Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 15 din 18 februarie 2008 privind examinarea recursului in interesul legii, in legatura cu "interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 121 alin. 1 din Codul de procedura civila, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, raportate la prevederile art. 336 alin. 5 din acelasi cod, referitoare la solutionarea cererilor formulate in procedurile necontencioase"
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 866 din 22 decembrie 2008
Dosar nr. 70/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la "interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 121 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, raportate la prevederile art. 336 alin. 5 din acelaşi cod, referitoare la soluţionarea cererilor formulate în procedurile necontencioase".
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 87 de judecãtori din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia în sensul de a se decide cã cererile necontencioase vor fi soluţionate în şedinţã publicã, respectându-se regula de drept comun, potrivit cãreia în procesul civil cererile se soluţioneazã în şedinţã publicã,în afarã de cazurile în care legea dispune altfel, aşa cum stipuleazã dispoziţiile art. 121 alin. 1 din Codul de procedurã civilã.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În practica instanţelor judecãtoreşti s-a constatat cã nu existã un punct de vedere unitar cu privire la "interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 121 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, raportate la prevederile art. 336 alin. 5 din acelaşi cod, referitoare la soluţionarea cererilor formulate în procedurile necontencioase".
Astfel, unele instanţe de judecatã au procedat la soluţionarea cererilor necontencioase în camera de consiliu, avându-se în vedere natura lor specificã, respectiv faptul cã prin intermediul acestora nu se urmãreşte stabilirea unui drept potrivnic faţã de o altã persoanã.
Alte instanţe, dimpotrivã, au apreciat cã în lipsa unei prevederi exprese a legii, cererile necontencioase vor fi soluţionate în şedinţã publicã, respectându-se regula de drept comun, potrivit cãreia în procesul civil cererile se soluţioneazã în şedinţã publicã, în afarã de cazurile în care legea dispune altfel, aşa cum se aratã în dispoziţiile art. 121 din Codul de procedurã civilã.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.
Rolul primordial al judecãtorului este acela de a tranşa cu putere de lucru judecat litigiile care îi sunt supuse spre soluţionare.
Totuşi activitatea judecãtorului nu se încadreazã, în toate situaţiile, în limitele impuse de necesitatea elaborãrii unei decizii judiciare.
Adeseori cetãţenii se adreseazã instanţelor judecãtoreşti şi pentru soluţionarea unor cereri prin care nu se urmãreşte stabilirea unui drept potrivnic faţã de o altã persoanã.
Cartea a III-a a Codului de procedurã civilã este consacratã "dispoziţiilor generale privitoare la procedurile necontencioase", referindu-se tocmai la cererile pentru dezlegarea cãrora este nevoie de mijlocirea instanţei, fãrã însã sã se urmãreascã stabilirea unui drept potrivnic faţã de o altã persoanã.
Legea reglementeazã astfel o procedurã diferitã de cea privitoare la soluţionarea unor litigii şi care este cunoscutã sub denumirea de procedurã necontencioasã, procedurã voluntarã sau graţioasã.
Instituţia este reglementatã în art. 331-339 din Codul de procedurã civilã şi, deşi nu are o sferã foarte extinsã de aplicare, este deosebit de utilã, întrucât permite adoptarea unor mãsuri cu minime cheltuieli, într-un timp scurt şi cu respectarea unor formalitãţi relativ simple.
Procedura necontencioasã se deosebeşte esenţial de procedura de soluţionare a litigiilor civile atât datoritã materiei supuse judecãţii, cât şi rolului pãrţilor în cadrul acestei instituţii.
Potrivit art. 331 din Codul de procedurã civilã, dispoziţiile procedurii necontencioase se aplicã în privinţa cererilor "pentru dezlegarea cãrora este nevoie de mijlocirea instanţei fãrã însã sã se urmãreascã stabilirea unui drept potrivinic faţã de altã persoanã". Printre cererile care au un asemenea caracter textul menţionat enunţã exemplificativ "cele privitoare la darea autorizaţiilor judecãtoreşti sau la luarea unor mãsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare".
Din aceste dispoziţii procedurale se poate desprinde concluzia cã una dintre trãsãturile definitorii ale procedurii necontencioase este tocmai absenţa unui litigiu spre deosebire de materia contencioasã care se caracterizeazã, dimpotrivã, tocmai prin existenţa unui conflict de interese.
Cererea la care se referã art. 331 din Codul de procedurã civilã nu trebuie sã fie confundatã cu actele de simplã administraţie judiciarã, întrucât prin acestea din urmã se iau totuşi unele mãsuri de pregãtire a judecãţii sau de rezolvare administrativã a unor probleme, având ca unic scop asigurarea bunei funcţionãri a serviciului public al justiţiei (distribuirea aleatorie a cauzelor între diferitele complete, punerea pe rol a unei cereri de chemare în judecatã etc.).
Astfel de acte, aparţinând preşedintelui instanţei, judecãtorului sau instanţei, multiple şi diverse, nu aparţin nici jurisdicţiei contencioase, nici procedurii necontencioase, ele formând o categorie aparte întrucât sunt acte de purã administraţie judiciarã, neinteresând sub aspectul intereselor private, ci numai sub aspectul bunei funcţionãri a justiţiei şi nu sunt susceptibile de nicio cale de atac.
Procedura graţioasã se realizeazã de instanţele judecãtoreşti, adicã de organele care realizeazã funcţia jurisdicţionalã, dar activitatea realizatã de judecãtor nu este destinatã sã soluţioneze, cu putere de lucru judecat, un litigiu pendinte între pãrţi cu interese contrarii.
Necesitatea unui control din partea judecãtorului asupra actului juridic prezentat de parte este o caracteristicã importantã a procedurii necontencioase. Întinderea acestui control este variabilã de la un act la altul, iar verificarea actului şi omologarea acestuia de cãtre judecãtor sunt necesare pentru ca el sã producã efectele dorite de parte.
Încredinţarea acestei sarcini judecãtorului nu este întâmplãtoare, ci, dimpotrivã, pe deplin justificatã deoarece actele omologate de instanţa de judecatã intrã în circuitul civil.
Încheierea pronunţatã în materie graţioasã nu are putere de lucru judecat, dar dobândeşte forţã executorie, ceea ce constituie o caracteristicã importantã a actului jurisdicţional.
Aceastã încheiere constituie atât un act administrativ prin natura sa, cât şi un act jurisdicţional prin forma şi procedura care guverneazã emiterea ei.
Cartea a III-a a Codului de procedurã civilã prevede cã în procedura necontencioasã existã, pe de o parte, "dispoziţii generale" aplicabile oricãror materii necontencioase, şi, pe de altã parte, cã existã şi "dispoziţii speciale" aplicabile numai anumitor materii.
Potrivit art. 338 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedurã specialã rãmân supuse dispoziţiilor speciale, care se vor întregi cu cele prevãzute în cuprinsul cãrţii de faţã.
Ele se referã la competenţa instanţei şi posibilitatea acesteia de a-şi verifica din oficiu competenţa, elementele cererii necontencioase, regimul juridic al încheierii prin care instanţa rezolvã o cerere necontencioasã, calea de atac ce se poate exercita împotriva încheierii prin care se încuviinţeazã cererea necontencioasã, termenul de recurs, persoanele care pot declara recurs şi instanţa competentã sã soluţioneze recursul.
Potrivit art. 338 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, normele privind procedura necontencioasã se întregesc cu dispoziţiile de procedurã contencioasã, în mãsura în care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a cererii.
Spre deosebire de recursul declarat împotriva încheierii prin care se încuviinţeazã o cerere necontencioasã, care, potrivit art. 336 alin. 5 din Codul de procedurã civilã, se judecã în camera de consiliu, dispoziţiile generale privitoare la procedurile necontencioase prevãzute în cartea a III-a a acestui act normativ nu aratã dacã judecata în primã instanţã a cererii se face în şedinţã publicã sau în camera de consiliu.
În aceste condiţii, conform art. 338 alin. 1, sunt aplicabile dispoziţiile de procedurã contencioasã, respectiv prevederile art. 121, care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a cererii.
Şedinţele de judecatã - precizeazã art. 127 din Constituţia României - sunt publice, afarã de cazurile prevãzute de lege.
Publicitatea şedinţelor de judecatã este consacratã şi de <>art. 12 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã.
Potrivit art. 121 din Codul de procedurã civilã: "Şedinţele vor fi publice, afarã de cazurile când legea dispune altfel.
Instanţa poate sã dispunã ca dezbaterile sã se facã în şedinţã secretã, dacã dezbaterea publicã ar putea vãtãma ordinea sau moralitatea publicã sau pe pãrţi. În acest caz, pãrţile vor putea fi însoţite, în afarã de apãrãtorii lor, de cel mult douã persoane desemnate de ele.
Hotãrârea se pronunţã întotdeauna în şedinţã publicã."
Publicitatea dezbaterilor reprezintã unul dintre principiile de bazã ale procedurii judiciare şi tocmai datoritã acestui fapt ea este consacratã şi în mai multe documente internaţionale ratificate de România.
În acest sens art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului precizeazã cã "orice persoanã are dreptul în deplinã egalitate de a fi audiatã în mod echitabil şi public de cãtre un tribunal independent şi imparţial care va hotãrî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzãri în materie penalã îndreptatã împotriva sa".
Tot astfel art. 6 pct. 1 din Convenţia europenã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale prevede cã: "orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa.
Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întrega duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice, ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o cer sau în mãsura consideratã strict necesarã de cãtre tribunal, când datoritã unor împrejurãri speciale publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei."
O dispoziţie asemãnãtoare este prevãzutã şi în art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Cum principiul publicitãţii este un principiu de bazã al procesului civil şi cum acest principiu nu este potrivnic dispoziţiilor generale privitoare la procedurile necontencioase prevãzute în cartea a III-a a Codului de procedurã civilã, el se aplicã şi acestor proceduri, cu excepţia cazurilor când legea dispune altfel.
Chiar dacã recursul declarat împotriva încheierii prin care se încuviinţeazã cererea necontencioasã se judecã în camera de consiliu, potrivit art. 336 alin. 5 din Codul de procedurã civilã, fiind vorba despre o excepţie în raport cu principiul publicitãţii, aceastã excepţie nu poate fi extinsã sau aplicatã prin analogie la judecata în primã instanţã a cererilor respective.
Deoarece în cadrul dispoziţiilor generale privitoare la procedurile necontencioase nu existã nicio normã derogatorie cu privire la judecarea cererilor în camera de consiliu, cu excepţia cãii de atac a recursului, care urmeazã regulile prevãzute de art. 336 alin. 5 din Codul de procedurã civilã, normã proceduralã de strictã interpretare, cererile necontencioase trebuie judecate în primã instanţã în şedinţã publicã, potrivit art. 121 alin. 1, afarã de cazurile când legea dispune altfel.
În consecinţã, în temeiul <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, precum şi al art. 329 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã civilã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã dispoziţiile art. 121 alin. 1 din Codul de procedurã civilã se interpreteazã în sensul cã sunt aplicabile şi la judecata, în primã instanţã, a cererilor privitoare la procedurile necontencioase, cu excepţia cazurilor când legea dispune altfel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dispoziţiile art. 121 alin. 1 din Codul de procedurã civilã se interpreteazã în sensul cã sunt aplicabile şi la judecata în primã instanţã a cererilor privitoare la procedurile necontencioase, cu excepţia cazurilor când legea dispune altfel.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 18 februarie 2008.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI
DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
