Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 151 din 25 martie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare
Nicolae Popa - preşedinte Costicã Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Lucian Stângu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Florentina Baltã - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Aneta Anton în Dosarul nr. 2.173/C/2003 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilã. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa constantã în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 18 decembrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 2.173/C/2003, Tribunalul Galaţi - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Excepţia a fost ridicatã de Aneta Anton cu ocazia soluţionãrii apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 2.618 din 25 aprilie 2003, pronunţatã de Judecãtoria Galaţi în Dosarul nr. 9.879/2002. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţã, cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1, 4, 11, 15, 20, 21, 24, 31, 53 şi 125. De asemenea, considerã cã sunt înfrânte şi dispoziţiile art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 1, 2, 3, 7, 9, 10 şi 30 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului. În acest sens, aratã cã, pentru justiţiabilul care nu are posibilitãţi financiare sã achite taxele judiciare de timbru, liberul acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi nepãrtinitor, principiul egalitãţii, dreptul la apãrare şi dreptul la informare nu mai sunt garantate, fapt ce "situeazã statul mai presus de lege şi de cetãţean". Instanţa de judecatã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã "accesul liber la justiţie nu trebuie sã fie în toate cazurile gratuit". Astfel, observã cã art. 21 din Constituţie nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, "fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfãşuratã de autoritãţile judecãtoreşti sã contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora". În sprijinul acestor argumente este invocatã şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, amintind, printre altele, şi <>Decizia nr. 422/2003 în care, pronunţându-se asupra constituţionalitãţii <>art. 1 din Legea nr. 146/1997 , Curtea a statuat cã "reclamantul care a plãtit taxele judiciare de timbru va suporta pierderea sumelor de bani plãtite cu titlul acesta, numai atunci când instanţa hotãrãşte cã acţiunea sa nu este întemeiatã sau nu îndeplineşte alte condiţii prevãzute de lege pentru a fi admisã, altfel spus, atunci când reclamantul a pus în mişcare în mod nejustificat serviciul public al justiţiei. În cazul în care acţiunea introdusã de reclamant a fost admisã, instanţa de judecatã îl obligã pe pârât la plata cheltuielilor de judecatã, în acestea cuprinzându-se şi taxele judiciare de timbru". În final, aratã cã plata de taxe şi impozite nu reprezintã un drept, ci o obligaţie constituţionalã a cetãţenilor, prevãzutã de dispoziţiile constituţionale, iar legiuitorul este suveran în a acorda scutiri de la plata taxelor de timbru în considerarea unor situaţii determinate. Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Avocatul Poporului apreciazã cã susţinerile autorului excepţiei referitoare la neconstituţionalitatea <>art. 1 din Legea nr. 146/1997 nu sunt întemeiate. Astfel, în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate faţã de dispoziţiile art. 21 din Constituţia republicatã, reţine cã în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat, în mod constant, cã liberul acees la justiţie nu presupune şi gratuitatea acestuia. Legea fundamentalã nu interzice stabilirea taxelor judiciare de timbru, "fiind justificat ca persoanele care se adreseazã autoritãţii judecãtoreşti sã contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie". De asemenea, reţine cã regula este cea a timbrãrii acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în mãsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa judiciarã de timbru apare astfel ca o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implicã serviciul public al justiţiei, contribuabilul având posibilitatea, în virtutea legii, de a recupera contribuţia sa de la partea care cade în pretenţii. În acest sens invocã şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizatã prin <>Decizia nr. 7/1993 , <>Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994 , <>Decizia nr. 18/1997 şi <>Decizia nr. 198/1999 . Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauzã de judecãtorul-raportor, concluziile scrise depuse de autorul excepţiei, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei republicate, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia republicatã, ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Aceste dispoziţii legale au urmãtoarea redactare: - Art. 1: "Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecãtoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângã Curtea Supremã de Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevãzute în prezenta lege, şi se taxeazã în mod diferenţiat, dupã cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevãzute de lege". În susţinerea neconstituţionalitãţii acestui text de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1, 4, 11, 15, 20, 21, 24, 31, 53 şi 125, dispoziţii care, în urma revizuirii şi republicãrii Constituţiei, au dobândit urmãtoarea redactare şi numerotare: - Art. 1 alin. (1), (2) şi (3): "(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. (2) Forma de guvernãmânt a statului român este republica. (3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate."; - Art. 4: "(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetãţenilor sãi. (2) România este patria comunã şi indivizibilã a tuturor cetãţenilor sãi, fãrã deosebire de rasã, de naţionalitate, de origine etnicã, de limbã, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţã politicã, de avere sau de origine socialã."; - Art. 11 alin. (1) şi (2): "(1) Statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai şi cu bunã-credinţã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."; - Art. 15: "(1) Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea. (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."; - Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."; - Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."; - Art. 31: "(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrãdit. (2) Autoritãţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate sã asigure informarea corectã a cetãţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. (3) Dreptul la informaţie nu trebuie sã prejudicieze mãsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţionalã. (4) Mijloacele de informare în masã, publice şi private, sunt obligate sã asigure informarea corectã a opiniei publice. (5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie sã garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenã. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activitãţii lor se reglementeazã prin lege organicã."; - Art. 56: "(1) Cetãţenii au obligaţia sã contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. (2) Sistemul legal de impuneri trebuie sã asigure aşezarea justã a sarcinilor fiscale. (3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale."; - Art. 126 alin. (1), (2) şi (5): "(1) Justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege. (2) Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege. .................................................................... (5) Este interzisã înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organicã pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participãrii, dupã caz, a unor persoane din afara magistraturii." Autorul excepţiei invocã, de asemenea, şi încãlcarea prevederilor art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prevederi ce au urmãtorul conţinut: - Art. 6: "1. Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei. 2. Orice persoanã acuzatã de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pânã ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã. 3. Orice acuzat are, în special, dreptul: a) sã fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbã pe care o înţelege şi în mod amãnunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; b) sã dispunã de timpul şi de înlesnirile necesare pregãtirii apãrãrii sale; c) sã se apere el însuşi sau sã fie asistat de un apãrãtor ales de el şi, dacã nu dispune de mijloacele necesare pentru a plãti un apãrãtor, sã poatã fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; d) sã întrebe sau sã solicite audierea martorilor acuzãrii şi sã obţinã citarea şi audierea martorilor apãrãrii în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzãrii; e) sã fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacã nu înţelege sau nu vorbeşte limba folositã la audiere."; - Art. 14: "Exercitarea drepturilor şi libertãţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie sã fie asiguratã fãrã nici o deosebire bazatã, în special, pe sex, rasã, culoare, limbã, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionalã sau socialã, apartenenţã la o minoritate naţionalã, avere, naştere sau orice altã situaţie." Autorul susţine, de asemenea, cã dispoziţiile legale criticate contravin şi urmãtoarelor prevederi din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului: - Art. 1: "Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţã şi trebuie sã se comporte unele faţã de altele în spiritul fraternitãţii."; - Art. 2: "1. Fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi libertãţile proclamate în prezenta declaraţie, fãrã nici un fel de deosebire, ca de pildã deosebirea de rasã, culoare, sex, limbã, religie, opinie politicã sau orice altã opinie, de origine naţionalã sau socialã, avere, naştere sau orice alte împrejurãri. 2. Pe lângã aceasta, nu se va face nici o deosebire bazatã pe statutul politic, juridic sau internaţional al ţãrii sau al teritoriului de care aparţine o persoanã, fie aceastã ţarã sau teritoriu sunt independente, sub tutelã, neautonome sau supuse unei limitãri oarecare a suveranitãţii."; - Art. 3: "Orice fiinţã umanã are dreptul la viaţã, la libertate şi la securitatea persoanei sale."; - Art. 7: "Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fãrã nici o deosebire la o protecţie egalã a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egalã împotriva oricãrei discriminãri care ar încãlca prezenta declaraţie şi împotriva oricãrei provocãri la o astfel de discriminare."; - Art. 9: "Nimeni nu trebuie sã fie arestat, deţinut sau exilat în mod arbitrar."; - Art. 10: "Orice persoanã are dreptul, în deplinã egalitate, sã fie ascultatã în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial, care va hotãrî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptatã împotriva sa."; - Art. 30: "Nici o dispoziţie a prezentei declaraţii nu poate fi interpretatã ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoanã, dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a sãvârşi vreun act îndreptat spre desfiinţarea unor drepturi sau libertãţi enunţate în prezenta declaraţie." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a dezbãtut în numeroase rânduri problema constituţionalitãţii unor prevederi legale prin care s-au instituit taxe de timbru pentru introducerea unor cereri în justiţie, prevederi între care se numãrã şi <>art. 1 din Legea nr. 146/1997 . În acest sens pot fi amintite <>Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, <>Decizia nr. 198 din 23 noiembrie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 7 ianuarie 2000, şi <>Decizia nr. 422 din 13 noiembrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 19 decembrie 2003. În toate aceste cazuri, Curtea a statuat, în mod constant, cã accesul liber la justiţie nu înseamnã cã acesta trebuie sã fie în toate cazurile gratuit. Astfel, s-a reţinut cã art. 21 din Constituţie nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfãşuratã de autoritãţile judecãtoreşti sã contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Pe de altã parte, s-a arãtat cã echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecatã stabilite de instanţa de judecatã prin hotãrârea pe care o pronunţã în cauzã, plata acestora revenind pãrţii care cade în pretenţii. Curtea observã, de asemenea, cã <>Legea nr. 146/1997 , cu modificãrile ulterioare, consacrã, prin dispoziţiile art. 21, posibilitatea Ministerului Finanţelor Publice de a acorda scutiri, reduceri, eşalonãri sau amânãri pentru plata taxelor judiciare de timbru. Având în vedere toate aceste argumente, Curtea considerã cã nu poate fi reţinutã critica autorului excepţiei referitoare la încãlcarea principiului constituţional al liberului acces la justiţie şi a dreptului la apãrare. De asemenea, Curtea constatã cã prevederile legale criticate nu aduc atingere nici principiului egalitãţii în drepturi, deoarece nu fac nici un fel de diferenţiere între contribuabili. În ceea ce priveşte problema constituţionalitãţii <>art. 1 din Legea nr. 146/1997 , cu modificãrile ulterioare, în raport cu art. 56 din Constituţia republicatã, Curtea reţine cã textul de lege criticat nu numai cã nu contravine acestor prevederi constituţionale, dar reprezintã o aplicare a literei şi spiritului acestora. Astfel, Curtea observã cã, potrivit art. 56 alin. (1) din Constituţia republicatã, care consacrã obligaţia cetãţenilor de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice, regula este aceea cã pentru anumite activitãţi desfãşurate de instituţiile publice, inclusiv pentru soluţionarea contestaţiilor la impuneri şi taxe, se datoreazã taxe de timbru, cu excepţia persoanelor care beneficiazã de scutire, aceste taxe având rolul de contribuţie la cheltuielile publice. În legãturã cu invocarea principiilor şi normelor constituţionale prevãzute la art. 1 alin. (1), (2) şi (3), art. 4, 15, 31 şi art. 126 alin. (1), (2) şi (5), Curtea constatã cã aceste critici sunt nerelevante pentru soluţionarea excepţiei de faţã, neavând incidenţã cu obiectul acesteia. De asemenea, nu poate fi reţinutã nici critica ce priveşte încãlcarea art. 11 şi 20 din Constituţia republicatã, prin raportare la prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, deoarece aceste acte internaţionale nu conţin prevederi care sã consacre gratuitatea actului de justiţie. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã o caracteristicã a principiului liberului acces la justiţie este aceea cã nu este un drept absolut. (Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere, prin însãşi natura sa, o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitãri atât timp cât nu este atinsã însãşi substanţa sa.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicatã, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (1) şi (6), precum şi al <>art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Aneta Anton în Dosarul nr. 2.173/C/2003 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilã. Definitivã şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 martie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
