Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 152 din 23 mai 2002  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 336 si 337 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 152 din 23 mai 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 336 si 337 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 24 iunie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Cristina Nicoara - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 şi 337 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã, din oficiu, de Judecãtoria Brezoi, judeţul Valcea, în Dosarul nr. 544/2001.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, ca fiind inadmisibila, întrucât textele de lege criticate, care privesc extinderea procesului penal pentru alte fapte - art. 336 din Codul de procedura penalã şi, respectiv, extinderea procesului penal cu privire la alte persoane - art. 337 din acelaşi cod nu au legatura cu cauza dedusã judecaţii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Sentinta penalã nr. 285 din 21 decembrie 2001, de fapt încheiere de şedinţa, pronunţatã în Dosarul nr. 544/2001, Judecãtoria Brezoi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 şi 337 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã, din oficiu, de cãtre instanta într-un proces penal pornit la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate Elena Tescut impotriva inculpatului Nicolae Sima pentru sãvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevãzutã la art. 180 alin. 2 din Codul penal.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate instanta judecãtoreascã arata ca iniţial persoana vãtãmatã s-a adresat cu plângere prealabilã judecãtoriei pentru sãvârşirea impotriva sa a infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevãzutã de art. 180 alin. 2 din Codul penal. În cursul cercetãrii judecãtoreşti, constatând ca fapta sãvârşitã de inculpat constituie, în realitate, infracţiunea de vãtãmare corporalã prevãzutã de art. 181 din Codul penal, pentru care plângerea se adreseazã organelor de urmãrire penalã, eventuala sesizare a instanţei urmând sa se facã prin rechizitoriul procurorului, instanta a dispus trimiterea plângerii la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Brezoi. Acesta, prin Ordonanta din 20 februarie 2001, a dispus scoaterea de sub urmãrire penalã a inculpatului cu privire la fapta prevãzutã de art. 181 din Codul penal şi a trimis instanţei plângerea persoanei vãtãmate pentru fapta prevãzutã de art. 180 alin. 2 din Codul penal.
Instanta judecãtoreascã, în baza art. 279 din Codul de procedura penalã, a pus în mişcare acţiunea penalã impotriva inculpatului pentru comiterea faptei prevãzute de art. 180 alin. 2 din Codul penal.
În urma administrãrii probelor instanta de judecata a reţinut ca inculpatul a lovit persoana vãtãmatã cu un corp contondent, cauzandu-i leziuni traumatice pentru a cãror vindecare au fost necesare circa 25 de zile de îngrijiri medicale, conform concluziilor raportului de expertiza medico-legalã din 26 ianuarie 2000. În cursul urmãririi penale s-a stabilit însã ca inculpatul i-a cauzat persoanei vãtãmate leziuni care au necesitat numai 12-14 zile de îngrijiri medicale, ceea ce a determinat scoaterea de sub urmãrire penalã a inculpatului pentru infracţiunea de vãtãmare corporalã. Fata de aceasta situaţie, în şedinţa din 21 decembrie 2001 instanta a pus în discuţia procurorului şi a pãrţilor extinderea procesului penal, fata de acelaşi inculpat, şi pentru fapta prevãzutã de art. 181 din Codul penal. Întrucât procurorul a refuzat extinderea procesului penal, instanta a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 şi 337 din Codul de procedura penalã, care conditioneaza extinderea procesului penal de vointa procurorului de a pune în mişcare o acţiune penalã pentru faptele noi. Instanta afirma ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 123 din Constituţie, conform cãrora justiţia se înfãptuieşte în numele legii şi judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii. În susţinerea exceptiei instanta afirma ca justiţia se înfãptuieşte de cãtre instanţele judecãtoreşti, Ministerul Public având doar rolul de a le sprijini. Refuzul procurorului de a pune în mişcare acţiunea penalã şi imposibilitatea instanţei de a extinde procesul penal contravin, în opinia instanţei, prevederilor art. 123 din Constituţie. În opinia instanţei, în cazul extinderii procesului penal nu mai este necesarã punerea în mişcare a acţiunii penale, deoarece aceasta fusese deja pusã în mişcare, asa încât dispoziţiile criticate vin în conflict cu dispoziţiile art. 9 din Codul de procedura penalã privitoare la obiectul şi exercitarea acţiunii penale. Autoarea exceptiei este de pãrere ca, atâta timp cat nu se recunosc instanţelor judecãtoreşti atribuţii în exercitarea acţiunii penale, scopul procesului penal nu poate fi atins. Autoarea exceptiei afirma, fãrã sa motiveze, ca dispoziţiile art. 336 şi 337 din Codul de procedura penalã contravin şi prevederilor art. 20 şi 21 din Constituţie.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul arata ca dispoziţiile art. 336 şi 337 din Codul de procedura penalã, care reglementeazã procedura extinderii procesului penal, sunt în concordanta cu dispoziţiile art. 317 din Codul de procedura penalã, potrivit cãrora judecata se margineste la fapta şi la persoana arãtate în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care face referire extinderea. Scopul extinderii procesului penal este asigurarea operativitatii procesuale, evitandu-se desfãşurarea întregii faze a urmãririi penale.
Întrucât acţiunea penalã a fost pusã în mişcare de procuror, legiuitorul a lãsat la latitudinea procurorului initiativa extinderii procesului penal, când acesta participa la judecata. Aceasta initiativa a procurorului nu poate fi consideratã ca o stirbire a independentei judecãtorilor, consacratã la art. 123 din Constituţie. De altfel, textul constituţional prevede ca judecãtorii se supun numai legii, deci ei trebuie sa se supunã şi dispoziţiilor art. 336 şi 337 din Codul de procedura penalã. Se arata ca aceste dispoziţii nu au nici o legatura cu liberul acces la justiţie sau cu exercitarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale cetãţenilor. În concluzie, Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au trimis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã de Judecãtoria Brezoi printr-o sentinta penalã, incalcandu-se dispoziţiile <>art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, care prevãd ca sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de cãtre instanta printr-o încheiere. În loc sa dispunã suspendarea cauzei pe perioada soluţionãrii exceptiei de neconstituţionalitate, asa cum prevãd dispoziţiile <>art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, instanta a dispus scoaterea de pe rol a cauzei.
Cu toate aceste neregularitãţi, având în vedere ca excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã din oficiu de instanta, cu îndeplinirea celorlalte cerinţe prevãzute la <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã constata ca este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 336 şi 337 din Codul de procedura penalã, care sunt urmãtoarele:
- Art. 336: "Când în cursul judecaţii se descoperã în sarcina inculpatului date cu privire la sãvârşirea unei alte fapte prevãzute de legea penalã, având legatura cu infracţiunea pentru care este trimis în judecata, procurorul poate cere extinderea procesului penal şi în ce priveşte aceasta fapta, iar când instanta gãseşte cererea intemeiata, o admite şi:
a) dacã procurorul declara ca pune în mişcare acţiunea penalã, procedeazã la judecarea cauzei şi cu privire la aceasta infracţiune;
b) dacã procurorul declara ca nu pune în mişcare acţiunea penalã, dar cere trimiterea cauzei la procuror în condiţiile art. 333, instanta poate reveni asupra extinderii procesului penal sau poate dispune trimiterea la procuror.
Dacã procurorul nu participa la judecata şi sunt întrunite condiţiile prevãzute în alin. 1, instanta extinde din oficiu procesul penal şi procedeazã fie la judecarea cauzei, fie la trimiterea ei la procuror potrivit alineatului precedent.
Dispoziţiile art. 335 alin. 3 sunt aplicabile în mod corespunzãtor, iar în caz de trimitere la procuror se aplica dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi 4.";
- Art. 337: "În cursul judecaţii, când se descoperã date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la sãvârşirea faptei prevãzute de legea penalã pusã în sarcina inculpatului sau date cu privire la sãvârşirea unei fapte prevãzute de legea penalã de cãtre o alta persoana, dar în legatura cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana.
Dacã instanta gãseşte cererea intemeiata, o admite şi procedeazã potrivit dispoziţiilor art. 336, care se aplica în mod corespunzãtor."
Instanta judecãtoreascã, autoare a exceptiei, considera ca aceste dispoziţii sunt neconstituţionale întrucât conditioneaza extinderea procesului penal de vointa procurorului, impiedicand instanta sa realizeze o astfel de extindere. Se considera ca prin aceasta dispoziţiile criticate contravin, în principal, prevederilor art. 123 din Constituţie, referitoare la independenta judecãtorilor, şi, în subsidiar, prevederilor art. 20 şi 21 din Constituţie, referitoare la drepturile şi libertãţile omului, respectiv la dreptul de acces liber la justiţie. Se susţine ca instanta ar trebui sa decidã ea însãşi asupra punerii în mişcare a acţiunii penale în cursul procesului penal şi sa aibã drept de control asupra actelor procurorului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constata ca aceasta este inadmisibila. Din analiza datelor existente la dosar Curtea retine ca instanta, legal sesizatã cu plângere prealabilã, a constatat înainte de terminarea cercetãrii judecãtoreşti ca fapta pentru care inculpatul a fost chemat în judecata nu constituie infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevãzutã de art. 180 alin. 2 din Codul penal, ci infracţiunea de vãtãmare corporalã prevãzutã de art. 181 din Codul penal, întrucât durata ingrijirilor medicale necesare pentru vindecare a depãşit 20 de zile. Instanta a apreciat, asadar, ca este necesarã schimbarea încadrãrii juridice a faptei din infracţiunea de loviri şi alte violenţe, prevãzutã de art. 180 alin. 2 din Codul penal, în infracţiunea de vãtãmare corporalã, prevãzutã de art. 181 din acelaşi cod, situaţie în care erau incidente dispoziţiile art. 334 din Codul de procedura penalã. Nu rezulta ca în cursul judecaţii instanta a descoperit în sarcina inculpatului date cu privire la sãvârşirea unei alte fapte prevãzute de legea penalã, asa cum prevãd dispoziţiile art. 336 din Codul de procedura penalã, şi nici date cu privire la participarea unei alte persoane la sãvârşirea faptei prevãzute de legea penalã, pusã în sarcina inculpatului sau în legatura cu fapta inculpatului, asa cum prevãd dispoziţiile art. 337 din Codul de procedura penalã.
Prin urmare, Curtea retine ca dispoziţiile art. 336 şi 337 din Codul de procedura penalã nu au legatura cu soluţionarea cauzei de cãtre instanta judecãtoreascã. Asa fiind, nu este îndeplinitã condiţia prevãzutã la <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, potrivit cãruia "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei". În aceasta situaţie excepţia de neconstituţionalitate ridicatã urmeazã sa fie respinsã ca inadmisibila, în temeiul alin. (6) al aceluiaşi articol.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 şi 337 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã, din oficiu, de Judecãtoria Brezoi, judeţul Valcea, în Dosarul nr. 544/2001.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 23 mai 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016