Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 151 din 23 mai 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69 si ale art. 327 alin. 3 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 488 din 8 iulie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Cristina Nicoara - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 şi ale art. 327 alin. 3 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Ion Cicileanu în Dosarul nr. 4/MF/2001 al Judecãtoriei Galaţi.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiatã, invocand art. 63 alin. 2 din Codul de procedura penalã, potrivit cãruia "Probele nu au valoare mai dinainte stabilitã [...]", precum şi art. 6 alin. 2 din acelaşi cod, care prevede ca, "În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate sa asigure pãrţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevãzute de lege şi sa administreze probele necesare în apãrare". Se apreciazã ca art. 24 din Constituţie nu este încãlcat, întrucât inculpatul a avut posibilitatea audierii martorilor în timpul urmãririi penale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 septembrie 2001, Judecãtoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 şi ale art. 327 alin. 3 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Ion Cicileanu în Dosarul nr. 4/MF/2001 al acelei instanţe.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia considera ca dispoziţiile art. 69 din Codul de procedura penalã sunt în contradictie cu prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie, şi cu cele ale art. 24 referitoare la dreptul la apãrare. Se arata ca în privinta declaraţiei învinuitului sau inculpatului, atribuindu-se valoare probatorie acesteia numai în mãsura în care se coroboreaza cu alte probe existente la dosarul cauzei, se incalca prezumţia de nevinovatie, deoarece se presupune ca inculpatul nu spune adevãrul, fiind interesat în ascunderea acestuia. Totodatã se atribuie sarcina probei inculpatului, care este astfel obligat sa propunã administrarea unor probe care sa se coroboreze cu declaraţiile sale pentru a-şi dovedi astfel nevinovatia. În sprijinul acestei critici se invoca exemplul unor legislaţii în care inculpatul este ascultat ca martor, sub prestare de jurãmânt.
Autorul exceptiei considera, de asemenea, ca este încãlcat şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, deoarece legea conditioneaza valabilitatea apãrãrii lui de coroborarea declaraţiilor sale cu alte probe existente în cauza. Or, standardul diferit de apreciere stabilit prin art. 69 din Codul de procedura penalã nu se justifica în nici un fel. Este adevãrat ca inculpatul este cel mai interesat în modul cum decurge procesul penal, dar acesta nu este un argument suficient de puternic pentru a considera ca acesta va ascunde adevãrul şi ca va influenta în mod negativ desfãşurarea procesului penal.
Cu privire la dispoziţiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedura penalã autorul exceptiei arata ca acestea sunt contrare prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, prin aceea ca admite folosirea ca probe în cursul judecaţii a declaraţiilor date de martori în afarã judecaţii, în cadrul unei proceduri nepublice, fãrã ca inculpatul sa aibã posibilitatea de a pune întrebãri acestor martori. Se invoca în susţinerea afirmatiei prevederile art. 6 pct. 1 şi 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la solicitarea audierii martorilor acuzarii şi confruntarea cu aceştia. În situaţiile în care martorii nu pot fi audiati, dreptul la apãrare al inculpatului trebuie sa primeze.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei, Judecãtoria Galaţi arata ca, în ceea ce priveşte art. 69 din Codul de procedura penalã, excepţia este nefondata. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpaţilor, precum şi declaraţiile partii vãtãmate, ale partii civile şi ale partii responsabile civilmente, fãcute în cursul procesului penal conform art. 75 din Codul de procedura penalã, pot servi la aflarea adevãrului numai în mãsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurãri ce rezulta din ansamblul probelor existente în cauza. Legiuitorul nu a dat valoare diferita declaraţiilor inculpatului, în raport cu celelalte mijloace de proba. Conform art. 63 alin. 2 din Codul de procedura penalã, probele nu au o valoare mai dinainte stabilitã. Aprecierea probelor se face de organul de urmãrire penalã şi de instanta de judecata potrivit convingerii lor, formatã în urma examinãrii tuturor probelor administrate. Legiuitorul roman manifesta rezerve justificate în ceea în priveşte forta probanta a declaraţiilor învinuitului sau inculpatului, care, voluntar sau involuntar, denatureaza realitatea. Pe aceeaşi poziţie subiectiva, dar la polul opus, se situeaza declaraţiile partii vãtãmate.
Totodatã, considera instanta, nu poate fi acceptatã nici afirmatia autorului exceptiei ca sarcina probei revine inculpatului. Art. 6 din Codul de procedura penalã prevede ca sarcina probei revine organului de urmãrire penalã şi instanţei de judecata, iar art. 66 din acelaşi cod prevede ca invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa, iar când exista probe de vinovãţie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa dovedeascã lipsa de temeinicie a acestora. Instanta apreciazã, de asemenea, ca dispoziţiile art. 69 din Codul de procedura penalã nu sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (8) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie.
În ceea ce priveşte critica adusã dispoziţiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedura penalã, instanta arata ca dreptul la apãrare al inculpatului care se afla în imposibilitatea de a pune întrebãri martorului nu este încãlcat, deoarece inculpatul a avut posibilitatea de a face aceste operaţiuni pe parcursul urmãririi penale, când martorul a fost audiat cu respectarea dispoziţiilor art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penalã. În plus, legea permite inculpatului sa ia cunostinta de materialul de urmãrire penalã prezentat acestuia în condiţiile art. 257 din Codul de procedura penalã, ocazie cu care poate cere sa punã personal întrebãri martorilor audiati sau sa procedeze la o confruntare. Pe de alta parte, ar fi nejustificatã neluarea în considerare, în faza judecaţii, a declaraţiilor martorilor luate în faza urmãririi penale cu respectarea normelor de procedura, atunci când martorii, din motive obiective, nu mai pot fi audiati direct de cãtre instanta de judecata.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate în cauza.
Guvernul considera ca dispoziţiile art. 69 din Codul de procedura penalã nu aduc atingere dreptului la apãrare consacrat în art. 24 din Constituţie şi nici prezumţiei de nevinovatie prevãzute la art. 23 alin. (8) din Constituţie, care se reflecta în art. 66 din Codul de procedura penalã, potrivit cãruia invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa îşi probeze nevinovatia, iar dacã exista probe de vinovãţie, are dreptul sa arate netemeinicia lor.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedura penalã, Guvernul arata ca acestea nu contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, referitoare la dreptul la apãrare. În punctul de vedere al Guvernului se arata, de asemenea, ca legea oferã învinuitului sau inculpatului posibilitatea de a asista, direct sau indirect, prin apãrãtor, la audierea martorilor în cursul urmãririi penale (art. 172 din Codul de procedura penalã), iar cu prilejul prezentãrii materialului de urmãrire penalã inculpatul ia cunostinta de declaraţiile martorilor şi poate cere confruntarea cu aceştia. Asa cum rezulta din jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, invocatã de autorul exceptiei, este permisã folosirea declaraţiilor martorilor date în faza anterioarã judecaţii, chiar dacã inculpatul nu a asistat la aceste audieri, cu condiţia sa fi fost respectate drepturile apãrãrii.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au trimis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 69 şi ale art. 327 alin. 3 din Codul de procedura penalã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 69: "Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului fãcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevãrului, numai în mãsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurãri ce rezulta din ansamblul probelor existente în cauza.";
- Art. 327 alin. 3: "Dacã ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, instanta dispune citirea depoziţiei date de acesta în cursul urmãririi penale şi va tine seama de ea la judecarea cauzei."
Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile art. 69 şi ale art. 327 alin. 3 din Codul de procedura penalã sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (8) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 23 alin. (8): "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constata urmãtoarele:
I. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 din Codul de procedura penalã, în sensul ca acestea ar institui un standard diferit în evaluarea declaraţiilor învinuitului sau inculpatului ca mijloc de proba, aceasta nu este intemeiata, deoarece conform art. 63 alin. 2 din Codul de procedura penalã probele nu au o valoare mai dinainte stabilitã. Aprecierea probelor se face de cãtre organele judiciare potrivit convingerii lor, formatã în urma examinãrii probelor administrate în cauza. Rezerva manifestatã de legiuitor în ceea ce priveşte forta probanta a declaraţiilor învinuitului sau inculpatului este justificatã din punct de vedere psihologic prin poziţia procesuala a acestuia în proces, dupã cum este justificatã în cazul declaraţiilor partii civile, ale partii vãtãmate şi ale partii responsabile civilmente, fata de care se manifesta aceeaşi rezerva (art. 75 din Codul de procedura penalã).
Curtea constata ca nu este justificatã nici invocarea încãlcãrii prezumţiei de nevinovatie consacrate de art. 23 alin. (8) din Constituţie, având în vedere dispoziţiile art. 6 din Codul de procedura penalã, care prevãd ca sarcina probei revine organelor judiciare, precum şi dispoziţiile art. 66 din acelaşi cod, care prevãd ca invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa, iar în cazul în care exista probe de vinovãţie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa de temeinicie a acestora.
De altfel, prin dispoziţiile criticate legiuitorul a asigurat aflarea adevãrului, conferind dreptul instanţei de a cantari şi corobora ansamblul materialului probator din cauza.
II. Referitor la dispoziţiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedura penalã, autorul exceptiei arata ca acestea sunt contrare prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, prin aceea ca admit folosirea ca probe în cursul judecaţii a declaraţiilor date de martori în afarã judecaţii, în cadrul unei proceduri nepublice, fãrã ca inculpatul sa aibã posibilitatea de a pune întrebãri acestor martori.
Sub acest aspect Curtea constata ca textul de lege criticat a fost reglementat în considerarea unor situaţii obiective, excepţionale, în care martorul audiat în faza urmãririi penale nu se mai poate prezenta în fata instanţei judecãtoreşti pentru o noua audiere. În aceste cazuri speciale Curtea considera ca dreptul la apãrare al inculpatului nu este încãlcat, întrucât acesta a avut posibilitatea de a se confrunta cu martorii în cursul urmãririi penale, atunci când aceştia au fost audiati cu respectarea dispoziţiilor art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penalã. Pe de alta parte, este în interesul aflarii adevãrului sa se ţinã seama de declaraţiile martorului legal audiat, aflat în imposibilitate obiectivã de a se prezenta în fata judecãtorului pentru a da o noua declaraţie.
În ceea ce priveşte presupusul conflict de interese între interesul general al societãţii şi interesul personal al inculpatului, conflict care, în opinia autorului exceptiei, ar trebui soluţionat întotdeauna în favoarea inculpatului, Curtea retine ca primordialã în realizarea actului de justiţie este aflarea adevãrului, cu respectarea principiilor constituţionale şi procesual penale privind dreptul la apãrare.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 şi ale art. 327 alin. 3 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Ion Cicileanu în Dosarul nr. 4/MF/2001 al Judecãtoriei Galaţi.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 23 mai 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
