Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Vasile Gionea - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Alexandru Grigorie - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent.
Pe rol, pronunţarea asupra recursului formulat de Ministerul Public impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 49 din 29 septembrie 1993 .
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 22 februarie 1994, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, în lipsa pãrţilor care, deşi legal citate, nu s-au prezentat, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, cînd Curtea, avînd nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 8 martie 1994.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Inculpatii Axente Vasile şi Popov Chirila au invocat, în dosarul nr. 3736/1991 al Judecãtoriei Tulcea, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 şi ale art. 234 din Codul Penal, sustinind ca întrucît art. 135 alin. (2) din Constituţie recunoaşte numai doua forme de proprietate - publica şi privatã -, prevederile din Codul penal în baza cãrora au fost trimişi în judecata sînt neconstituţionale.
Prin Decizia nr. 49 din 29 septembrie 1993, Curtea Constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatind ca dispoziţiile art. 224 şi ale art. 234 din Codul penal au fost abrogate parţial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinta, acestea urmeazã sa se aplice numai cu privire la bunurile prevãzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
Impotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, aratind, în esenta:
1. Curtea nu este competenta sa se pronunţe asupra excepţiilor de neconstituţionalitate care privesc legi anterioare intrãrii în vigoare a Constituţiei;
2. Pe fond se apreciazã ca în mod greşit s-a dispus abrogarea parţialã a unor dispoziţii din Codul penal referitoare la avutul obştesc. În susţinerea acestui motiv s-au invocat urmãtoarele argumente:
- limitarea bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice numai la cele prevãzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie este gresita, deoarece mai sînt şi alte bunuri stabilite prin legi sau care urmeazã sa se stabileascã prin alte legi şi care, avînd acelaşi regim juridic, nu pot fi caracterizate ca fãcînd parte din proprietatea privatã;
- Curtea Constituţionalã poate sa hotãrascã asupra neconstitutionalitatii legilor şi nu sa pronunţe abrogarea, care este de competenta Parlamentului;
- Curtea, în decizia atacatã, se întemeiazã pe Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993, ceea ce nu este justificat, deoarece în acest fel judecata în alte spete devine inutila.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinînd încheierea de sesizare, decizia atacatã, motivele de recurs, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public - susţinute în şedinţa publica din 22 februarie 1994, precum şi dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei, ale <>Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele:
Primul motiv de recurs care vizeazã necompetentã Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra exceptiei invocate urmeazã a fi înlãturat ca nefondat. În legatura cu acest motiv s-a statutat constant prin deciziile Curţii Constituţionale ca dacã instanta de judecata nu a reţinut ca un text legal este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, sesizind Curtea cu soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate, aceasta este obligatã sa se pronunţe în virtutea dreptului constituţional al cetãţenilor de a invoca neconstituţionalitatea unui text pe care instanta înţelege sa-l aplice. Competenta Curţii de a se pronunţa asupra legilor anterioare Constituţiei rezulta, fãrã echivoc, şi din dispoziţiile <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , care, prin ipoteza, sînt aplicabile exclusiv legilor anterioare Constituţiei.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs, care vizeazã soluţia de fond criticata sub aspectul constatãrii abrogãrii parţiale a unor dispoziţii din Codul penal referitoare la avutul obştesc, nu este fondat. Justificarea acestui motiv de recurs, în sensul ca s-ar fi fãcut o limitare a bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice numai la cele prevãzute în art. 135 din Constituţie, nu poate fi reţinutã, deoarece este evident ca decizia atacatã nu se rezuma numai la bunurile enumerate de art. 135 alin. (4) din Constituţie, ci se referã la bunurile prevãzute în art. 135 alin. (4), adicã şi "alte bunuri stabilite prin lege".
Totodatã, nu poate fi reţinutã nici susţinerea conform cãreia Curtea nu poate constata abrogarea unei legi anterioare Constituţiei. Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, aceste legi rãmîn în vigoare în mãsura în care nu contravin Constituţiei. Rezulta ca, prin natura sa, contrarietatea unei legi anterioare Constituţiei cu prevederile acesteia are drept consecinta abrogarea. Cu alte cuvinte, neconstituţionalitatea este cauza abrogãrii. În cazul legilor anterioare Constituţiei, neconstituţionalitatea are un caracter specific, întrucît cauza sa este posterioarã legii, constind în schimbarea temeiului legitimitatii sale constituţionale. În aceste condiţii, controlul constituţionalitãţii unei legi preconstitutionale care are ca rezultat constatarea contrarietatii acesteia cu prevederile Constituţiei nu duce la declararea legii ca neconstitutionala - o lege putind fi apreciatã numai în funcţie de regimul constituţional sub imperiul cãruia a fost adoptatã - ci la constatarea abrogãrii, soluţie ce constituie consecinta constituţionalã prevãzutã de art. 150 alin. (1) a unei asemenea contrarietati.
În sfîrşit, nu poate fi reţinutã nici critica adusã deciziei de fond în sensul ca se întemeiazã pe Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993 - publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie 1993 - în considerarea faptului ca astfel este inutila judecata în alte spete. Potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aceasta nu statueazã decît asupra problemelor de drept.
Spre a se evita soluţii contradictorii, art. 26 din regulament permite completului ce doreşte sa se abata de la practica Curţii Constituţionale sa sesizeze plenul spre a se pronunţa asupra interpretãrii ce urmeazã a fi data în viitor. Decizia plenului este obligatorie doar pentru completele de judecata, astfel încît prin aceasta decizie nu se soluţioneazã o excepţie de neconstituţionalitate concretã. De aceea ea nu are drept consecinta inutilitatea judecãrii excepţiilor, în cadrul cãrora s-ar putea ridica noi probleme şi noi interpretãri posibile care ar putea determina reluarea procedurii necesare în vederea asigurãrii consecventei practicii constituţionale.
În ce priveşte art. 224 din Codul penal, Curtea constata ca prin rãmînerea definitiva a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 33 din 26 mai 1993, ca urmare a respingerii recursului declarat în cauza de Ministerul Public, art. 224 din Codul penal a fost abrogat parţial, astfel ca, în prezent, atît excepţia de neconstituţionalitate cu privire la acest articol invocatã de Axente Vasile şi Popov Chirila în fata Judecãtoriei Tulcea, cît şi recursul Ministerului Public, declarat impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 49 din 29 septembrie 1993 , sînt lipsite de obiect.
Cu referire la art. 234 din Codul penal, întrucît motivele de recurs sînt nefondate, urmeazã a fi menţinutã soluţia pronunţatã în fond cu privire la constatarea abrogãrii parţiale a art. 234 din Codul penal în concordanta cu Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993 şi, pe cale de consecinta, a se respinge recursul Ministerului Public.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 şi <>art. 26 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Constata ca, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 33 din 26 mai 1993, rãmasã definitiva, art. 224 din Codul penal este abrogat parţial, conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, şi, în consecinta, urmeazã a se aplica numai cu privire la bunurile prevãzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice şi, prin urmare:
Respinge ca lipsite de obiect excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 224 din Codul penal ridicatã de Axente Vasile şi Popov Chirila în dosarul nr. 3736/1991 al Judecãtoriei Tulcea, precum şi recursul Ministerului Public declarat impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 49 din 29 septembrie 1993 , în ce priveşte art. 224 din Codul penal.
2. Respinge recursul Ministerului Public declarat impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 49 din 29 septembrie 1993 , vizind dispoziţiile art. 234 din Codul penal şi, prin urmare, menţine aceasta decizie cu privire la constatarea abrogãrii parţiale a art. 234 din Codul penal.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 8 martie 1993.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
