Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 154 din 10 mai 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 362 alin. 1 lit. c) si d) si ale art. 385^2 din Codul de procedura penala
Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Ioan Muraru - judecãtor Nicolae Popa - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Cristina Radu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) şi ale art. 385^2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Gheorghe Ghita în Dosarul nr. 98/2000 al Curţii Militare de Apel. La apelul nominal rãspunde autorul exceptiei, personal şi asistat de avocat Coriolan Voinea, lipsind celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Apãrãtorul autorului exceptiei arata ca limitarea dreptului persoanei vãtãmate şi al partii civile de a exercita cãile de atac impotriva unei hotãrâri penale, astfel cum este reglementatã prin dispoziţiile art. 362 din Codul de procedura penalã, incalca atât dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (2), conform cãrora nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea dreptului de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor şi intereselor sale legitime, pe toate treptele de infaptuire a actului de justiţie, cat şi dispoziţiile art. 49, potrivit cãrora exerciţiul unor asemenea drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai dacã se impune, printre altele, pentru apãrarea unor drepturi şi libertãţi cetatenesti, restrangerea neputând atinge existenta acestora. Se susţine ca prin recunoaşterea doar pentru inculpat şi procuror a dreptului de a exercita cãile de atac în ceea ce priveşte ambele laturi ale procesului penal se omite faptul ca în cazul infracţiunilor complexe, astfel cum sunt definite la art. 42 alin. 3 din Codul penal - respectiv, în speta, infracţiunea de cercetare abuzivã, prevãzutã la art. 266 alin. 2 din Codul penal -, persoanei care este victima infracţiunii nu i se poate contesta calitatea de subiect pasiv al infracţiunii complexe, alãturi de Ministerul Public. Se arata ca "în toate cazurile în care acţiunea penalã se porneşte şi se exercita din oficiu, ori de câte ori o persoana este victima unei infracţiuni, deci este subiect pasiv principal sau secundar al infracţiunii, fiind parte vãtãmatã, conform art. 24 din Codul penal, nu i se poate îngrãdi dreptul de a declansa acţiunea penalã, de a o susţine şi de a exercita cãile de atac, indiferent dacã Ministerul Public realizeazã sau nu rolul activ potrivit principiului oficialitatii". Se mai arata ca dispoziţiile legale invocate sunt "neconstituţionale în mãsura în care opresc persoana care a suferit o vãtãmare sa se adreseze direct instanţelor judecãtoreşti, în baza art. 21 din Constituţie". Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, invocand jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale. De asemenea, cu referire la dreptul constituţional privind accesul liber la justiţie, se mai arata ca, în conformitate cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de a dispune de un recurs în fata unei "instanţe" naţionale poate fi supus limitarilor decurgând din context, lasandu-se statelor o larga libertate de apreciere pentru a hotãrî asupra a ceea ce înseamnã "eficacitate". În acest sens, de exemplu, prin hotãrârea pronunţatã în cauza "Leander impotriva Suediei" (1987), Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a declarat ca termenul "recurs" poate insemna în realitate un "ansamblu de recursuri". În consecinta, nu se poate susţine inexistenta unui "recurs efectiv" în scopul de a se statua asupra unei plângeri, fãrã a se fi epuizat ansamblul recursurilor prevãzute prin dreptul intern.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea din 16 ianuarie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 98/2000, Curtea Militarã de Apel a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) şi ale art. 385^2 din Codul de procedura penalã), excepţie ridicatã de Gheorghe Ghita. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca dispoziţiile legale invocate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (1) şi ale art. 49 din Constituţie, sustinandu-se ca limitarea dreptului pãrţilor vãtãmate şi pãrţilor civile de a promova şi de a exercita cãile de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, cele dintâi numai în ceea ce priveşte latura penalã, iar celelalte numai cu privire la latura civilã, reprezintã o restrangere a dreptului constituţional al accesului liber la justiţie. Curtea Militarã de Apel, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca dispoziţiile "art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) din Codul de procedura penalã (în materia apelului) şi ale art. 385^2 din Codul de procedura penalã (în materia recursului), care limiteazã dreptul partii vãtãmate de a exercita cãile ordinare de atac numai în cauzele în care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã, şi, respectiv, dreptul partii civile de a exercita cãile ordinare de atac numai în ce priveşte latura civilã, contravin atât dispoziţiilor art. 16 alin. (1), cat şi dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie. Restrangerile procesuale amintite creeazã astfel discriminãri între Ministerul Public şi inculpat - care pot ataca cu apel sau recurs atât latura penalã, cat şi latura civilã a unei hotãrâri penale - şi partea vãtãmatã şi cea civilã". Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia este neîntemeiatã. În ceea ce priveşte drepturile procesuale ale partii vãtãmate, Codul de procedura penalã face distincţie între situaţiile speciale în care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, când, cu rare excepţii, nu numai lipsa plângerii prealabile sau retragerea acesteia, dar şi împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã, pe de o parte, şi situaţiile obişnuite, în care acţiunea penalã se pune în mişcare şi se exercita din oficiu. În aceste condiţii dreptul partii vãtãmate de a declara apel sau recurs în ceea ce priveşte latura penalã a cauzei, drept prevãzut la art. 362 alin. 1 lit. c), în ceea ce priveşte apelul, şi la art. 385^2 din Codul de procedura penalã, în ceea ce priveşte recursul, apare ca o completare a dreptului ei de a dispune cu privire la punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale. Spre deosebire de aceasta situaţie, în cauzele în care acţiunea penalã se pune în mişcare din oficiu persoana vãtãmatã nu are dreptul sa decidã nici declanşarea, nici încetarea procesului penal şi, în consecinta, nici continuarea acestuia prin promovarea caii de atac a apelului - art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã - sau a recursului (art. 385^2 din Codul de procedura penalã). Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În ceea ce priveşte posibilitatea partii civile de a ataca latura penalã a cauzei, instanta de control judiciarã sesizatã de partea civilã nu poate fi împiedicatã de a constata, atunci când este cazul, ca inculpatul a fost greşit achitat pentru motivul ca fapta imputatã nu exista sau aceasta nu a fost sãvârşitã de el. Aceasta constatare produce efecte numai asupra acţiunii civile care va fi admisã, cea penalã rãmânând definitiva prin achitarea inculpatului. Contrarietatea de hotãrâri poate fi însã înlãturatã prin exercitarea cãilor extraordinare de atac. Pe de alta parte însã, având deplina capacitate procesuala în tot ceea ce priveşte acţiunea civilã, partea civilã va putea discuta în apelul sau, dupã caz, în recursul ei şi aspectele penale ale hotãrârii atacate, dacã de modul în care au fost soluţionate de acestea depinde rezolvarea acţiunii civile. Astfel, în caz de achitare instanta are obligaţia de a se pronunţa asupra laturii civile, deci de a soluţiona acţiunea civilã integral. Aceasta înseamnã determinarea existenţei unui fapt civil generator de prejudicii, în condiţiile art. 998 şi urmãtoarele din Codul civil. De altfel, prin art. 346 din Codul de procedura civilã se dispune ca în caz de achitare sau încetare a procesului penal instanta se pronunţa prin aceeaşi sentinta şi asupra acţiunii civile. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constata ca este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituţie dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) şi ale art. 385^2 din Codul de procedura penalã. Aceste dispoziţii au urmãtorul conţinut: - Art. 362: "Pot face apel: [...] c) partea vãtãmatã, în cauzele în care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã, dar numai în ce priveşte latura penalã; d) partea civilã şi partea responsabilã civilmente, în ce priveşte latura civilã;"; - Art. 385^2: "Pot face recurs persoanele arãtate în art. 362, care se aplica în mod corespunzãtor." Textele constituţionale invocate de autor ca fiind incalcate sunt urmãtoarele: - Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."; - Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 22 alin. (1): "Dreptul la viata, precum şi dreptul la integritate fizica şi psihicã ale persoanei sunt garantate."; - Art. 49 alin. (1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constata ca aceasta este neîntemeiatã şi, în consecinta, urmeazã sa fie respinsã. Art. 362 din Codul de procedura penalã stabileşte persoanele care pot face apel impotriva sentinţelor penale pronunţate în prima instanta, printre acestea, la alin. 1 lit. c), numarandu-se partea vãtãmatã, dar numai în ceea ce priveşte latura penalã în cauzele în care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã. Prevederile art. 362 se aplica "în mod corespunzãtor" şi în ceea ce priveşte recursul, asa cum se arata în art. 385^2 din Codul de procedura penalã. În aplicarea prevederilor art. 130 din Constituţie privind rolul Ministerului Public procurorul este titularul acţiunii publice în procesul penal, ca reprezentant al intereselor generale ale societãţii. În acest context interdicţia partii vãtãmate de a ataca latura civilã a cauzei nu duce la o limitare a accesului acesteia la justiţie. Instanta de control judiciar sesizatã de partea vãtãmatã nu poate fi împiedicatã sa constate, atunci când este cazul, ca inculpatul a fost greşit achitat pentru motivul ca fapta imputatã nu exista sau ca aceasta nu a fost sãvârşitã de el. Aceasta constatare produce efecte numai asupra acţiunii penale, care poate fi admisã, latura civilã rãmânând însã definitiva. Cu toate astea, contrarietatea de hotãrâri poate fi înlãturatã prin exercitarea cãilor extraordinare de atac. Curtea mai retine ca în ceea ce priveşte drepturile procesuale ale partii vãtãmate Codul de procedura penalã în vigoare face distincţie între situaţiile speciale în care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, când, cu foarte rare excepţii, nu numai lipsa plângerii prealabile sau retragerea acesteia, dar şi împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã, pe de o parte, şi situaţiile obişnuite, când acţiunea penalã se pune în mişcare şi se exercita din oficiu, pe de alta parte. În aceste condiţii dreptul partii vãtãmate de a declara apel sau recurs în ceea ce priveşte latura penalã a cauzei, drept prevãzut la art. 362 alin. 1 lit. c) în ceea ce priveşte apelul şi la art. 385^2 în ceea ce priveşte recursul, apare ca o completare a dreptului ei de a dispune cu privire la punerea în mişcare şi exercitare a acţiunii penale. Spre deosebire de aceasta situaţie, în cauzele în care acţiunea penalã se pune în mişcare din oficiu persoana vãtãmatã nu are dreptul sa decidã nici declanşarea, nici încetarea procesului penal şi, în consecinta, nici continuarea acestuia prin promovarea caii de atac a apelului [art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã] sau a recursului (art. 385^2 din Codul de procedura penalã). În aceste cauze îşi gãseşte aplicare principiul oficialitatii, înscris în art. 2 din Codul de procedura penalã, care constituie regula în procesul penal roman. Faptul ca în cazul dat partea vãtãmatã nu poate declara apel sau recurs nu este de natura sa îi aducã prejudicii. Potrivit prevederilor art. 130 din Constituţie, referitoare la rolul Ministerului Public, prevederi care îşi gãsesc exprimare în <>art. 2 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, Ministerul Public reprezintã în activitatea juridiciara interesele generale ale societãţii şi apara ordinea de drept, drepturile şi libertãţile cetãţenilor. În virtutea principiilor imparţialitãţii, legalitãţii şi controlului ierarhic, care stau la baza organizãrii Ministerului Public, procurorul trebuie sa manifeste în activitatea sa obiectivitate şi echidistanta. El se constituie într-un garant al aplicãrii corecte a legii, iar atunci când constata ca legea a fost greşit aplicatã foloseşte calea de atac a apelului sau a recursului, dupã caz, pentru restabilirea legalitãţii. Curtea constata ca, deşi în cele doua situaţii drepturile procesuale ale partii vãtãmate sunt diferite, aceasta nu constituie o încãlcare a principiului egalitãţii în drepturi prevãzut la art. 16 din Constituţie, deoarece acest principiu nu trebuie sa atragã aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii diferite. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţionalã în mod constant în jurisprundenta sa. De exemplu, prin Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, Curtea a subliniat ca principiul egalitãţii nu se opune ca o lege sa stabileascã reguli diferite în raport cu persoane care se afla în situaţii diferite. Or, situaţia în care punerea în mişcare a acţiunii penale se face din oficiu, asa cum este cazul în speta, apare ca total diferita de cea în care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, fapt pentru care se impune un tratament juridic diferenţiat. Întrucât posibilitatea legalã a promovãrii apelului sau a recursului de cãtre partea vãtãmatã nu este de natura sa îi aducã acesteia prejudicii, având în vedere ca sarcina apãrãrii intereselor sale revine Ministerului Public, ca titular al acţiunii penale, nu se poate susţine ca dispoziţiile legale criticate ar contraveni prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Curtea mai constata ca în cauzele în care funcţioneazã principiul oficialitatii în procesul penal (art. 2 din Codul de procedura penalã) Ministerul Public, în baza atribuţiilor stabilite prin art. 130 din Constituţie, este titularul acţiunii publice, fiind singurul în mãsura sa dispunã, în condiţiile legii şi în numele societãţii, în ceea ce priveşte folosirea cãilor de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti cu privire la latura penalã. Asa cum în cauzele în care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate procurorul nu poate dispune punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale impotriva voinţei persoanei vãtãmate, tot asa, în cazurile în care funcţioneazã principiul oficialitatii, persoana vãtãmatã, când participa în proces în calitate de parte vãtãmatã, deşi are anumite drepturi procesuale, nu poate dispune asupra acţiunii penale şi nici asupra continuãrii procesului penal prin folosirea cãilor de atac impotriva hotãrârii judecãtoreşti pronunţate în cauza. Altfel, partea vãtãmatã s-ar substitui Ministerului Public, singurul împuternicit prin Constituţie sa reprezinte interesele societãţii în procesul penal. Pentru argumentele mai sus arãtate nu poate fi reţinutã nici critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã contravin art. 49 din Constituţie. De altfel, asupra constituţionalitãţii prevederilor art. 362 din Codul de procedura penalã Curtea Constituţionalã s-a pronunţat, cu opinia separatã a patru judecãtori, şi prin Decizia nr. 45 din 14 martie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 august 2000.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) şi ale art. 385^2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Gheorghe Ghita în Dosarul nr. 98/2000 al Curţii Militare de Apel. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 10 mai 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent, Cristina Radu
───────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
