Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 151 din 17 martie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 si art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 25 mai 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 şi <>art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãţilor economice de stat ca regii autonome şi societãţi comerciale, excepţie ridicatã de Confederaţia Naţionalã a Sindicatelor Libere din România "Frãţia" în Dosarul nr. 7.319/2002 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin încheierea din 7 octombrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 7.319/2002, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 şi <>art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãţilor economice de stat ca regii autonome şi societãţi comerciale. Excepţia a fost ridicatã de Confederaţia Naţionalã a Sindicatelor Libere din România "Frãţia" într-o cauzã civilã având ca obiect anularea unui act de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea Societãţii Comerciale "Monolitul" - S.A. din Bucureşti, de Consiliul Municipiului Bucureşti, în temeiul <>Hotãrârii Guvernului nr. 834/1991 .
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile art. 19 şi <>art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 contravin dispoziţiilor art. 44, art. 46 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie. În acest sens aratã cã textele de lege criticate au permis Guvernului sã emitã <>Hotãrârea nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societãţile comerciale cu capital de stat, în temeiul cãreia societãţile comerciale înfiinţate în baza <>Legii nr. 15/1990 au intrat în proprietatea terenurilor ce se aflau în patrimoniul lor şi le-au fost emise certificate de atestare a proprietãţii. Practic, în opinia autorului excepţiei, articolele de lege supuse controlului de constituţionalitate au pus pe foştii proprietari şi pe urmaşii acestora în imposibilitatea de a reintra în posesia terenurilor în discuţie. Astfel, apreciazã cã, în virtutea garanţiilor constituţionale ale dreptului de proprietate, precum şi a prevederilor internaţionale în materia drepturilor omului la care România a aderat, "terenurile aflate în patrimoniul statului, unitãţilor administrativ teritoriale sau unitãţilor economice care au fost preluate în mod abuziv, fãrã titlu sau fãrã justã şi prealabilã despãgubire ar fi trebuit restituite persoanelor îndreptãţite şi nicidecum trecute în proprietatea societãţilor comerciale". În opinia sa, prevederile legale criticate ar fi trebuit sã facã distincţie între terenurile care au aparţinut unor persoane fizice sau juridice şi au fost scoase din patrimoniul acestora în mod abuziv, fãrã titlu, pe de o parte, şi, pe de altã parte, terenurile care nu ridicau astfel de probleme, astfel încât trecerea în proprietatea societãţilor comerciale sã nu opereze decât în privinţa celei din urmã categorii de terenuri. De asemenea, susţine cã trecerea terenurilor în proprietatea societãţilor comerciale "echivaleazã cu o expropriere fãrã justã şi prealabilã despãgubire, fiind astfel încãlcate prevederile art. 44 alin. (3) din Constituţie".
Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, aratã cã, în contextul <>Legii nr. 15/1990 , al cãrei scop a fost acela de a institui cadrul juridic al reorganizãrii unitãţilor economice de stat ca regii autonome şi societãţi comerciale, prevederile art. 20 alin. 2 determinã noua naturã juridicã, aceea de drept de proprietate, a dreptului de administrare directã al fostelor unitãţi economice de stat, devenite societãţi comerciale. De asemenea, aminteşte cã bunurile asupra cãrora societãţile comerciale au devenit proprietare la data reorganizãrii "intraserã anterior în proprietatea statului, în baza unui titlu legal, dat cu respectarea Constituţiei şi a actelor normative în vigoare la momentul respectiv".
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã art. 19 şi <>art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Astfel, aratã cã prevederile legale criticate "reglementeazã mãsuri cu caracter tehnic cu privire la bunuri ce se aflã în proprietatea statului şi au fost date, în condiţiile legii şi cu respectarea dispoziţiilor Constituţiei în vigoare la timpul respectiv, în administrarea unitãţilor economice de stat". Aceste texte de lege au scopul de a transforma proprietatea de stat în proprietate privatã aparţinând societãţilor comerciale al cãror acţionar rãmâne tot statul. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei privind necesitatea excluderii din masa bunurilor proprietate de stat, ce au trecut în proprietatea societãţilor comerciale în temeiul <>Legii nr. 15/1990 , a unor bunuri care anterior n-au intrat legal în proprietatea statului, Guvernul aratã cã aceste aspecte nu ţin de constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate. În acest sens aminteşte cã, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale exprimate în <>Decizia nr. 112/1995 , "chestiunea de a şti dacã, în considerarea reglementãrii legale din momentul respectiv, un anume bun a putut deveni proprietatea societãţii comerciale este de competenţa instanţei judecãtoreşti. Examinând aceastã problemã, instanţa va trebui sã stabileascã dacã, în regimul reglementãrilor legale de la data dobândirii bunului, acesta a putut trece în proprietatea statului sau dacã, în lipsa unui titlu legal, o asemenea dobândire a proprietãţii n-a avut loc niciodatã". În sfârşit, menţioneazã cã prevederile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţionalã statuând prin <>Decizia nr. 250/2001 cã sunt conforme Constituţiei.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens aratã cã dispoziţiile legale criticate "se integreazã, în realitate, în ansamblul normelor prin care legiuitorul preconstituţional a stabilit bazele unui sistem economic compatibil cu regulile economiei de piaţã, sistem bazat pe proprietatea privatã, opus esenţial sistemului economic centralizat, care se baza pe proprietatea de stat". În acest context, prevederile <>art. 19 din Legea nr. 15/1990 au doar un caracter tehnic, prevãzând inventarierea patrimoniului şi evaluarea capitalului social cu respectarea condiţiilor stabilite prin hotãrâre a Guvernului. Totodatã, observã cã dispoziţiile <>art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 reglementeazã douã componente distincte ale patrimoniului societãţilor comerciale: bunuri aflate în proprietate şi bunuri dobândite cu alt titlu, şi aratã cã Legea fundamentalã prevede modalitãţi de dobândire a unor bunuri şi pe alte cãi decât intrarea lor în proprietate. Astfel, statul, în condiţiile legii, este liber sã dea în administrare, sã concesioneze, sã închirieze sau sã atribuie în folosinţã gratuitã bunuri aflate în proprietate publicã. În ceea ce priveşte bunurile la care se referã textele de lege criticate, aratã cã acestea constituie proprietatea privatã a societãţilor comerciale şi urmeazã regimul juridic al acestei proprietãţi, putând fi înstrãinate în condiţiile legii. În sprijinul celor arãtate invocã şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin <>Decizia nr. 250/2001 şi <>Decizia nr. 9/1997 .
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Deşi <>Legea nr. 15/1990 este anterioarã Constituţiei, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate aparţine Curţii Constituţionale, deoarece acest act normativ este în vigoare, urmând a fi aplicat, spre a produce efecte juridice şi în prezent, sub imperiul noii legi fundamentale.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 19 şi <>art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãţilor economice de stat ca regii autonome şi societãţi comerciale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, cu modificãrile ulterioare.
Textele de lege criticate au urmãtoarea redactare:
- Art. 19: "Inventarierea patrimoniului unitãţilor economice de stat supuse transformãrii în societãţi comerciale, precum şi evaluarea şi stabilirea capitalului societãţilor comerciale înfiinţate pe aceastã cale se fac în condiţiile stabilite prin hotãrâre a guvernului.";
- Art. 20 alin. 2: "Bunurile din patrimoniul societãţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor art. 44, art. 46 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, potrivit cãrora:
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte mãsuri de trecere silitã în proprietate publicã a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altã naturã discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publicã poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare, cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii.
(6) Despãgubirile prevãzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţã, prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obligã la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezumã.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.";
- Art. 46: "Dreptul la moştenire este garantat.";
- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice."
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, potrivit autorului acesteia, textele de lege criticate au pus pe foştii proprietari şi pe urmaşii acestora în imposibilitate de a reintra în posesia terenurilor asupra cãrora societãţile comerciale, rezultate ca urmare a reorganizãrii unitãţilor economice de stat, în conformitate cu <>Legea nr. 15/1990 , au dobândit proprietatea. Neconstituţionalitatea art. 19 şi <>art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 , susţine autorul excepţiei, rezidã şi în aceea cã aceste texte de lege nu fac o distincţie între terenurile care au aparţinut unor persoane fizice sau juridice şi au fost scoase din patrimoniul acestora în mod abuziv, fãrã titlu, pe de o parte, şi terenurile care nu ridicau astfel de probleme, pe de altã parte, astfel încât trecerea în proprietatea societãţilor comerciale sã nu opereze decât în privinţa celei din urmã categorii de terenuri. În sfârşit, autorul excepţiei a arãtat cã trecerea terenurilor în proprietatea societãţilor comerciale "echivaleazã cu o expropriere fãrã justã şi prealabilã despãgubire, fiind astfel încãlcate prevederile art. 44 alin. (3) din Constituţie."
În lumina dispoziţiilor constituţionale invocate, dar şi a jurisprudenţei sale în materie, Curtea apreciazã cã aceste critici nu pot fi reţinute.
Astfel, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 19 şi <>art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 au fost supuse, în mai multe rânduri, controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile constituţionale invocate şi în prezenta cauzã, soluţia constantã fiind aceea de respingere ca neîntemeiate a criticilor de neconstituţionalitate.
În acest sens este şi <>Decizia nr. 250 din 18 septembrie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 22 noiembrie 2001, în care Curtea a statuat cã dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate se integreazã, în realitate, în ansamblul normelor prin care legiuitorul preconstituţional a stabilit bazele unui sistem economic compatibil cu regulile economiei de piaţã, sistem bazat pe proprietatea privatã, opus esenţial sistemului economic centralizat, pe care l-a înlocuit şi care se baza pe proprietatea de stat.
Prin aceeaşi decizie Curtea a reţinut cã dispoziţiile <>art. 19 din Legea nr. 15/1990 au doar un caracter tehnic, prevãzând inventarierea patrimoniului şi evaluarea capitalului social în condiţiile stabilite prin hotãrârea Guvernului şi, în consecinţã, nu aduc atingere garanţiilor constituţionale ale dreptului de proprietate.
Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor <>art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 , Curtea, prin <>Decizia nr. 112 din 9 noiembrie 1995 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 17 ianuarie 1996, a arãtat cã, în ceea ce priveşte cuprinderea, în masa bunurilor ce au devenit obiect al dreptului de proprietate al societãţilor comerciale respective, a unor bunuri care anterior n-au intrat legal în proprietatea statului, "chestiunea de a şti dacã, în considerarea reglementãrii legale din momentul respectiv, un anume bun a putut deveni proprietatea societãţii comerciale este de competenţa instanţei judecãtoreşti. Examinând aceastã problemã, instanţa va trebui sã stabileascã dacã, în regimul reglementãrilor legale de la data dobândirii bunului, acesta a putut trece în proprietatea statului sau dacã, în lipsa unui titlu legal, o asemenea dobândire a proprietãţii n-a avut loc niciodatã".
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit cãreia trecerea terenurilor în proprietatea societãţilor comerciale "echivaleazã cu o expropriere fãrã justã şi prealabilã despãgubire", Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa constantã în materie, cã despre încãlcarea dreptului de proprietate şi despre exproprierea sa nu se poate vorbi decât în urma reintegrãrii acestui drept în patrimoniul celui care pretinde o astfel de încãlcare, în cazul de faţã, ca efect al unei hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile.
Curtea apreciazã cã acelaşi raţionament justificã şi respingerea criticilor autorului excepţiei ce au în vedere încãlcarea dreptului la moştenire. Într-adevãr, atât timp cât dreptul de proprietate asupra terenurilor în discuţie nu a intrat în patrimoniul fostului titular ca urmare a restabilirii sale printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã şi irevocabilã, dreptul de moştenire asupra bunurilor în discuţie nu are obiect şi, în consecinţã, nu se poate vorbi despre o eventualã încãlcare a sa. O asemenea concluzie poate fi extrasã şi din analiza considerentelor <>Deciziei nr. 155 din 12 octombrie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999.
Deoarece nu au intervenit elemente noi care sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
în numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 şi <>art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãţilor economice de stat ca regii autonome şi societãţi comerciale, excepţie ridicatã de Confederaţia Naţionalã a Sindicatelor Libere din România "Frãţia" în Dosarul nr. 7.319/2002 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 17 martie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
