Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 145 din 10 aprilie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002 , ale art. 40 din lege, precum si ale art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 403 din 10 iunie 2003
Costica Bulai - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>Legii audiovizualului nr. 504/2002 , ale art. 40 din lege, precum şi ale <>art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , excepţie ridicatã de Vlad Traian în Dosarul nr. 1.604/2002 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal rãspunde Consiliul Naţional al Audiovizualului, reprezentat de consilier juridic Corina Podaru, constatandu-se lipsa autorului exceptiei, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul partii prezente solicita respingerea exceptiei. Astfel, în legatura cu neconstituţionalitatea prevederilor <>Legii nr. 504/2002 apreciazã ca susţinerile formulate de autorul exceptiei sunt neintemeiate, întrucât existenta Consiliului Naţional al Audiovizualului este fundamentatã pe prevederile Constituţiei, iar în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 arata ca aceasta lege este o lege organicã în deplina concordanta cu art. 48 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentalã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei, întrucât apreciazã ca textele de lege criticate nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale invocate ca fiind incalcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 noiembrie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 1.604/2002, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. m), n), p), art. 6 alin. (4), art. 10-20, art. 21 alin. (2) şi (3), art. 22 alin. (3) şi (4), art. 27 alin. (2), art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (5), art. 45 alin. (2), (3) şi (4), art. 49, 51, art. 52 alin. (1), (2) şi (3), art. 55 alin. (3), art. 56, art. 57 alin. (1) lit. a), b) şi c), art. 58 alin. (2), art. 66, 67, 68, 74, art. 75 alin. (3), art. 76, 78, 79, 81, art. 88 alin. (1) şi (3), art. 89, art. 90 alin. (3), <>art. 91, 92, 93, 95 şi 98 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , ale art. 40 din lege, precum şi ale <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 . Excepţia a fost ridicatã de Vlad Traian într-o cauza de contencios administrativ, formulatã de acesta în contradictoriu cu Consiliul Naţional al Audiovizualului.
În motivarea exceptiei se susţin urmãtoarele:
I. Cu privire la neconstituţionalitatea unor texte din <>Legea nr. 504/2002 : art. 6 alin. (4) şi (5), "prin trimiterea la codurile de etica profesionalã, care nu sunt acte normative", "permit oricãrei grupãri de jurnalisti, radiodifuzori, sa ceara anularea unei licenţe", respectiv Consiliului Naţional al Audiovizualului sa restrângã libertatea de exprimare şi liberul acces la informaţii, ceea ce contravine art. 29, 30 şi 31 din Constituţie; art. 10, definind Consiliul Naţional al Audiovizualului ca "autoritate unica de reglementare în domeniul serviciilor de programe audiovizuale", plaseaza acest organism pe picior de egalitate cu autoritãţile publice corespunzãtoare celor trei puteri ale statului, dacã nu chiar deasupra lor, ceea ce contravine art. 58 din Constituţie, potrivit cãruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare; art. 10 alin. (1) care defineste Consiliul Naţional al Audiovizualului drept "autoritate publica autonomã", "nu-şi gãseşte existenta în prevederile art. 115 alin. (2) sau art. 116 alin. (3) din Legea fundamentalã", acestea fiind singurele norme constituţionale care ar permite crearea prin lege de "autoritãţi administrative autonome" şi nicidecum de "autoritãţi publice autonome"; art. 10 alin. (3) lit. e), art. 17 alin. (1) lit. d) şi art. 95 alin. (1) lit. b) permit restrangerea unor drepturi şi libertãţi, astfel ca instituie, contrar art. 30 alin. (1) şi (2) din Constituţie, cenzura: "articolele atacate formeazã un ansamblu care creeazã un organ ce incalca principiul separaţiei puterilor în stat", astfel: art. 10 alin. (2), art. 15 alin. (7), art. 17 alin. (1) lit. d), art. 18, conferã Consiliului putere de legiuitor; art. 88 alin. (1), art. 90, 91 şi art. 95 alin. (1) investesc Consiliul cu putere executivã; art. 90 alin. (1), (3) şi (4) investesc Consiliul cu putere judecãtoreascã; <>Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 investeste Consiliul Naţional al Audiovizualului şi cu atributul de a judeca o contestaţie îndreptatã impotriva propriei sale decizii; din cuprinsul art. 91, potrivit cãruia Consiliul poate sanctiona încãlcarea propriilor sale decizii cu caracter de norme de reglementare, rezulta ca acesta cumuleazã toate cele trei funcţii ale puterii statale;
II. Articolul 40 din lege, apreciat de cãtre autorul exceptiei ca având legatura cu cauza, întrucât pe el se fundamenteazã Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 80/2002 privind protecţia demnitãţii umane şi a dreptului la propria imagine, "constituie cenzura", ceea ce contravine art. 30 alin. (2), (6) şi (7), art. 31 alin. (3), (4) şi art. 49 din Constituţie, care nu permit îngrãdirea prin lege a libertãţii gandirii şi a opiniilor şi nici mãsuri preventive în legatura cu libertatea de exprimare, cum sunt cele prevãzute, în special, de art. 40 şi <>art. 95 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 504/2002 . De asemenea, considera ca sunt incalcate şi prevederile art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care, în temeiul art. 11 şi 20 din Constituţie, fac parte din dreptul intern. Mai arata ca "art. 30 alin. (7) din Constituţie vorbeşte de interzicerea unor fapte - de a defaima ţara, îndemnul la rãzboi etc. -, nu de interzicerea difuzãrii unui articol, emisiuni, care este cu totul altceva, deşi articolul ori emisiunea poate cuprinde elemente materiale ale faptelor în cauza", precum şi ca dispoziţiile art. 49 din Constituţie stabilesc ca orice restrangere a exerciţiului unor drepturi sau libertãţi opereazã numai prin lege, astfel ca "mãsura retragerii licenţei de emisie a unui post de radio sau Tv nu poate fi luatã în baza <>art. 40 şi 95 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 504/2002 ", iar Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 80/2002 este neconstitutionala.
III. Cu privire la neconstituţionalitatea <>art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , care în opinia autorului exceptiei are legatura cu cauza, se arata ca acest text "conferã Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), calitatea de organ jurisdicţional, de vreme ce cetãţeanul este trimis întâi la acesta sa conteste o decizie a sa", CNA fiind astfel şi judecãtor şi parte interesatã. Se considera ca, în felul acesta, se incalca prevederile constituţionale ale art. 21, art. 48 alin. (1) şi ale art. 125, din conţinutul cãrora rezulta ca o autoritate administrativã nu poate sa emita un act şi tot ea sa judece o contestaţie formulatã impotriva actului.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este nefondata.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. Mai întâi observa ca din încheierea de şedinţa nu rezulta care este obiectul dosarului dedus judecaţii, pentru a se putea analiza în ce mãsura textele apreciate ca fiind neconstituţionale sunt incidente în cauza, iar autorul exceptiei nu precizeazã care sunt textele constituţionale incalcate, astfel ca în acest punct de vedere va analiza "în ce mãsura dispoziţiile din <>Legea nr. 504/2002 referitoare la organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Audiovizualului sunt constituţionale, constituţionalitatea art. 40 din aceeaşi lege, precum şi <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 ". În acest sens, se arata urmãtoarele: prevederea potrivit cãreia Consiliul Naţional al Audiovizualului a fost înfiinţat ca "autoritate publica autonomã" este în conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (2) din Constituţie, care stabileşte ca alte organe de specialitate (în afarã ministerelor) se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autoritãţi administrative autonome; instituirea, prin art. 40, a interdicţiei de a difuza programe care incita la ura de rasa, religioasã, nu poate fi consideratã cenzura, ci o aplicare a prevederilor art. 30 alin. (7) din Constituţie; <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 instituie o procedura administrativã, prealabilã şi obligatorie sesizãrii instanţei, care da posibilitatea autoritãţii administrative emitente de a reanaliza actul şi de a-l revoca, atunci când acesta este ilegal. Prin aceasta nu se incalca şi nu se limiteazã nici accesul liber la justiţie şi nici dreptul persoanei vãtãmate printr-un act administrativ, de a obţine recunoaşterea, pe calea justiţiei, a dreptului pretins, anularea actului sau repararea pagubei.
Avocatul Poporului apreciazã ca dispoziţiile art. 1 lit. m), n) şi p), art. 19, 20, 21, art. 27 alin. (2), art. 43 alin. (5), art. 45, 52, 56, 57, 58, 66, 74, 75, 78, 79, 81, 88, 89, 91, 92, 93, 95 şi 98 din <>Legea nr. 504/2002 nu ridica probleme de constitutionalitate. Cu referire la susţinerile privind neconstituţionalitatea celorlalte texte de lege criticate, se arata: art. 10, 11, 13 şi 14 sunt în sensul dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 şi 116, potrivit cãrora Guvernul poate crea autoritãţi autonome şi organe de specialitate cu avizul Curţii de Conturi; art. 6 este o aplicare în domeniul audiovizualului a art. 30 alin. (2) din Constituţie; art. 15 şi 18 sunt în concordanta cu dispoziţiile din Legea fundamentalã, întrucât actele emise de cãtre Consiliul Naţional al Audiovizualului sunt acte administrative ce pot fi atacate în justiţie, potrivit <>Legii nr. 29/1990 ; art. 16 nu este contrar art. 137 alin. (5) din Constituţie, întrucât activitatea Consiliului este finanţatã atât de la bugetul de stat, cat şi din venituri extrabugetare; art. 17 conferã Consiliului atribuţii conforme poziţiei acestuia în sistemul statal; art. 40, 57 şi 75 sunt în concordanta cu prevederile constituţionale ale art. 30 alin. (6) şi (7) şi ale art. 31 alin. (3) şi cu art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în legatura cu neconstituţionalitatea <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 , considera ca acesta este în concordanta cu dreptul de petiţionare şi urmãreşte decongestionarea activitãţii instanţelor judecãtoreşti.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, în redactarea formulatã de autorul acesteia, îl constituie prevederile art. 1 lit. m), n), p), art. 6 alin. (4), art. 10-20, art. 21 alin. (2) şi (3), art. 22 alin. (3) şi (4), art. 27 alin. (2), art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (5), art. 45 alin. (2), (3) şi (4), art. 49, 51, art. 52 alin. (1), (2) şi (3), art. 55 alin. (3), art. 56, art. 57 alin. (1) lit. a), b) şi c), art. 58 alin. (2), art. 66, 67, 68, 74, art. 75 alin. (3), art. 76, 78, 79, 81, art. 88 alin. (1) şi (3), art. 89, art. 90 alin. (3), <>art. 91, 92, 93, 95 şi 98 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , ale art. 40 din lege, precum şi ale <>art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 . Autorul exceptiei considera ca autoritatea administrativã autonomã - Consiliul Naţional al Audiovizualului - nu are un statut constituţional şi se solicita Curţii Constituţionale sa se pronunţe asupra tuturor articolelor din legea criticata, care au legatura cu textele menţionate în mod expres. Întrucât Consiliul Naţional al Audiovizualului este autoritatea publica ce formeazã obiectul de reglementare al <>Legii nr. 504/2002 , rezulta ca excepţia de neconstituţionalitate priveşte legea în întregul sau, astfel ca prin prezenta decizie cu privire la aceasta Curtea urmeazã sa se pronunţe, precum şi cu privire la art. 40 din lege, care are urmãtorul cuprins: "Este interzisã difuzarea de programe care conţin orice forma de incitare la ura pe considerente de rasa, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexualã".
Totodatã, excepţia de neconstituţionalitate priveşte şi dispoziţiile art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ 29/1992, al cãror conţinut este urmãtorul: "Înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se considera vãtãmat se va adresa pentru apãrarea dreptului sau, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevãzut la art. 1 alin. 2, autoritãţii emitente, care este obligatã sa rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta".
În opinia autorului exceptiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin, în ordinea invocarii lor, urmãtoarelor texte din Constituţie: art. 29, 30, 31, 58, art. 115 alin. (2), art. 116 alin. (3), art. 49, 21, art. 48 alin. (1) şi art. 125 alin. (1), care au urmãtorul conţinut:
- Art. 29: "(1) Libertatea gandirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrãdite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credinţa religioasã, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantatã; ea trebuie sa se manifeste în spirit de toleranta şi de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizeazã potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrãjbire religioasã.
(5) Cultele religioase sunt autonome fata de stat şi se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armata, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
(6) Pãrinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a cãror rãspundere le revine."
- Art. 30: "(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisã.
(3) Libertatea presei implica şi libertatea de a infiinta publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimatã.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masa obligaţia de a face publica sursa finanţãrii.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defãimarea tarii şi a naţiunii, îndemnul la rãzboi de agresiune, la ura nationala, rasialã, de clasa sau religioasã, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum şi manifestãrile obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Rãspunderea civilã pentru informaţia sau pentru creaţia adusã la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestãrii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege.";
- Art. 31: "(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrãdit.
(2) Autoritãţile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetãţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informaţie nu trebuie sa prejudicieze mãsurile de protecţie a tinerilor sau singuranta nationala.
(4) Mijloacele de informare în masa, publice şi private, sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie sa garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antena. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activitãţii lor se reglementeazã prin lege organicã.";
- Art. 58: "(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman şi unica autoritate legiuitoare a tarii.
(2) Parlamentul este alcãtuit din Camera Deputaţilor şi Senat";
- Art. 115 alin. (2): Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autoritãţi administrative autonome.";
- Art. 116 alin. (3): "Autoritãţi administrative autonome se pot infiinta prin lege organicã.";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 48 alin. (1): "Persoana vãtãmatã într-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obţinã recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.";
- Art. 125 alin. (1): "Justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã retine urmãtoarele:
I. În legatura cu neconstituţionalitatea <>Legii nr. 504/2002 în întregul sau, în esenta, din conţinutul criticilor formulate reiese ca autorul exceptiei nu este de acord cu existenta Consiliului Naţional al Audiovizualului în sistemul autoritãţilor publice din România, cu atribuţiile acestei autoritãţi publice şi nici cu raporturile sale din domeniul comunicãrii audiovizuale şi, în consecinta, apreciazã ca prevederile legii sunt contrare art. 21, art. 29-31, art. 58, art. 115 alin. (2), art. 116 alin. (3) şi art. 125 din Constituţie.
Consiliul Naţional al Audiovizualului, înfiinţat prin lege organicã în temeiul art. 116 alin. (3) din Constituţie, este o autoritate administrativã autonomã, asa încât faptul ca din redactarea <>art. 10 din Legea nr. 504/2002 , potrivit cãruia "Consiliul Naţional al Audiovizualului, denumit în continuare Consiliu, este autoritate publica autonomã sub control parlamentar şi garantul interesului public în domeniul comunicãrii audiovizuale", lipseşte caracteristica "administrativã" nu rezulta, asa cum susţine autorul exceptiei, neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale care reglementeazã aceasta autoritate. Pentru determinarea naturii juridice a unei autoritãţi publice este necesar sa se observe nu doar aspectele formale, ci şi cele substanţiale, legate de atribuţiile pe care ea le exercita. Sub acest aspect, conform atribuţiilor stabilite prin <>Legea nr. 504/2002 , Consiliul Naţional al Audiovizualului nu are, potrivit opiniei autorului exceptiei, calitate de "legiuitor", ci este autoritatea unica de reglementare în domeniul serviciilor de programe audiovizuale, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor legii. De asemenea, nici atribuţiile Consiliului privitoare la supravegherea aplicãrii, controlul îndeplinirii obligaţiilor şi sancţionarea încãlcãrii legii audiovizualului nu transforma aceasta autoritate într-o putere executivã, ci îi conferã competente specifice autoritãţilor administraţiei publice, care realizeazã servicii publice pentru a apara interesul public, în consecinta, nu se poate susţine ca aceasta autoritate administrativã autonomã cumuleazã "toate cele trei funcţii ale puterii statale". Asa fiind, Curtea Constituţionalã urmeazã sa respingã ca neintemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la <>Legea nr. 504/2002 , în întregul sau.
O critica distinctã vizeazã art. 40 din lege, care interzice difuzarea de programe care conţin orice forma de incitare la ura pe considerente de rasa, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexualã. Acest text este considerat ca fiind neconstitutional deoarece ar introduce o cenzura, ceea ce ar contraveni art. 30 alin. (2) din Constituţie, care prevede ca "Cenzura de orice fel este interzisã". Curtea constata ca nici aceasta sustinere nu poate fi reţinutã, întrucât <>art. 40 din Legea nr. 504/2002 da expresie prevederilor constituţionale ale art. 30 alin. (7), potrivit cãrora "Sunt interzise de lege defãimarea tarii şi a naţiunii, îndemnul la rãzboi de agresiune, la ura nationala, rasialã, de clasa sau religioasã, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum şi manifestãrile obscene, contrare bunelor moravuri".
II. În sfârşit, o ultima critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile <>art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , referitoare la procedura administrativã prealabilã sesizãrii instanţei de judecata, procedura care, în opinia autorului exceptiei, conferã Consiliului Naţional al Audiovizualului "calitatea de organ jurisdicţional", incalcand astfel prevederile constituţionale ale art. 21, art. 48 alin. (1) şi ale art. 125. Examinând aceste sustineri, Curtea constata ca prevederile <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 au mai fãcut obiectul controlului de constitutionalitate prin raportare la art. 21 şi 48 din Constituţie. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 235 din 21 noiembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 23 februarie 2001, respingând excepţia, Curtea a reţinut ca prin conţinutul lor aceste dispoziţii nu impiedica persoana care se considera vãtãmatã într-un drept al sau de o autoritate publica sa sesizeze instanţele judecãtoreşti, ci instituie o procedura prealabilã obligatorie, anterioarã acestei sesizãri, procedura care reprezintã pentru cetãţean încã o posibilitate în apãrarea drepturilor sale. De asemenea, a mai reţinut ca <>Legea nr. 29/1990 este o lege organicã, ale carei dispoziţii sunt în sensul art. 48 din Constituţie. Cele statuate prin aceasta decizie îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea jurisprudenţei anterioare.
Totodatã, Curtea nu poate retine nici încãlcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 125 din Constituţie, referitoare la "Instanţele judecãtoreşti", întrucât procedura prealabilã sesizãrii instanţei judecãtoreşti, instituitã în materia contenciosului administrativ, nu conferã nici unei autoritãţi publice extrajudiciare şi nici Consiliului Naţional al Audiovizualului calitatea de instanta judecãtoreascã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Legii audiovizualului nr. 504/2002 , ale art. 40 din lege, precum şi ale <>art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , excepţie ridicatã de Vlad Traian în Dosarul nr. 1.604/2002 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 10 aprilie 2003.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. COSTICA BULAI
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
