Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 147 din 27 octombrie 1998  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (1) lit. b), ale art. 31 si ale   art. 46 alin. (2) si (3) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , modificata prin   Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/1996 , aprobata prin   Legea nr. 46/1998     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 147 din 27 octombrie 1998 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (1) lit. b), ale art. 31 si ale art. 46 alin. (2) si (3) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/1996 , aprobata prin Legea nr. 46/1998

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 85 din 1 martie 1999
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol, soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. b), ale art. 31 şi ale <>art. 46 alin. (2) şi (3) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , ridicatã de Partidul Crestin Democrat Maghiar din România în Dosarul nr. 43 bis/1996 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 20 octombrie 1998, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa autorului exceptiei, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 27 octombrie 1998.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Tribunalul Municipiului Bucureşti - Secţia a III-a civilã, prin Încheierea din 4 februarie 1998, pronunţatã în Dosarul nr. 43 bis/1996, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. b) şi ale <>art. 46 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 27/1996 , ridicatã de Partidul Crestin Democrat Maghiar.
În motivarea exceptiei se susţine:
- cu privire la <>art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 27/1996 se arata, în esenta, ca instituirea unor criterii cantitative pentru înfiinţarea unui partid politic - respectiv minimum 10.000 de membri, domiciliaţi în cel puţin 15 judeţe ale tarii, dar nu mai puţin de 300 în fiecare judeţ - contravine atât art. 8 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia cetãţenii se pot asocia liber în partide politice, deci fãrã restrictii, cat şi art. 22 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice la care România este parte şi art. 11 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora dreptul de asociere nu poate fi îngrãdit, singurele restrangeri posibile prin lege fiind doar cele care constituie "...mãsuri necesare într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sãnãtãţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertãţilor altora". Se mai susţine, în continuare, ca nici una dintre aceste condiţii nu îşi gãseşte locul în cazul <>Legii nr. 27/1996 . În sfârşit, se arata ca este încãlcat şi art. 37 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia cetãţenii se pot asocia liber în partide politice, sindicate şi alte forme de asociere, criteriile cantitative fiind astfel neconstituţionale, cu atât mai mult cu cat nu sunt întrunite nici condiţiile cerute de art. 49 din legea fundamentalã cu privire la posibilitatea restrângerii unui drept. În opinia autorului sesizãrii "...scopul urmãrit de legiuitor (...) se poate realiza prin stabilirea unui prag electoral, prin majorarea pragului existent sau prin sancţionarea neparticiparii la alegerile pentru consiliile locale, mãsuri care nu afecteazã exercitarea unui drept fundamental al cetãţeanului";
- referitor la <>art. 31 din Legea nr. 27/1996 se susţine ca acesta incalca art. 1 alin. (3), art. 8, art. 37 alin. (2) şi art. 148 alin. (1) din Constituţie, deoarece condiţiile impuse de textul criticat "...nu respecta dreptul de asociere libera (...) şi nici pluralismul politic, atunci când dispune ca nedesemnarea candidaţilor în doua campanii electorale legislative succesive în cel puţin 10 circumscripţii va duce la încetarea existenţei partidului politic". Se arata, de asemenea, ca legea poate prevedea instituirea unor condiţii cantitative pentru intrarea în Parlament, dar ele pot consta doar în instituirea unui "prag electoral", altfel "...s-ar impiedica înfiinţarea unor partide mai mici, care cu timpul ar putea sa devinã adevãrate infaptuitoare ale unor idei politice noi, cu audienta tot mai mare la electorat, sau ale unor partide regionale, care urmãresc înfãptuirea unor scopuri politice specifice în unele zone ale tarii";
- în ceea ce priveşte <>art. 46 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 27/1996 , se susţine ca acesta contravine art. 15 din Constituţie, având caracter retroactiv şi afectand existenta unor partide, înfiinţate potrivit vechii reglementãri în vigoare la data aprobãrii <>Legii nr. 27/1996 , cu argumentarea ca "...un partid cu personalitate juridicã recunoscuta potrivit condiţiilor şi procedurilor legale în vigoare la data infiintarii nu îşi poate pierde aceasta personalitate pentru ca nu îndeplineşte condiţiile de înfiinţare instituite printr-o lege ulterioara" şi ca, astfel, îndeplinirea noilor condiţii constituie "...o adevarata prohibitie pentru partidele mici" şi ca în alte state cu democratie consolidata nu sunt create astfel de obstacole.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului.
În punctul sau de vedere Guvernul a opinat ca cele trei dispoziţii legale criticate de autorul exceptiei sunt constituţionale din urmãtoarele motive:
- art. 17 alin. (1) lit. b) şi <>art. 46 din Legea nr. 27/1996 , deoarece Curtea Constituţionalã s-a pronunţat în cadrul controlului prealabil prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, iar prin Decizia nr. 10 din 22 ianuarie 1997, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 337 din 15 iulie 1997, a fost respinsã excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 46 din Legea nr. 27/1996 , astfel cum a fost modificat prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/1996 . Or, potrivit art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicatã, "...nu pot face obiectul exceptiei prevederile legale a cãror constitutionalitate a fost stabilitã potrivit art. 145 alin. (1) din Constituţie╔" şi deci excepţia privitoare la art. 17 alin. (1) lit. b) şi la art. 46 alin. (2) şi (3) urmeazã a fi respinsã ca inadmisibila;
- <>art. 31 din Legea nr. 27/1996 , deoarece acest text nu limiteazã dreptul la asociere şi nici nu contravine pluralismului politic, fiind în concordanta cu art. 8 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia partidele politice se constituie şi îşi desfãşoarã activitatea conform legii, excepţia fiind "vadit nefondata".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Prin Încheierea din 4 februarie 1998, pronunţatã în Dosarul nr. 43 bis/1996, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. b) şi ale <>art. 46 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 27/1996 . Se constata însã ca în şedinţa din 12 septembrie 1996, desfasurata în fata instanţei judecãtoreşti, Partidul Crestin Democrat Maghiar din România a ridicat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 31 din Legea nr. 27/1996 . De aceea Curtea Constituţionalã urmeazã sa se pronunţe şi asupra dispoziţiilor <>art. 31 din Legea nr. 27/1996 .
I. <>Art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 27/1996 prevede:
"(1) Cererea de înregistrare a unui partid politic se depune la Tribunalul Municipiului Bucureşti, însoţitã de: (...).
b) actul de constituire împreunã cu lista semnaturilor de sustinere a cel puţin 10.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 15 dintre judeţele tarii, dar nu mai puţin de 300 în fiecare judeţ, însoţit de o declaraţie autentificatã a conducatorului organului executiv al partidului privind autenticitatea semnaturilor."
Asupra constituţionalitãţii acestor dispoziţii legale Curtea Constituţionalã s-a pronunţat în cadrul controlului prealabil de constitutionalitate prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, constatând ca acestea sunt constituţionale. În considerentele acestei decizii s-a reţinut ca "aprecierea oportunitãţii unui anumit prag de reprezentativitate nu este însã o problema de constitutionalitate, atâta timp cat pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitãrii dreptului, urmãrind numai, precum în legea de fata, ca asocierea cetãţenilor în partide sa aibã semnificatia institutionalizarii unui curent politic fãrã de care partidul rezultat nu îşi poate îndeplini rolul sau constituţional, prevãzut la art. 8 alin. (2), de a contribui la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetãţenilor". Prin aceeaşi decizie Curtea a mai reţinut ca: "<<fenomenul devalorizarii partidelor>> nu ar trebui contracarat prin condiţia de reprezentativitate prevãzutã, ci prin pragul electoral" şi ca "nici aceste argumente nu privesc legitimitatea constituţionalã a prevederii atacate, ci disputa legatã de oportunitatea sa politica".
În motivarea exceptiei s-a mai susţinut ca <>art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 27/1996 contravine şi prevederilor art. 11 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care prevede: "Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrangeri decât cele care, prevãzute prin lege, constituie mãsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sãnãtãţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertãţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrangeri legale sa fie impuse exercitãrii acestor drepturi de cãtre membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat."
Din analiza acestui text nu se constata însã nici un motiv care sa justifice opinia autorului exceptiei. De altfel însuşi autorul exceptiei subliniaza, în motivarea acesteia, ca "...partidele politice sunt nu numai exponentele unor curente ideologice, ci şi instrumentele de drept public pentru exprimarea voinţei politice a unor categorii sociale etnice sau grupuri de persoane". Rezulta ca nu poate reveni decât legiuitorului dreptul de a aprecia mãrimea acestor grupuri. O corecta aplicare a principiului proportionalitatii are în vedere ca reglementarea în anumite condiţii sa nu conducã la suprimarea dreptului însuşi; or, sub acest aspect, <>Legea nr. 27/1996 nu are, prin condiţiile puse, semnificatia unei interdicţii de exercitare a dreptului de asociere în partide politice.
S-a mai susţinut de cãtre autorul exceptiei ca în alte tari astfel de limitãri cantitative nu exista, dându-se ca exemplu, în acest sens, Germania. Curtea Constituţionalã constata ca, într-adevãr, în Legea partidelor politice din Germania nu se prevede necesitatea unui numãr minim de membri; dar tot atât de adevãrat este şi faptul ca definitia data partidului politic la art. 2 din aceasta lege releva ideea ca o asemenea asociaţie de cetãţeni este caracterizatã, între altele, prin "întinderea şi soliditatea organizãrii lor, numãrul membrilor şi veridicitatea poziţiei lor publice, oferind o garanţie suficienta sub aspectul seriozitatii scopurilor". De altfel şi în legislaţia altor state (de exemplu: Canada, Norvegia, Portugalia) exista restrangeri ale dreptului de asociere în partide politice cu privire la numãrul minim de membri.
În concluzie, fata de cele reţinute prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996 a Curţii Constituţionale şi având în vedere ca nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, precum şi în raport cu celelalte argumente menţionate mai sus, urmeazã ca excepţia privind dispoziţiile <>art. 17 alin (1) lit. b) din Legea nr. 27/1996 sa fie respinsã.
II. <>Art. 31 din Legea nr. 27/1996 prevede urmãtoarele:
"În cazul în care un partid politic nu desemneazã candidaţi, singur sau în alianta, în doua campanii electorale legislative succesive, în cel puţin 10 circumscripţii sau nu a ţinut nici o adunare generalã timp de 5 ani, Tribunalul Municipiului Bucureşti, la cererea Ministerului Public, va constata încetarea existenţei sale, cu respectarea normelor de procedura prevãzute de art. 23".
Obiectul criticii îl constituie numai acea parte din text referitoare la participarea în alegerile legislative, cu susţinerea ca aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3), art. 8, art. 37 alin. (2) şi ale art. 148 alin. (1) din Constituţie.
Curtea retine ca, potrivit <>Legii nr. 27/1996 , un partid politic este o asociere de cetãţeni care participa în mod liber la formarea şi la exercitarea unei voinţe politice, având ca scop, între altele, participarea cu candidaţi în alegeri. O astfel de activitate este rezultatul firesc al exprimarii, pe cale institutionala, a voinţei politice a membrilor asociaţiei respective. Este adevãrat ca textele constituţionale referitoare la dreptul la asociere permit formarea de organizaţii care nu îşi propun astfel de obiective legate de prezenta în alegeri. Numai ca aceste organizaţii nu pot revendica statutul de partid politic, având posibilitatea sa rãmânã, cu condiţia infiintarii şi desfãşurãrii activitãţii lor potrivit legii, simple forme de asociere a cetãţenilor tarii în scopurile dorite de membrii lor, în conformitate cu opţiunile acestora, exprimate în mod liber, pe plan social, cultural, economic şi chiar politic.
Rezulta deci ca toate criticile referitoare la dreptul de asociere sunt neintemeiate, excepţia privind dispoziţiile <>art. 31 din Legea nr. 27/1996 urmând a fi respinsã.
III. Cu privire la <>art. 46 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 27/1996 , critica are în vedere neretroactivitatea şi neconstituţionalitatea impunerii unor noi condiţii pentru organizaţii politice care funcţioneazã legal, în baza vechii reglementãri.
Alin. (2) şi (3) ale <>art. 46 din Legea nr. 27/1996 , astfel cum au fost modificate prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3 din 25 iunie 1996 , au urmãtorul cuprins:
"(2) Pana la 15 septembrie 1996 partidele politice existente se vor conformã prevederilor prezentei legi, depunând la Tribunalul Municipiului Bucureşti înscrisurile prevãzute la art. 17 alin. (1) şi (2).
(3) Termenul prevãzut la alineatul precedent este un termen de decãdere."
Asupra constituţionalitãţii acestor dispoziţii legale Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, retinand ca: "Instituirea unei dispoziţii tranzitorii nu poate fi consideratã însã ca având un caracter retroactiv. De asemenea, aplicarea noii reglementãri partidelor existente se justifica în temeiul principiului aplicãrii legii noi situaţiilor juridice în curs". Mai mult, se retine ca: "dacã noua reglementare nu s-ar aplica şi partidelor existente, s-ar crea inevitabil o discriminare ca urmare a privilegiului de care ar beneficia unele din aceste partide care nu ar întruni condiţia de reprezentativitate prevãzutã de noua lege". De altfel, în acelaşi sens s-a mai pronunţat Curtea Constituţionalã şi prin deciziile nr. 10 din 22 ianuarie 1997 şi nr. 337 din 15 iulie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 30 octombrie 1997.
De aceea, având în vedere ca nici cu privire la dispoziţiile acestui articol nu au intervenit elemente noi care sa facã necesarã schimbarea jurisprudenţei Curţii, urmeazã ca şi excepţia referitoare la <>art. 46 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 27/1996 sa fie respinsã.

Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, în unanimitate, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 17 alin (1) lit. b), ale art. 31 şi ale art. 46 alin. (2), şi cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 46 alin. (3) din Legea nr. 27/1996 ,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. b), ale art. 31 şi ale <>art. 46 alin. (2) şi (3) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , modificatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/1996 , aprobatã prin <>Legea nr. 46/1998 , ridicatã de Partidul Crestin Democrat Maghiar din România în Dosarul nr. 43 bis/1996 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 27 octombrie 1998.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Maria Bratu

-----------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016