Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 145 din 23 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 10 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Moosavi Syed Hasan şi Moosavi Syed Mohammed Ali în Dosarul nr. 7.321/2005 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti şi de Al Azawi Abbas Fadel Sarhan în Dosarul nr. 14.193/2005 al aceleiaşi judecãtorii, cauze înregistrate la Curtea Constituţionalã cu nr. 818D/2005 şi nr. 971D/2005.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Totodatã, se constatã prezenţa interpreţilor Elena Andrei, pentru limba englezã, şi Dalati Bassam, pentru limba arabã.
Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele menţionate au conţinut identic, pune în discuţie din oficiu conexarea acestora.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 971D/2005 la Dosarul nr. 818D/2005, care a fost primul înregistrat.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât apreciazã cã textul de lege criticat nu este contrar prevederilor constituţionale şi actelor internaţionale invocate ca fiind încãlcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 7 octombrie 2005 şi din 18 noiembrie 2005, pronunţate în Dosarele nr. 7.321/2005 şi nr. 14.193/2005, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţiile au fost ridicate de Moosavi Syed Hasan, Moosavi Syed Mohammed Ali şi de Al Azawi Abbas Fadel Sarhan în cauze având ca obiect plângeri formulate de aceştia împotriva hotãrârilor Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de acordare a statutului de refugiat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, care în esenţã vizeazã aceleaşi aspecte de neconstituţionalitate, se susţine cã textul de lege criticat, potrivit cãruia numai instanţa de la sediul Oficiului Naţional pentru Refugiaţi este competentã sã soluţioneze plângerea împotriva hotãrârii de admitere sau respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, este contrar art. 16 alin. 1 din Convenţia privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951, ratificatã prin <>Legea nr. 46/1991 , prin raportare la art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 şi art. 18 alin. (2) din Constituţie. Convenţia, în articolul menţionat, prevede dreptul de acces liber şi facil al refugiaţilor la instanţele de judecatã naţionale, ceea ce, în opinia autorilor excepţiei, presupune ca regulile de procedurã sã permitã cu uşurinţã susţinerea propriului caz în faţa instanţei de judecatã, iar prezenţa fizicã în instanţã sã fie simplu de realizat. Or, în situaţia în care solicitanţii de azil nu au reşedinţa într-unul din oraşele (Bucureşti, Timişoara sau Galaţi) în care Oficiul Naţional pentru Refugiaţi are sedii, nu existã acces facil la instanţa de judecatã, cu atât mai mult cu cât art. 14 lit. l) din ordonanţa criticatã prevede obligaţia solicitantului de azil de a nu pãrãsi localitatea de reşedinţã fãrã acordul oficiului.
Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti apreciazã cã, în ceea ce priveşte refugiaţii, este justificatã competenţa teritorialã a instanţei de judecatã în a cãrei razã teritorialã îşi are sediul structura competentã a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, având în vedere cã majoritatea covârşitoare a acestora locuiesc în centrele de cazare din Bucureşti, iar pe de altã parte normele de competenţã sunt de ordine publicã, imperative, "neputând fi permise excepţii, indiferent de statutul persoanei care solicitã protecţia statului român".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. Considerã cã art. 16 alin. (3) din ordonanţa criticatã nu încalcã art. 16 alin. (1) din Convenţia privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951, ratificatã prin <>Legea nr. 46/1991 , prin raportare la textele constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) şi ale art. 20 alin. (2), şi nici art. 18 alin. (2) din Constituţie, ci, dimpotrivã, sunt chiar în sensul acestora.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, în esenţã, aratã cã textul de lege criticat nu contravine dreptului oricãrui refugiat de a sta în justiţie, ci reprezintã tocmai o concretizare a acestei reguli stabilite prin Convenţie. Cu privire la critica referitoare la încãlcarea art. 18 alin. (2) din Constituţie, considerã cã dreptul de azil se acordã şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, al cãrui cuprins este urmãtorul: "Plângerea se soluţioneazã de cãtre judecãtoria în a cãrei razã teritorialã se aflã structura competentã a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotãrârea."
Autorii excepţiei considerã cã acest text de lege contravine art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951, ratificatã prin <>Legea nr. 46/1991 , care se referã la accesul oricãrui refugiat în faţa tribunalelor de pe teritoriul statelor contractante, prin raportare la textele constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) -"Dreptul internaţional şi dreptul intern" şi ale art. 20 alin. (2) -"Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile", precum şi la art. 18 alin. (2) care prevede: "Dreptul de azil se acordã şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, criticile formulate, textele din Constituţie şi actele internaţionale invocate ca fiind încãlcate, Curtea constatã urmãtoarele:
În esenţã, autorii excepţiei susţin cã prin soluţionarea plângerii împotriva hotãrârii de respingere sau admitere a cererii de acordare a statutului de refugiat numai de cãtre judecãtoria în a cãrei razã teritorialã se aflã structura Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotãrârea, iar nu şi de instanţa de la reşedinţa solicitantului de azil, nu se asigurã accesul liber şi facil la instanţele de judecatã, aşa cum prevede art. 16 alin. (1) din Convenţia privind statutul refugiaţilor.
Accesul liber la justiţie, astfel cum este consacrat de art. 21 din Constituţie, are semnificaţia cã legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social, dar poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, ca şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procedurale. De asemenea, accesul liber la justiţie înseamnã posibilitatea juridicã de a avea acces la structurile judecãtoreşti şi mijloacele prin care justiţia se înfãptuieşte, potrivit legii. În acest sens a statuat Curtea Constituţionalã în mod constant în jurisprudenţa sa, de exemplu prin <>Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Aşadar, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a institui competenţa teritorialã a instanţei de judecatã de la sediul structurii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotãrârea, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispoziţiilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 , celor care nu dispun de mijloace materiale oficiul în subordinea cãreia fiinţeazã centre de primire şi cazare le poate stabili un loc de reşedinţã.
Acelaşi sens îl au şi prevederile art. 16 alin. (1) din Convenţia privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951, la care România a aderat prin <>Legea nr. 46/1991 , şi care sunt invocate de autorii excepţiei ca fiind încãlcate. Aceste prevederi, potrivit cãrora "Orice refugiat va avea, pe teritoriul statelor contractante, acces liber şi facil în faţa tribunalelor", nu numai cã nu sunt încãlcate prin art. 16 alin. (3) din ordonanţã, ci, dimpotrivã, le dau expresie prin aceea cã instituie pentru refugiat posibilitatea contestãrii în justiţie a hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, iar opţiunea legiuitorului de a stabili o anumitã regulã de competenţã teritorialã în soluţionarea plângerii formulate de solicitant nu contravine textului din Convenţie. Mai mult, dispoziţiile ce fac obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate sunt în deplinã concordanţã şi cu prevederile art. 12 alin. (1) din Convenţie, care stabileşte cã "Statutul personal al unui refugiat va fi guvernat de legea ţãrii unde îşi are domiciliul sau, în lipsa unui domiciliu, de legea ţãrii unde îşi are reşedinţa", precum şi, aşa cum rezultã din ansamblul reglementãrii cuprinse în ordonanţã, cu alin. (2) al art. 16 care prevede cã, "În statul contractant unde îşi are reşedinţa obişnuitã, orice refugiat se va bucura de acelaşi tratament ca orice cetãţean în ce priveşte accesul la tribunale, inclusiv asistenţa juridicã şi scutirea de cauţiunea judicatum solvi". Aşadar, Curtea nu poate reţine cã textul de lege criticat încalcã prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951, ratificatã prin <>Legea nr. 46/1991 , prin raportare la textele constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) şi ale art. 20 alin. (2).
Autorii excepţiei mai invocã şi încãlcarea art. 18 alin. (2) din Constituţie referitor la acordarea şi retragerea dreptului de azil cetãţenilor strãini şi apatrizilor. Cu privire la aceastã susţinere, Curtea constatã cã, potrivit textului constituţional menţionat, "dreptul de azil se acordã şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte". Or, dispoziţiile din actul normativ criticat sunt, aşa cum deja s-a arãtat, în concordanţã cu aceste exigenţe constituţionale, astfel cã şi aceastã criticã urmeazã a fi respinsã.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Moosavi Syed Hasan şi Moosavi Syed Mohammed Ali în Dosarul nr. 7.321/2005 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti şi de Al Azawi Abbas Fadel Sarhan în Dosarul nr. 14.193/2005 al aceleiaşi judecãtorii.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 23 februarie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
