Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 146 din 8 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4, 5, 6, 11 si 19 din Ordonanta Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activitatii si functionarea institutiilor de medicina legala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 6 mai 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, 5, 6, 11 şi 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activitãţii şi funcţionarea instituţiilor de medicinã legalã, excepţie ridicatã de Panait Lucian şi Panait Elena în Dosarul nr. 3.273/300/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal rãspunde, pentru autorii excepţiei, domnul avocat Adrian Neguţiu, cu delegaţie depusã la dosar, lipsã fiind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, expunând, pe larg, considerentele care fundamenteazã temeinicia acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere faptul cã autorul excepţiei solicitã modificarea prevederilor legale privind organizarea activitãţii şi funcţionarea instituţiilor de medicinã legalã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 3.273/300/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, 5, 6, 11 şi 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activitãţii şi funcţionarea instituţiilor de medicinã legalã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Panait Lucian şi Panait Elena.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţã, urmãtoarele:
1. Instituţiile medico-legale aflate în subordinea Ministerului Sãnãtãţii sau a Ministerului Justiţiei nu sunt independente, statul fiind parte în aceste proceduri, situaţie reţinutã constant în deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-au pronunţat hotãrâri împotriva României în cazurile în care s-a pus problema efectuãrii de expertize medico-legale, fãcându-se şi recomandãri în ceea ce priveşte modificarea acestei reglementãri.
2. Neacordarea unor drepturi egale ale expertului parte medico-legal cu cele ale expertului oficial încalcã atât dreptul la apãrare, cât şi dreptul la un proces echitabil.
3. Contradicţiile dintre sistemul de expertizã medico-legalã din România, care este exclusiv oficial, şi sistemul de expertizã medico-legalã din unele state din Uniunea Europeanã, unde este obligatorie existenţa unui corp de experţi medico-legali independenţi, reprezintã "de fapt diferenţa dintre sistemul expertizei în colegiu, în care singurul act care se poate intitula Raport de Expertizã Medico-legalã este cel întocmit de expertul oficial, toţi experţii medico-legali fiind oficiali şi subordonaţi autoritãţilor şi sistemul expertizei plurale, (...) în care fiecare din experţii desemnaţi pentru efectuarea unei expertize îşi întocmeşte un raport de expertizã propriu".
4. Dispoziţiile de lege criticate "nu dau dreptul pãrţii de a solicita efectuarea unei noi expertize medico-legale în cadrul unei instituţii medico-legale independente, alta decât o instituţie medico-legalã aflatã în subordinea Ministerului Sãnãtãţii". Considerã, de asemenea, cã s-a instituit "monopolul experţilor medico-legali ai statului asupra activitãţii medico-legale, atât timp cât numai instituţiile de medicinã legalã aflate în subordinea Ministerului Sãnãtãţii au dreptul de a efectua constatãri şi expertize sau alte lucrãri medico-legale", care nu sunt independente, "statul fiind parte în aceste proceduri".
5. De asemenea, autorii considerã cã "este necesarã o modificare substanţialã a dispoziţiilor legale mai sus menţionate, accesul liber la un sistem de probaţiune medico-legalã care sã reprezinte un sprijin real pentru judecãtori în soluţionarea unor astfel de cazuri".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã opineazã în sensul cã textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale.
Nu reprezintã o încãlcare a normelor constituţionale privind dreptul pãrţilor la un proces echitabil împrejurarea cã acestea nu au posibilitatea legalã de a efectua, într-un proces penal sau civil, o expertizã medico-legalã într-o instituţie privatã sau de cãtre un expert independent, expertiza medico-legalã reglementatã de dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 fiind obligatoriu a fi efectuatã în una dintre instituţiile de medicinã legalã prevãzute de acest act normativ. Aceastã dispoziţie se justificã prin caracterul strict specializat al expertizelor medicolegale, mai ales al celor medico-legale psihiatrice, care au ca obiectiv principal stabilirea capacitãţii psihice pentru o anumitã faptã sau circumstanţã.
Nici coordonarea, sub aspect ştiinţific şi metodologic, a activitãţii de medicinã legalã de cãtre Consiliul superior de medicinã legalã nu reprezintã o îngrãdire a drepturilor procedurale ale pãrţilor. Astfel, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 instituie posibilitatea exercitãrii unui control asupra expertizelor medico-legale efectuate de institutele de medicinã legalã, prin avizarea de cãtre Comisia superioarã medico-legalã a concluziilor contradictorii. Împrejurarea cã, în cazul de faţã, nu sunt aplicabile prevederile art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, nu reprezintã o încãlcare a dreptului pãrţii la un proces echitabil, deoarece nu se poate susţine lipsa de obiectivitate, determinatã de subordonarea instituţiilor de medicinã legalã, coordonarea activitãţii acestora fiind realizatã de Ministerul Sãnãtãţii numai din punct de vedere administrativ.
De asemenea, constatã cã nu contravine prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la apãrare şi dreptul la un proces echitabil neacordarea de drepturi egale expertului parte medico-legal şi expertului oficial, atât timp cât şi în privinţa celorlalte expertize judiciare Codul de procedurã civilã conţine prevederi în acelaşi sens. În ceea ce priveşte experţii oficiali, obiectivismul este prezumat, iar aceasta constituie tocmai o garanţie a dreptului pãrţii la un proces echitabil, expertul parte având posibilitatea sã îşi exprime opinia, iar instanţa are în vedere la soluţionarea cauzei întregului material probator administrat, inclusiv existenţa unor eventuale neconcordanţe între opiniile experţilor, proba cu expertizã medico-legalã neavând caracter obligatoriu.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile criticate sunt constituţionale, întrucât nu conţin norme care sã aducã atingere dreptului pãrţilor interesate la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, exercitarea dreptului la apãrare nefiind limitatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, susţinerile avocatului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4, 5, 6, 11 şi 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activitãţii şi funcţionarea instituţiilor de medicinã legalã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 996 din 10 noiembrie 2005, care au urmãtorul cuprins:
Art. 4. - "Instituţiile de medicinã legalã sunt singurele unitãţi sanitare care efectueazã, potrivit legii, constatãri, expertize, precum şi alte lucrãri medico-legale.";
Art. 5. - "(1) Activitatea de medicinã legalã se realizeazã prin urmãtoarele instituţii sanitare cu caracter public:
a) Institutul Naţional de Medicinã Legalã «Mina Minovici» Bucureşti, unitate cu personalitate juridicã în subordinea Ministerului Sãnãtãţii;
b) institutele de medicinã legalã din centrele medicale universitare, unitãţi cu personalitate juridicã în subordinea Ministerului Sãnãtãţii;
c) serviciile de medicinã legalã judeţene şi cabinetele de medicinã legalã din oraşele nereşedinţã de judeţ, aflate în structura organizatoricã a serviciilor de medicinã legalã judeţene, subordonate, din punct de vedere administrativ, direcţiilor de sãnãtate publicã.
(2) Pe lângã Institutul Naţional de Medicinã Legalã «Mina Minovici» Bucureşti funcţioneazã Comisia superioarã medicolegalã, cu sediul la acest institut.
(3) În cadrul institutelor de medicinã legalã din centrele medicale universitare, precum şi în cadrul Institutului Naţional de Medicinã Legalã «Mina Minovici» Bucureşti funcţioneazã comisii de avizare şi control al actelor medico-legale.";
Art. 6. - "(1) Activitatea instituţiilor de medicinã legalã este coordonatã, din punct de vedere administrativ, de Ministerul Sãnãtãţii.
(2) Activitatea de medicinã legalã este coordonatã, sub raport ştiinţific şi metodologic, de Ministerul Sãnãtãţii şi de Consiliul superior de medicinã legalã, cu sediul la Institutul Naţional de Medicinã Legalã «Mina Minovici» Bucureşti.";
Art. 11. - "Angajarea, transferul şi desfacerea contractului individual de muncã al personalului cu pregãtire superioarã din instituţiile de medicinã legalã se fac de organele competente, potrivit legii, cu acordul Consiliului superior de medicinã legalã.";
Art. 19. - "Examinãrile medico-legale cerute de persoanele interesate se asigurã de un medic legist al serviciului de medicinã legalã sau al cabinetului de medicinã legalã din raza teritorialã de activitate, o singurã datã aceleiaşi persoane, pentru aceeaşi faptã."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 privind dreptul la apãrare, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã Ordonanţa Guvernului nr. 1/2001 reglementeazã organizarea activitãţii şi funcţionarea instituţiilor de medicinã legalã, care constã în efectuarea de expertize, examinãri, constatãri, examene de laborator şi alte lucrãri medico-legale asupra persoanelor în viaţã, cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevãrului în cauzele privind infracţiunile contra vieţii, integritãţii corporale şi sãnãtãţii persoanelor ori în alte situaţii prevãzute de lege, precum şi în efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice şi de cercetare a filiaţiei. Activitatea de medicinã legalã asigurã mijloace de probã cu caracter ştiinţific organelor de urmãrire penalã, instanţelor judecãtoreşti, precum şi la cererea persoanelor interesate, în soluţionarea cauzelor penale, civile sau de altã naturã, contribuind prin mijloace specifice, prevãzute de lege, la stabilirea adevãrului.
Curtea constatã, de asemenea, cã dispoziţiile criticate prevãd exclusivitatea instituţiilor de medicinã legalã, ca singure unitãţi sanitare care efectueazã, potrivit legii, constatãri, expertize, precum şi alte lucrãri medico-legale, fiind nominalizate instituţiile sanitare cu caracter public care realizeazã activitatea de medicinã legalã, şi coordonarea activitãţii acestora, din punct de vedere administrativ. Aceastã exclusivitate se justificã prin caracterul strict specializat al expertizelor, în principal al expertizelor medico-legale, mai ales al celor medico-legale psihiatrice, care au ca obiectiv principal stabilirea capacitãţii psihice pentru o anumitã faptã sau circumstanţã.
În ceea ce priveşte critica referitoare la neacordarea de drepturi egale expertului parte medico-legal şi expertului oficial, Curtea reţine cã expertul parte are posibilitatea sã îşi exprime opinia, iar instanţa are în vedere la soluţionarea cauzei întregul material probator administrat, inclusiv existenţa unor eventuale neconcordanţe între opiniile experţilor, proba cu expertizã neavând un caracter absolut.
Curtea constatã, de asemenea, cã susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate vizeazã în principal o omisiune a textului de lege criticat, autorul solicitând chiar expres o modificare şi o completare legislativã a textului, în sensul acordãrii, în favoarea pãrţilor, a dreptului de a beneficia de efectuarea unei expertize medico-legale în cadrul unei instituţii medico-legale independente, alta decât cea prevãzutã de dispoziţiile de lege criticate.
Curtea reţine cã, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituţionalitate. De asemenea, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii", astfel încât instanţa de control constituţional nu se poate substitui acestuia pentru adãugarea unor noi prevederi celor deja instituite. Dacã ar proceda la modificarea sau completarea textelor de lege criticate, Curtea şi-ar depãşi competenţa stabilitã de Constituţie şi de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, astfel cã, în prezenta cauzã, critica de neconstituţionalitate urmeazã sã fie respinsã ca inadmisibilã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, 5, 6, 11 şi 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activitãţii şi funcţionarea instituţiilor de medicinã legalã, excepţie ridicatã de Panait Lucian şi Panait Elena în Dosarul nr. 3.273/300/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 februarie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioniţa Cochinţu
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
