Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 145 din 21 februarie 2012  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 si 2 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 145 din 21 februarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 si 2 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 12 martie 2012

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Florin Lucian Sigmerean în Dosarul nr. 3.365/235/2010 al Judecãtoriei Gherla şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 258D/2011.
    La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 25 ianuarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 3.365/235/2010, Judecãtoria Gherla a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã.
    Excepţia a fost ridicatã de petentul Florin Lucian Sigmerean, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj, într-o cauzã civilã având ca obiect o plângere contravenţionalã.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1) şi art. 26 alin. (1). În acest sens, aratã, în esenţã, cã "pretinsul contravenient este în imposibilitate de a-şi dovedi nevinovãţia, nefiind ferit de abuzuri, în cazul în care nu existã martori oculari în afara soţiei sau a altor rude apropiate, spre deosebire de contravenientul care se afla în compania unor persoane cu care nu este înrudit." Considerã cã "legiuitorul poate gãsi o formulã similarã celei prevãzute de art. 80 din Codul de procedurã penalã."
    Instanţa de judecatã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã în raport cu prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 24 alin. (1), deoarece "mijloacele de probã reglementate de Codul de procedurã civilã nu sunt întotdeauna suficiente pentru a asigura respectarea dreptului la apãrare."
    Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 189 alin. 1 pct. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã, având urmãtorul cuprins:
    Nu pot fi ascultaţi ca martori:
    1. rudele şi afinii pânã la gradul al treilea inclusiv;
    2. soţul, chiar despãrţit;
    În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) care consacrã dreptul la apãrare şi art. 26 alin. (1) privind viaţa intimã, familialã şi privatã.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã dispoziţiile art. 189 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedurã civilã au mai fãcut obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 80 din 8 februarie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 19 februarie 2007, Curtea a statuat cã "proba testimonialã reprezintã unul dintre mijloacele probatorii cel mai frecvent folosite în procesul civil. Mijlocul de probã îl reprezintã tocmai declaraţiile fãcute de martor, persoanã terţã faţã de proces, care relateazã în faţa instanţei fapte sau împrejurãri concludente pentru soluţionarea cauzei. În principiu, orice persoanã care are cunoştinţã despre fapte relevante referitoare la pricina dedusã justiţiei poate fi ascultatã în calitate de martor. De la aceastã regulã legea procesual civilã instituie anumite excepţii, indicând persoanele care nu pot fi audiate ca martori, precum şi pe cele care sunt scutite de la obligaţia de a depune mãrturie, în considerarea calitãţii pe care o deţin."
    În acest context, Curtea a observat cã "interdicţia consacratã de art. 189 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedurã civilã se întemeiazã pe o prezumţie de parţialitate şi subiectivism a rudelor şi afinilor pânã la gradul al treilea inclusiv în relatarea faptelor de care au cunoştinţã. Textul de lege dedus controlului relevã o evidentã utilitate în cadrul procesului civil. Astfel, prin instituirea acestei interdicţii se asigurã de plano echilibrul procesual al pãrţilor în litigiu şi se respectã unul dintre principiile fundamentale ale dreptului procesual - principiul aflãrii adevãrului, statuat la art. 129 alin. 5 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãruia: «Judecãtorii au îndatorirea sã stãruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşealã privind aflarea adevãrului în cauzã, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectã a legii, în scopul pronunţãrii unei hotãrâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le considerã necesare, chiar dacã pãrţile se împotrivesc.»
    Pe de altã parte, incapacitatea rudelor şi afinilor pânã la gradul al treilea inclusiv de a depune mãrturie, fiind stabilitã exclusiv în interesul pãrţilor litigante, este o incapacitate relativã, astfel încât pãrţile pot conveni, expres sau tacit, îndepãrtarea interdicţiei cu un atare obiect. Astfel, potrivit art. 189 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, rudele şi afinii pot fi audiaţi ca martori dacã partea în favoarea cãreia a fost consacratã o astfel de interdicţie nu formuleazã obiecţiuni cu privire la audierea lor."
    Soluţia adoptatã în decizia anterioarã, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã, întrucât nu au apãrut elemente noi, care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie.
    În fine, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecatã este stabilitã numai prin lege, iar dispoziţiile de lege criticate, reglementând norme de procedurã a cãror interpretare şi aplicare revin instanţelor de judecatã, nu contravin în niciun fel prevederilor constituţionale invocate în susţinerea criticii de neconstituţionalitate.

    Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Florin Lucian Sigmerean în Dosarul nr. 3.365/235/2010 al Judecãtoriei Gherla.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 februarie 2012.


              PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                       AUGUSTIN ZEGREAN

                    Magistrat-asistent-şef,
                        Doina Suliman
                          _______
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016