Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 147 din 21 februarie 2007 referitoare la constitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 7 martie 2007
Cu adresa nr. 51/446 din 12 februarie 2007, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, formulatã de un numãr de 71 de deputaţi, şi anume: Gheorghe I. Albu, Roberta Alma C. Anastase, Nicolae N. Bara, Gheorghe G. Barbu, Cornel Ştefan C. Bardan, Iulian-Gabriel P. Bîrsan, Anca-Daniela C. Boagiu, Ionela I. Bruchental-Pop, William Gabriel S. Brânzã, Daniel I. Buda, Costicã N. Canacheu, Bogdan C. Cantaragiu, Alexandru A. Ciocâlteu, Anca M. Constantinescu, Radu-Cãtãlin Drãguş, Stelian N. Duţu, Ionesie P. Ghiorghioni, Ion I. Gonţea, Dan N. Grigore, Monica Maria C. Iacob Ridzi, Traian Constantin A. Igaş, Valentin Adrian M. Iliescu, Graţiela Denisa M. Iordache, Radu V. D. Lambrino, Dãnuţ E. Liga, Mircea Man, Marian-Jean J. G. Marinescu, Laurenţiu C. Mironescu, Liviu Alexandru H. Miroşeanu, Alexandru E. Mocanu, Petru P. Movilã, Dorin-Liviu D. Nistoran, Ioan C. Oltean, Aurel A. Olarean, Constantin M. Petrea, Cosmin Gabriel C. Popp, Cezar Florin Gh. Preda, Ioan Dumitru I. Puchianu, Dumitru Gh. Puzdrea, Romeo Marius Gh. Raicu, Cristian I. Rãdulescu, Marius I. Rogin, Marcel Laurenţiu M. Romanescu, Gheorghe G. Sârb, Mugurel Liviu S. Sârbu, Mihai Gr. Stãnişoarã, Petre Strãchinaru, Valeriu I. Tabãrã, Horia C. Vãsioiu, Augustin A. Zegrean, Aurel I. Vainer, Romicã C. Andreica, Cristian Alexandru R. Boureanu, Dan Horaţiu Gh. Buzatu, Marian V. Hoinaru, Mircea Teodor M. S. Iustian, Corneliu V. Momanu, Monica Octavia P. Muscã, Viorel N. Oancea, Dumitru M. Pardãu, Marian Sorin C. Paveliu, Florin Aurelian N. Popescu, Vasile I. Pruteanu, Gabriel A. Sandu, Ion I. Stoica, Cornel H. Ştirbeţ, Raluca D. Turcan, Dragoş V. Ujeniuc, Petre I. Ungureanu, Claudius Mihail Gh. Zaharia, Leonida I. Lari-Iorga.
Sesizarea a fost formulatã în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al <>art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 1.107 din 12 februarie 2007 şi constituie obiectul Dosarului nr. 180A/2007.
Articolul unic al Legii ce face obiectul sesizãrii prevede:
"<>Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. Dupã alineatul (2) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmãtorul cuprins:
«(3) Organizarea referendumului nu poate avea loc simultan cu desfãşurarea alegerilor prezidenţiale, parlamentare, locale sau a alegerilor pentru Parlamentul European, ori cu mai puţin de 6 luni înainte de data alegerilor menţionate.»
2. Articolul 10 va avea urmãtorul cuprins:
«Art. 10. - (1) Demiterea Preşedintelui României este aprobatã dacã a întrunit majoritatea voturilor cetãţenilor înscrişi în listele electorale, în cazul în care Preşedintele României a fost ales în condiţiile prevãzute la art. 81 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.
(2) În cazul în care Preşedintele României a fost ales în condiţiile prevãzute la art. 81 alin. (3) din Constituţia României, republicatã, demiterea acestuia este aprobatã dacã a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate pe întreaga ţarã de cãtre cetãţenii prezenţi.»"
În motivarea sesizãrii de neconstituţionalitate, se aratã cã:
- <>art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 [în fapt alin. (3)], care în redactarea criticatã interzice organizarea referendumului simultan cu desfãşurarea alegerilor menţionate de text sau cu mai puţin de 6 luni înainte de data acestor alegeri, încalcã prevederile constituţionale ale art. 2 alin. (1), potrivit cãrora "Suveranitatea naţionalã aparţine poporului român, care o exercitã prin organele sale reprezentative, [...] şi prin referendum", precum şi ale art. 90 din Constituţie, care prevede cã "Preşedintele României, dupã consultarea Parlamentului, poate cere poporului sã-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional", deoarece consecinţa intrãrii lui în vigoare ar fi "cã în anii electorali nu s-ar mai putea organiza referendum." În aceastã ipotezã, de exemplu, "în întreg anul 2008 organizarea de referendum este imposibilã", deoarece urmeazã sã se organizeze alegeri locale în luna iunie şi alegeri parlamentare în luna noiembrie, astfel cã art. 2 şi 90 din Constituţie ar fi inaplicabile. Se considerã cã sunt încãlcate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 95 alin. (3) care stabilesc cã în cazul aprobãrii propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României trebuie sã se organizeze referendum pentru demiterea acestuia în cel mult 30 de zile. Or, "dacã acest lucru ar surveni în perioada de 6 luni înainte de alegerile la care se referã modificarea legislativã, referendumul prevãzut la art. 95 alin. (3) din Constituţie nu s-ar putea organiza." Se mai aratã cã aceste prevederi din Constituţie sunt imperative şi "nu lasã loc nici unei limitãri", sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 567 din 11 iulie 2006 referitoare la dreptul Preşedintelui României de a consulta poporul prin referendum.
- art. 10, în redactarea adoptatã prin legea criticatã, contravine art. 81 din Constituţie, deoarece modificarea "creeazã practic douã tipuri de preşedinte - un preşedinte ales la primul tur de scrutin şi altul ales la al doilea tur de scrutin", ceea ce determinã "o diferenţã de legitimitate între cele douã categorii." Or, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 81 alin. (1)-(3), Preşedintele României, odatã ales, are "un statut constituţional care nu poate fi diferenţiat în raport de numãrul de voturi cu care a fost ales". De asemenea, art. 10 contravine art. 95 alin. (3) din Constituţie, care nu face deosebire dupã cum Preşedintele României a fost ales în primul sau al doilea tur de scrutin, astfel cã textul de lege criticat adaugã la aceasta, ceea ce este inadmisibil. Se mai invocã şi încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 99 privind "Rãspunderea preşedintelui interimar", deoarece textul din legea criticatã se referã doar la preşedintele ales în condiţiile art. 81 alin. (2) sau (3), iar "persoana care asigurã interimatul funcţiei de Preşedinte al României nefiind aleasã în condiţiile art. 81 nu ar putea fi demisã prin referendum dacã legea ar intra în vigoare", pentru cã "nu stabileşte procedura aplicabilã."
- autorii sesizãrii susţin cã proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor contravine principiului neretroactivitãţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin aceea cã instituie o nouã modalitate de demitere a preşedintelui decât cea existentã la data alegerii sale în funcţie, iar "astfel de modificãri esenţiale nu pot interveni în timpul exercitãrii mandatului." În acest sens, se aratã cã, deşi potrivit art. 83 din Constituţia revizuitã, durata mandatului Preşedintelui României s-a prelungit de la 4 ani la 5 ani, art. 155 alin. (3) din Legea fundamentalã stipuleazã cã "Prevederile alineatului (1) al articolului 83 se aplicã începând cu urmãtorul mandat prezidenţial."
În legãturã cu încãlcarea principiului neretroactivitãţii legii, se invocã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 61 din 18 ianuarie 2007 .
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/ 1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sãu de vedere, aratã urmãtoarele:
- În legãturã cu prima criticã de neconstituţionalitate, care vizeazã prevederile <>art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 , prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 90 şi art. 95 alin. (3) din Constituţia României, republicatã, aratã cã acest text de lege reglementeazã condiţii pentru valabilitatea referendumului, respectiv prezenţa la vot a majoritãţii persoanelor înscrise în listele electorale. Întrucât aceastã prevedere nu a fost supusã vreunei modificãri prin Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 3/2000 , apreciatã de autorii sesizãrii ca fiind neconstituţionalã, ea nu poate face obiect al controlului de constituţionalitate a priori exercitat de Curtea Constituţionalã, conform art. 146 lit. a) din Constituţia României, republicatã. Din context însã se poate deduce cã autorii sesizãrii s-au referit la art. 5 alin. (2) dintr-o eroare, în realitate, ei având în vedere prevederile alin. (3) al art. 5, nou-introdus prin Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 3/2000 . Conform acestei dispoziţii legale, organizarea referendumului nu poate avea loc simultan cu alegerile prezidenţiale, parlamentare, locale sau cu cele pentru Parlamentul European, ori cu mai puţin de 6 luni înaintea acestora. Fundamentul juridic al acestui text de lege îl constituie prevederea înscrisã în art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituţia României, republicatã, conform cãreia "organizarea şi desfãşurarea referendumului" se reglementeazã prin lege organicã. Curtea Constituţionalã, prin <>Decizia nr. 567 din 11 iulie 2006 , a apreciat cã prin lege se pot stabili "mãsuri tehnice, procedurale, necesare în procesul de consultare a poporului pe calea referendumului". În opinia Preşedintelui Camerei Deputaţilor, "pe de o parte, instituirea de termene constituie o mãsurã cu caracter preponderent tehnic, cu implicaţii legate de organizarea şi desfãşurarea unei acţiuni complexe, iar, pe de altã parte, art. 2 alin. (1) din Constituţia României, republicatã, pe care îl invocã autorii sesizãrii, se aplicã în litera şi spiritul sãu fãrã nicio restricţie la condiţiile <>Legii nr. 3/2000 , astfel cum a fost modificatã şi completatã prin Legea a cãrei constituţionalitate este contestatã." În continuare, se aratã cã organizarea şi desfãşurarea referendumului sunt rezervate domeniului legii, conform art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituţie, şi, prin urmare, Parlamentul este liber sã opteze pentru orice soluţie legislativã în materie referendarã, fireşte, fãrã a se interfera competenţelor celorlalte autoritãţi publice în acest domeniu, precum şi fãrã a le modifica statutul constituţional ori atribuţiile prevãzute în Legea fundamentalã. Ca atare, considerã cã, privite din aceastã perspectivã, cele douã modificãri întreprinse prin Legea a cãrei constituţionalitate este contestatã nu afecteazã nici statutul constituţional al şefului statului, nici nu-l împiedicã pe acesta sã-şi îndeplineascã atribuţiile constituţionale. Faptul cã, potrivit noului alineat al <>art. 5 din Legea nr. 3/2000 , data organizãrii referendumului nu poate coincide cu cea a desfãşurãrii alegerilor prezidenţiale, parlamentare sau a celor locale ori europarlamentare şi nici nu poate fi stabilitã la mai puţin de 6 luni de la data ţinerii acestora, nu restrânge cu nimic dreptul constituţional al Preşedintelui Republicii de a recurge la referendum în condiţiile art. 90 din Constituţie. De altfel, din practica îndelungatã a alegerilor parlamentare, rezultã cã atenţia electoratului nu trebuie concentratã simultan asupra a douã obiective: exprimarea referendarã a voinţei suverane a poporului asupra unei anumite probleme de interes general şi alegerea, de pildã, a Parlamentului prin instrumentul clasic al democraţiei reprezentative. Dacã s-ar accepta simultaneitatea exprimãrii celor douã tipuri de democraţie (directã şi reprezentativã), însãşi voinţa politicã astfel exprimatã şi-ar pierde mult din semnificaţie. În plus, ar putea apãrea inconvenientul unor confuzii în rândul electoratului, unele de naturã tehnicã, cât priveşte evenimentele politice pentru care este chemat la urne. Preşedintele poate recurge la dreptul constituţional ce-i este conferit de art. 90 din Constituţie oricând dupã alegerile la care face trimitere alin. (3) al art. 5 din legea ce face obiectul sesizãrii. De asemenea, în opinia Preşedintelui Camerei Deputaţilor, completarea <>art. 5 din Legea nr. 3/2000 cu un nou alineat este de bun simţ juridic, deoarece, "chiar dacã interdicţiile de ordin formal nu ar fi fost instituite expres, ele s-ar fi aplicat în practicã." Astfel, "ar fi absurd şi împotriva oricãrei logici democratice sã se desfãşoare, de pildã, un referendum naţional din iniţiativa şefului statului simultan cu alegerile prezidenţiale sau parlamentare", şi "aceeaşi absurditate ar plana asupra desfãşurãrii unui referendum simultan cu organizarea alegerilor locale, ori a celor pentru Parlamentul European." În sfârşit, cu privire la acest punct al obiecţiei de neconstituţionalitate, se aratã cã "aprecierile de oportunitate şi calculele efectuate de autorii sesizãrii de neconstituţionalitate pentru anul 2008 pot fi situaţii de fapt, ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, care se pronunţã doar asupra constituţionalitãţii aspectelor de drept, conform Legii fundamentale."
- În legãturã cu susţinerile potrivit cãrora prin noul alineat introdus la <>art. 5 din Legea nr. 3/2000 se încalcã prevederile art. 2 alin. (1) din Constituţie, Preşedintele Camerei Deputaţilor considerã cã acestea sunt complet nefondate, deoarece "nu existã nicio legãturã între aşa-zisa limitare a prerogativelor Preşedintelui României prin textul a cãrei constituţionalitate este contestatã, şi dreptul poporului de a-şi manifesta suveranitatea, întrucât acesta nu se exercitã din proprie iniţiativã, ci din cea a Guvernului sau, dupã caz, a Preşedintelui, în condiţiile <>art. 11 din Legea nr. 3/2000 ."
- În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cãrora dispoziţiile art. 10 din legea criticatã încalcã dispoziţiile art. 81 şi ale art. 95 alin. (3) din Constituţie, se apreciazã cã şi acestea sunt nefundamentate din punct de vedere juridic. În acest sens, se aratã cã "Legea fundamentalã prevede, în art. 81, alegerea Preşedintelui ţãrii în douã tururi de scrutin, stipulând condiţii distincte de reprezentativitate între primul şi al doilea tur. Dezvoltarea prin lege a acestor situaţii juridice diferite rãspunde principiilor generale de simetrie juridicã şi corespunde întru totul acestor cerinţe imperative de ordin constituţional." Se considerã cã "modificarea <>art. 10 din Legea nr. 3/2000 se întemeiazã pe un principiu de drept clasic, şi anume cel al simetriei formelor, adaptat la formula constituţionalã a legitimitãţii electorale a şefului statului" şi, "potrivit textelor constituţionale, Preşedintele României nu este reprezentantul poporului, ci exclusiv al statului. Raportul între şeful statului şi popor se exprimã din punct de vedere cronologic în douã momente: alegerea şi demiterea preşedintelui de republicã. Acestea urmeazã sã fie simetrice sub aspectul majoritãţilor cerute pentru alegere şi, corespunzãtor, pentru demitere."
- Cu referire la susţinerea potrivit cãreia legea criticatã este neconstituţionalã întrucât "stabileşte o altã modalitate de demitere a Preşedintelui României decât cea prevãzutã de lege la data alegerii sale în funcţie", ceea ce încalcã art. 15 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã "cã motivarea autorilor sesizãrii este lipsitã de relevanţã juridicã", "ţinând cont de faptul cã organizarea referendumului este obligatorie în lumina art. 95 alin. (3) din Legea fundamentalã, având în vedere modalitatea de desemnare a şefului statului de cãtre corpul electoral la nivel naţional."
Preşedintele Senatului, în punctul de vedere exprimat, învedereazã, ca şi consideraţii generale, "unele aspecte de ordin principial, care contureazã liniile directoare ale edificiului constituţional", în sensul cã: în dreptul public se face distincţie între regimul juridic al accesului la o funcţie şi regimul juridic al destituirii din funcţie, ca urmare a tragerii la rãspundere pentru sãvârşirea unor fapte, astfel cã nu de fiecare datã autoritatea care realizeazã învestitura în funcţie este şi autoritatea care aplicã sancţiunea destituirii din funcţie. Cât priveşte demiterea dintr-o funcţie publicã, aceasta poate fi dispusã de cãtre instanţa de judecatã, prin efectul legii, ca urmare a ivirii unei stãri de incompatibilitate ori a unui conflict de interese sau prin efectul unei hotãrâri judecãtoreşti de condamnare, ca în situaţia prevãzutã de art. 96 din Constituţie. Se exemplificã cu alte sisteme constituţionale prezidenţiale, semiprezidenţiale sau parlamentare, potrivit cãrora se procedeazã la destituirea preşedintelui "pus sub acuzare" fãrã sã se recurgã la votul poporului sau la votul adunãrilor care l-au ales. Spre deosebire de aceste sisteme constituţionale, legiuitorul constituant român a optat pentru soluţia demiterii prin referendum, cu avizul consultativ al Curţii Constituţionale. A pretinde însã "cã Parlamentul nu poate stabili regulile şi criteriile de organizare a referendumului înseamnã a face o judecatã nu numai contrarã raţiunii instituţiei tragerii la rãspundere politicã a Preşedintelui României, reglementatã de art. 95 din Constituţie, dar şi prevederilor art. 73 alin. (3) lit. d)" din aceasta, care dispune cã organizarea şi desfãşurarea referendumului se stabileşte prin lege organicã, necondiţionat de respectarea prevederilor constituţionale ale art. 81 referitoare la demiterea Preşedintelui României, ca urmare a suspendãrii din funcţie pentru fapte grave de încãlcare a Constituţiei. "Opţiunea legiuitorului de a reglementa procedura referendumului în cazul demiterii Preşedintelui pentru sãvârşirea de fapte grave prin care a încãlcat Constituţia, în sensul respectãrii soluţiilor de la învestiturã reglementate de art. 81 alin. (2) şi (3)", "este o soluţie ce intrã în consonanţã cu prevederile Constituţiei." În continuare, se aratã cã, în sensul respectãrii supremaţiei Constituţiei, posibilitatea reglementãrii prin lege organicã a condiţiilor de organizare şi desfãşurare a referendumului înseamnã posibilitatea de a stabili prin aceasta "condiţii, limite şi termene imperative pentru organizarea şi desfãşurarea unei anumite proceduri." Cu privire la schimbarea duratei mandatului, invocarea în speţã a "art. 155 alin. (3) din Constituţie, nu are relevanţã pentru soluţiile legislative care vizeazã stabilirea unui regim juridic în executarea mandatului", întrucât problema duratei mandatului este de ordin constituţional, iar problema organizãrii şi desfãşurãrii referendumului pentru demiterea Preşedintelui României în funcţie este de domeniul legii. Se considerã cã, din acest punct de vedere, <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 61/2007 , invocatã de autorii sesizãrii, este nerelevantã.
În legãturã cu susţinerile de neconstituţionalitate ale Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 3/2000 , Preşedintele Senatului aratã cã:
- prevederile art. 5 alin. (3) nu limiteazã, prin termenul stabilit, dreptul poporului de a-şi exercita suveranitatea prin referendum, "deoarece exercitarea suveranitãţii, potrivit art. 2 din Constituţie, vizeazã o modalitate principalã, votul cetãţeanului pentru desemnarea aleşilor locali şi naţionali pentru organele reprezentative (primari, consilii locale, consilii judeţene, Parlamentul naţional, Preşedintele României şi Parlamentul European), şi o modalitate subsidiarã, referendumul." Se aratã cã prima modalitate formeazã democraţia reprezentativã, iar cea de a doua, referendumul, "vizeazã democraţia directã, care, potrivit Constituţiei, se manifestã la nivel naţional doar în trei situaţii, respectiv cele reglementate de art. 90, art. 95 alin. (3) şi art. 151 alin. (3)." Ipotezele prevãzute de art. 95 alin. (3) şi art. 151 alin. (3) din Constituţie sunt legate de un termen constituţional maxim de 30 de zile, pe când în ipoteza referendumului consultativ delimitãrile necesare în sensul art. 90 din Constituţie se stabilesc prin legea de organizare şi desfãşurare a referendumului, ceea ce nu este neconstituţional. Se considerã cã "referendumul apare ca o modalitate subsidiarã de exprimare a suveranitãţii şi este firesc ca modalitatea subsidiarã sã fie aplicatã legislativ dupã regimul modalitãţii principale, aşa cum, de altfel, sunt situaţiile reglementate şi în dreptul comparat", astfel cã susţinerile sub acest aspect sunt neîntemeiate. Se aratã cã interdicţiile prevãzute de art. 5 alin. (3) nu fac inaplicabil art. 90 din Constituţie, întrucât din coroborarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 90, art. 2 şi prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. d) din Legea fundamentalã "asemenea limitãri pot fi realizate prin lege organicã". De asemenea, limitarea posibilitãţii stabilirii datei referendumului rezultã şi din "coroborarea art. 90 cu art. 95, respectiv cu art. 150 şi art. 151 din Constituţie", "în sensul cã referendumul nu se poate organiza dupã ce, în baza art. 95, s-a declanşat procedura de suspendare, respectiv în baza art. 150 din Constituţie s-a declanşat procedura de revizuire a Constituţiei. Se considerã cã şi susţinerea referitoare la inaplicabilitatea prevederilor constituţionale ale art. 95 alin. (3) în situaţia în care termenul de 30 de zile ar surveni în perioada de 6 luni înainte de alegerile la care se referã modificarea este neîntemeiatã, întrucât "termenul de 6 luni nu poate viza, logic, decât referendumul reglementat de art. 90 din Constituţie", iar referendumurile prevãzute de art. 95 alin. (3) şi de art. 151 alin. (3) din Constituţie, de vreme ce sunt condiţionate prin Constituţie de termenul de 30 de zile, nu pot fi afectate de soluţia legislativã adoptatã de Parlament prin legea atacatã." În sfârşit, cu privire la neconstituţionalitatea <>art. 5 alin. (3) se considerã cã "invocarea Deciziei nr. 567/2006 a Curţii Constituţionale este fãrã relevanţã în aceastã speţã";
- art. 10, potrivit soluţiei legislative propuse prin modificarea textului, nu creeazã douã tipuri de preşedinte, deoarece "una este modalitatea tehnicã de desemnare a preşedintelui şi alta este semnificaţia legitimitãţii alegerii sale", iar art. 95 alin. (3) din Constituţie nu este încãlcat, "ci, dimpotrivã, asigurã o aplicare adecvatã a acestui text", întrucât nimic nu opreşte legiuitorul sã reglementeze modalitãţile de stabilire a rezultatului referendumului potrivit "modalitãţii tehnice prevãzute de art. 81 alin. (2) şi (3)" din Legea fundamentalã. Nici invocarea încãlcãrii prevederilor constituţionale ale art. 99 nu poate fi reţinutã, deoarece "din interpretarea logico-sistematicã a Constituţiei rezultã cã şi persoana care exercitã interimatul funcţiei de Preşedinte al României este supusã aceloraşi reguli la care a fost supusã persoana care a fost suspendatã, fãrã a mai ajunge la organizarea unui referendum pentru demitere". Se considerã cã susţinerea "cu privire la organizarea unui referendum şi în cazul Preşedintelui interimar este inadmisibilã, în condiţiile în care nu este vorba de un preşedinte cu depline puteri, ales prin vot, în condiţiile art. 81 din Constituţie". În legãturã cu încãlcarea principiului neretroactivitãţii legii, se aratã cã "nu trebuie sã confundãm regimul constituţional al mandatului cu regimul procedurilor stabilite de lege, care pot fi schimbate oricând în timpul mandatului, dacã nu intrã în conflict, fireşte, cu prevederile Constituţiei."
Guvernul nu a comunicat punctul sãu de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulatã.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, raportul judecãtorului-raportor, Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, raportatã la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din <>Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi celor ale <>art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992 , sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor legale criticate.
Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, în legãturã cu care se susţine cã încalcã, în ordinea invocãrii lor, prevederile constituţionale ale art. 2 alin. (1), art. 90, art. 95 alin. (3), art. 81 alin. (1)-(3), art. 99 şi ale art. 15 alin. (2).
Aceste dispoziţii din Constituţie prevãd:
- Art. 2 alin. (1): "Suveranitatea naţionalã aparţine poporului român, care o exercitã prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.";
- Art. 90: "Preşedintele României, dupã consultarea Parlamentului, poate cere poporului sã-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.";
- Art. 95 alin. (3): "Dacã propunerea de suspendare din funcţie este aprobatã, în cel mult 30 de zile se organizeazã un referendum pentru demiterea Preşedintelui."
- Art. 81 alin. (1)-(3): "(1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegãtorilor înscrişi în listele electorale.
(3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit aceastã majoritate, se organizeazã al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numãrului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare numãr de voturi.";
- Art. 99: "Dacã persoana care asigurã interimatul funcţiei de Preşedinte al României sãvârşeşte fapte grave, prin care încalcã prevederile Constituţiei, se aplicã articolul 95 şi articolul 98." (Articolul 95 priveşte "Suspendarea din funcţie", iar art. 98 dispune cu privire la "Interimatul funcţiei");
- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."
Examinând obiecţiile de neconstituţionalitate formulate, prevederile legii criticate, prin raportare la dispoziţiile constituţionale incidente, Curtea Constituţionalã constatã cã sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiatã şi urmeazã a fi admisã, pentru urmãtoarele considerente:
I. Prima criticã de neconstituţionalitate vizeazã pct. 1 al articolului unic din Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului. Potrivit acestui punct, la articolul 5 din lege se introduce un nou alineat, alineatul (3), care prevede cã referendumul nu poate avea loc simultan cu desfãşurarea alegerilor prezidenţiale, parlamentare, locale sau a alegerilor pentru Parlamentul European ori cu mai puţin de 6 luni înainte de data alegerilor menţionate. Se considerã cã aceste dispoziţii de lege sunt contrare art. 2 alin. (1), art. 90 şi art. 95 alin. (3) din Constituţie, deoarece limiteazã sau îngrãdesc dreptul poporului de a-şi exercita suveranitatea.
În examinarea acestei susţineri, se poate constata cã <>art. 1 din Legea nr. 3/2000 , modificatã şi completatã prin legea ce face obiectul sesizãrii, preluând cuprinsul art. 2 alin. (1) din Constituţie, dispune cã "În România suveranitatea naţionalã aparţine poporului român, care o exercitã prin [...] referendum", care, potrivit art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege, se organizeazã şi se desfãşoarã în condiţiile prevãzute de aceasta. Or, alineatul (3), nou-introdus prin legea criticatã, instituie chiar unele condiţii referitoare la organizarea şi desfãşurarea referendumului, iar nu prevederi care sã contravinã acestei modalitãţi de exercitare a suveranitãţii naţionale de cãtre popor. Aşa fiind, nu se poate reţine încãlcarea art. 2 alin. (1) din Constituţie, prin pct. 1 al articolului unic al legii de modificare şi completare a <>Legii nr. 3/2000 .
În schimb, prin textul de lege criticat sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 90, potrivit cãrora "Preşedintele României, dupã consultarea Parlamentului, poate cere poporului sã-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional", precum şi cele ale art. 95 alin. (3), care prevãd cã, în cazul aprobãrii propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, "[...] în cel mult 30 de zile se organizeazã un referendum pentru demiterea Preşedintelui." Din analiza celor douã texte constituţionale rezultã cã referendumul se poate desfãşura oricând în cursul anului, dacã Parlamentul a fost consultat sau a aprobat propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. Aşadar, potrivit Constituţiei, nu existã nicio altã condiţie care sã interzicã organizarea şi desfãşurarea referendumului simultan cu alegerile prezidenţiale, parlamentare, locale sau alegerile pentru Parlamentul European ori într-un anumit interval de timp anterior sau posterior alegerilor menţionate. Ca atare, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate sã o facã (Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). În consecinţã, condiţiile stabilite de legiuitor pentru desfãşurarea referendumului prin legea criticatã adaugã la prevederile Constituţiei, ceea ce determinã neconstituţionalitatea acestora.
De altfel, aceste exigenţe extraconstituţionale cuprinse în lege împiedicã organizarea oricãrui referendum, în condiţiile în care practic, în România, s-ar putea sã se desfãşoare alegeri în fiecare an, ceea ce, aşa cum s-a arãtat, contravine art. 2 alin. (1) din Constituţie. Mai mult, în condiţiile în care legea se referã la alegerile locale, fãrã a preciza dacã este vorba de alegeri generale sau parţiale, este cunoscut faptul cã acestea din urmã pot avea loc în fiecare lunã a anului. În consecinţã, suprimarea referendumului prin obstacole stabilite de lege reprezintã un alt argument pe care se întemeiazã constatarea cã pct. 1 al articolului unic din Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului este neconstituţional. De asemenea, se constatã cã aceste dispoziţii din legea criticatã pot genera blocaje constituţionale, data alegerilor devenind dependentã de data desfãşurãrii referendumului.
II. A doua criticã de neconstituţionalitate se referã la pct. 2 al articolului unic din Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 3/2000 , prin care se modificã <>art. 10 din Legea nr. 3/2000 . În actuala redactare, acest articol prevede cã "Demiterea Preşedintelui României este aprobatã, dacã a întrunit majoritatea voturilor cetãţenilor înscrişi în listele electorale." Punctul 2 al articolului unic are urmãtorul cuprins: "Art. 10. - (1) Demiterea Preşedintelui României este aprobatã dacã a întrunit majoritatea voturilor cetãţenilor înscrişi în listele electorale, în cazul în care Preşedintele României a fost ales în condiţiile prevãzute la art. 81 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.
(2) În cazul în care Preşedintele României a fost ales în condiţiile prevãzute la art. 81 alin. (3) din Constituţia României, republicatã, demiterea acestuia este aprobatã dacã a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate pe întreaga ţarã de cãtre cetãţenii prezenţi."
În opinia autorilor sesizãrii, acest text de lege încalcã prevederile constituţionale ale art. 81 referitoare la "Alegerea Preşedintelui", precum şi ale art. 95 alin. (3) conform cãrora, "Dacã propunerea de suspendare din funcţie este aprobatã, în cel mult 30 de zile se organizeazã un referendum pentru demiterea Preşedintelui." Încãlcarea constã în aceea cã, practic, prin noua reglementare se creeazã douã tipuri de preşedinţi - unul ales în primul tur de scrutin şi altul ales în cel de-al doilea tur de scrutin.
Analizând aceastã susţinere, se constatã cã prin modificarea cuprinsului <>art. 10 din Legea nr. 3/2000 legiuitorul a dorit sã aplice, sub aspectul voturilor exprimate, principiul simetriei juridice la alegerea Preşedintelui României în al doilea tur de scrutin şi la demiterea acestuia ca urmare a consultãrii populare. Bazându-şi soluţiile pe principiul simetriei, legiuitorul nu a ţinut seama de faptul cã aplicarea acestui principiu în dreptul public, cu atât mai mult în dreptul constituţional, cu deosebire la organizarea şi funcţionarea autoritãţilor publice, nu este posibilã. Principiul simetriei este un principiu al dreptului privat, fiind exclusã posibilitatea aplicãrii acestuia în dreptul public. De aceea, normele constituţionale sunt asimetrice prin excelenţã. Astfel, Parlamentul este ales de popor, dar îşi înceteazã mandatul prin trecerea timpului sau prin dizolvarea de cãtre Preşedintele României, Guvernul este numit de Preşedintele României pe baza votului de încredere acordat de Parlament, dar este demis în urma votãrii unei moţiuni de cenzurã, ca urmare a demisiei primului-ministru, ori când acesta îşi pierde drepturile electorale, se aflã în stare de incompatibilitate etc.; funcţiile publice eligibile sunt deţinute de persoane care le-au obţinut în alegeri şi înceteazã prin revocare, survenirea unei incompatibilitãţi, scurgerea timpului etc. Tot astfel, şi în cazul Preşedintelui României, deţinerea acestei funcţii este încredinţatã persoanei care a câştigat alegerile prezidenţiale, iar încetarea exercitãrii ei are loc ca urmare a unei hotãrâri de condamnare pentru înaltã trãdare, a aprobãrii demiterii prin referendum, a apariţiei unor incompatibilitãţi etc. Aşadar, exigenţele stabilite de Constituţie pentru alegerea Preşedintelui României şi cele care se referã la demiterea acestuia în urma unui referendum nu sunt simetrice, deoarece ele reprezintã instituţii juridice diferite, cu roluri şi scopuri diferite, fiecare având un tratament juridic distinct. Astfel, alegerea Preşedintelui României este reglementatã de un grup omogen de norme juridice, care stabilesc regulile privitoare la organizarea şi desfãşurarea scrutinului prezidenţial. La capãtul acestui proces electoral, potrivit art. 81 alin. (2) din Constituţie, este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegãtorilor înscrişi în listele electorale. Este posibil însã ca, în primul tur de scrutin, niciunul dintre candidaţi sã nu obţinã majoritatea absolutã a voturilor cerutã de art. 81 alin. (2) din Constituţie. În aceste condiţii, procesul electoral trebuie sã continue pentru a da câştig de cauzã unui candidat. Ca atare, se organizeazã cel de-al doilea tur de scrutin, la care participã doar primii 2 candidaţi stabiliţi în ordinea numãrului de voturi obţinute în primul tur, urmând a fi desemnat Preşedinte al României candidatul care a obţinut cel mai mare numãr de voturi.
În schimb, demiterea prin referendum a Preşedintelui României nu are semnificaţia unei asemenea competiţii electorale. Dimpotrivã, ea reprezintã o sancţiune pentru sãvârşirea unor fapte grave prin care Preşedintele României încalcã prevederile Constituţiei. Distincţiile referitoare la demiterea Preşedintelui României prin referendum, aşa cum rezultã din prevederile pct. 2 al articolului unic al legii criticate, îl vizeazã pe Preşedintele României care a obţinut mandatul în primul tur de scrutin, pe Preşedintele României ales în al doilea tur de scrutin şi pe preşedintele interimar. Urmând logica legiuitorului, în primul caz preşedintele ar urma sã fie demis cu majoritatea absolutã a voturilor corpului electoral, în al doilea caz, cu majoritatea relativã a voturilor cetãţenilor prezenţi la scrutin, pe când pentru situaţia prevãzutã de art. 99 din Constituţie, privind "Rãspunderea preşedintelui interimar" care nu a fost ales prin vot, nu ar exista nici o prevedere constituţionalã privitoare la demitere. O asemenea interpretare este contrarã art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãruia România este stat de drept, un asemenea stat opunându-se aplicãrii aceleiaşi sancţiuni Preşedintelui României, în mod diferit, în funcţie de modul în care el a obţinut aceastã funcţie: în primul tur de scrutin, în al doilea tur de scrutin sau ca urmare a interimatului în exercitarea funcţiei.
Soluţionarea raţionalã a acestei probleme rezultã din interpretarea alin. (3) al art. 95 din Constituţie, precum şi din coroborarea dispoziţiilor acestuia cu cele ale art. 81 alin. (1) şi ale art. 95 alin. (1) din Constituţie. Astfel, în temeiul art. 81 alin. (1) din Constituţie, este declarat ales candidatul care a întrunit în primul tur de scrutin majoritatea voturilor alegãtorilor înscrişi în listele electorale. Potrivit reglementãrii legale în vigoare aceastã majoritate absolutã opereazã şi în cazul stabilirii rezultatelor referendumului pentru demiterea Preşedintelui României, aplicându-se aceeaşi mãsurã, dupã aceleaşi reguli, şefului statului, indiferent de numãrul de voturi obţinut sau de modul în care a ajuns sã deţinã aceastã funcţie. Aplicarea aceluiaşi tratament juridic Preşedintelui României ales în primul tur de scrutin, celui ales în al doilea tur de scrutin sau preşedintelui interimar la demiterea din funcţie prin referendum este cerutã de dispoziţiile constituţionale ale art. 95 alin. (1), care prevãd pentru cele trei situaţii acelaşi tratament juridic. Potrivit acestor dispoziţii constituţionale, în cazul sãvârşirii unor fapte grave prin care se încalcã prevederile Constituţiei, Preşedintele României - oricine ar fi acesta şi oricum ar fi devenit şef al statului - poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţã comunã, cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor. Ca atare, atunci când legiuitorul a stabilit prin lege cã rezultatele referendumului pentru demiterea Preşedintelui României se stabilesc în mod diferit, în funcţie de numãrul scrutinului în care acesta a fost ales sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 81 alin. (2). În acest sens sunt şi prevederile art. 96 din Constituţie, care stabilesc o a doua cale pentru încetarea funcţiei de Preşedinte al României, şi anume punerea lui sub acuzare pentru înaltã trãdare. Şi în acest caz, deschiderea drumului spre încetarea mandatului prezidenţial este decisã de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţã comunã, care pot hotãrî punerea sub acuzare a Preşedintelui României - indiferent cine este acesta, cu câte voturi a câştigat alegerile sau prin ce modalitate a ajuns sã ocupe aceastã funcţie - cu o majoritate de douã treimi din numãrul deputaţilor şi senatorilor. De aici se desprinde şi concluzia în virtutea cãreia, atunci când legiuitorul constituant a dorit sã instituie o anumitã majoritate de voturi, a fãcut aceasta printr-un text de referinţã, a cãrui aplicare la situaţii subsidiare este subînţeleasã, cu excepţia cazurilor în care o asemenea majoritate este lãsatã pe seama legii.
Dispoziţiile constituţionale privitoare la majoritatea cerutã pentru alegerea preşedintelui în primul tur de scrutin sunt suficiente pentru a permite stabilirea soluţiilor de demitere a şefului statului, în toate cazurile, pe calea analogiei, şi nu a simetriei juridice. Cu toate acestea, Curtea nu exclude posibilitatea ca legiuitorul sã opteze pentru o majoritate de voturi relativã pentru demiterea Preşedintelui României în toate cele trei situaţii.
Faţã de cele arãtate, Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului este neconstituţionalã în ansamblul sãu, având în vedere cã pct. 1 şi pct. 2 analizate epuizeazã cuprinsul normativ al articolului sãu unic.
III. În sfârşit, autorii sesizãrii apreciazã cã dispoziţiile legii criticate au caracter retroactiv, deoarece aceasta "stabileşte o altã modalitate de demitere a Preşedintelui României decât cea prevãzutã de lege la data alegerii sale în funcţie".
Întrucât, potrivit considerentelor expuse, Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 3/2000 este neconstituţionalã, analizarea aspectelor privind aplicarea sa în timp este irelevantã.
În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 şi al <>art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului este neconstituţionalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României, preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 21 februarie 2007 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Koszokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi Tudorel Toader, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
