul, constatând ca excepţiile de neconstituţionalitate ridicate au acelaşi obiect, precum şi ca exista o strânsã legatura între cele doua cauze, urmând sa se pronunţe prin decizia de fata asupra ambelor excepţii de neconstituţionalitate.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 25 mai 1999 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 1 iunie 1999 şi apoi pentru 10 iunie 1999, data la care Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol pentru data de 21 septembrie 1999, întrucât în cadrul completului format din 8 judecãtori nu a putut fi luatã o decizie cu majoritate de voturi. În plus Curtea a apreciat ca fiind necesarã obţinerea unei documentari suplimentare referitoare la dezbaterile din comisiile parlamentare şi din şedinţa celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi a unei documentari de drept comparat.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 12 octombrie 1999.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Tribunalul Iaşi, prin Încheierea din 26 octombrie 1998, pronunţatã în Dosarul nr. 5.901/1998, şi prin Încheierea din aceeaşi data, pronunţatã în Dosarul nr. 5.899/1998, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, 5, 26 şi 27 din <>Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996 , excepţie ridicatã atât de Asociaţia de vanatoare "Caprioara" din Iaşi, cat şi de Asociaţia de vanatoare "George Toparceanu" din Iaşi în cele doua cauze civile care au ca obiect soluţionarea acţiunilor formulate de Asociaţia judeteana a vanatorilor şi pescarilor sportivi Iaşi pentru dizolvarea celor doua asociaţii autoare ale exceptiei.
Motivarea ambelor excepţii de neconstituţionalitate este identicã, dupã cum urmeazã:
- Art. 37 alin. (1) din Constituţie prevede dreptul la libera asociere. Afilierea organizaţiilor vanatoresti cu personalitate juridicã la Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România reprezintã o operaţiune de subordonare, acestea neavând posibilitatea de a avea un statut propriu. Deoarece prin afiliere membrii organizaţiilor vanatoresti sunt obligaţi sa facã parte şi dintr-o alta asociaţie, se incalca şi dispoziţiile art. 20 pct. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care prevãd ca nimeni nu poate fi obligat sa facã parte dintr-o asociaţie.
- <>Art. 4 şi 5 din Legea nr. 103/1996 , care se referã la obligativitatea organizaţiilor vanatoresti de a se afilia şi de a fi reprezentate la nivel naţional şi internaţional numai de cãtre Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România, contravin principiului constituţional privind dreptul la libera asociere.
- Art. 26 şi 27 din aceeaşi lege, în care se prevede ca reprezentanţii acestei asociaţii participa de drept în comisiile pentru examinarea noilor vanatori şi ca permisele, împreunã cu autorizaţiile de vanatoare sunt emise şi inseriate numai de Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România şi nu de organizaţia vanatoreasca gestionara a respectivului fond de vanatoare, contravin aceluiaşi principiu prevãzut la art. 37 alin. (1) din Constituţie.
Exprimandu-şi opinia instanţele judecãtoreşti au apreciat ca prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor art. 37 din Constituţie, deoarece dreptul la libera asociere îşi gãseşte pe deplin recunoaşterea în <>Legea nr. 103/1996 , conform cãreia înfiinţarea şi funcţionarea organizaţiilor vanatoresti ca persoane juridice de sine stãtãtoare nu sunt condiţionate, direct sau indirect, de acordul ori de avizul Asociaţiei Generale a Vanatorilor şi Pescarilor din România. Întrucât la <>art. 7 din Legea nr. 103/1996 s-a prevãzut în mod expres ca administrarea fondului cinegetic al României se realizeazã de autoritatea publica centrala care rãspunde de silvicultura, iar gestionarea fondului de vanatoare se atribuie de cãtre menţionatã autoritate publica organizaţiilor vanatoresti legal constituite, pentru ratiuni organizatorice şi în vederea realizãrii unei anumite simetrii de autoritate, legiuitorul a considerat util sa existe, corespunzãtor autoritãţii publice centrale, o asociaţie care sa reuneascã organizaţiile vanatoresti constituite pe teritoriul României, afilierea acestora din urma la structura agreatã de legiuitor nefiind însã obligatorie. Instanţele au reţinut, de asemenea, ca Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România are, în principal, scopuri de natura metodologicã şi de reprezentare, care nu afecteazã în vreun fel activitatea de gestionare a fondului de vanatoare ori a patrimoniului organizaţiilor vanatoresti afiliate, <>art. 20 din Legea nr. 103/1996 detaliind sfera de competenta a Consiliului Naţional de Vanatoare, în care Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România deţine un numãr de doar 4 reprezentanţi. În ceea ce
priveşte prezenta a 2 reprezentanţi ai Asociaţiei Generale a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România în comisiile de examinare constituite pentru recunoaşterea calitãţii de vanator şi pentru acordarea permiselor de vanatoare, instanţele au considerat ca aceasta nu poate constitui o atingere a drepturilor solicitantului şi nici ale organizaţiei din care acesta face parte, întrucât statul are dreptul ca, prin organismele proprii sau prin cele pe care le recunoaşte ca partenere, sa instituie forme de control menite sa asigure realizarea scopurilor de interes naţional, inclusiv prin supravegherea modului de acordare a permiselor de vanatoare. Potrivit opiniei exprimate de instanta, Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România, înfiinţatã în
baza Decretului nr. 211/1948 , continua sa funcţioneze ca structura organizatoricã şi dupã intrarea în vigoare a <>Legii nr. 103/1996 şi, în mãsura în care aceasta s-a conformat prevederilor art. 48 din lege, nici o dispoziţie legalã nu poate impiedica statul sa continue a recunoaşte ca partener social aceasta persoana juridicã, având un pronunţat scop obştesc. Se opineaza totodatã ca, astfel cum organizaţiile vanatoresti legal constituite nu sunt obligate sa se afilieze la Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România, tot astfel nici statul nu poate fi obligat sa accepte parteneriatul unor persoane care nu se supun unui anumit cadru institutionalizat şi unui minim control, menit sa asigure reprezentarea interesului naţional în raport cu interesul de grup. În discuţie nu poate fi vorba, în opinia instanţelor judecãtoreşti, de îngrãdirea dreptului cetãţenilor la libera asociere, ci de crearea unui cadru legislativ şi organizatoric care sa permitã statului, prin autoritatea publica competenta, gestionarea în condiţii optime şi de siguranta a fondului cinegetic, motiv pentru care cel care doreşte sa participe la gestionarea acestei resurse naturale trebuie sa accepte un anumit cadru institutional, care este egal pentru toţi.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca excepţia de neconstituţionalitate formulatã este intemeiata, întrucât dispoziţiile <>art. 4, 5, 26 şi 27 din Legea nr. 103/1996 sunt în contradictie cu prevederile art. 20 şi 37 din Constituţie. În susţinerea acestei opinii sunt aduse urmãtoarele argumente:
- Art. 37 alin. (1) din Constituţie are ca domeniu nu numai asocierile în cadrul unei persoane juridice, respectiv asociaţiile, ci orice "alte forme de asociere", asadar chiar şi asocierile prin care nu se constituie o persoana juridicã.
- Art. 37 din Constituţie, art. 11 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi, deosebit de explicit, art. 20 pct. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului protejeaza nu numai asa-zisa libertate "pozitiva" de asociere, ci şi dreptul "negativ" de a nu fi obligat sa adere la o asociere. Existenta acestui din urma drept a fost statuata, de altfel, şi de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, de exemplu în cazul "Young, James şi Webster impotriva Regatului Unit".
- În raport cu aceste sustineri trebuie sa se constate ca dispoziţiile criticate din <>Legea nr. 103/1996 sunt în contradictie, sub un aspect sau altul, cu exercitarea laturii "negative" a libertãţii de asociere. Astfel, faptul ca <>art. 5 din Legea nr. 103/1996 conditioneaza posibilitatea unei organizaţii vanatoresti de a fi reprezentatã pe plan naţional sau internaţional de "afilierea" - cum în mod expres dispune alin. (2) - la Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România este de natura sa constituie o semnificativã constrângere în exercitarea dreptului de a nu fi obligat sa facã parte dintr-o asociere. Este incontestabil ca "afilierea" menţionatã se circumscrie sferei sintagmei "alte forme de asociere", utilizata la art. 37 alin. (1) din Constituţie. Aceeaşi concluzie rezulta şi din analiza prevederilor <>art. 4 din Legea nr. 103/1996 , care conditioneaza accesul la gestionarea fondului de vanatoare de calitatea de organizaţie vanatoreasca afiliatã la Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România, precum şi în legatura cu art. 26 şi 27, care restrang indirect dreptul organizaţiilor de vanatoare de a obţine permise de vanatoare ori autorizaţii de vanatoare, impunandu-le acestora, implicit, afilierea la Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã, datoritã urmãtoarelor motive:
- Dreptul la libera asociere, consacrat de <>art. 37 din Constituţie, este recunoscut în Legea nr. 103/1996 , întrucât chiar dispoziţiile cuprinse în art. 4 şi 5 permit înfiinţarea şi funcţionarea organizaţiilor de vanatori şi pescari ca organizaţii nonprofit, cu personalitate juridicã şi cu patrimoniu propriu, iar dispoziţiile din lege nu conditioneaza nici dobândirea personalitãţii juridice şi nici funcţionarea ulterioara a acestora de avizul sau de acordul Asociaţiei Generale a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România, astfel încât, indirect, sa le oblige sa se afilieze.
- Dispoziţiile <>art. 5 din Legea nr. 103/1996 , care prevãd ca Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România reprezintã la nivel naţional organizaţiile vanatoresti "constituite pe principiul liberei asocieri a vanatorilor" şi ca numai aceasta poate fi, potrivit dispoziţiilor art. 4, gestionar de fonduri de vanatoare, trebuie interpretate în sensul ca legiuitorul, din ratiuni organizatorice, a înţeles sa recunoascã un organism neguvernamental, constituit la nivel naţional, ca un partener al autoritãţilor publice cu atribuţii în domeniul fondului cinegetic şi al protecţiei vânatului, iar nu ca o obligare a asociaţiilor locale de a se afilia la acest organism.
- Nici prevederile art. 26 şi 27 din legea menţionatã nu sunt în contradictie cu dispoziţiile cuprinse în art. 37 din Constituţie. Acordarea unor competente, astfel cum prevãd dispoziţiile <>art. 26 şi 27 din Legea nr. 103/1996 , Asociaţiei Generale a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România s-a fãcut, de asemenea, din ratiuni organizatorice menite sa asigure prioritatea interesului naţional în raport cu interesul de grup. Gestionarea optima a fondului cinegetic impune crearea unui cadru institutional, iar cel care doreşte sa participe la aceasta activitate trebuie sa se conformeze legislaţiei care reglementeazã materia. Prezenta reprezentanţilor Asociaţiei Generale a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România în comisiile de examinare pentru obţinerea permisului de vanatoare şi gestionarea de cãtre aceasta a formularelor pentru permise şi autorizaţii individuale sau colective de vanatoare nu poate aduce atingere drepturilor solicitanţilor şi nici ale organizaţiilor din care ei fac parte, întrucât statul are dreptul de a-şi recunoaşte ca partener o anumitã forma institutionalizata pe care o considera în mãsura sa contribuie la realizarea unui anumit scop.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
Prin Încheierea din 10 iunie 1999 Curtea a dispus, între altele, obţinerea unei documentari suplimentare referitoare la dezbaterile din comisiile parlamentare şi din şedinţa celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi a unei documentari de drept comparat. Ca urmare, au fost comunicate Curţii proiectul legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului, raportul comisiei de mediere la acest proiect şi lucrãrile comisiilor permanente ale Parlamentului, sesizate în fond cu proiectul legii în cauza. Din partea Ministerului Apelor, Pãdurilor şi Protecţiei Mediului s-a depus la dosar un raport referitor la ratiunile care au stat la baza adoptãrii prevederilor <>art. 4 şi 5 din Legea nr. 103/1996 , precum şi o informare, întocmitã de cadre didactice universitare din domeniu, asupra modului de organizare a asociaţiilor de vanatori din unele tari europene, potrivit legislaţiei acestora.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizatã.
Textele de lege a cãror neconstituţionalitate se invoca de cãtre autorii exceptiei au urmãtorul cuprins:
"Art. 4. - Gestionarea fondului de vanatoare se atribuie, de cãtre autoritatea publica centrala care rãspunde de silvicultura, organizaţiilor vanatoresti legal constituite din România, Regiei Naţionale a Pãdurilor, unitãţilor de cercetare ştiinţificã cu profil cinegetic din România, denumite, în sensul prezentei legi, gestionari ai fondurilor de vanatoare."
"Art. 5. - (1) Organizaţiile vanatoresti, constituite pe principiul liberei asocieri a vanatorilor, sunt organizaţii nonprofit, au personalitate juridicã, patrimoniu distinct şi sunt reprezentate la nivel naţional şi internaţional de Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România.
(2) Afilierea organizaţiilor vanatoresti la Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România se face potrivit legii şi statutului acesteia."
"Art. 26. - (1) Permisele de vanatoare se elibereazã de cãtre organizaţiile vanatoresti, legal constituite, solicitanţilor de cetãţenie romana şi rezidenţilor în România care au împlinit varsta de 18 ani, au efectuat un an stagiatura şi au absolvit examenul de vanator, susţinut în fata unei comisii de examinare, constituitã la nivel judeţean, la data stabilitã anual de cãtre autoritatea publica centrala care rãspunde de silvicultura.
(2) Din comisia de examinare fac parte doi reprezentanţi ai autoritãţii publice centrale care rãspunde de silvicultura, doi reprezentanţi ai Asociaţiei Generale a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România şi un reprezentant al instituţiilor de învãţãmânt superior de specialitate.
(3) Examenele se organizeazã anual, în condiţiile stabilite potrivit prezentei legi.
(4) Permisul de vanatoare nu poate fi obţinut de persoanele care, potrivit legii, nu au dreptul la permis de portarma şi nici de cele care, în ultimii 3 ani, au fost sancţionate pentru sãvârşirea vreunei contravenţii prevãzute de prezenta lege.
(5) Permisul de vanatoare se va retrage şi se va anula persoanelor care, dupã obţinerea acestuia, se constata ca se încadreazã în una din categoriile prevãzute la alin. (4), precum şi persoanelor care refuza sa se legitimeze la cererea personalului cu atribuţii legale sa constate contravenţii şi infracţiuni în domeniul cinegetic sau care se sustrag controlului acestuia. Retragerea şi anularea permisului de vanatoare se aduc la cunostinta organizaţiilor vanatoresti legal constituite, din România, interesate prin publicarea oficialã a listelor acestora.
(6) Formularele permiselor de vanatoare sunt documente cu regim special, emise şi inseriate de cãtre Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România, conform modelului şi reglementãrilor emise de autoritatea publica centrala care rãspunde de silvicultura şi puse la dispoziţie organizaţiilor vanatoresti legal constituite."
"Art. 27. - (1) Formularele autorizaţiilor individuale sau colective de vanatoare sunt documente cu regim special, emise şi inseriate de cãtre Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România şi, respectiv, de Regia Nationala a Pãdurilor, conform modelului şi reglementãrilor emise de cãtre autoritatea publica centrala care rãspunde de silvicultura.
(2) Documentele prevãzute la alin. (1) pot fi obţinute şi folosite de gestionãrii fondurilor de vanatoare, în condiţiile stabilite prin reglementãrile referitoare la organizarea şi practicarea vanatorii, elaborate de cãtre autoritatea publica centrala care rãspunde de silvicultura."
Autorii exceptiei susţin ca aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Cetãţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere". Se face referire, de asemenea, şi la art. 20 alin. (2) din Constituţie, care prevede: "Dacã exista neconcordanta între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale." Din aceasta perspectiva, susţin autorii exceptiei, este încãlcat şi art. 20 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care la alin. (1) stabileşte ca "Orice persoana are dreptul la libertate de întrunire şi de asociere paşnicã", iar la alin. (2) prevede ca "Nimeni nu poate fi obligat sa facã parte dintr-o asociaţie". Pe de alta parte, se invoca şi încãlcarea art. 11 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care prevede: "(1) Orice persoana are dreptul la libertatea de întrunire paşnicã şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui împreunã cu alte persoane sindicate şi de a se afilia unor sindicate pentru apãrarea intereselor sale.
(2) Exercitarea acestor drepturi nu poate forma obiectul unor restrictii decât al acelora care, prevãzute de lege, constituie mãsuri necesare într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, apãrarea ordinii şi prevenirii infracţiunilor pentru protecţia sãnãtãţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertãţilor altei persoane. Prezentul articol nu interzice ca exercitãrii acestor drepturi sa-i fie impuse restrictii legitime de cãtre membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat."
Examinând textele legale a cãror neconstituţionalitate se invoca, prin raportarea lor la dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi ale art. 20 din Constituţie, precum şi la textul art. 20 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi la cel al art. 11 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea Constituţionalã retine urmãtoarele:
1. Critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 4 din Legea nr. 103/1996 , text care prevedea obligativitatea organizaţiilor vanatoresti de a se afilia la Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România pentru a li se putea atribui gestionarea fondului de vanatoare de cãtre autoritatea publica centrala care rãspunde de silvicultura, a rãmas fãrã obiect, întrucât prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129 din 10 septembrie 1999 pentru modificarea <>Legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 14 septembrie 1999, aceasta reglementare a fost modificatã, în sensul ca gestionarea fondului de vanatoare se atribuie organizaţiilor vanatoresti legal constituite din România fãrã obligaţia de a mai fi afiliate la Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România. În acest fel, din textul de lege supus examinãrii au fost inlaturate dispoziţiile a cãror neconstituţionalitate, în raport cu prevederile art. 37 alin. (1) din Constituţie şi cu jurisprudenta (obligatorie, în lumina art. 20 din Constituţie) a Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotãrârea pronunţatã în cazul "Young, James şi Webster impotriva Regatului Unit"), nu a fost constatatã cu majoritate de voturi, anterior repunerii cauzei pe rol. De aceea Curtea Constituţionalã retine ca excepţia de neconstituţionalitate, deşi iniţial intemeiata sub acest aspect, a devenit inadmisibila, urmând sa fie respinsã. Aceasta soluţie se impune datoritã dispoziţiilor <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, care nu permit Curţii Constituţionale sa decidã decât, astfel cum prevede alin. (1) din acelaşi text legal, "asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare [...]".
2. Referitor la dispoziţiile <>art. 5 alin. (1) din Legea nr. 103/1996 , prin care se prevede ca "organizaţiile vanatoresti, constituite pe principiul liberei asocieri a vanatorilor" sunt organizaţii "nonprofit", cu personalitate juridicã, patrimoniu distinct şi sunt "reprezentate la nivel naţional şi internaţional de Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România", Curtea constata ca acestea nu pot fi considerate neconstituţionale, deoarece ele nu afecteazã prin conţinutul lor libertatea de asociere. Stabilirea de cãtre legiuitor a unei organizaţii neguvernamentale reprezentative nu aduce atingere dreptului constituţional la libera asociere, ci face parte din regimul juridic pe care legea îl prevede din necesitaţi de rationalizare a activitãţii asociaţiilor de vanatoare legal constituite.
Instituirea unor reguli specifice privind reprezentarea organizaţiilor vanatoresti la nivel naţional şi internaţional reprezintã, în aceste condiţii, o mãsura necesarã pentru funcţionarea sistemului constituit din ansamblul acestor organizaţii în raporturile cu alte structuri cu care ele intra în legatura la nivel naţional sau internaţional pentru rezolvarea scopurilor prevãzute de lege.
De aceea, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate se va respinge.
3. Un alt text de lege, considerat de autorii exceptiei ca fiind neconstitutional, este <>art. 5 alin. (2) din Legea nr. 103/1996 , care prevede ca "Afilierea organizaţiilor vanatoresti la Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România se face potrivit legii şi statutului acesteia".
Critica de neconstituţionalitate are în vedere faptul ca aceasta dispoziţie legalã criticata "face din afiliere o condiţie pentru ca o asociaţie de vanatoare sa poatã gestiona fonduri de vanatoare".
Examinând textul de lege criticat, în lumina acestei sustineri, Curtea retine ca prevederile <>art. 5 alin. (2) din Legea nr. 103/1996 nu pot avea, în condiţiile modificãrilor aduse textului <>art. 4 din lege prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129 din 10 septembrie 1999 , decât semnificatia unei posibilitãţi pentru organizaţiile vanatoresti de a se afilia şi nicidecum semnificatia unei obligaţii, întrucât reglementarea art. 4, în noua sa redactare, nu mai conditioneaza posibilitatea organizaţiilor vanatoresti de a gestiona fonduri de vanatoare de afilierea la Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România.
4. În ceea ce priveşte susţinerile autorilor exceptiei, potrivit cãrora prevederile <>art. 26 şi 27 din Legea nr. 103/1996 sunt neconstituţionale, din examinarea argumentelor formulate de aceştia Curtea retine ca, în realitate, se face referire la modalitatea de eliberare a permiselor de vanatoare cãtre organizaţiile vanatoresti, fiind criticate, asadar, numai dispoziţiile art. 26 alin. (2), care prevãd ca "Din comisia de examinare fac parte [...] doi reprezentanţi ai Asociaţiei Generale a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România [...]", ale art. 26 alin. (6), potrivit cãrora "Formularele permiselor de vanatoare sunt documente cu regim special, emise şi inseriate de cãtre Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România, conform modelului şi reglementãrilor emise de autoritatea publica centrala [...], precum şi ale art. 27 alin. (1), text care stabileşte ca "Formularele autorizaţiilor individuale sau colective de vanatoare sunt documente cu regim special, emise şi inseriate de cãtre Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România şi, respectiv, de Regia Nationala a Pãdurilor, conform modelului şi reglementãrilor emise de cãtre autoritatea publica centrala care rãspunde de silvicultura".
Principala critica adusã acestor texte de lege consta în aceea ca permisele sau autorizaţiile de vanatoare nu au valabilitate decât dacã sunt eliberate de cãtre Asociaţia Generalã a Vanatorilor şi Pescarilor Sportivi din România, de unde rezulta ca prin aceasta se incalca în mod flagrant dispoziţiile art. 29 pct. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, în care se prevede ca nimeni nu poate fi obligat sa facã parte dintr-o asociaţie.
Analizând aceasta critica, Curtea retine ca dispoziţiile de lege criticate nu sunt neconstituţionale, întrucât nu contravin dreptului la libera asociere prevãzut la art. 37 alin. (1) din Constituţie şi de actele internaţionale la care România este parte. În realitate, prin dispoziţiile respective legea a prevãzut, în vederea atragerii şi a societãţii civile, participarea uneia dintre organizaţiile vanatoresti, organizate la nivel naţional, la realizarea unor atribuţii care, prin natura lor, revin statului şi care, îndeobşte, se exercita de autoritãţi statale, în legatura cu evidenta şi emiterea permiselor şi autorizaţiilor de vanatoare. Prin aceasta reglementare legiuitorul nu a încãlcat dreptul constituţional la libera asociere, textele respective neavând incidenta asupra constituirii insesi a organizaţiilor vanatoresti, care, astfel cum se precizeazã la art. 5 alin. (1) din lege, se realizeazã "pe principiul liberei asocieri a vanatorilor".
În sfârşit, critica privind necorelarea, pe de o parte, a prevederilor <>Legii nr. 103/1996 cu prevederile Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (asociaţii şi fundaţii) şi cu prevederile <>Decretului nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice, pe de alta parte, nu are relevanta în ceea ce priveşte controlul de constitutionalitate exercitat de Curte. În acest sens, jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale a statuat ca numai autoritatea legiuitoare are competenta de a asigura coordonarea legislaţiei şi de a elimina eventualele necorelari existente în sistemul legislativ, având în vedere dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Constituţie.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi privind art. 4 şi <>art. 5 alin. (1) din Legea nr. 103/1996 şi cu unanimitate de voturi privind celelalte dispoziţii criticate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 4 din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996 , modificatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 129/1999 , excepţie ridicatã de Asociaţia de vanatoare "Caprioara" din Iaşi în Dosarul nr. 5.901/1998 al Tribunalului Iaşi şi de Asociaţia de vanatoare "George Toparceanu" din Iaşi în Dosarul nr. 5.899/1998 al aceleiaşi instanţe.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5, art. 26 alin. (2) şi (6) şi ale art. 27 alin. (1) din aceeaşi lege, excepţie ridicatã de aceiaşi autori în aceleaşi dosare.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 12 octombrie 1999.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
