Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 151 din 10 februarie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 alin. 1 si 4 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 151 din 10 februarie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 alin. 1 si 4 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 125 din 2 martie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 alin. 1 şi 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Casa de Asigurãri de Sãnãtate Argeş în Dosarul nr. 3.897/280/2008 al Judecãtoriei Piteşti - Secţia civilã.
La apelul nominal rãspunde, pentru autorul excepţiei, consilierul juridic Daniela Mincã, cu delegaţie depusã la dosar. Lipseşte partea Societatea Comercialã "Centru Medical Mipet" - S.R.L. din Bucureşti, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Consilierul juridic solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate pentru motivele invocate în faţa instanţei de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 iunie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 3.897/280/2008, Judecãtoria Piteşti - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 alin. 1 şi 4 din Codul de procedurã civilã. Excepţia a fost ridicatã de Casa de Asigurãri de Sãnãtate Argeş într-o cauzã civilã având ca obiect o ordonanţã preşedinţialã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile art. 581 alin. 1 şi 4 din Codul de procedurã civilã încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), (2) şi (3), art. 20, art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 24. În acest sens, aratã cã "dispoziţiile care reglementeazã ordonanţa preşedinţialã sunt sumare şi nu asigurã desfãşurarea unui proces echitabil şi exercitarea dreptului la apãrare." De asemenea, considerã cã "procedura ordonanţei preşedinţiale este discriminatorie faţã de justiţiabilii care urmeazã procedura obişnuitã, iar prin aplicarea ei în litigiile care au ca obiect obligaţia de a face (dreptul judecãtorului de a constrânge o autoritate sã încheie un contract), se ajunge la încãlcarea principiului autonomiei de voinţã şi a libertãţii de alegere a persoanei cu care se contracteazã."
Instanţa de judecatã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece "prin procedura prevãzutã de art. 581 din Codul de procedurã civilã nu se urmãreşte prejudecarea fondului cauzei şi deci nu se analizeazã temeinicia pretenţiilor reclamantului."
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã textul de lege este constituţional.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 581 alin. 1 şi 4 din Codul de procedurã civilã, cu urmãtorul conţinut:
"Instanţa va putea sã ordone mãsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru pãstrarea unui drept care s-ar pãgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlãturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executãri. [...]
Ordonanţa este vremelnicã şi executorie. Instanţa va putea hotãrî ca executarea sã se facã fãrã somaţie sau fãrã trecerea unui termen."
Acest text de lege este raportat la prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24 privind dreptul la apãrare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã s-a pronunţat în numeroase cauze asupra constituţionalitãţii textului de lege criticat, acesta fiind raportat la aceleaşi prevederi din Constituţie ca şi cele invocate în cauza de faţã. Astfel, prin <>Decizia nr. 244 din 4 martie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, Curtea a statuat cã prin procedura de urgenţã instituitã de art. 581 din Codul de procedurã civilã nu numai cã nu se aduce vreo îngrãdire dreptului oricãrei persoane de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime, ci, dimpotrivã, se creeazã o posibilitate în plus pentru cel vãtãmat într-un drept legitim de a se adresa justiţiei, prin cerere de ordonanţã preşedinţialã, şi aceasta în cazuri grabnice, pentru pãstrarea unui drept care s-ar pãgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlãturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executãri.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Cu privire la celelalte aspecte invocate de autorul excepţiei, cum ar fi acela cã reglementarea ordonanţei preşedinţiale este prea sumarã, Curtea constatã cã acestea nu pot fi primite, deoarece nu reprezintã veritabile critici de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 alin. 1 şi 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Casa de Asigurãri de Sãnãtate Argeş în Dosarul nr. 3.897/280/2008 al Judecãtoriei Piteşti - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 februarie 2009.

PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman

----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016