Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 149 din 23 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 15 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Victor Mihai Stoica în Dosarul nr. 10.611/2005 al Judecãtoriei Craiova.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.019 D/2005, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicatã de Lucian Ponoran, Alexandru Vãduva, Nicuşor Moldoveanu, Bogdan Fota şi Valentin Tucureanu în Dosarul nr. 4.479/2004 al Judecãtoriei Craiova.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.019 D/2005 la Dosarul nr. 931 D/2005, care a fost primul înregistrat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în aceastã materie şi apreciind cã dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin încheierile din 15 noiembrie 2005 şi 29 noiembrie 2005, pronunţate în dosarele nr. 10.611/2005 şi nr. 4.479/2004, Judecãtoria Craiova a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Victor Mihai Stoica şi, respectiv, de Lucian Ponoran, Alexandru Vãduva, Nicuşor Moldoveanu, Bogdan Fota şi Valentin Tucureanu în dosarele menţionate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 45, referitoare la libertatea economicã, şi ale art. 53, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. În acest sens se aratã cã "prin caracterul vag, de excesivã generalitate a reglementãrii, prin folosirea ambiguã a unor termeni sau expresii cu semnificaţii şi conotaţii deosebit de cuprinzãtoare, în ordinea eticã şi juridicã (adevãr, minciunã, folos material injust, pagubã, inducere în eroare), dispoziţiile art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal aduc atingere liberei iniţiative economice". De asemenea, se susţine cã textul de lege criticat încalcã şi dispoziţiile art. 1, 7, 17 şi 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât nu îndeplinesc condiţiile de accesibilitate şi previzibilitate.
Judecãtoria Craiova considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, cu urmãtorul conţinut: "Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevãratã a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasã a unei fapte adevãrate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacã s-a pricinuit o pagubã, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
Înşelãciunea sãvârşitã prin folosire de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvârşitã în aşa fel încât, fãrã aceastã eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alineatele precedente, dupã distincţiile acolo arãtate."
În susţinerea excepţiei, autorii acesteia considerã cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 45, referitoare la libertatea economicã, şi ale art. 53, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Totodatã, apreciazã cã prevederile legale criticate încalcã şi prevederile art. 1 (Obligaţia de a respecta drepturile omului), art. 7 (Nici o pedeapsã fãrã lege), art. 17 (Interzicerea abuzului de drept) şi art. 18 (Limitarea folosirii restrângerii drepturilor) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia, se constatã cã textul de lege criticat a mai format obiect al controlului exercitat de Curtea Constituţionalã, care a respins excepţiile de neconstituţionalitate cu acest obiect. Prin <>Decizia nr. 566 din 27 octombrie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 982 din 4 noiembrie 2005, Curtea a reţinut cã incriminarea penalã a faptei de înşelãciune nu reprezintã o încãlcare a accesului liber al persoanei la activitãţi economice şi libera iniţiativã garantate de art. 45 din Constituţie. În toate sistemele de drept înşelãciunea este incriminatã şi sancţionatã ca faptã de naturã penalã, pentru a asigura încrederea şi buna-credinţã pe care trebuie sã se întemeieze relaţiile sociale cu caracter patrimonial, precum şi în scopul protejãrii celor care îşi exercitã cu bunã-credinţã drepturile şi libertãţile economice, comerciale sau contractuale.
Totodatã, prin <>Decizia nr. 58 din 23 martie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 23 mai 2000, Curtea a stabilit cã prin incriminarea ca infracţiune de înşelãciune a faptei de inducere sau menţinere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvârşitã în aşa fel încât fãrã aceastã eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, textul de lege criticat nu restrânge exerciţiul unui drept sau al unei libertãţi fundamentale. Pe cale de consecinţã, textul criticat nu contravine nici art. 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocat, de asemenea, în motivarea excepţiei, referitor la limitarea folosirii restrângerii drepturilor.
În acelaşi timp, se constatã cã dispoziţiile din Codul penal privind infracţiunea de înşelãciune îndeplinesc condiţiile de accesibilitate şi previzibilitate, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a admis faptul cã, datoritã caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizare absolutã, iar numeroase legi utilizeazã, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin precise, cu scopul evitãrii unei rigiditãţi excesive şi al adaptãrii la noile situaţii sociale ce se pot ivi (cauza Cantoni împotriva Franţei, 1996). În aceste condiţii, prin incriminarea faptei de înşelãciune nu sunt încãlcate dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se invocã şi încãlcarea art. 1 şi 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În legãturã cu aceste susţineri, se constatã cã dispoziţiile din convenţie, care conţin prevederi referitoare la obligaţia de a respecta drepturile omului şi la interzicerea abuzului de drept, nu sunt incidente în cauzã, critica urmând sã fie respinsã.
Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Victor Mihai Stoica în Dosarul nr. 10.611/2005 al Judecãtoriei Craiova şi de Lucian Ponoran, Alexandru Vãduva, Nicuşor Moldoveanu, Bogdan Fota şi Valentin Tucureanu în Dosarul nr. 4.479/2004 al aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 23 februarie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
